Maria Ghiculeasa 47, nu departe de Parcul Circului

In sectorul 2 al capitalei nu departe de Parcul Circului pe aceasta strada la acest numar se afla o cladire impozanta, sediul Administratiei Nationale a Penitenciarelor.

M-am hotarât sa scriu câteva rânduri si despre ANP pentru ca aici este centrul de comanda de unde sunt conduse sau mai bine zis dirijate toate penitenciarele din tara. De aici, sub îndrumarea Doctorului Bala, viata noastra, a palmasilor cât si a sefilor din teritoriu, prinde contur.

Privind organigrama postata pe site-ul ANP acea cladire e plina de Directii, Servicii, Birouri si Compartimente împartite toate între Doctor si cei trei adjuncti ai domniei sale, pentru ca bunul mers al tuturor penitenciarelor din tara sa nu fie viciat. Doctorului si celor trei muschetari trebuie sa le multumim ca diferenta dintre coeficientii agentilor si ofiterilor este imensa, poate chiar lipsita de bun simt.

Tot domniilor lor trebuie sa le multumim ca toti functionarii care lucreaza la acea adresa primesc sporuri de pericol si alte sporuri (au salariile mai mari fiind în esalonul superior) în conditiile în care, în munca lor de zi cu zi nu exista nici un pericol pentru ca acolo nu sunt detinuti ci doar birocrati. Daca domnul doctor si-ar dori, dar sunt sigur ca nu, ar dezbraca de tinuta tot ANP -ul si toti cei de la birouri din teritoriu care în munca lor nu au tangente cu detinutii si nu le-ar mai da sporul de grupa 1 de munca pentru ca e clar ca nu-l merita.

Asa s-ar economisi niste bani, bani pe care i-ar putea folosi domnul Doctor pentru dotarea cu echipamente video sau alte dotari, sau poate ar repara foisoarele ca sunt în paragina la unele penitenciare, sau ar cumpara echipament de protectie pentru agentii de la punctele de lucru. Cate nu se pot face cand ai bani ? Totul este sa vrei.

(...)

Continuarea aici.

by cezarica@sivbarceamare.blogspot.com

Acte de curaj

De foarte multe ori pe acest blog s-a vorbit despre îndrăzneala, curajul, dârzenia unora dintre noi şi majoritatea au fost dintre cei „de pe interior”. Poate s-a mai întâmplat să auzi că o secretară s-a revoltat în faţa directorului pentru o învoire cu plată, o contabilă a făcut observaţie unui condamnat necuviincios pe lângă care a trecut, un informatician a fost dur cu cel care îi făcea curăţenie în birou.

Cei mai mulţi dintre noi ar spune că acţiunea adevărată se petrece dincolo de Post Control 2 sau la punctele de lucru, la instanţe, în timpul transferurilor. Este foarte adevărat că cei care lucrează direct cu deţinuţii se expun, îşi asumă riscuri de neînchipuit pentru novici, în cea mai mare parte a timpului iar de multe ori se află în situaţii de criză sau la limită. Unii sunt atât de obişnuiţi cu munca asta încât nici măcar nu îşi mai dau seama de postura în care se află şi nici nu îşi doresc să ocupe loc la un birou liniştit. Ei nu se consideră eroi, oameni deosebiţi, superoameni sau cum am mai vrea să le spunem.

Nici noi nu îi mai vedem cum sunt. Actele de curaj ale colegilor noştri ni se par banale, de rutină dacă vreţi însă cred că, să fii agent supraveghetor, singur pe o secţie de staţionari cu uşile deschise sau asistentă medicală care „nu acordă” consultaţii medicale în cabinet unor psihici nesupravegheaţi sau agentă de la evidenţă care împarte procedura la camerele cu condamnaţi „de la deschis” sau educatoare care învaţă să scrie 5 deţinuţi furioşi într-un club de una singură, sunt pentru alte categorii profesionale lucruri de neimaginat. Pentru autori, sunt fapte desprinse din viaţa de zi cu zi, fac parte din meseria lor şi asta vor face probabil până la pensionare.

Îmi aduc aminte că înainte de 2006, ziceam că sunt prea puţini supraveghetori, educatori, medici pentru a face lucrurile ca la carte deşi problemele nu erau prea greu de rezolvat, formalismul era în floare, deţinuţii stăteau cuminţi în camerele lor, închişi toată ziua. Un subofiţer putea calma o secţie întreagă dacă era nevoie, un comandant de secţie era suficient la toată puşcăria, munca era de bază pentru deţinuţi, medicul era respectat ...

Acum, lucrurile sunt foarte diferite: camerele au uşile deschise, deţinuţii au cu mult mai multe drepturi şi facilităţi în timp ce resursele noastre au sărăcit de tot, suntem mai mulţi dar părem mai puţini...Este un risc imens pentru monitorul sportiv să ducă pe terenul de sport 20-30 de tineri care ar putea pleca în toate părţile fără ca el să poată interveni. Şeful punctului de lucru păzeşte deţinuţii de la semideschis de unul singur, în câmp, fără armă. Agentul este nevoit să intervină rapid în capătul secţiei, printre drogaţi. Escortarea la instanţă este de multe ori o chestiune de hazard. Şi exemplele ar putea continua.

Toţi ne asumăm riscuri în felul nostru: membrii comisiei de munca răspund pentru selecţionarea la muncă în afara unităţii, membrii comisiei de individualizare răspund pentru învoirea condamnatului în familie, psihologul răspunde pentru evaluarea pe care o face condamnatului cu intenţii de suicid, medicul răspunde pentru programul de metadonă. Şi secretara, contabila sau informaticianul au responsabilităţi şi trebuie cu toţii respectaţi pentru munca, priceperea şi experienţa profesională şi de viaţă pe care o au.

Actele de curaj aparţin celor care îşi riscă viaţa, sănătatea, locul de muncă sau reputaţia. Tindem să credem că miza e mare numai pentru cei care intră în contact direct cu deţinuţii dar avem oameni curajoşi şi printre şoferi care, pentru îndeplinirea misiunii, ies din garajul unităţii cu maşini căzute, fără frâne; şefi de la resurse umane care refuză să participe la abuzul unui director; agenţi de la evidenţă care se „bat” cu judecătorii pentru a asigura legalitatea deţinerii; purtători de cuvânt care fac faţă acuzaţiilor din presă; economişti care nu închid ochii la indicaţiile greşite.

Cred că fiecare dintre noi am comis acte de curaj şi nu greşim dacă vedem în colegul de lângă noi o persoană deosebită, capabilă să depăşească limite la care alţii nici nu se gândesc, dispusă să rişte atât de multe încât am putea să ne întrebăm dacă serviciul nostru nu are legătură cu pasiunea măcar la fel de mult cum are cu salariul.

Când se vor plăti orele suplimentare?

Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) spunea prin vară că în 2009 se vor cumula peste 230.000 de ore suplimentare în sistemul penitenciar care vor trebui plătite; doar unul dintre penitenciarele proaspăt reprofilate înregistrând la 30 iunie 2009, la capitolul ore suplimentare, cifra 25.000.

Nu toate penitenciarele înregistrează ore suplimentare neplătite, dar totuși 230.000 de ore suplimentare înseamnă, dacă n-am greșit calculele, undeva în jurul a 26 de ani. Ani care vor fi împărțiți cu titlul de 'muncă patriotică' de întreg personalul din sistemul penitenciar. Cam mult as zice. Si, sunt toate șansele, ca acest diferend să fie rezolvat doar de instanța de judecată, nici ANP nici MJLC nefiind prea interesați de subiect.

*

ANP a acceptat cu seninătate pe baza unui mail trimis de actualul director economic, Ioana Serban (n-am ce face iar se nimerește în subiect), ca la aceasta poziție - plata orelor suplimentare - în bugetul pe 2009 sa nu fie prevăzută nici o sumă, deși ar fi trebuit să se știe foarte bine că ore suplimenatre se vor face și că nu vor putea fi recuperate decât parțial.

Unul dintre argumentele folosite de ANP/MJLC, care n-are însă nici o legatura cu faptul ca nu pot fi platite ore suplimentare deși sunt efectuate și nu se recuperează, este acela că unele ore suplimentare nu se justifică. Și? Dacă ar fi așa, cine ar trebui să reglementeze situația? În mare măsură ar fi, dacă este real, o problemă de organizare și de management pe care oricât s-ar strădui s-o rezolve agentul supraveghetor de pe secția a VII-a din Penitenciarul - să zicem - Iași nu va reuși.

**

ANP ar trebui așadar să-și ia în serios funcția de manager de resurse umane și să rezolve fie problema planificării fie cea a orelor suplimenatare, dacă acestea nu pot fi sub nici o formă evitate. Este însă ANP capabil să o facă? Greu de crezut. Proiectele privind reprofilarea, modificarea programului de lucru și reorganizarea au dovedit limitele capacității operaționale a ANP în special pe zona gestionării resurselor.

Ministrul a promis că se vor căuta soluții pentru plata acestor ore suplimentare, care nu sunt nici prime nici sporuri pentru "bugetari de lux" (vorba micuțului Boc), sunt bani munciți. Dar, rezultatul 'eforturilor' ministeriale nu este deloc satisfăcător, la rectificarea bugetară nefiind primite fonduri pentru acest articol bugetar. Mai mult directorul general raporta faptul că nu sunt datorii. Așa să fie? Orele suplimentare neplătite ce sunt? Facturile pentru bunuri și servicii neachitate ce sunt?

Felicitări, doamnă!

Directorul economic de la Penitenciarul Giurgiu, doamna Claudia Zmeu, a avut curajul și poate inconștiența, având în vedere reacția agresivă subsecventă, de a prezenta foarte deschis situația disperată în care se află penitenciarul pe care-l gestionează sub aspect financiar și logistic.

Mesajul transmis Ioanei Șerban, directorul parașutat de către MJLC la cârma finanțelor penitenciarelor, pe grupul de poștă electronică al directorilor economici a determinta reacția altor colegi care au găsit potrivit să salute poziția fermă a omologului de la Penitenciarul Giurgiu.

Gestul mi se pare a fi unul lăudabil în contextul în care ANP/MJLC dovedește că nu este în stare să asigure finanțarea penitenciarelor, un semnal de alarmă care demonstrează încă o dată că situația este critică și că declarațiile politice de genul "nu avem probleme financiare" sunt minciuni crase.

***

Povestea nu va fi însă un una cu final fericit având în vedere că sistemul nu tolerează doze prea mari de realism. Urmarea acestei informări a fost un șir întreg de amenințări de la ANP. Directorul Direcției Economico - Administrative, doamna Ioana Șerban, s-a burzuluit în direct recunoscând în același timp că-i sunt străine subtilitățile contabilității bugetare.

Tiberiu Firinel Ungureanu, șef de prin ANP căzut puțin în dizgrație, s-a simțit și dânsul dator să apere onoarea nereperată a Ioanei Șerban și să-i aplice o corecție verbală, cu amenințările de rigoare directorului economic de la Penitenciarul Giurgiu, că doar așa reacționează o instituție care-și acceptă problemele și care face ceva să le rezolve: reduce la tăcere pe cei care le semnalează.

Urmează, și n-am foarte multe îndoieli în această privință, un control în buna tradiție ANP care va încerca să determine directorul rebel să-și revizuiască atitudinea față de șefii de la centru și să tacă la fel de profund pe cât o fac marea majoritate a celor care țin la scaun mai mult decât la profesionism.

Nu știu cât o să conteze pentru echipele de control, dar îmi permit să felicit un om care a avut verticalitatea de a nu acepta să tacă atunci când avea ceva de spus. Felicitări doamnă și mult curaj!

Codurile: legi, politică sau afaceri?

Ministrul justiției, domnul Cătălin Predoiu, a fost recent acuzat de către un analist politic că ar fi fost plătit în condiții dubioase din fonduri puse la dispoziție printr-un proiect finanțat de Banca Mondială pentru a participa la elaborara codurilor pentru a căror aprobare s-a zbătut ulterior în calitate de ministru.

În replică ministrul a precizat că a fost implicat în acest proiect fiindu-i selectat CV-ul în calitate de avocat, înainte de a fi demnitar, moment în care a renunțat la calitatea de expert si la un rest de onorariu de 49.000 de dolari. Primise deja 70.000 de dolari pentru munca depusa, iar la restul a renuntat.

Bănuiesc că ministrul a 'renunțat' la restul de onorariu pentru ca nu a terminat contractul, amănuntul fiind doar folosit de compartimentul de presă pentru impactul mediatic. E cert insa ca a primit aproape 70.000 de Euro pentru câteva săptămâni de activitate după, care a avut grijă ca munca să nu fie în zadar și pentru ca obiectivele asumate prin proiectul finantat de Banca Mondiala sa fie realizate.

Ce nu explică domnul ministru foarte bine este o coincidență destul de stranie. Ministrul justiției, întâmplător om politic la acea vreme, a fost selectat în vremea unui alt ministru, deloc întâmplător din același partid. Între timp a intervenit 'independența', dar coincidența rămâne la fel de greu de explicat.

Sigur că au fost utilizate procedurile în vigoare (cele ale Băncii Mondiale) și că s-a făcut o selecție, ministrul intrând în comisie prin propriile puteri și nimeni n-ar trebui să-i evalueze implicarea în aceste coduri altfel decât plecând de la prezumția de nevinovăție, dar câteva semne de întrebare nu pot fi evitate.

M-aș întreba, de pildă, dacă proiectele au fost promovate pentru că sunt bune sau pentru că trebuiau aprobate având în vedere că însuși ministrul fusese plătit pentru asta? Este oare corect ca Banca Mondială să finanțeze elaborarea legislației fundamentale într-o țară? Poate că da. Poate că nu. Nu văd un răspuns simplu.

Analistul care s-a legat de acest aspect din trecutul minsitrului justiției a indus ideea că ceva este necurat și că intențiile ministrului au fost pur oneroase în promovarea acestor proiecte înainte de a fi gata. Este și asta posibil.

Poate că întrebarea cheie este câți membri ai acelor comisii de experți, selectați conform procedurii, erau membri de partide politice sau aveau o legătură cu partide politice. Un ministru al justiției cu siguranță este pe listă. Un fost director general al ANP este și el pe listă. Mai sunt secretari de stat și consilieri pe aceeași listă. DE CE?

Din ciclul mari oameni si bataliile lor memorabile

Cu ceva vreme in urma, Ionel Cel Mare, actualmente director general adjunct cu drepturi depline, a descins intr-un oras de provincie pentru inscaunarea noului director al penitenciarului. Pana aici nimic neobisnuit, de cand lumea, directorii de penitenciare primesc stafeta in cadrul unei ceremonii oficiale care nu se lasa neaparat, mai apoi, cu sedinte, cu dezbateri sau indemnuri de buna purtare ci cu agape tovarasesti. Asa e traditia in sistem si nu vad nimic rau in asta, intotdeauna oamenii socializeaza mai bine daca sunt relaxati si felicitati.

Pot sa-mi imaginez cum s-au pregatit lucratorii pentru ceremonia asta, ma gandesc ca au dereticat cu sarg prin unitate, banuiesc ca au acordat mai multa atentie decat de obicei vestimentatiei si gustarii de dupa, dupa cum ii sta bine oricarei gazde ospitaliere. Un singur lucru n-au luat in calcul bietii subordonati si anume painea, sarea si covorul rosu, asternut cu adanc respect pe sub picioarele inaltului personaj, nu oriunde ci inca de la intrarea in oras. Eroare fatala, care a transformat pasnica sarbatoare intr-un adevarat taifun, pentru ca nu vreti sa stiti cat de aprig poate sa fie la manie cel mai mare Ionel din Focsani!

Asadar, lovit ca de glont de lipsa asta crasa de curtoazie, dupa ce a bajbait cu mana la rana printr-un oras strain si ostil, Ionel al nostru a nimerit in cele din urma poarta penitenciarului si, sub privirile impietrite ale intregului personal, s-a aruncat, racnind vitejeste, asupra tanarul nostru director, care nu avea alta vina decat aceea ca fie nu era la curent cu obiceiurile casei, fie se jenase, pur si simplu, sa puna la indoiala capacitatile de orientare ale aproape generalului nostru, tabacit in secularele si maretele lui batalii.

Eu, unul, il inteleg pe Ionel si de aceea ii dau si dreptate! Pe parcursul vietii lui, omul asta a dat cu umilinta si nadejde mii si mii de telefoane pentru a lua pulsul atat de schimbator al sefilor, acest om a tremurat pe la kilometri de usi, acest om a trimis tone de felicitari si telegrame, a umplut portbagajele masinilor cu cirezi de vite, cu abatoare de pui si podgorii de vin chihlimbariu de Focsani, a pupat maini si obrazuri pana in pragul transplantului de piele, a cantat pana a ragusit, a defilat, in asteptarea cohortelor de sefi si persoane cu greutate, pe soseaua de centura a orasului de bastina, pana la lesin, si cand in sfarsit, i se face si lui dreptate si stradania asta neabatuta ii este recunoscuta, fiind ales aproape director general pe tot sistemul penitenciar romanesc, vine no name-ul asta din provincie, caruia nici nu i s-a uscat bine cerneala pe numire si indrazneste sa-i submineze autoritatea, neasteptandu-l protocolar la intrarea in oras?!

Ca sa inchei totusi, in careul pe unitate, in linistea apasatoare a micului oras european, Cel mai Mare Ionel din Lume a zbierat lucrurilor pe nume si fara teama, jena sau pic de ezitare, a amenintat, a infierat proastele obiceiuri ale tinerei generatii de lucratori de penitenciare, lipsa lor de respect si indisciplina care este pe cale sa duca de rapa ceea ce cu sudoare si sacrificii au injghebat inaintasii, pentru bunastarea si propasirea unei anumite parti a intregului neam romanesc. Dupa care, usurat si invingator, maine- poimaine generalul de penitenciare Ionel cel Mare, acest demn urmas al Vrancioaiei, acest Stefan cel Mare al zilelor noastre, a trantit usa penitenciarului si a plecat cu simtul datoriei implinit.

PS. Orice asemanare cu oameni si fapte binecunoscute este absolut intamplatoare.

Sa nu aruncam copilul odata cu apa din copaie - proverb romanesc

Am putini prieteni in sistemul penitenciar. Sunt oameni de calitate insa,care nu m-au dezamagit de-a lungul timpului, care ma inteleg din priviri, oamenii cu care merg la bere, dupa cum imi place mie sa spun. Mi-as dori sa-i multiplic si pentru o clipa imi imaginez cat de efervescenta si cat de plina de satisfactii mi-ar fi viata la locul de munca daca as fi inconjurat de asemenea oameni.

Din pacate lucrul asta nu este posibil, sunt mai degraba inconjurat de lene, de prostie si rautate, consum zilnic, si de cele mai multe ori in mod inutil, cantitati enorme de energie, pentru a incerca sa dreg lucruri, pentru a improviza, pentru a ma strecura, pentru a fi lasat sa fac ceea ce este, in fond, prevazut chiar in fisa postului meu.

Teoretic, pentru ca asta este ritmul si timpul in care mi-a fost dat sa traiesc, ar trebui sa ma adaptez sau sa ma resemnez si sa ma indignez ori sa ma vaiet periodic, mai mult sau mai putin formal ori terapeutic, in grupul ala mic de prieteni de care tocmai pomeneam si cu care vorbesc aceeasi limba.

Problema este ca nu pot nici sa ma adaptez si nici sa ma resemnez, chiar daca mimez asta uneori, nu pot adica sa fac abstractie de ceea ce se intampla cu mine sau in jurul meu asa cum n-as putea sa fac abstractie de oamenii cu care as locui in aceeasi casa, de exemplu. Adica sa ma imprietenesc cu doi, trei colocatari mai de soi, cu aia care au aceleasi obiceiuri ca si mine, sa trag impreuna cu ei o linie pe la etajul unu sau pe la jumatatea scarilor dupa care sa ne desolidarizam in grup de tot ceea ce se petrece in bucataria ori in sufrageria noastra, a tuturor.

Parerea mea, si am sustinut asta in nenumarate ocazii, este ca fiecare dintre noi contribuie intr-o masura mai mare sau mai mica, in mod direct sau indirect, la tot ceea ce se petrece sub acoperisul sistemului si fie ca ne place sau nu, suntem cu totii responsabili.

Parerea mea, si am sustinut si asta in alte nenumarate ocazii, este ca nici prostia si nici lenea ori rautatea cu pricina nu sunt intamplatoare, lipseste doar onestitatea de a ne recunoste contributia la perpetuarea unor obiceiuri proaste, mostenite ce e drept, dar intretinute cu sau fara buna stiinta.

Toata povestea asta aduce a casnicie coclita in care partenerii nu mai pot trai fara unica placere de a se acuza ori scuza la infinit, sub ochii mari ai copilului care este doar un pretext si de a carui soarta, in realitate, nimeni nu este interesat cu adevarat!

Ordinele domnului Bota

Conform unei dispoziții transmise de ANP în 17.09.2009 penitenciarele vor trebui să asigure din venituri proprii o parte din cheltuielile cu salarii. Motivul, conform adresei ANP, este acela că "din plățile estimate a fi efectuate din venituri proprii (3.724.000 lei) s-au achitat drepturi salariale în valoare de 797.635 lei".

Adică, fie nu s-a încasat și în consecință nu s-a plătit cum trebuie, fie s-a plătit doar din subventia bugetară, directorii economici simțind nevoia să facă rezerve pentru finalul de an.

Aparent e doar o problemă de execuție bugetară sau cel mult de disciplină financiară. De fapt, ANP neputând să acopere cheltuielile cu salarii în ultima lună a anului dispune diminuarea subventiei bugetare pentru salariile pe luna octombrie cu suma corespunzătoare veniturilor proprii pe care penitenciarele le-au planificat (nu musai le-au și obținut).

E adevărat că adresa ANP poate fi interpretată în fel și chip - discutam asta și ieri - dar nicăieri nu scrie vreuna dintre poveștile pe care domnul Emanoil Bota, unul dintre ultimii comandanți de modă veche, le spunea subordonaților după primirea adresei. Comandantul Penitenciarului Bîrcea Mare (Deva), a înțeles din adresa cu pricina că trebuie să facă și mai multe ore de lucru și să 'realizeze' și mai multe ore suplimentare neplătite ca să-și facă planul dictat de la centru.

Domnul comandant a descris 'catastrofa' avertizând că dacă nu se vor accepta ore suplimentare pe la punctele de lucru nu vor fi bani de salarii. După logica dumisale, cu ceva muncă neplătita s-ar plăti pentru orele pontate deja în limite legale și pentru care nu sunt bani din subventii. Asta a înțeles domnia sa și asta au mai înțeles alți câțiva ca dânsul cu reflexe parcă născute pe băncile partidului.

Dacă ar fi prima reacție de acest gen aș fi tentat să cred că de vină e tulburarea provocată de starea financiară dificilă și că suntem în prezența unui exces de zel datorat exclusiv bunelor intenții. Până la urmă și apelul la solidaritate este acceptabil în situații dificile și nu cred că într-o astfel de situație ar fi comentat cineva.

N-a fost însă un apel la solidaritate, a fost doar un reflex de vechi comandant care nu are soluții și care nu înțelege că vremurile s-au schimbat și că vechile metode nu mai sunt acceptabile nici măcar atunci când e "ordin de sus".

Adrese pentru nelinistea noastra

Stiu directori care explica foarte convingator cum nu pot aplica o Lege, o Ordonanta sau o Hotarare a Guvernului, ori un ordin al ministrului pe motiv că au alt "ordin" de la ANP (sau, pe vemuri, DGP). Nici măcar ordin nu e, dar fiind de la "eșalonul superior", e totuna. Obligatoriu și absolut, se înțelege, chiar dacă ar fi scris cu creionul chimic și adus de un porumbel.

De prea multe ori o oarecare adresă primeste numele de ordin si este prezentata tuturor drept "lege", dosarele cu 'chestiuni obligatorii' (n-am găsit alt nume) devinind din ce in ce mai voluminoase, misterioase și... ignorate. Absurd. O adresa nu poate modifica un act normativ. Nu mai vorbim de consumul de inutil de hartie, nervi si timp. Dar, se intampla.

Penitenciarele au devenit, si din acest motiv, excesiv de dependente de ANP sub pretextul unificarii practicii intr-un sector de activitate sau altul. Care practica, numai unificata nu e dupa ani intregi si mii de adrese. Nimeni nu mai interpreteaza si aplica legea folosind instrumente simple si altfel la indemana studentului din anul I de la drept. Toata lumea asteapta lumina de la Bucuresti sau, dupa caz, de la superiorul ierarhic.

Obisnuinta adreselor care explica lucruri ce n-ar trebui explicate nu face decat sa ne complice existenta, prea multe detalii (inutile) crescand posibilitatea divergentelor in interpretare si aplicare. Practic, in prezenta acestor adrese, sistemul devine din ce in ce mai greu de reglementat, desi toata lumea stabileste reguli.

**

Destui se plang de interventia excesiva a ANP in coordonarea activitatii penitenciarelor, cativa critica scaparile logice sau de forma si toata lumea considera nedrept modul cum este tratat cel care aplica "ordinele" si cel care duce greul. Absolut justificate plangerile... Intrebarea e daca exista si o solutie pentru confuzia asta generala? Poate că da, as zice. Poate ca limitarea drastica a acestor adrese ar fi o soluție.

Raportul de subordonare dintre MJLC - ANP sufera de exact aceleasi practici. Si, nu e de mirare ca din acest motiv bugetul ANP a fost diminuat printr-un e-mail trimis de un economist din MJLC, ca primele de vacanta au fost suspendate printr-o adresa sau, ca e nevoie de o adresa pentru a se acorda dreptul de echipament.

Tot printr-o adresa ANP recunoaste ca sta prost la capitolul executie bugetara si cere penitenciarelor sa completeze din venituri proprii fondul de salarii. Iertare! Nici macar nu e o adresa, e un e-mail - adresa. Pana acum statea bine cand era ordin sa stea bine, fapt comunicat deasemenea prin adrese.

***

Trebuie sa admit ca e si asta o metoda. O metodacare presupune ca ANP va trimite adrese, din ce in ce mai multe, din ce in ce mai neclare, iar penitenciarele vor cere din ce in ce mai multe explicatii din ce in ce mai confuz si in chestiuni din ce in ce mai simple. Este însă cea bună?

Poate ca ar trebui sa ne hotaram daca putem sau nu putem sa aplicam legea asa cum trebuie?! Poate ca n-avem nevoie de mii de adrese?! Poate ca adresele produc mai multe probleme decat rezolva?! Poate...

(Meta)fizica celui din urmă șut

Poate că nu e tocmai un subiect de început de săptămână, după ce în weekend am abordat salarizarea și reorganizarea, dar poate că merită la fel de multă atenție pe cât merită subiectele susamintite. Motivul ar fi acela că, inevitabil, majoritatea vom ajunge în situația asta. Pensionari, adică.

Pensionarii sistemului penitenciar, dacă n-au fost cumva comandanți, directori sau directori generali, dispar din peisaj odată cu decizia de pensionare și mica ceremonie, mai mult sau mai puțin oficială. Unii se retrag complet din activitate, alții încă mai rămân activi încercând să se facă utili și după pensie. Mai apar din când în când pe la medicul de unitate (apăreau, nu știu dacă acum se mai poate) și... cam atât.

Cei proaspăt pensionați sunt obligați să mai țină o vreme legătura cu fostul loc de muncă pentru că, tradițional, ANP-ul uită să vireze bani pentru soldele compensatorii și nu întotdeauna din motive de criză. Se țin greu de plățile pentru concediile de maternitate drept urmare datoria față de cei care de acum nu mai prezintă interes trece pe un ultim loc. Chestiune de prioritizare, deci.

După o viață cu program și disciplină cazonă cam atât mai rămâne: pensia și compensatoriile, atunci când ar putea ANP să plătească. Pensionarii părăsesc sistemul penitenciar cu un ultim gust amar, iar soldele compensatorii sunt ultimul șut primit drept 'recompensă' pentru miile de ore de detenție cu numele regulamentar de pază, supraveghere, escortare, educație sau intervenție psihosocială.

Sunt, e adevărat, probleme mai grave și asta, cea a soldelor restante pentru pensionari, e probabil una mai puțin importantă. Poate că ne vom da seama dacă e cu adevărat importantă sau nu ceva mai târziu. Cred însă că n-ar trebui să ne permitem să privim indiferent genul ăsta de situații oricât de patetic ar suna un, în cele din urmă așteptat, apel la normalitate.

Scurt eseu despre sănătatea reorganizării penitenciarelor

Diagnostic si tratament

În medicină, diagnosticul este definit ca fiind procesul de identificare a stării de sănătate sau de boală ca urmare a analizării simptomelor și a rezultatelor diferitelor proceduri de diagnosticare. Medicul colectează așadar informații despre pacient, face examinările și testele necesare, rezultatul fiind - printr-un proces logic de diferentiere - diagnosticul.

Deseori e nevoie de consultarea unui alt specialist sau e nevoie de examinări și de teste suplimentare. Se întâmplă frecvent ca ipoteza inițială să fie exclusă, iar medicul trebuie să ia în calcul alte ipoteze. Abia când acesta s-a edificat și a eliminat toate necunoscutele se stabilește diagnosticul, nici măcar acum final.

După ce a ajuns la un diagnostic, medicul explică pacientului care e problema, ce optiuni sunt dar și ce alte analize și examinări sunt necesare pentru a monitoriza evoluția bolii. Mai mult chiar, tratamentul în sine poate indica necesitatea de revizuire a diagnosticului în cazul în care răspunsul organismului nu este cel asteptat.

Mai putem lua în calcul și intervenția medicală de urgență sau în boli cronice, dar lucrurile se complică deja prea tare și trebuie să ajungem în cele din urmă cu povestea la penitenciarele noastre. Cert e că, dibăcia medicului constă în bună măsură în calitatea diagnosticului, iar aplicarea tratamentului și monitorizarea evoluției stării pacientului precum și eventualele corecții sunt în egală măsură de importante... cu condiția ca diagnosticul să fie corect.

ANP: Imobilizarea pacientului, tratament obligatoriu

Nici măcar medicii nu sunt întotdeauna foarte riguroși, doar că ANP a comis păcatul începând tratamentul unei boli necunoscute dispunând reorganizări, repofilări și schimbări de program de lucru. Pacientul - penitenciar românesc se opune neînțelegând ce i se întâmplă, și - mai cu seamă - de ce nu-l întreabă doctorul cât e dispus să plătească pe tratamentul pentru o boală încă nediagnosticată.

Mai rău e că ANP, medicul nostru, a primit de la directorul 'clinicii' dispoziția scrisă de a trata pacientul folosind singurele medicamente din farmacie: reorganizare, reprofilare, schimbare de program. Medicul trebuie astfel să convingă pacientul că e bolnav și că are boala dispusă de la centru, singurul tratament posibil fiind cel pentru care mai există medicamente în depozitul farmaciei.

Reorganizarea, soluție sau pretext?

Nu știm încă cum se va termina povestea și nici cum va supraviețui pacientul. ANP nu dă semne că poate înțelege un lucru simplu: înainte de a dispune măsuri e cazul să știe exact care e problema. Altfel sunt irosite resurse și se destabilizează un sistem penitenciar și așa șubred.

Din păcate, în loc să se rezolve probleme se justifică soluții... bănuite de efecte pozitive, ANP purtându-se mai degraba ca un vânzător ambulant de băuturi miraculoase care vindecă de orice câtă vrem sunt cumpărate de creduli. Sau, în cel mai fericit caz, ca medicul care știe sigur că aspirina e panaceul suprem.

Salarizarea in penitenciare - calcule, simulari, sporuri

Mai jos aveti legea salarizarii pentru personalul din sectorul bugetar, varianta cu amendamente, cea pe care si-a asumat raspunderea Guvernul. Simularile pe aceasta varianta arata o crestere la data intrarii in vigoare pe toate categoriile de functii. Cresterea nu este egala pentru toate functiile dar este.

De exemplu

• un salariu net de agent cu gradul profesional de agent sef adjunct de penitenciare (exemplu concret pe stat) care in prezent este de 1794 RON se ridica pe noua lege la 2182 RON (+388 RON).
• un agent, cu gradul profesional agent de penitenciare (exemplu concret pe stat) care in prezent are un salriu net de 1210 RON va avea pe noua lege un salariu net de 1688 RON (+478 RON).

S-au facut simulari pe mai multe categorii de functii concrete luate dintr-un stat de salarizare oarecare. Simularile nu iau in calcul Norma de hrana care are un regim special si se plateste separat si nici sporuri de 50% pentru misiuni speciale sau salariu de merit. Calculele sunt corecte cu conditia ca baza sa fie 600 RON aceasta fiind valoarea de referinta folosita.

Pentru cine doreste sa vada ce se intampla cu sporurile, de unde vin si unde se duc recomand citirea cu atentie a legii. Un exemplu, art. 30 alin. (5) care explica de ce sporul de pericol ANP de 30% a fost introdus in coeficientul de functie (pentru a se evita ca acesta sa fie plafonat de maximul prevazut pentru suma sporurilor variabile de 30%):

(5) În anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut fara a fi afectat de masurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:

a) noul salariu de bază, solda la funcţia de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare vor fi cele corespunzatoare functiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acestea potrivit anexelor la prezenta lege (...);

Legea mai aduce o modificare interesanta la art. 52

(1) Funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice şi în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public potrivit fişei postului".

PS Repet recomandarea călduroasă de a citi legile. Va veti lamuri multe semne de intrebare. Mai tarziu, dupa ce calculele de simulare se vor fi confirmat in state si pe carduri, o sa-mi permit sa intreb autorii unor comentarii unele lucruri, in speranta ca vor admite ca poate s-au cam grabit.

Sectiunea care face referire la sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională

Link-uri utile:

• scribd.com - Salarizare Ordine Publica, Siguranta Nationala si Aparare 15.09.2009

Update 22.45

Outbrain spune ca dupa ce in prima ora si jumatate de la postare am primit 4 voturi, acum 25 min am primit intr-un interval de 6 min și ceva 6 evaluari minime. Dupa care iar pauza. Interesantă coincidență?! Și, se tot repetă de vreo 2 săptămâni... :) Dar, cine mai are timp sa le numere pe toate.

Fapt divers

Primarul din Plopeni-Prahova a plecat in Portugalia cu ansamblul popular din localitate. In afara de dansatori, primarul si-a mai luat la drum soacra, sotia, feciorul, medicul veterinar, adjunctii, ultimii, agatand la randul lor in calatorie, soacrele si nevestele aferente. Calatoria s-a facut in numele prieteniei romano-portugheze, pe banii contribuabililor din Plopeni.

Am vazut stirea asta la Realitatea Tv si am inregistrat-o ca pe un fapt banal. Cine naiba se mai mira daca un amarat de primar dintr-o comuna oarecare ia in excursia de curtoazie, pe langa cei trei dansatori si toata liota de rubedenii si "pretini", de vreme ce romanul a stiut sa se "descurce" intotdeauna ?! Ce, tu n-ai face la fel!? - completeaza de regula acelasi roman "descurcaret".

Lucrul care m-a dezmeticit din amorteala serii a fost amuzamentul invitatilor din emisiunea cu pricina, intelectuali subtiri cu pretentii pe masura, care chicoteau la auzul explicatiilor caznite, date prin telefon de catre primarul prins cu fofarlica. Cat de amuzant putea sa fie faptul ca alesul, in loc sa civilizeze urbea, se folosea de banii locuitorilor din Plopeni-Prahova pentru a se balaci cu nevasta la ocean, basca rubedeniile si suvenirurile?!

Cand ni se opreste pe statul de plata impozitul cu pricina, nu ne gandim niciodata unde se duc banii astia, adica nu ne raportam niciodata la ei ca la un bun al nostru, un bun la care suntem de acord sa renuntam pentru binele general. Teoretic, ne putem imagina sosele mai bune, legi mai bune, spitale si scoli mai bune, practic insa, nu avem niciodata sentimentul ca am contribuit intr-un fel la toata constructia asta, pentru ca nu ne intereseaza!

Daca primarul din localitatea in care vietuim ar veni la fiecare dintre noi pe 10 ale lunii si ne-ar cere smechereste niste bani de excursie la Lisabona pentru imbunatatirea imaginii patriei noastre, reactia ar fi cu totul alta. Prin comparatie, fara explicatii si ranjete unsuroase, o mostra de buna purtare romaneasca, menita sa mai dreaga in Suedia (si nu numai) imaginea romanilor, la indemana dumneavoastra:

Cum traim?

In ultima perioada, tot sistemul penitenciar pare sa fie preocupat numai de legea unica de salarizare, reactionand la cuvantul bani ca si cainele lui Pavlov. Lumea frisoneaza daca se pronunta cuvantul sporuri iar teama de a nu pierde, din principiu, fie si o centima la salariu, este atat de mare incat orice alta preocupare devine desueta.

De altfel toti romanii par sa fi fost atinsi de virusul asta, ca urmare, profesorii se incaiera cu medicii, politistii cu soldatii si pe deasupra tuturor, magistratii, regalul zazaniei, se bat singuri de vreme ce nu au concurenta. Orice angajat, fie el bugetar sau nu, isi doreste un venit decent care sa-i permita sa traiasca civilizat dar in afara de satisfactiile materiale exista intr-o viata de om atatea lucruri esentiale pentru care lumea nu obisnuieste sa se bata pe viata si pe moarte.

Va puteti imagina o greva impotriva prostiei, impotriva ipocriziei si a desertaciunii care ne guverneaza existenta?! Va puteti imagina mii de oameni clamand dreptul la cultura, la bun simt, indemnand la generozitate si responsabilitate?

Toata vanzoleala asta isterica legata de salariul unic, tot acest consum uluitor este disproportionant prin comparatie cu nevoile esentiale ale oricarei fiinte superioare, este si inutila de vreme ce o asemenea lege va suferi cu siguranta, pe parcurs, tot felul de alte modificari de care nimeni nu-si va mai aminti peste un an, peste doi ani.

Cum traim? Ce lasam in urma noastra? Ce simtim daca comentariul unui anonim, care isi exprima regretul pentru moartea unui tanar coleg din Penitenciarul Craiova, este inconjurat de postari despre sporuri, avansari si priceperea ori nepriceperea sindicatelor in a obtine avantaje pentru noi, lucratorii de penitenciare?!

Mitingul, ministrul si sindicatele

Postarea cu numarul 800: o informare din zona sindicatelor despre mitingul organizat maine 15.09.2009 la ora 15.00 de federatiile din sectorul bugetar si intalnirea cu ministrul justitiei.

"In cele din urma confederatiile sindicale trec peste diferendele traditionale. Mitingul are loc maine la ora 15.00 la Palatul Parlamentului (intrarea Izvor). Participa aproape toate federatiile sindicale din sectorul bugetar.

Azi la 11.00 era stabilita intalnirea cu ministrul. N-a confirmat-o, asa cum se stabilise, de vineri. A sunat cineva de la cabinet pe la 10.40 anuntand ca intalnirea are totusi loc. In fine...

- Dir. Gen. Bala a prezentat un raport cu ce s-a realizat de la ultima intalnire: OMJLC nr. 2115 cu Comisia Mixta de Dialog, Acordul de transparenta este la semnat in mapa Ministrului, Strategia ANP a obtinut toate avizele si este la MJLC acum, Concilierea de la Ministerul Muncii finalizata cu divergenta, finalizarea discutiilor referitoare la programul de lucru, finalizarea procedurilor de avansare in functie a agentilor care au promovat concursurile, etc. In plus, DG a tinut sa precizeze ca in acest moment sistemul penitenciar are bani pentru toate categoriile de cheltuieli, pentru anul 2009, inclusiv pentru cheltuielile de aprovizionare, iar facturile sunt achitate pana la 31 august anul curent;

- in privinta Legii de Salarizare Unitara domnul Ministru a precizat ca, dupa sedinta de Guvern de sambata si dupa discutiile cu Pogea si cu Nica, s-a inregistrat o crestere de coeficienti pe segmentul agentilor de penitenciare, insa nu s-a mai putut introduce sporul de 30% in salariul de baza pentru ca, dupa cum au precizat Pogea si Nica, s-ar fi saltat salariul de baza al personalului din sistemul penitenciar cu mult peste cel al celor din politie si armata (Ministrul a spus ca aceasta problema se poate "regla" din mers, in sensul ca Legea de Salarizare Unitara va mai fi modificata succesiv incepand cu anul 2010. De asemenea, Ministrul a mai precizat ca, din informatiile pe care le detine, sistemul de coeficienti se va schimba incepand cu 2011);

- problema orelor suplimentare este pe masa Guvernului, iar Ministrul a spus ca in aceasta problema Guvernul va adopta o masura unitara ptr tot sistemul bugetar;

- concursul din sursa externa se va finaliza pana la 1 dec 2009, iar anumite functii de conducere care nu vor fi vizate de reorganizare vor fi scoase in cel mai scurt timp si acestea la concurs;

- s-a convenit, cu acordul Ministrului, ca sa se formeze o comisie Sindicate-ANP-MJLC care sa finalizeze proiectul propus de Sindicate referitor la etapele care trebuie parcurse pentru o reorganizare (ce a mai ramas din ea) sa se faca pe niste principii solide, durabile, cu o evaluare corecta a resurselor si a impactului. De principiu, ar urma ca intalnirea sa aiba loc in data de 17 sept 2009, de la ora 9,00, urmand ca ANP sa transmita o invitatie oficiala in aceasta privinta;

- s-a finalizat Actul Aditional la Acordul privind raporturile de serviciu, urmand ca acesta sa fie semnat de organizatiile sindicale reprezentative, abilitate prin lege sa semneze;

- in problema Directiei Prevenirea Criminalitatii si Terorismului, Ministrul a declarat ca este deschis unei negocieri directe cu Sindicatele referitor la acest subiect, asteptand ca acestea sa vina cu puncte de vedere concrete in ceea ce priveste nemultumirile referitoare la aceasta directie, urmand ca acestea sa fie discutate intr-o intalnire la nivel central care va avea ca unic subiect acasta problema, desi anterior se stabilise ca ANP va face un raport privitor la functionalitatea directiei;

- restantele la echipament - Ministrul nu s-a pronuntat la aceasta sedinta pe acest aspect, urmand ca aceasta problema sa faca obiectul discutiilor de la urmatoarea intalnire, in acest timp Ministrul dorind sa analizeze personal situatia aceasta;

- problema cheltuielilor de transport este o problema care se afla in atentia Guvernului in aceste zile, urmand ca sa se astept un punct de vedere din acasta directie pentru a se putea sti in ce sens se doreste sa se mearga (se pare ca se doreste schimbarea metodologiei de aplicare, ptr ca, in opinia Guvernului, acasta este neclara);

- s-a convenit urgentarea adoptarii modificarilor aflate in faza de proiect la Minister pe Legea 275, adoptarea acestor modificari fiind absolut necesara pentru a se putea merge mai departe cu reprofilarea si cu Regulamentul de paza;

- s-a convenit, la propunerea DG al ANP si cu acordul Ministrului, ca aparatura sanitara in valoare de 23 de miliarde existenta in sistem si supusa uzurii morale datorita neutilizarii acesteia, sa fie subiectul unui Memorandum intre ANP (dupa consultarea sindicatelor!) si Ministerul Apararii (ptr Spitalul Militar Central) sau Ministerul Sanatatii, astfel incat sa se transfere aceasta aparatura performanta catre unitati care au nevoie si o pot folosi, astfel incat sa poate fi de folos atat angajatilor sistemului penitenciar, cat si altor pacienti.

Cam atat. Urmatoarea intalnire va avea loc dupa 5 oct 2009.

Axioma

Sectorul bugetar, afirmă unii prin presă, ar trebui s-o lase mai ușor cu pretențiile salariale. Axioma s-a nascut la televizor, s-a plimbat prin presă și a ajuns, în cele in urmă, gata 'validată' și pe la noi.

Criza, zic specialiștii de mai sus, s-a lăsat cu toată greutatea pe sectorul privat, adevăratul motor al României. Avem deci a ne rușina, noi bugetarii, că avem pretenții, că negociem, că avem sindicate și că nu ne pierdem cu zecile de mii slujbele. Asta ar fi logica și argumentul principal.

Asta e, deloc întâmplător, și teoria Guvernului care încă de la începutul anului atacă fără încetare pe frontul care ar fi sectorul bugetar. Bugetarii se zice, la fel de axiomatic, că sunt principala problemă a României, nicidecum lipsa de productivitate, o economie imatură sau politica de mahala.

Mă întreb însă, bugetarii oare nu platesc impozite, taxe, asigurări sociale si alte biruri? Bugetarii nu cumpară benzină accizabilă? Bugetarii nu plătesc TVA? Plătesc ar spune axioma, dar asta pentru că sunt plătiți de la buget. De parcă salariul ar fi un fel de cadou primit la inceputul lunii nu plata pentru munca prestată... la fel ca si in sectorul privat.

Fără să cad în extaz în fața performanței sectorului public nu pot să nu-mi amintesc că această criză a fost creată de piață, recte de sectorul privat. Dar, asta nici măcar nu mai contează. Mă întreb doar cui profită conflictul între bugetari și sectorul privat și cam cât de tare se foloseste o guvernare care n-a strălucit de asta.

***

Cred că nici un stat nu poate funcționa fara sector bugetar dupa cum nici o firma nu functionează doar cu sectorul de productie. Știu asta guvernanți, știu asta economiști, știu asta ziariști. Poate că ar fi bine să-și mai amintească din când în când... în special când simt nevoia să-și etaleze păreri și să fie populari.

Soap opera

Asadar suntem in pragul unei greve generale, greva care include si sistemul penitenciar. Teoretic, criza financiara si nemultumirile legate de legea unica de salarizare stau la baza revoltelor, practic insa, asistam la falimentul administratiei romanesti devorata de clientela politica.

Timp de 20 de ani am asistat, cu gurile cascate, la rotatia cadrelor de partid, veneau clanurile pesediste, plecau liberalii, veneau clanurile pedeliste si liberale, plecau pesedistii, veneau clanurile liberale si pesediste, plecau pedelistii si toata zeama asta politica romaneasca, in care scenaristul nu mai are pe cine sa mai combine cu cine, a sfarsit prin a alunga toti telespectatorii.

Nu ratati urmatorul episod pentru ca nici nu stiti ce pierdeti, ne avertizau de fiecare data oamenii nostri politici, falfaind dovezi, scrisorele de amor, pusti, prastii, promisiuni, masini de lux, tepe, sloganuri, amenintari, discursuri, ademenind cu bombonele, margele, mici, bere, tricouri, sepci, zahar, ulei, pixuri, brichete si cate alte maruntisuri.

Dupa mii de asemenea episoade, dupa ce s-au casatorit, au divortat, s-au recasatorit, s-au inselat, s-au impacat, iar s-au casatorit, au murit, au inviat, s-au batut, s-au iubit, s-au urat si au pupat Piata Independentei, in orice caz s-au imbogatit, iata-i pe siliconatii nostri actori huiduiti pe scena politica; in loc de autografe, lesinuri feciorelnice si petale de trandafiri, greva generala!

Cat despre salarii, cat despre tocmeli, cat despre cine merita mai mult ca medicul si mai putin ca judecatorul, cat despre cat merita lucratorul de penitenciare prin comparatie cu politistul, cu artistul sau cu alpinistul, ramane sa mai vorbim. Cert este ca spectacolul a fost anulat si banii pe bilete sunt iremediabil pierduti.

Terapie de grup

Toata lumea este de acord ca in sistemul penitenciar lucrurile nu stau bine de loc, un anonim facea ieri urmatoarea remarca:"
Mi-e scarba de sistemul asta, cred ca am sa plec din el". De altfel, inregistrez remarca asta la tot pasul, indiferent daca este vorba despre cei care lucreaza pe sectie sau intr-un birou. Pare o isterie generalizata, cei mai vechi in sistem au nostalgia trecutului, cand ordinul era ordin si posibilitatea de a-l discuta, ce sa mai spunem despre posibilitatea de a-l incalca, era de neconceput.

Sindicatele sunt de vina, afirma mai ales veteranii, sindicatele invrajbesc lumea si destabilizeaza sistemul. Ba ofiterii sunt de vina, pentru ca sunt ingamfati si slab pregatiti, ba agentii, pentru ca sunt multi, lenesi si indisciplinati, ba "siparezii", pentru ca umbla cu vorba si otravesc urechile, ba militarii si civilii care au invadat sistemul, ba ANP-ul, pentru ca este incapabil, ba unitatile, pentru ca nu respecta indicatiile, ba detinutii, pentru ca exista si tot asa, un nesfarsit lant de reprosuri, acuze si justificari, un cazan clocotitor in care vor fi aruncati pana la urma pana si copii nenascuti inca!

A reafirma ca responsabilitatea ne apartine in totalitate, ca fiecare dintre noi contribuie, constient sau inconstient, la intretinerea si perpetuarea unei asemenea stari de fapt, pare sa nu mai foloseasca la nimic, in fond auzim si vedem numai ceea ce ne convine, este un dialog al surzilor si al orbilor animati de o singura, mareata si stearpa dorinta, aceea de a avea dreptate cu orice chip!

As minti daca as pretinde ca sunt un angajat multumit, daca as pretinde ca nu-mi trece prin cap, de cel putin doua ori pe saptamana, dorul de duca, daca as pretinde ca nu ma incearca, de cel putin trei ori pe zi, gandul ca nu se mai poate face nimic, daca as pretinde ca nu ma copleseste, cel putin o data pe ora, pasta asta romaneasca in care, mai mult sau mai putin intamplator, am ales sa traiesc.

Raman totusi, din naivitate, din curiozitate, din inertie, din convingerea ca nu pot sa traiesc in afara timpului meu, din nevoia de a schimba ceva, din dorinta de a-mi indrepta greselile, din nevoia de a-mi duce la bun sfarsit promisiunile, din recunostiinta pentru cei care nu ma dezamagesc, din dorinta de a intelege.

15%, prea mult pentru pace?

N-apucara cocoșii să cânte de 3 ori că se lepădară comentatorii cei blajini de spiritul păcii și al armoniei și începură a se duela în meșteșugul de grămătici și iscusința de scriitori. Dar, asta e discuție de week end.

Că tot suntem la conflicte informăm că ANP o introduse elegant pe mâneca de la vestonul de paradă. Concilierea de la Ministerul Muncii se termină ieri dimineată în divergență.

ANP nu a acceptat să constituie fondul de 15% pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru din penitenciare, deși de ani buni cere cam 20% (sic!!!) de la Finante fara sa aibă vreun spor, iar legea 293/2004 prevede negocierea constituirii fondului cu pricina. Astea sunt dispozitiile, asa joaca.

ANP a produs o fraza de vreo 100 de cuvinte, gen adresa, prin care s-ar încerca, dacă s-ar vrea, când s-ar putea... adica deloc. Cam așa înțeleg dânșii să-și asume responsabilitatea pentru obiective pe care altfel le-au trecut in Strategii si Planuri. Nici măcar după ce sindicatele s-au oferit să prezinte o evaluare a necesarului de investitii, dotari etc nu s-au induplecat.

ANP o băgă deci pe mânecă, la acest moment fiind întrunite condițiile pentru declanșarea grevei de avertisment si a grevei generale cu tot cu semnăturile Ministrului Muncii. Probleme, slavă Domnului, sunt destule. Dar cine stie?! Sunt 15% sanse sa le vina mintea la cap si sa accepte revendicarile... care altfel i-ar ajuta desul de mult.

PS MJLC a fost reprezentat de doi consilieri, dl. Dan Diaconescu si secretara dumisale cu mandat de reprezentare in buna regula verificat de secretarul de stat de la Ministerul Muncii care a participat la conciliere.

Sinecuriştii

Îi recunoaştem uşor. De obicei, stau în birori mari, cu mobilă scumpă pentru sistemul penitenciar, cu câteva cărţi aruncate pe rafturi. Pe masa lor e mereu curat, au doar o agenda pe care notează câte ceva, cu scris îngrijit şi meticulos. Au timp, chiar prea mult. Sarcinile au fost distribuite, fiecare subordonat ştie că nu are de ce să apeleze la ei, ci că trebuie să preia singur şi să rezolve problemele care apar. Lucrarea de doctorat e şi ea dată unui om de încredere...

Plictiseală mare... Îşi mai cheamă câte un subordonat, care îşi lasă, bietul, vraful de dosare pe care le-a primit să le rezolve şi se duce să umple timpul sinecuriştilor. Aceştia, oameni fini, nu se coboară prin colectiv, dar, uneori, parcă mai vor să afle câte ceva, aşa că se delectează cu ştiri „mondene” de prin birouri. Apoi, obosiţi parcă de bârfuliţe, îşi compun o figură preocupată şi obosită, se ridică şi merg acasă cu vreo două ore mai repede.

E zi de salariu şi trebuie să se bucure de rodul muncii. Au, însă, o dilemă: ce să-şi mai cumpere din salariul suplimentar de 50%? Nicio problemă. Îşi întreabă alţi subordonaţi. Poate pe cei care le-au conceput planurile manageriale la ultimul concurs sau pe cei care le-au scris discursurile. Cine ştie? Grea întrebare. Îi poate ajuta cineva?

Puterea cuvantului

Stiu din proprie experienta cat de greu este sa construiesti si mai ales cat de greu este sa pastrezi ceea ce ai construit cu atata stradanie. Teoretic, construim castele de nisip iar pretentia de a le putea proteja de apa sau vant este, fara indoiala, absurda. Daca am trai insa ghidati de logica asta, de vreme ce conditia de muritor nu poate fi schimbata indiferent de indarjirea cu care ne agatam de viata, nimic n-ar mai avea rost pe lume!

Fie chiar si impotriva oricarei logici, eu construiesc astazi un castel de nisip, mie mi-l darama apa si mi-l spulbera vantul dar altcineva in locul meu, maine, poate cu si mai multa nadejde, va aseza nisipul la loc si inevitabil, intre mine si el se creeaza inca de pe acum o legatura invizibila, de neclintit. Asa s-a ajuns pe luna, asa s-au construit minunile, din fire de nisip!

Penifestul are neajunsurile lui, unele greu de acceptat, altele greu de inteles, dupa chipul si asemanarea noastra, dupa nivelul nostru de asteptare si intelegere dar dialogul asta, fie el si bolovanos, schimba ceva, zgaltaie inertia, ne leaga fara se ne stim, fara sa stim.

Nu cred ca Penifestul trece printr-o criza, cred mai degraba ca noi toti trecem printr-o criza, a fost o (prea) lunga asteptare, generata de nadejdea ca noua echipa manageriala, instalata cu urale in iulie 2007, ne va scoate, in sfarsit, la lumina. Mi-e greu sa spun cat am fost inselati, cat, mai ales, ne-am inselat singuri, cert este ca dezamagirea e mare si greu de rumegat.

Cel mai rau lucru este obisnuinta si avem prostul obicei de a astepta ca altii sa reactioneze in locul nostru, avem o mare abilitate de a descoperi la pachet vinovati si vinovatii, pachet din care ne extragem de altfel cu usurinta, pierzand din vedere ca multe dintre deciziile sau reactiile aberante (ca sa ne exprimam politicos!) ale conducerii ori conducerilor, n-ar fi posibile fara acordul nostru tacit (ca sa nu mai vorbim despre obedienta si restul!).

Inevitabil, maturitatea unui individ presupune un proces dureros, asumat si de lunga durata, tocmai de aceea maturitatea nu este inevitabila si nu are neaparat legatura cu varsta ori conditia sociala a fiecaruia dintre noi. Este cu atat mai greu sa reusesti sa aduci la un nivel multumitor de intelegere si maturitate un grup mare de oameni, chiar daca ei au, fie si teoretic, interese comune.

Am convingerea ca, in pofida oricaror oprelisti, lucrul asta se va intampla totusi mai devreme sau mai tarziu si imi imaginez fara greutate, ce vor spune despre framantarile, dilemele, asteptarile, justificarile ori pretentiile prezentului, colegii nostri din sistemul penitenciar romanesc, peste 50 sau peste 100 de ani, colegi nenascuti si pentru care, fara sa stim sau fara sa ne propunem, asezam astazi pietre de temelie.

Salut in orice caz, ca pe o dovada de maturitate, indemnul de a nu (mai)publica comentarii rauvoitoare ori fara noima si indemn lucratorii (Lucratorul!) care inteleg importanta si greutatea cuvantului, sa foloseasca acest drept castigat. Ajuta!

Minunea se întâmplă

A trecut ceva timp de când am intrat prima dată pe blog. Am tot auzit de Penifest, unii îl aminteau, se discuta chiar în şedinţe despre ceea ce s-a scris aici. Am început să devin interesat. Pe vremea aceea vedete erau Marius Iosif si Şpaiuc.

La un moment dat, a apărut un autor care s-a autointitulat Peter Pan – Prisonworker. Am simţit de la început bunele sale intenţii, aerul sau prietenos, „naivitatea” necesară oricărui Lucrător care crede că oamenii pot deveni mai buni, că sistemul acesta mai are şanse, dar şi o oarecare impulsivitate combinată cu înţelepciune. Chiar dacă nu par să se întâlnească într-un om, Prisonworker le cuprinde pe toate acestea şi multe altele.

Am început să-l tachinez şi să-l contrazic mai mult în glumă pentru că, în realitate, eram de acord cu ideile sale. Lucrătorul îmi răspundea de fiecare dată prompt, uneori hâtru, dispus să accepte şi alte puncte de vedere. Am început şi eu să cred că sistemul acesta mai are o şansă.

Într-o minunată seară, pe când comentam articolele apărute, pe neaşteptate, Lucrătorul mi-a propus să colaborăm. Am scris câteva articole şi Lucrătorul m-a încurajat să continui. Era ceva nou pentru mine să primesc sprijin. În sistemul penitenciar m-am obişnuit, de ani de zile, să lucrez pe feed-back negativ şi să-mi întreţin motivaţia intrinsecă vie, conştient fiind că n-am şanse să mă odihnesc puţin în fotoliul motivaţiei extrinseci.

Lucrătorul, însă, a însemnat mai mult decât atât. S-a dovedit a fi un om care a reuşit să evolueze, să se dezvolte profesional, moral şi spiritual în acest mediu, aşa cum este el şi cum este oglindit pe Penifest. În condiţiile în care cei mai mulţi ne deprofesionalizăm şi ne pervertim în acest mediu, Lucrătorul a crescut. Minunea se întâmplă. Sistemul nu mai are puterea de a distruge, de a demoraliza oameni. Îi păstrează în interiorul său chiar şi pe cei buni, nu-i mai aruncă.

Penifestul, imaginea sistemului, creat şi întreţinut de oameni din sistem, a lăsat să se vadă şi o undă de lumină. Sunt recunoscător pentru asta.

Şi totuşi…, Lucrătorul s-a retras de pe Penifest pentru o perioadă. Îi înţeleg şi îi respect decizia, dar nu pot să fiu atât de diplomat ca şi el. Lucrătorul a avut în viaţa lui de înfruntat greutăţi mari şi nu a cedat, nu a plecat. De ce pleacă acum?

Doar o dilemă morală îl poate ţine departe de echipa Penifest. Aşa cred eu. Şi nu e dilema lui, ci a Penifestului şi a noastră, a tuturor: Penifestul e un forum în care schimbăm idei profesionale, ne întâlnim cu colegii, ne spunem necazurile, aflăm informaţii pe care ANP le trece cu vederea sau e arma pe care o folosim ca să ne punem în practică fanteziile agresive?

Acest Penifest, adică cel în care va mai publica vreodată Lucrătorul şi cel în care poate voi mai publica eu, e unul AL TUTUROR LUCRĂTORILOR, e Penifestul dezbaterilor civilizate, frumoase şi libere.

Să ne ajute Dumnezeu!

Prizonu'

Prisonworker si-a anuntat aseara retragerea. Ii multumesc pentru colaborare si-l invit sa revina oricand isi va gasi timp si energie pentru penifest.

Si eu m-am 'retras' candva, aveam de lucru si imi doream sa ma pot concentra. Am facut ceva nou si interesant si m-am concentrat, doar ca... m-am intors dupa o luna in care am urmarit atent blogul.

Intr-una din frumoasele noastre dimineţi de famiglie am fost invitat sa scriu pe blog. Aveam în acel moment cel puţin 10 motive să o fac, chiar dacă închisoarea mi se părea, ca şi acum, o instituţie desuetă. Am analizat blogul prin filtrul cititorilor şi am constatat că aici se spune aproape totul despre penitenciare... (prisonworker)

Sper ca, dupa o pauza, se va intoarce si prizonu', cum ii spuneam prin 'redactie'. Scrie cu sufletul, ar fi pacat sa nu revina. Dar, decizia ii apartine... sunt cel putin 10 motive.

PS Penitenciarul Oradea are, de cateva zile, Blog. (link: PENIFESTBIH blogul penitenciarului oradea)

Neverland

Dragi cititori, din Botoşani la Turnu Severin, din Timişoara la Poarta Albă, din Baia Mare la Jilava,

Vă mulţumesc tuturor pentru răbdarea cu care aţi citit articolele postate. Îmi cer scuze dacă, în momentele de implicare maximă, am supărat pe cineva, fie el blogger sau comentator. A fost o experienţă minunată. Nu există o explicaţie “conspirativă” a acestei retrageri. Doar alte priorităţi personale. Vă doresc numai bine.

Succes tuturor în “Ţara de nicăieri”!

Salarizare - dupa ziua cea lunga

Mai jos aveti o scurta informare referitoare la sedinta de ieri pe tema salarizarii unitare in sectorul bugetar. Salariatii din penitenciare au fost reprezentati de Mihaela Neacsu, vicepresedinte SNLP - desemnata de Blocul National Sindical. Intalnirea a durat 12 ore.

La începutul şedinţei premierul a precizat că în proiectul prezentat azi a ţinut cont şi de propunerea sindicatelor de a reduce ierarhizarea de la 1/15 la 1/12, că se respectă principiul potrivit căruia cei cu salarii mici vor avea în perioada 2010-2015 o creştere accelerată: în sănătate o creştere de 78%, în învăţământul preuniversitar de 90%, pentru funcţionarii publici 68%, pe o medie de 57%

Fac precizarea că, aceste creşteri salariale sunt calculate la salariul minim preconizat pt. anul 2015 de 1100lei şi sunt o medie ponderală pe fiecare minister.

Totodată, pe parcursul discuţiilor am primit asigurări că salariul brut la 31.12.09 se va menţine şi la 01.01.2010 pentru cei care au un salariu mai mare decât cel care rezultă din înmulţirea coeficientului din grilă cu 705 lei, adică nivelul salariului minim în anul următor.

Pentru că discuţiile deveneau tehnice, s-a propus să aibe loc întâlniri separate pe ministere, astfel la ora 12.09 - Ministerul Sănătăţii, 14.09 Ministerul Educaţiei şi 16.09 Ministerul Justiţiei. (...)

Pe parcursul celor 12 ore cât a durat întâlnirea de azi am discutat de mai multe ori cu ministru Justiţiei - Cătălin Predoiu şi ministrul MAI- Dan Nica( după plecarea lui Boc acesta a condus ședința) despre problemele care la crează forma aceasta a legii celor din penitenciare şi poliţie.

Am arătat:

I. diferenţele existente la coeficienţii agenţilor şi am reuşit să-i conving de necesitatea modificării acestora cel puţin la nivelul celor din MApN.Astfel coeficienţii pentru agenţi vor fi:

1. agent debutant-1,75

2. agent- agent şef principal- 1,75-2,45

3.agent- agent şef principal( şef formaţie)-2,35-2,55

II. Necesitatea păstrării sporurilor ptr. condiţii de muncă şi a unor sporuri specifice. Din partea celor doi miniştrii am găsit susţinere dar mai rămân celelalte categorii de bugetari, care chiar şi azi au comentat despre aceste drepturi( învăţământ şi chiar reprezentanţii magistraţilor). Vom vedea la o următoare întâlnire ce sporuri putem păstra şi în ce cuantum.

III. Am discutat şi despre personalul contractual şi necesitatea acordării primei de vacanţă (tichete de vacanţă) şi a sporului de fidelitate. Miniştrii nu s-au arătat împotrivă, dar am întâmpinat opoziţie de la funcţionarii publici. sperăm că totuşi această prevedere să o putem include mai ales că alte categorii de bugetari o au (învăţământ şi sănătate).

Salarizare - varianta 31.08.2009