Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

Se afișează postările cu eticheta sinecura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sinecura. Afișați toate postările

miercuri, 31 martie 2010

Sinecuristul cel mare

Se pare că postarea despre Moș Tunel a trezit câteva semne de întrebare. Mai jos aveti un articol scris sub pseudonimul KQ. L-am primit pe mail, il postez fara modificari.

Sinecuristul cel mare
de KQ 30.03.2010 20:14:32

Vorbesc despre sinecuristi pentru ca mi-am adus aminte de niste discutii legate de un ghid al carierei functionarului public, despre statut si politica de resurse umane: dama sistemului penitenciar. Bineinteles, schimbarile se fac cu oameni de incredere, imputerniciri, detasari si concursuri corecte...

Nu e deloc placut sa fi condus de o gasca, si de nasi si fini. Esti un outsider. Dar ce poti sa faci? Cum poti sa ajungi si tu sa urci treptele fara sa platesti „taxa” de protectie? Ar trebui sa ne gandim mai serios la parcursul profesional al personalului din penitenciare, evident conditionat de sectorul in care isi desfasoara activitatea fiecare.

Avem si exemplul perfect al esecului acestei politici. El e sinecuristul cel mare, exemplarul ce arde etapele in cariera, stea intr-o constelatie politica, omul care din subofiter de evidenta si resurse umane ajunge ofiter resurse umane, frecventa redusa, apoi loctiitor pentru logistica, comandant, loctiitor pentru paza apoi din nou comandant.

Individul nu prezinta interes si nu straluceste, nu deschide calculatorul si se adreseaza subordonatilor cu „ma”. E un caz pierdut insa parcursul lui ne ridica semne de intrebare. De ce resurse umane si nu operativ ca si colegii lui de la scoala de ofiteri? Pe ce criterii a fost numit loctiior pentru logistica in conditiile lipsei totale a experientei si a unor studii de specialitate? De ce loctiitor pentru paza cand parcursul lui ne arata ca nu s-a prea inghesuit in sectorul operativ?

Insotit de un CV subtire, completat cu niste cursuri la institutii foarte la moda (la una dintre ele doamna Elena Udrea e doctorand in stiinte militare) sinecuristul cel mare continua ascensiunea si isi arata valoarea si in birourile din Maria Ghiculeasa, ba pe la economico-administrativ ba pe la paza, doar e competent in toate.

Cand nu i se arata unde sa semneze atunci el se posteaza in poarta si urmareste cine intarzie si se ia de „sectoare”. E lipsit de orice viziune si e huiduit la scena deschisa dar e convins ca face treaba. De la el nu am nici o asteptare. Si cred ca nimeni nu are. Stim cum a ajuns pana aici si mai stim si protectorii lui.

Exponent al scolii moscovite, sinecuristul cel mare reprezinta cu succes trecutul si va fi o pagina de istorie care nu se invata cu placere sau peste care se poate sari. Dar oare mai putem spera noi, la o asezare a lucrurilor?

O sa putem renunta vreodata la imputerniciri? Putem sa nu mai devenim nasi si fini intre noi? Putem spera la concursuri corecte si la intrarea in normalitate? Vrem reguli clare si transparente de promovare, vrem etape obligatorii de parcurs in fiecare cariera!
***
PS. De la Galați încă nu am primit nimic deși burlibașele continuă să apară printre comentarii. Poate încercați un articol cu cap și coadă, ar fi mult mai interesant decât zecile de comentarii disparate. Cu mulțumiri anticipate.

duminică, 6 septembrie 2009

Sinecuriştii

Îi recunoaştem uşor. De obicei, stau în birori mari, cu mobilă scumpă pentru sistemul penitenciar, cu câteva cărţi aruncate pe rafturi. Pe masa lor e mereu curat, au doar o agenda pe care notează câte ceva, cu scris îngrijit şi meticulos. Au timp, chiar prea mult. Sarcinile au fost distribuite, fiecare subordonat ştie că nu are de ce să apeleze la ei, ci că trebuie să preia singur şi să rezolve problemele care apar. Lucrarea de doctorat e şi ea dată unui om de încredere...

Plictiseală mare... Îşi mai cheamă câte un subordonat, care îşi lasă, bietul, vraful de dosare pe care le-a primit să le rezolve şi se duce să umple timpul sinecuriştilor. Aceştia, oameni fini, nu se coboară prin colectiv, dar, uneori, parcă mai vor să afle câte ceva, aşa că se delectează cu ştiri „mondene” de prin birouri. Apoi, obosiţi parcă de bârfuliţe, îşi compun o figură preocupată şi obosită, se ridică şi merg acasă cu vreo două ore mai repede.

E zi de salariu şi trebuie să se bucure de rodul muncii. Au, însă, o dilemă: ce să-şi mai cumpere din salariul suplimentar de 50%? Nicio problemă. Îşi întreabă alţi subordonaţi. Poate pe cei care le-au conceput planurile manageriale la ultimul concurs sau pe cei care le-au scris discursurile. Cine ştie? Grea întrebare. Îi poate ajuta cineva?