Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

luni, 28 septembrie 2009

Când se vor plăti orele suplimentare?

Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) spunea prin vară că în 2009 se vor cumula peste 230.000 de ore suplimentare în sistemul penitenciar care vor trebui plătite; doar unul dintre penitenciarele proaspăt reprofilate înregistrând la 30 iunie 2009, la capitolul ore suplimentare, cifra 25.000.

Nu toate penitenciarele înregistrează ore suplimentare neplătite, dar totuși 230.000 de ore suplimentare înseamnă, dacă n-am greșit calculele, undeva în jurul a 26 de ani. Ani care vor fi împărțiți cu titlul de 'muncă patriotică' de întreg personalul din sistemul penitenciar. Cam mult as zice. Si, sunt toate șansele, ca acest diferend să fie rezolvat doar de instanța de judecată, nici ANP nici MJLC nefiind prea interesați de subiect.
*
ANP a acceptat cu seninătate pe baza unui mail trimis de actualul director economic, Ioana Serban (n-am ce face iar se nimerește în subiect), ca la aceasta poziție - plata orelor suplimentare - în bugetul pe 2009 sa nu fie prevăzută nici o sumă, deși ar fi trebuit să se știe foarte bine că ore suplimenatre se vor face și că nu vor putea fi recuperate decât parțial.

Unul dintre argumentele folosite de ANP/MJLC, care n-are însă nici o legatura cu faptul ca nu pot fi platite ore suplimentare deși sunt efectuate și nu se recuperează, este acela că unele ore suplimentare nu se justifică. Și? Dacă ar fi așa, cine ar trebui să reglementeze situația? În mare măsură ar fi, dacă este real, o problemă de organizare și de management pe care oricât s-ar strădui s-o rezolve agentul supraveghetor de pe secția a VII-a din Penitenciarul - să zicem - Iași nu va reuși.
**
ANP ar trebui așadar să-și ia în serios funcția de manager de resurse umane și să rezolve fie problema planificării fie cea a orelor suplimenatare, dacă acestea nu pot fi sub nici o formă evitate. Este însă ANP capabil să o facă? Greu de crezut. Proiectele privind reprofilarea, modificarea programului de lucru și reorganizarea au dovedit limitele capacității operaționale a ANP în special pe zona gestionării resurselor.

Ministrul a promis că se vor căuta soluții pentru plata acestor ore suplimentare, care nu sunt nici prime nici sporuri pentru "bugetari de lux" (vorba micuțului Boc), sunt bani munciți. Dar, rezultatul 'eforturilor' ministeriale nu este deloc satisfăcător, la rectificarea bugetară nefiind primite fonduri pentru acest articol bugetar. Mai mult directorul general raporta faptul că nu sunt datorii. Așa să fie? Orele suplimentare neplătite ce sunt? Facturile pentru bunuri și servicii neachitate ce sunt?

19 comentarii:

Anonim spunea...

La "pastele cailor"ori la "calendele grecesti"

Anonim spunea...

Depinde de directorii de unitati.

Anonim spunea...

Ce inseamna in acceptiunea dvs. dl. huginn, functia de sef formatiune, ca in opinia mea se refera la sef punct de lucru, sef escorta iar unii se refera la LST ,functie care tot in opinia mea nu se justifica. Il vad pe LST ca o ordonanta la un sef ,adica ala sta si se uita la televizor si ala scrie toate actele etc stiti la ce ma refer. ST iese din birou doar la w.c. si in caz de forta majora.

Anonim spunea...

RUSINE ANP, VA-TI INMULTIT IN ASA FEL INCAT NU MAI AVETI LOC IN BIROURI EU AS TRIMITE JUMATATE DIN VOI IN TERITORIU, LA MUNCA BINEINTELES,PTR A SCADEA NR. ORELOR SUPLIMENTARE. VA ASTEPT DOMNILOR SI MAI ALES DOAMNELOR.

Anonim spunea...

In 28.08. A.N.P. trimitea in unitati o decizie cu referire la plata sporurilor in recuperari si pontajul real.Ar fi interesant sa vedem cat de unitar se aplica ea in sistem.

Anonim spunea...

Vrem sau nu vrem penifestul ne-a fost furat de cei care conduc si fura din aceasta tara.Pacat incepuse frumos si atragator ptr noi ramasi de caruta sigurantei nationale.Sa-mi spuna cineva ,ca nu am dreptate.Va doresc sa aveti parte numai de lucruri placute si frumoase.RAMIN UN PATRIOT.

Anonim spunea...

Legea o fac serviciile secrete in tara noastra , intelegem acest lucru nu vrem sa-l acceptam ne este teama si ne va fi in continuare.EXEMPLU= PENIFESTUL

Anonim spunea...

De astazi devin siparez,sansele sa o duc mai bine sunt mult mai mari.Cartile in sist. penitenciar rominesc sunt indiscutabil facute de siparezi. UN SIPAREZ IN DEVENIRE.

Anonim spunea...

SOMN USOR TARABOSTES, PENIFESTUL A FOST CONFISCAT DE SIPAREZI.HALAL TARA.

Anonim spunea...

Un baiat istet in sistem este CRISTI ALEXANDRU de la GALATI care da clasa clanului SOPRANO care a turbat in ultima vreme.Da-i bataie cristi ei au luat doi la examen,ai inceput sa fii apreciat.Ai o vorba ,CRISTI=CE RAMINE IN URMA E SFINT SI TRAINIC.

Kevin spunea...

Buna seara,
Tot doamna Serban este cea care
i-a indicat doamnei Galu, ca ar fi bine ,sa nu solicite banii pentru prime , salarii de merit si ore suplimentare.

Anonim spunea...

Buna seara!Stie cineva in ce constau modificarile aduse la Legea 293/2004 in data de 22.09.2009?Am inteles ca sunt publicate in MOF

Anonim spunea...

CATRE
FEDERATII


In conformitate cu hotararea Comitetului Confederal din 28.09.2009, la actiunea din 07.09.2009 “Ziua muncii decente”, va trebui sa participati cu un numar minim de 10% din numarul de membrii declarati cotizanti la Confederatie.
Asa cum s-a discutat si la reuniunea de la Olanesti aveti obligatia sa anuntati toate sindicatele din structura d-voastra pentru a lua legatura cu filialele teritoriale ale Confederatiei din care fac parte, in vederea organizarii transportului la Bucuresti.
Pentru alte detalii va rugam contactati Secretariatul General.

Anonim spunea...

Nu s-a spus nimic despre Consiliu Federativ FSANP din perioada 25 - 27.09.2009 desfasurat la BRAN.
Se pare ca lucrurile nu au mers prea bine.
Nemultumirea AGENTILOR cu noile grile de salarizare s-a simtit si la BRAN.

ST spunea...

@17:41

Asa o fi la tine.

La mine LST este o rezerva. Daca pleaca LST-ul, ceilalti sunt morti.
Dar puscarie cu puscarie nu se aseamana.

Anonim spunea...

pentru flacaul de la 19.23

ce vrei sa te faci? siparez?
ca sa o duci mai bine?
te-a prostit puscaria!

Huginn spunea...

@ anonim 28.09.2009 17:41:00
se refera la agentul care are atributii de coordonare (sef escorta, sef punct lucru, etc)

Anonim spunea...

Atentie! TARABOSTES nu a murit. Prefera sa stea in banca lui. Aduna informatii din sistemul propriu de informatii pe care il detine. Siparezii sunt in pantaloni scurti in fata lui! Nu cred ca penifestul a fost confiscat de siparezi. Ultima bomba! Agentul siparez Vargolici Mihai pseudopihologul imprastie zvonuri cum ca stie cine este TARABOSTES. E prea destept TARABOSTES asta pentru multi. Cat despre jurist am numai cuvinte de lauda! Insa am o dilema...Cat de mult i-a ajutat pe unii impotriva altora...si ma refer la razboiul dintre paza si SRS. Stiu ca e plin de bunavointa, dar atentie! Puscaria este altceva decat civilia! Stiu ca citeste PENIFESTUL si poate trage concluziile de rigoare!
UN COLEG CU DOMNUL JURIST

Anonim spunea...

Si eu juram pe clanul soprano ca TARABOSTES A MURIT.Dar a fost resuscitat de MARELE SIPAREZ VIRCOLAC DE DUNARE INTR-UN MOD APARTE DIN ZONA SERTARULUI.