Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Onoare, respect, bun simt?

Mi se pare ca nici conducerea ANP și nici conducerea MJLC nu intelege un lucru simplu: Nu pot castiga un conflict cu salariatii in anul de gratie 2009, fie el si an electoral. Ca n-au deloc simtul realitatii asta e clar, inexplicabil e motivul pentru care continua sa-si alimenteze iluzia.

Nu e chiar inexplicabil, fotoliul de demnitar fiind miza. Este insa absolut incredibila incapatanarea cu care atat ANP cat si MJLC sustin ca totul e bine si ca "se fac eforturi". Pentru cineva care lucreaza in sistem sau are macar o legatura cu 'sistemul' o astfel de atitudine pare cel putin nepotrivita.

Cum ar putea astfel directorul general s-o tina langa ca s-au platit toate drepturile salariale, ca nu sunt probeme cu facturile si ca penitenciarele sunt pe cele mai inalte culmi ale progresului? Ei bine poate. Ba chiar se supara daca cineva-i spune ca recita versuri de la minister oferinsd publicului o interpretare proprie impanata cu minciuni gogonate.

Cum ar putea Ragea sau Predoiu sa nu bage in seama problemele, si sunt o gramada. Ei bine pot, si le merge bine. Realitatea nu-i deranjeaza catusi de putin si, mai mult pentru ca isi inchipuie ca o pot modela de la nivelul discursului, stau linistiti.

SNLP si FSANP au reactionat acum asa cum au reactionat si alta data, presiunile punand Guvernul in ipostaza de a gasi ceva mizilic dupa deja amintita metode "Mai da-le Nicule 100 de lei". Partea proastă pentru domnii mai suspomeniti este ca nu merge la nesfarsit.

S-a obtinut ceva din restantele la echipament pe 2008. Mai este 2009 in discutie, mai sunt orele suplimentare, mai sunt decontari si altele mai marunte. Cu răbdare, se va rezolva. Nu asta conteaza însă cel mai mult pentru miile de salariați. ANP cu 'jde wannabe generali in frunte a uitat despre lucrurile simple: onoare, respect si bun simt. Asta conteaza.

Iar daca sefii ANP vor plati pentru ceva, pentru asta vor plati: pentru lipsa celor 3 calitati. Onoare, respect, bun simt.

Link-uri utile:

38 comentarii:

calaul spunea...

as intelege ca "FRUNTASA SI ONOTRATA CONDUCERE ANP "sa o tina lunga ca " suntem ok , si nu ne trebuie nimic" daca ar fi DECAPITATI -la propriu-si condamnati printr-un proces public , in Piata constitutiei ...ar trebui ca minciuna sa fie condamnata aprig, sa le fie aplicata legea turceasca - sa li se taie mana ca au FURAT de la noi,sa li se taie urechile , sa li se smulga limbile cu care mint fara nerusinare....
nu stiu exact , dar parca pe "vremea marelui mustacios procuror - mare director la ANP -musiu STANISOR , se auzise ca banii ( nu mai stiu exact care bani ) erau printr-un cont la nu stiu ce banca in Groelanda .... asa imi amintesc ...si poate ca si acum zac pe undeva banii cu care s-ar plati drepturile restante si cumuleaza dobanda care trebuie sa revina cuiva ....
Ades ma uit la colegii mei si ii vad imbracati ca niste cersettori - o combinatie din tinuta de mari militari de pana in 2004, combinata cu cea de civili si putine lucruri din tinuta actuala ... si sa mai vrem sa avem credibilitate in fata detinutilor , care umbla tantosi cu adidasi de firma , sepci nike... etc....
Recent m-am dus in una din zile la magazia de echipament si nu am gasit nimic pe masura mea - de parca selectionarea candidatilor nu se face duda un barem .... (si aici nu ma refer la angajatii pe specialitate -cadre medicale, contabilitate, inginer zootehnist sau medic veterinar ),
Nu ca as fi o persoana corpolenta-grasa , dar sunt totusi un "munte de om", si nu mi-am gasit nimic pe masura - in afara de cravata, sosete, si boneta....
Ramas bun ... eu inca astept o "inchizitie " a celor de la ANP..., nici munca fara paine si nici paine fara munca - asa cum au ppl, imi vreau drepturile si atat!

Anonim spunea...

E bine ,chiar interesant.Lipsa de reactie a celor din FSANP la inceput atunci cand SNLP facea tabele pt. refuzul banilor ,da comunicate in presa si interviuri,i-a determinat acum sa ceara 100% banii pt. echipament si sa faca greva ,daca obtin eu ii felicit asa cum am facut cu SNLP.
Traiasca sindicatele.

Anonim spunea...

Pentru anonim 01:01. Cred ca esti in eroare. SNLP nu a facut un astfel de demers stiind ca este ilegal. Un drept salarial nu poate fi refuzat, conf. legii.

Anonim spunea...

D-lor nu va mai laudati atat de parca s-a terminat circul.Nici nu ne-am vazut cu saci-n caruta si deja dam semne relaxare.
Intaradevar, ''am castigat o lupta dar nu razboiul''.Trebuie sa fim uniti(FSANP & SNLP), numai asa vom avea sorti de izbanda.
Trebuie sa nu ne culcam pe o ureche.
TOTUL SAU NIMIC(si aici ma refer si la RESPECT).

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

pt. anonimul de la 05.12.2009 01:48:00,eu am semnat un astfel de tabel,in eroare esti d-ta.

ionel cel mai mic spunea...

Pentru anonimul de la 01:48

Sunteti intr-o grava eroare domnule:
- Un drept indiferent de ce natura este ( salarial,contravaloare echipare,premii anuale etc) stabilit printr-o lege sau ordonanta de salarizare nu poate fi refuzat la plata catre angajat 3 ani (dupa acest termen dreptul cuvenit se prescrie daca nu este revendicat de catre angajat)daca se intampla acest lucru atunci se pot deschide actiuni in instanta pentru recuperarea sumelor inclusiv daune, in schimb angajatul poate refuza incasarea acestui drept(virarea) in contul personal a sumelor aferente din diverse motive
(donatii,sponsorizari,nemultumiri, greseli recalculari etc) motivarea se face catre DEA - compartimentul financiar pe baza unui raport semnat si inregistrat la secretariatul unitatii
Tabelele cu numele membrilor si semnaturile lor, cele de care vorbeste anonimul de la 01:01 sunt exact acordul semnatarilor pentru refuzul platii pe care l-au considerat jignitor urmand sa ceara in instanta de judecata plata cuantumului drepturilor restante

Anonim spunea...

neata'!sa dea dumnezeu sa ramina macar la acest stadiu si luni,dupa alegeri! ma indoiesc!

Anonim spunea...

Chiar nu stie nimei nimic de noua organigrama de la bacau?

Anonim spunea...

10.44:...daca spui ce te intereseaza concret, poate reusesc sa te lamuresc eu...

Anonim spunea...

CONCRET?...........ce se intampla cu bacaul?.........ce este cu noua organigrama?........

Anonim spunea...

Felicitari. Asa este. Cele trei virtuti au inceput sa devina din ce in ce mai rare in fruntea ANP(si nu numai), asa incat singurele reactii provocate de sefii nostri din ANP sunt dispretul, dezgustul si lehamitea fata de acest sistem. Un sistem ca al nostru este pus in pericol chiar din interior de catre acesti fanfaroni de provincie in frunte cu infatuatul domn Bala care confunda strada Popa Sapca cu "bulevardul sistemului penitenciar". Se vede ca nu este suficient sa fii un directoras bun de puscarie de provincie ca sa tii fraiele unui intreg sistem. Iti trebuie anvergura si exact asta lipseste mangafalelor din fruntea ANP. Niste biete "instrumente" puse in slujba propriilor interese sau al intereselor catorva politicieni nu pot avea calitatile necesare sa se puna in slujba unui sistem si in -atentie- slujba a 12.000 de oameni. Sistemul acesta, dincolo de un management de avarie care sa-i permita sa se taraie de pe o zi pe alta- asa cum fac acum impostrotii din fruntea noastra-, are nevoie de niste lideri care sa puna in centrul efortului lor OAMENII care lucreaza in sistem si nu obedienta fata de stapanii care i-au numit acolo. Acestor oameni pentru care nu am niciun respect le doresc sa acumuleze in aceasta viata si nu intr-una viitoare toate frustrarile, relele, necazurile si dezamagirile pe care le-au suferit din cauza lor lucratorii din sistem pe timpul mandatului lor.

Anonim spunea...

Nu vreau sa para un indemn la revolta sau nesupunere dar cred ca singura cale de a indrepta lucrurile in ograda noastra ramane lupta sindicala. Nu exagerat, nu cu abuzuri, nu cu incalcari de lege, dar sa stie in fiecare secunda sefii din ANP si obedientii lor din teritoriu ca nu se pot juca cum vor ei cu drepturile noastre si cu legea.

Huginn spunea...

@ anonim 05.12.2009 13:19:00

Aici gasiti discutia despre statul de la Bacau. H

http://dl.transfer.ro/Transfer_ro-02Dec-b86cb9f5029.zip

Anonim spunea...

huginn..cu tot respectul pt tine si pt ceea ce faci....o intrebare am la tine...de ce il cenzurezi pe liderul de sindicat de la vaslui, luca? nu suntem de acceasi parte? sau iarasi revin cu intrebarea :ale cui interese le porti prietene?ce usi deschizi? si sa nu spui ca nu e adevarat....vezi art. de pe blog.sindicatului vaslui

ionel cel mai mic spunea...

Huginn...

Doresc si eu inregistrarea cu discutiile privind organigrama de la Poarta-Alba si Slobozia

Cu stima

Anonim spunea...

Stie cineva de ce nu s-au dat banii de chirie la Giurgiu?

Anonim spunea...

Hugiin ai discutia despre statul de la Iasi? Multumesc.

Huginn spunea...

@ 05.12.2009 16:43:00

La acest link gasiti inregistrarea

http://dl.transfer.ro/Transfer_ro-03Dec-6464cb8dc2ca33b9.zip

Poarta Alba si Slobozia nu am.

Huginn spunea...

@ 05.12.2009 14:19:00

N-am primit nici un comentariu de la dl. Luca. Dar, o sa verific.

LITOVOI spunea...

Ma doare!
La un moment dat am crezut ca miscarea sindicala din penitenciare a ajuns la un punct in care toate eforturile vor fi canalizate pentru a contracara lipsa de coerenta,de implicare,de cuvant,de viziune,din partea ANP . Am crezut ca nu ne vom pierde in chestiuni marunte,de genul ca unii sunt mai frumosi ca altii,ca noi am inceput primii,etc.Am crezut ca numarul de membri nu este definitoriu,important era mesajul.Acum am mari dubii ca intereseaza mesajul.Sper sa ma fi inselat.
Modul in care,tu,Stefane ai incercat sa explici, o mutare pe care eu,sincer,nu o inteleg ma dezamagit.Nu as vrea sa inteleg ca de fapt SNLP a jucat la doua capete.Preferam modul in care ne-am prezentat la mitingul de la minister.Dar timpul este inainte.Ca sa vi acum sa spui oamenilor ca ati obtinut,datorita unei presupuse actiuni,banii pentru echipament si totul vi se datoreaza nu este corect.
Si asta din doua motive :
1.nu aveti inca garantia ca acei bani exista ,deoarece Directorul General nu a stiut sa dea un raspuns clar cu privire la data cand acesti bani vor intra pe card.
2.ar fi foarte grav,daca prin mesajul pe care l-ati dat,in sensul ca renuntati,deoarece v-a fost promis acel procent si nu ar fi adevarat (sau chiar sa fie asa,desi eu am mari indoieli) s-ar intelege ca ne multumim cu firimituri si ca de fapt nu facem decat sa fim un décor al administratiei.
Sa fi fost adevarat ca incepuseti voi primii,noi venisem langa voi.Asa!!!
Vom continua protestul.Nu este prima data cand protestam.Il vom duce pana la cap,chiar intr-un sistem special.Sunt destule activitati,care pot fi intrerupte pentru a putea sa protestam.
Ar fi foarte grav sa uitam ca: nu avem din nou acordul semnat,ca nu sunt in continuare orele suplimentare platite,ca muncim in conditii umilitoare si nu suntem lenesii de la miting,ca nu avem salarii intre 4000-9000 lei de am devenit nesimtiti natiuni,ca ceea ce ne inchipuim ca primim acum este ceea ce altii au primit anul trecut si multe altele.Sper sa nu le asiguram inca o data linistea dupa care tinjesc atat de mult,pentru a-si proteja scaunele,inclusiv al ministrului.
De asta ma doare .Poate ca nu totul este pierdut.

Anonim spunea...

Huginn, cunosti din ce cauza dupa discutiile purtate la ANP cu conducerea unor unitati despre reorganizare, nu au aparut decit stenogramele discutiilor purtate de penitenciarele Giurgiu, Ploiesti si Tirgusor.
Exista oare mai multa deschidere pentru oamenii care lucreaza in aceste penitenciare decit pentru cei care lucreaza in celelalte penitenciare care au fost la discutii si nu s-au dat informatii despre concluziile discutiilor.
Oare fpss de rind nu trebuie sa stim ce concluzii s-au tras pentru organigrama unitatilor noastre si chiar a functiilor noastre.
De ce in unele unitati atita secretomanie cind la discutii au participat si lideri locali de sindicat din aceste unitati si tac milc.
Nu se poate crea o actiune unitara.
Felicitari liderilor de sindicat din penitenciarele amintite care au prezentat stenogramele discutiilor purtate la ANP privind reorganizarea unitatilor.
Rusine liderilor care au participat la discutiile de la ANP privind reorganizarea unitatilor si nu au transmis informatii (pe cine au reprezentat acestia daca nu comunica nimic membrilor in unitati, sau respecta interdictiile date de conducerile acestor unitati).
Domnule Huginn nu se poate face ceva pentru a se afla ce posturi au fost alocate fiecarei unitati in urma discutiilor purtate la ANP.
Sistemul acesta duce o criza acuta de transmitere a informatiilor la toate nivelurile.
Va multumesc anticipat.

Anonim spunea...

Oare cine a pierdut aceste idealuri "onoare, respect si bun simt" ca sa le gasesca cei care lucreaza in sistemul ANP.
Privitiva fiecare din voi cu atentie in oglinda si intrebativa daca sunteti cu adevarat mai buni decit cei pe care i-i criticati in fiecare zi si cu fiecare ocazie si cind trebuie si cind nu trebuie.
Sarbatori fericite si dumnezeu sa va lumineze mintea.

Huginn spunea...

@ 05.12.2009 19:19:00

Îmi pare rău, nu dețin informațiile pe care le solicitați. Directorii unităților ar fi trebuit să facă o ședință cu prsonalul și să spună câte ceva despre cum arată viitorul.

Anonim spunea...

macoveimacoveioveimacoveimacomacoveioveimacoveimacoveimacoveimamacoveicoveimacoveimacoveimacoveimmacoveiacoveimacoveimacoveimacoveimacoveimacoveimacoveimacoveimacoveimacoveimacoveimacoveimacoveimacovei
x100000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000=0

Anonim spunea...

Pentru anonimul de la 19:19 ora Romaniei,
Nu mai face pe fraieru ca stiu ce vrei sa spui, mai bine dormi si vise placute! esti de pe aci si vrei sa stii reactia publicului, vai de tine, iesi la pensie sau privatizeaza-te ca e an bun!
De oameni ca tine nu ducem lipsa!

Anonim spunea...

La Giurgiu nu se dau banii pe chirie pentru ca asa vrea doamna Contestatie.

Anonim spunea...

Zâmbim trist ... Ce preocupări are societatea românească și ce se întâmplă de fapt în lume ... Jenant de penibil ...
Maine cica avem de ales intre un presedinte jucator (care joaca dupa cum canta altii) Traian Basescu si "prostanacul" (dupa cum este poreclit) Mircea Geaona. Ni se ofera inca odata iluzia ca noi, poporul, i-am ales si ii alegem democratic ... Insa uitam ca alegerile noastre au fost si sunt, conditionate de un cadru anume. Avem libertatea de a alege in functie de cat e de lunga zgarda, sau in functie de cat e de larga colivia. Ne invartim in jurul cozii intr-un sistem in care totul, absolut totul se invarte in jurul banilor. Cine are acesti bani conduce lumea, nu guvernele, nu presedintii marioneta sau jucatori, dupa cum canta altii. Jocurile politice sunt de fatada, pentru a zapacii prostimea.
Daca cineva inca mai crede ca alegerea lui Basescu sau a lui Geoana va aduce o schimbare in bine acestei tari, il rugam sa plece de pe acest blog! Acest blog nu este pentru tine draga prieten, iar informatiile de aici pot fi tulburatoare. Nu vrem sa iti deranjam somnul ...Dormi in pace, totul este sub control ;)
Banii schimba guvernele, misca lucrurile in aceasta lume. Majoritatea oamenilor au un pret si pot fi cumparati. Cei ce au banii pot scoate oricat din buzunare pentru a cumpara pe oricine. Asa ca, realitatea este ca, oricine vine la putere face jocul ocultilor de la varful piramidei puterii planetare. Nimeni nu are curajul sa se opuna, sa ii demaste, sa arate putregaiul. Este evident ca agenda oculta este in plina desfasurare si ca interesele nationale sunt praf in ochii sclavilor de pe plantatie, care suntem, caci asa suntem considerati: carne de tun, tinatori de umbra, animale de povara bune de muls.
Fara bani nu se fac campanii, iar cei ce sponsorizeaza aceste campanii sustin ambele parti. Doi se bat si al treilea castiga intotdeauna. Acest al treilea este mereu ocult, dar omniprezent.
Noi suntem satui de acest balci al desertaciunilor, de acest circ oribil, in care nu se mai da nici macar paine, macar asa sa se mai salveze aparentele. Nu le mai pasa de nimic, sunt rupti de noi, populatia de rand, complet, izolati intr-o lume a lor, mica si rece, intr-un turn de fildes elitist.Citat din "Iesirea din Matrix"

Geist spunea...

La multi ani pentru toti cei care maine sarbatoresc pe Sf. Nicolae.
Sa speram ca Mos Nicolae va pune o vorba buna pe langa Mos Craciun si astfel sa primim mai multe daruri.

Anonim spunea...

inregistrarea cu organigrama de la Craiova aveti???

Huginn spunea...

Nici nu s-a discutat vreo unitate din Craiova din cate stiu?!

Anonim spunea...

inregistrarea cu organigrama de la Ploiesti aveti?

Anonim spunea...

Gasiti date depre reorganizare Ploiesti pe www.sindicatulfratenitatea.ro, pagina 6, reorganizare state.
Sidicatul care informeaza oamenii.

Anonim spunea...

Huginn, afirmi ca directorii unitatilor ar fi trebuit sa informeze oamenii dar lideri locali de sindicat care au participat la aceste discutii nu ar fi trebuit sa vorbeasca cu oameni pentru care "a fost sa-i reprezinte".
Unii lideri nu sunt mai departe de conducere, poate chiar sunt cateii credinciosi ai acestora pentru a apuca si ei o bucatica din ciolan.
Revenim la discuti ca unii lideri participa la acele sedinte de comanda in numele lor si pentru ei nu pentru cei pe care ii reprezinta.
Mai spunem de ce vor sa se retraga si chiar se retrag oameni din sindicat. Pentru faptul ca informatia de la acestia si chiar de la nivel central circula foarte greu sau cu intirziere iar oameni se simt manipulati in acest fel.
Dar organizatiile centrale ale sindicatelor de ce nu centralizeaza datele importante si nu le comunica acestia in mod operativ membrilor sai, informatii care se cer in teritoriu cum este cazul organigramelor, restantelor sau diferitelor negocieri purtate pentru imbunatatirea functionarii sistemului.
In schimb foarte repede circula informatiile care incearca sa dezbine si sa duca lucrurile pe alte directii decit cele pe care ar trebui chiar din partea unor lideri de sindicat.
Succes liderilor credinciosi cauzei pe care o reprezinta.

Huginn spunea...

@ 06.12.2009 09:48:00

Asta e de la sine inteles. Daca directorul, for decizional, nu o face sindicatul trebuie sa o faca.

Anonim spunea...

@ 06.12.2009 09:48:00

Sunt convins ca sunt situatii de acest fel. Dar ce faci atunci cand membrul de sindicat il opreste in curtea unitatii pe lider si il informeaza ca a aflat el de la un coleg din alt penitenciar ca anp-ul a hotarat sa dea mai multi bani pentru echipament, fiind contrariat ca a aflat acesta din alta sursa. Ce te faci cand discutia se desfasoara la 2 metri de avizierul sindicatului, unde troneaza de cateva zile informatia respectiva. Si aceste situatii sunt frecvente.

Anonim spunea...

Inregistrarea cu organigrama de la Ploiesti aveti?pt anonimul de la 08.34 fraternitatatea: Lasa-ne frate cu prostiile tale de la pag 6,poti posta ca Libertatea la pagina 5 o curva eventual , nu am gasit nimic de doamne ajuta pe site vostru numai dezimformari,il scrie cumva nea bere??

ionel-br spunea...

La multi ani ROMÂNIA . Penmtru toţi bugetarii.