ANP si MJLC par a se fi trezit in al 13-lea ceas, mitingul din 15 iulie fiind principalul motiv pentru aceasta schimare de atitudine. Sigur, conjunctura si amenintarea grevei dicteaza aceasta nouă abordare, dar e un progres.
Sindicatele au decis amânarea grevei, urmând ca în funcție de mersul negocierilor să se decidă asupra momentului și oportunității continuării acțiunilor de protest. Amenințarea acțiunilor radicale este încă prezentă. DACĂ NU SE OBȚIN REZULTATE URMEAZĂ GREVA.
Se renegociază Acordul Colectiv și se dezbat soluții pentru problemele sistemului penitenciar. Asta ar fi trebuit să se întâmple în condiții normale fără grevă japoneză, fără miting, fără campanie de presă și fără amenințarea grevei.
Doar anepiștii și mejeleciștii șefi poate sa răspundă. Nu va așteptați însă să o facă, nu-și vor recunoaște nicodată greșelile decât în astfel de situații extreme și în nici un caz fără presiune.
37 comentarii:
Bravo domnilor
Se vede ca ati avut o strategie buna si ca ati adus ANP si MJ la masa dialogului. Asteptam rezultate, nu ne dezamagiti. Tineti-o tot asa. In sfarsit avem sindicate!
Succes la negocieri!
Nota 10. Numai sa se tina de promisiuni astia.
AMANAREA E BUNA. DEMONSTREAZA CA NU VEM MUSAI SA FACEM GREVA SI CA VREM SA OBTINEM CEVA CONCRET.
Vrem greva
Da vrem greva! Negocierile pot continua si dupa greva de avertizment! Sa nu lasam garda jos! Sa ni se solicite si noua parerea!
Nu suntem de acord cu amanarea grevei!
Domnule care postezi primul sti vreun rezultat concret si noi nu? Care strategie?
Pentru ce-l deal doilea post, nota 10 pentru ce? eventual pentru intentii!
Fratilor nu va lasati amagiti!
ANP - ul "ne duce cu presul" (n-ar fi prima oara). Promisiunile nu tin loc de nimic sa vedem fapte spre exemplu reluarea primei de vacanta, un angajament semnat de MF si MJCL care sa ne asigure mentinerea drepturilor.
Fapte nu vorbe!
New: Siparezii i-si fac SINDICAT PROPRIU !
Fratilor se pare ca am cam luat-o. Ne-au prostit si ne-au manipulat cum au vrut ei, acum nu mai vezi nici un lider pe blog si de fapt e acea miere otravita de care vorbea cineva. Sub haina bunavointei liderii au avut misiunea de a ne tine sub control de fapt.
voi aveti vreo speranta de la acest monociclu?sus sta predoiu si rade,segmentul este ragea,roata este bala,si palmasii restul!!!
alo!ajentilor,faceti mai si voi olecuta de greva mentala wai!ca dupa sigur stiti de ce ve-ti face greva generala si ii ve-ti intelege rostul!mai lasati turma in pace si mai purtati-va si voi crucea daca tot vreti demnitate si caracter.mai iesiti din analogia umilului si capului plecat si,atunci se va schimba foaia.nu mai stati pe ganduri cand aveti dreptate si ripostati,capul nu poate sa vi-l taie nimeni si nici sa umble dupa voi sa va dea pedepse ca ati avut curajul sa infruntati prostia,este si instanta tarati prostii acolo unde le este locul.
01:41 vreau sa te contrazic in aberatii.dar vei intelege de ce,mai gusta din mierea care tocmai ai varsat-o pe tine.esti un voyuerist dragule.
Vreti greva, sau vreti sa fie rezolvate probleme? Asta e intrebarea. Ne certam ca sa ne certam sau gasim si un motiv? Raman la ideea ca e o miscare foarte buna si arata maturitatea sindicatelor in primul rand. In al doilea rand s-a amanat si amanarea depinde de cum va continua dialogul cu ANP si MJ. 22.55
Eheeei.. e ceva timp de cand se certa Huginn pe blog cu colegi sai despre cum trebe sa actioneze sindicatele. Cum e, de fapt, Huginne?
Unde e cearta?
Eu ma pregatisem de greva si asteptam momentul de vreo doua luni sa le frig una la sefi. Sunt putin dezamagit dar si eu as fi facut la fel. Cata vreme se pot obtine depturile fara conflict e bine.
Faptul ca generalii au trebuit sa renunte sau macar sa se indoiasca pentru prima data in viata de ideile lor fixe e pt ei o infrangere mai mare decat demisia. Sindicatele merita felicitari si alaturi de ele si Penifestul si toti cei ce ati incercat sa schimbati felul de gandi in acest sistem. Felicitari, domnilor!
De la vorbe la fapte,e drum lung sau cum se spune :gru la deal cu boii slabi,acum va puteti intreba, slaqbi cine ?:, noi , agentii sau ei bossii.AICI MERGE VERSUL:"A VENIT UN LUP DIN CRANG" , partea cu crangul la noi e cam uscat chiar daca e vara.FRATILOR TREZITI-va vin alegerile trebuie sa faca si ei rost de malai de unde decat de la noi bugetarii,nu lasati garda jos si luptati pt drepturile noastre
Ar trebui sa gandim, intai, dupa care sa emitem aprecieri. Desigur, majoritatea dintre noi simtim anumite frustrari in legatura cu desfasurarea evenimentelor. Trebuie sa recunoastem ca aceasta coalitie ANP-MJLC a facut un pas. A zis:" Bai, sindicatelor, haideti sa negociem, uite noi ne asezam la masa cu voi, ba chiar aducem jde mii de reprezentanti !". A fost un fel de sah dat la sindicate. Daca sindicatele ar fi spus ca nu vor sa negocieze, ca ei rezolva totul pe calea declansarii grevei de avertisment si a celei generale, ar fi batut la ochi. S-ar fi gasit cineva sa spuna: "Vedeti, noi, ANP-ul, vrem sa rezolvam situatia si ei, sindicatele vor debandada si razboi !". Sa nu uitam ca acest conflict de munca este, deocamdata, doar suspendat. Acum las gandirea semilogica la o parte si devin subiectiv. Nu cred ca se vor obtine decat cateva firimituri la aceste "negocieri". Ma bazez pe faptul ca daca se dorea, cu adevarat, un dialog , acesta se nastea demult. Nu se ajungea nici macar la declansarea conflictului de munca. In plus, se vine cu documente incomplete, se incearca tertipuri ieftine, se trage de timp, se minte, se arunca prin unitati ordine si depese prin care se incearca punerea batistei pe tambal. Si, daca ar fi sa fiu intrebat, dar nu sunt, care este cea mai mare dezamagire a mea in legatura cu acest conflict, as raspunde asa. Sunt extrem de dezamagit, sunt intrigat chiar, de faptul ca membrii de sindicat nu au fost consultati, asa cum ar fi fost normal, de oportunitatea suspendarii grevei de avertisment. Drept pentru care revin la lehamitea anterioara. Va salut.
Cat se negociaza Acrodul nu se poate face conflcit de munca. Abia daca partile sunt in disensciune se poate. Este o lege a conflictelor si trebuie respectata. Vreau doar sa spun ca si printre noi sunt o gramada care habar n-au ce vorbesc.
NU SE POATE FACE GREVA CAT SE NEGOCIAZA. Liderii de sindicat au decis ce trebuie conform legii conflictelor de munca si nu ne-au pus in situatia de a participa la o greva ataabila in justitie.
Se pare ca "geniul din Carpati" a bagat frica in oasele Directorilor generali! Dati-i un post si linistiti-l!
Asa este...Nu se poate face greva atat timp cat se negociaza. Cu toate acestea, norma in speta, precum si referirea la ea, nu schimba situatia cu nimic...Am onoarea sa va salut.
Ar trebui doamnelor si domnilor toti cei nedreptatiti sa ne revoltam pe conducerea penitenciarului de unde provenim.Nu se mai poate atata umilinta,bataie de joc,nedreptate.Ne conduc niste incompetenti,care in afara de a se plimba pe la popota si vernisaje nu fac nimic.Ba mai au si 50%"pentru ca merit"vorba unuia dintre incompetenti.In afara de barfa nu fac nimic,unii.Daca ai atins cu vorba vreun favorit de-al lui nu mai ai zile bune in puscarie.GATA CU UMILINTA!TREBUIE SCHIMBATI UNII DIRECTORI PT CA NU-SI MERITA LOCUL.
URAAAA BARCEA MARE ARE BLOG !
BOTA O SASI SMULGA PARUL DIN CAP DE CIUDA IAR MARCEL (SANDALUTA LA COSTUM) SE VA INEGRI IAR TIMAR SE VA ALBI DE NERVI CA MAI E UN BLOG CARE V-A SCRIE DE EI ADICA DE ASOCIATIA FAMILIALA BATA&BOTA(NEPOTU)&MARCEL SRL.
UNDE DRACU A-TI MAI VAZUT UNCHIU DIRECTOR SI NEPOTU LOCTIITOR....BAI OAMENI BUNI ASTIA PE FATA O DAU NU SE MAI FERESC DE NIMIC IAR MITICII CARE SUNT IN CONTROL PAPA CARNE NU SUNT VEGETARIENI SI IAU SI LA PACHET......
Domnilor,pe o parte din dumneavoastra nu va mai recunosc. Am cerut dialog si acum il avem . Este mutarea ANP-ului si a ministerului.Inteligenta.Daca nu am lua in considerare oferta,toata zbaterea noastra ar fi fara temei.Adica ,am refuza tocmai lucrul de care acuzam administratia ca refuza sa-l faca.Ar avea posibilitatea sa arate opiniei publice ca noi suntem cei vinovati.Ori n-ar fi logic in desfasurarea evenimentelor si n-ar fi in conformitate cu realitatea. Sa nu credeti ca o batalie castigata la masa negocierilor nu are aceasi valoare. Sigur nu are aceasi grandoare, mitingul a fost un exemplu,a fost spectaculos,dar daca exista posibilitatea sa nu expui oameni si sa obtii aceleasi rezultate este ok.Si eu fac parte din categoria celor care prefera lupta,dar am invatat ca si o batalie castigata si asumata printr-un angajament scris este la fel de valoroasa.A,ca vor incerca tot felul de tergiversari,de mici fitile,de perpetue amanari, nu ma indoiesc,dar asta nu inseamna ca liderii fac jocul cuiva.Mai ales ca gustul victoriei este atat de dulce si chiar place.Suntem la turatie maxima.Un singur derapaj si ai nostri sunt.Nu ma faceti sa cred ca nu putem sa avem incredere noi intre noi.Desi istoria v-ar da motive.Dar dati-mi voie sa cred ca ultimele evenimente nu v-ar mai da dreptate.Refuz sa cred ca actuala conducere a FSANP,ar fi capabila de compromisuri in scop personal. Si mai este o problema. Atunci cand i-ati girat cu increderea voastra,prin acele tabele semnate,i-ati investit si cu autoritatea de a gestiona competent si in folosul vostru problemele sistemului.
ce bine stii sa vorbesti draga Litovoi .Sa te cred ?
Litovoi, nu ca nu mai facem greva pe care o planificasem si ne-o doream atat de mult ci faptul ca nu am castigat inca nimic de la data grevei japoneze incoace. Au trecut 30 de zile si nimic concret. Intelegi? Asta naste neincrederea noastra. Vom ajunge la sfarsitul anului tot asteptand si nu ar fi prima data cand ne alegem cu promisiuni si vorbe goale. Stii cum e, cand te-ai fript cu ciorba sufli si-n iaurt...
pt. d-ul dumitrascu
poate ar fi momentul sa cereti si o titulatura pentru noi, ce ziceti?
ptr 20.00: Te-ai gindit vreodata cu ce ai tu in cutia craniana (scuze, se pare ca nu ai nimic) ca SD poate fi incadrat la ANP, "sa scoata barca din deriva"-ori-"sa calmeze spiritele", pe o functie de conducere? Poi si spre binele nostru, al celor pe care ii blama de la inaltimea ANP -ului acum citiva ani (mergea pe holurile institutiei de parca era nemuritor, nu stia ca ce a patit odata poa sa fie cu repetitie), va accepta postul, si ne va lasa cu mucii(scuze) in fasole...Tare sunt curios ce salariu ii dam acestui om, si pe ce am mai sfint, nu mai zic ca pe noi nu ne-a intrebat nimeni daca-l vream lider sau nu...a aparut peste noapte protapit pe o functie care il va propulsa mai devreme sau mai tirziu pe un fotoliu la ANP...
Huginn pe la 22,00 am scris ceva ...de ce/l stergi?te deranjeaza ?esti si tu un adept DEA ?astept publicarea ,,anuntului''
Pur si simplu nu am fost la calculator. Se mai intampla :)
AM MARE INCREDERE IN DL.DUMITRASCU.SUNT SIGURA CA E UN LUPTATOR SI NU POATE FI MANIPULAT DE ALTII.IUBESTE DREPTATEA SI BINELE LUCRATORILOR DIN PENITENCIARE.TREBUIE SA-L SPRIJINIM IN ACESTE MOMENTE NU SA-I ADUCEM TOT FELUL DE ACUZE.
MULT SUCCES!
Întrbaţi-l pe Dumitraşcu cum se numesc agenţii politic, şefi. El s-a născut politician. Ce spuneţi, nu are voie?
Şi sindicatele şi fucţionarii publici, atât de speciali, cum este, de exemplu Dumitraşcu, nu au voie să facă politică.După ce ajunge şeful lui Băla, întâi pe voi şi pe urmă tot pe voi.
Sindicatele, fac ;i ele ce pot doar de aceea am ales democratic liderii sunt şi ei oameni ca să ajungă la un rezultat comun trebiuie să facă anumite compro0mosuri pt a ne păstra locurile3 de muncă în ideea în care se restructurează sistemul bugetar "neguvernamental,20 pt a reduce cheltuielile cum a declarat domnul băse... , bingo trebuie găsită o soluţie în timp ce CHINA E PE PROFIT ,FRanţa România e pe pierdere trebuie să traiasca si fam preşedintelui cum a declarat domnul MIRCEA LA Bi într-o seară., macar să ne poăstrăm locul de muncă şi să luăm amărâtele de salarii, ca şi aşa ne fură băncile la carduri destul ,sunteţi de-a dreptul patetici fraţilor vă lamentaţi nu vedeţi că oamenii strâng bani pt alegeri, de unde dacă nu de la prăpăditii de bugetari, a ajuns Romînia ca America anilor 30 ,Trebuie să nu cedeze sindicatele şi să nu lase garda jos ,amînînd nu fac decît să dea cîştig guvernanţilor, fraţilor ştiam că în gorj sunt liderii băieţii deştepţi şi cu tupeu parafrazînd pe cineva cheile la noi, lacătele la ei,ori ca să convieţuiască trebuie ori schimbate sistemele de siguranţă luptaţi pt corectitudine şi pt drepturile noastre , fraţilor lasaţi si actualul serviciu de contrainformaţii să-şi facă treaba că nu au ajuns puşcăriile domeniu privat să facă fiecare ce vrea, dacă faceţi faceţi cu cap, sunt alături de dumneavastră dragi colegi,BAFTA DOMNULUI UNGUREANU, ştiu că e un om deschis, nu un şantajist
Se pare ca unul dintre sustinatorii d-lui Ungureanu a intrat in sevraj. Sau lucreaza la Electrica, pt. ca fura curent la greu. Asadar, dragi colegi, lasati contrainformatiile sa-si faca treaba, ba chiar incurajati-i sa se inmulteasca si sa le creasca puterile. Chit ca n-au facut nimic timp de 20 de ani, fie ca se numeau sipa sau bpcmp sau naiba sa-i pieptene. Noroc cu penifestul si cu aceia dintre dumneavoastra care s-au saturat sa vada puscarii siluite de gasti de nemernici care incepusera sa confunde puscariile cu propriile tarlale. siparezii raman, orice-ati spune d-stra, niste instrumente in mana sefilor, oricum s-or numi ei. Iar noi sintem la cheremul si la bunul plac ai acestora. Desteapta-te , romane...
Anonimul 31.07.2009 18:54:00
tu esti cumva unul din siparezii avansati la ANP pentru ,,merite deosebite,,. Sa fie Mocanu,sa fie Raicu...?
Traiasca DEA,UNGUREANU si siparezii lui pupaincuristi !
Am terminat cu Ceausescu si am ramas cu UNGUREANU ! Pe cand o oda sau niste versuri ?
Trimiteți un comentariu