Penitenciarul Vaslui. Sete de normalitate.

Pe 07 august 2008 a apărut pe Penifest un articol referitor la motivare şi performanţă, semnat de Colecţionarul de amintiri. Nu intrăm în detalii dar reamintim că textul se încheia aşa: „Într-o bună zi, dacă nu se va schimba nimic, oamenii care pun suflet vor pleca. Cu un gust amar, vor pleca în căutarea unui loc de muncă mai bun. Nu neapărat la un salariu mai mare...” . La momentul acela nu ştiam că tocmai la Penitenciarul Vaslui se va întâmpla aşa. Nu ştiam şi nădăjduiam să nu fie cazul. Dar s-a întâmplat. Doctorul Gabriel Ofileanu, unul din cei doi medici ai unităţii (şi singurul care se ocupa de deţinuţi), a plecat prin demisie, începând cu data de 15.09.2008, la un loc de muncă mai bun,motivat de salariul dublu dar şi dezgustat de tratamentul la care a fost supus de către o parte din „colegii” lui, dintre care amintim în mod special pe domnii Poinescu Costel- actual director al Penitenciarului Vaslui respectiv Pintilescu Romică- fost adjunct pe linie de pază, actualmente şef serviciu siguranţă exterioară. Bietul medic a fost, de-a lungul timpului, tratat fără respect, umilit, ameninţat şi hărţuit, astfel că a plecat cu inima uşurată.

Ultima isprava a directorului Poinescu (ispravă înfăptuită la ordinul său cu mâna unui subordonat poate prea zelos şi poate un pic prea credul, domnul director fiind recunoscut pentru abilitatea de a evita să ia decizii sensibile, scoţând castanele din foc cu mâinile altora) a fost confiscarea şi sigilarea calculatorului de serviciu al doctorului Ofileanu (calculatorul se afla la cabinetul medical de pe secţia de deţinere), bănuit că ar fi trimis de acolo reclamaţii împotriva conducerii şi mesaje către Penifest. Conducerea vasluiană a cerut la ANP un control de specialitate ,sperând să găsească informaţii compromiţătoare în memoria calculatorului şi să demonstreze, astfel, reaua credinţă a doctorului. Controlul a venit, a cotrobăit peste tot dar nu a găsit nimic. Cum era de aşteptat, doctorul Ofileanu a ieşit basma curată, neconfirmându-se cele sesizate de conducerea unităţii. În schimb, s-a mai adăugat o palmă usturătoare pe obrazul gros al „vânătorilor de vrăjitoare” din Penitenciarul Vaslui, care au fost aproape siguri că îl vor prinde pe doctorul Gabriel Ofileanu cu penifestu-n calculator.

Dar să vedem de unde a pornit toată această mascaradă care, de câteva luni, pune Penitenciarul Vaslui într-o lumină extrem de nefavorabilă în ochii opiniei publice .
.

În cursul lunii februarie 2008 un grup de deţinuţi i-a scris deputatului Nati Meir despre unele presupuse abuzuri şi ilegalităţi petrecute în interiorul penitenciarulu, în rolurile principale aflându-se, printre alţii, directorul Costel Poinescu şi fostul său adjunct pentru pază, Romică Pintilescu. Printre multitudinea de acuze aduse acestora se număra şi aceea conform căreia un deţinut a fost folosit în mod ilegal la aratul grădinii domnului Pintilescu, timp în care şi-a prins mâna la plugul tractorului folosit pentru operaţia agricolă respectivă. Încurajaţi de demersul deputatului Nati Meir, alţi deţinuţi şi, se pare, chiar cadre din unitate (dovadă că lucrurile nu stăteau tocmai bine nici înainte şi că tensiunea plutea prin aer) , au început să trimită sesizări în toate cele patru vânturi, plângându-se de diversele probleme cu iz imoral şi penal petrecute în penitenciarul moldav. Au apărut articole în presa locală şi centrală, au venit controale de la ANP şi de la diverse instituţii guvernamentale şi neguvernamentale, au fost demarate anchete ale parchetului, DNA etc.

Numai că cei incriminaţi, în frunte cu renumiţii, de-acum, Poinescu şi Pintilescu, în loc să recunoască bărbăteşte ce s-a întâmplat , să-şi asume responsabilitatea (în definitiv, nici n-a fost chiar o mare tragedie) şi să-şi bage minţile în cap, au început să–şi asigure, prin tot soiul de tertipuri şi presiuni, declaraţii favorabile de la cei implicaţi , minţind cu dezinvoltură pentru a-şi salva pielea. Apoi s-au apucat să caute vinovaţi printre cadre, convinşi fiind că la baza “reclamaţiilor” ajunse în mâinile instituţiilor abilitate precum şi în mâinile presei stau, de fapt, nişte “colegi care le vor răul” şi că se vor ocupa de “aranjarea” acestora. Nu s-au sfiit să se dedea la ameninţări făţişe, hărţuiri, şicane, insinuări, atât în public cât şi în particular. Au început cu lucrătorii “indezirabili” de la pază, au trecut, apoi, la lucrătorii din sectorul cultural, au ajuns pe la financiar şi contabilitate, au luat la rând medicalul şi informatica, sfârşind cu juristul unităţii. Aşadar, o adevărată “conspiraţie”, cum ar spune ei. Noi am spune că este vorba, de fapt, de o disperare vecină cu isteria sau, şi mai rău, o punere în practică a principiului de sorginte bolşevică ” cine nu-i cu noi este împotriva noastră, deci trebuie stârpit”. Cei hărţuiţi au făcut, şi ei, ce-au crezut de cuviinţă: unii au ripostat verbal, alţii au cerut în scris directorului să facă ordine, unii s-au lăsat intimidaţi şi s-au retras prin diverse colţuri cu coada între picioare, cerşind mila stăpânilor, alţii au cerut Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să intervină iar doctorul Ofileanu le-a dat cu flit, plecând spre un loc de muncă mai bun.

Deşi i s-a cerut în mod ferm de către o parte din ofiţeri, directorul unităţii a eşuat lamentabil în demersul său de a instaura un climat de lucru corespunzător, domnul Pintilescu continuând imperturbabil să acuze comploturi la adresa sa şi a familiei sale, să ameninţe direct sau voalat şi să caute ţapi ispăşitori pentru “scurgerea de informaţii compromiţătoare” despre dânsul şi camarila aflată la putere.

Domnul Pintilescu i-a fost şef actualului director şi, din această cauză, suntem tentaţi să credem că ascendentul avut cânva asupra sa îl copleşeşte pe tânărul director, nefiind în stare să se impună aşa cum s-ar cuveni din partea unui lider .

În orice caz, dacă directorul Penitenciarului Vaslui nu reuşeşte să înţeleagă că este ceva putred în curtea lui atâta vreme cât primeşte permanent semnale de nemulţumire din partea unui număr consistent de agenţi şi ofiţeri, din mai multe compartimente de muncă, din partea deţinuţilor, din partea eşaloanelor superioare (fără să mai vorbim despre surse din exterior pe care le vom invoca la momentul potrivit), înseamnă că ori este incompetent ori este rău intenţionat.

Partea proastă este că sunt semnale că şi alţi specialişti din unitate au de gând să urmeze exemplul doctorului. Adică să părăsească sistemul. Datorită, în bună măsură, incapacităţii actualului director de a asigura un climat de lucru corespunzător, în ciuda faptului că se bucură de expertiza nepreţuită, la ceas de taină, a sfetnicilor personali (se ştiu ei care), pe care îi facem răspunzători, laolaltă cu şeful lor, de subminarea bunului mers al unei instituţii publice.

Partea şi mai proastă este că atât directorul cât şi parte din cei incriminaţi sub diverse forme se simt imaculaţi şi declamă peste tot puritatea lor profesională şi morală. Acest comportament frizează patologicul, pentru ei neavând importanţă faptul că foarte mulţi salariaţi sunt martorii multor ilegalităţi comise de aceştia, că există dovezi scrise, că starea de spirit în unitate este dezastruoasă, că personalul este în cea mai mare parte nemulţumit, demotivat şi resemnat, că agenţii nu sunt sprijiniţi în activitate de către şefi, că oamenilor le este frică să vorbească unii cu alţii prin curtea puşcăriei, de teamă să nu fie acuzaţi de „conspiraţii monstruoase” de către domnii Poinescu şi Pintilescu, că frica şi suspiciunea au pus stâpânire pe oameni, că oamenii au uitat să mai râdă şi vin la serviciu cu groază, că în ultimii ani nu s-a făcut nici o investiţie serioasă în instituţie, că penitenciarul arată jalnic şi la exterior şi la interior, că ne confruntăm cu o lipsă acută de cadre iar conducerea vasluiană nu a reuşit să obţină decât câteva posturi (în condiţiile în care există unităţi care au obţinut şi au scos deja la concurs zeci şi sute de posturi), că suntem ocoliţi de şefii instituţiilor locale şi de personalităţile judeţului tocmai datorită comportamentului rudimentar al directorului unităţii şi al acoliţilor acestuia , că ne zbatem de ani de zile într-o mediocritate vecină cu falimentul, că nu este încurajată iniţiativa şi creativitatea subordonaţilor că oamenii sunt trataţi , de multe ori, precum sclavii pe moşie, că sunt înjurate cadrele chiar de către unii şefi, că este tolerată şi încurajată intriga, că este încurajată turnătoria, că se fac discriminări între cadre pe criterii de afinităţi, că sunt îndepărtaţi şi izolaţi acei oameni care nu se supun camarilei domnului Poinescu, că se practică arbitrariul, că se promovează incompetenţa, că o mână de oameni aşezaţi în funcţii importante profită fără ruşine de avantaje necuvenite, că există cadre lipsite de scrupule care acceptă în mod josnic să beneficieze de avantaje necuvenite, anulându-şi, astfel, bruma de calităţi pe care şi le invocă singuri, că nu este încurajată comunicarea reală, că se fac o mulţime de lucruri pe ascuns, că liderul de sindicat şi sindicaliştii sunt trataţi ca nişte adversari în loc să fie văzuţi aşa cum sunt de fapt, adică nişte parteneri, că nu se reuşeşte amenajarea unei parcări sau a unei săli de pregătire fizică pentru personal, că meniul asigurat cadrelor este sărăcăcios, că deţinuţii nu sunt încurajaţi să iasă la muncă, că se identifică cu greu beneficiari pentru forţa de muncă etc.

P.S. Articolul este scris de un cititor de la Vaslui. Ii multumim pentru contributie si dorinta de implicare.