Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

miercuri, 10 septembrie 2008

Şezătoarea de management strategic

Grupul de management strategic s-a numit şezătoarea organizată de Ministerul Justiţiei, săptămâna trecută, la ceas de seară. Cei prezenţi s-au ocupat, după cîte scrie în minuta întâlnirii, cu:
  • Analizarea stadiului de implementare a Planului de măsuri pentru eficientizarea sistemului penitenciar 2008-2009, şi
  • Obiective ale Grupului de management strategic MJ-ANP, pe termen scurt şi mediu.
Au început reprezentanţii Ministerului Justiţiei cu obişnuitele dulcegării. Aprecieri pozitive (sic!), informări de formă, precizări şi candide manifestări de disponibilitate deplină au introdus în discuţie penitenciare de tip american şi ideea regionalizării.

Cum coordonatorii regionali erau deja identificaţi, şi zonele delimitate, participanţii au fost invitaţi să-şi dea adânc cu părerea.

Conform docomentului produs de şefa de cabinet restul discuţiei a fost monopolizat de conducerea ANP. Tot cu informări şi comunicări au început după care au propus celor prezenţi să analizeze componen'a grupului de management. Nimeni n-a comentat. Totul a fost perfect şi magistral, doar fuseseră invitaţi exact cei care urmau să fie 'propuşi'.

Grupul de management e, se pare, fratele operativ al Consiliului Consultativ şi văr de departe cu bolnăvicioasa Comisie Paritară. Mai ţine cineva minte cu ce se ocupă toate aceste organizări? În teorie Grupul de management strategic al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor:

  • va organiza întâlniri reciproce de cunoaştere şi evaluare a unităţilor penitenciare prin numirea unor echipe de lucru multidisciplinare;
  • va asigura realizarea schimbului de bune practici prin iniţierea de colaborări pe probleme comune de interes regional;
  • va identifica posibilităţi de cooperare cu unităţi din cadrul altor sisteme penitenciare din străinătate;
  • va realiza acţiuni comune de îmbunătăţire a imaginii sistemului penitenciar;
  • va iniţia activităţi ce vizează obţinerea de venituri la bugetul unităţilor şi va derula orice alte activităţi se impun.
Interesantă a fost însă discuţia despre poiectele din fonduri europene blocate de mai bine de o jumătate de an pentru că Bogdan Costaş, nu ştie cum să înregistreze în contabilitate cei aproape 600.000 de Euro finanţare din fonduri comunitare pentru a căror accesare s-au chinuit cîteva zeci de oameni.

La şezătoare au participat 21 de oameni, inclusiv cei 10 super-directori, prilej de discuţii nu a prea fost, dar toţi au avut dreptul să fie de acord cu ce li se pregătise deja. Bun şi atât. Dar cu bugetul, cu bugetul cum rămâne?

Link-uri utile:

28 comentarii:

Anonim spunea...

Sa scrieti si despre conferinta de presa de la ANP cu dl.Ioan Bala,a fost in direct la antena3 dar nu au dat toata conferinta pt ca au intrat stirile.

mos ene spunea...

Sanatate sa le dea Al de sus ca nici Dreacu nu le mai descalceste dupa cum le incurca astia.
S-a dus sistemul daca e Ioanitoaia controlor sef. Trandafirescu Z. mai ne trebuie si avem competenta 100% (asta nu cumva a mai fost tangential directoras ANP?). Bejan s-o fi apucat de treaba?

Anonim spunea...

un link interesant

http://www.ro-reality.com/index.php?option=com_content&view=article&id=54:editorial003&catid=1:editor

Anonim spunea...

Da... interesant.

Anonim spunea...

Si pana la urma care este primul corupt?

Anonim spunea...

As propune ca prim punct pe ordinea de zi a acestui grup de management strategic o tema gen:cum sa facem ca in ministerul justitiei sa intram in legalitate?!Pentru ca este ilegal sa nu ni se platesca orele suplimentare,este ilegal sa nu ni se plateasca orele festive[vezi ore efectuate in week-end sau in sarbatori in care legal nu se lucreaza],este ilegal ca desi semnat sa nu se aplice contractul colectiv de munca[cind se va implini 1 an de la semnarea lui va trebui renegociat sau prelungit si eu ma tem ca nu va apuca sa fie aplicat in acest an].Ma intreb atita lipsa de transparenta decizionala cita se gaseste in MJ si implicit in ANP o fi legala?,ca morala sigur nu este dar cine a mai pomenit politica morala?

Anonim spunea...

As propune ca prim punct pe ordinea de zi a acestui grup de management strategic o tema gen:cum sa facem ca in ministerul justitiei sa intram in legalitate?!Pentru ca este ilegal sa nu ni se platesca orele suplimentare,este ilegal sa nu ni se plateasca orele festive[vezi ore efectuate in week-end sau in sarbatori in care legal nu se lucreaza],este ilegal ca desi semnat sa nu se aplice contractul colectiv de munca[cind se va implini 1 an de la semnarea lui va trebui renegociat sau prelungit si eu ma tem ca nu va apuca sa fie aplicat in acest an].Ma intreb atita lipsa de transparenta decizionala cita se gaseste in MJ si implicit in ANP o fi legala?,ca morala sigur nu este dar cine a mai pomenit politica morala?

Anonim spunea...

Cum poate D-l Bala sa numeasca un sef de regiune care este imputernicit pe functie nu stim.
De ce ???
D-l Bala prin aceasta decizie ne spune de fapt cine va castiga concursul de Director de Penitenciar la unele unitati.
Este pe fata fratilor ,pacat am avut multe sperante dar degeaba se dovedeste in continuare ca va fi o mare cacialma (concursurile care vor urma ).
In continuare vor fi promovati tot cei cu sustinere .
Prevad o perioada de k.....

Anonim spunea...

cine e IOANITOAIA?

Anonim spunea...

sintem o natie care are sezatoarea in singe...adicatelea,oamenii se aduna,sed si....nimic nu se schimba
la vremuri noi,oameni vechi si obiceiuri neschimbate
cite comitii si comitete ,nene iancule?
strategia ? un pumn in gura penitenciaristilor
dupa centralizarea ca nuca in perete,acu si "vizite"in strainataturi ca tanti zinica nu s a plimbat demultisor si sa prinda si bietii imputerniciti ...o iesire la olanda
iesiti cu sezatoarea la moara ...si ramineti

Anonim spunea...

Cred ca pana aici e bine. Coordonatorii regionali ai Grupului de management strategic sunt alesi OK, cu doua exceptii, dupa parerea mea. Nici daca acesti directori super-dotati vor lua concursurile pe functiile de conducere vacante, nu ma va nemultumi.Ideea e buna: tragem linie si evaluam performantele acestora pe durata sederii lor in functii de conducere si ii putem pune linistiti la treaba. Oricum e mult mai eficient decat un interviu pregatit in fata oglinzii, o bibliografie invatata mecanic si o loterie in ziua examenului ce ar aduce sau nu norocul de a cadea pe subiecte.

Anonim spunea...

Bai nenica, da` in afara de voi , astia care le stiti pe toate si care sunteti absolut minunati, numai buni pentru functiile de directori, directori adjuncti, sefi servicii etc, nimeni in sistemul asta nu face si n-a facut nimic? Bala nu este suficient de bun, CelMare la fel, Giurgea nu e buna, Puscas nu e buna, Bejan nu e bun... Nu cumva sunteti un pic frustrati, bai baieti si fete? Daca e sa ii luam pe fiecare in parte, sa ma ierte Dumnezeu, dar au facut ceva bun la viata lor, au lasat ceva in urma,se vede. vad ca l-ati lasat in pace pe Spaiuc si pe adevaratii paraziti din ANP si din sistem si incercati-unii dintre voi- sa desfiintati pe oricine scoate putin capul. Pai, daca sunteti asa de buni, geniilor, asumati-va respnsabilitatea, dezvaluiti-va identitatea, duceti-va la bala si cereti-i sa va numeasca pe voi in functiile alea la care tot tanjiti, fixati-va niste obiective indraznete - asa cum le invocayi voi de pe margine, cu tastatura in mana- , si promiteti solemn ca daca nu faceti nici o branza - si probabil ca nu veti face- plecati naibii din sistem sau taceti din gura pentru totdeauna. Ca nu scoateti nimic constructiv la iveala, va pute totul in jur, toti sunt ori prosti ori corupti ori mai stiu eu cum, dar tare as fi curios sa va vad pe voi la lucru. Asa ca, nenica, lasati-o mai moale si faceti si voi ceva bun pentru locul vostru de munca. Asa o sa se dezvolte intreg sistemul. Ca daca in curtea voastra sunteti niste mielusei si va faceti partasi la hotie, coruptie si alte mizerii, nu puteti veni cu pretentii sa schimbati lucrurile la Bucuresti.Ori luptati efectiv pentru eradicarea coruptiei si puneti ceva in loc ori propuneti, macar, ceva bun in loc. Valabil pentru toate carpele si matragunele care se scalda in propriul venin de ciuda ca nu au si ei un ciolan de ros si care fac revolutie din tastatura. Autorii blogului ne-au pus la dispozitie un instrument excelent. Dar nu poate deveni eficient daca doar latram din gura, cum se spune, fara sa facem ceva concret, fapte, date, informatii etc.

Anonim spunea...

D-le theo,nu cred ca atat de mult depinde plata celor 13 ore la ture si smbetele si duminicile,sarbatori legale prevazute in acordul colectiv,de anp,ci eu cred ca depinde de sefii de tura cand inainteaza sporurile catre financiar.este parea mea.daca toti sefii de tura ar avea taria si sprijinul celor pe care ii reprezinta in adevaratul sens,atunci cred ca se poate pune in practica aceasta problema mai ales cand ai un suport legal si esti sustinut tot legal si de codul muncii.dar cum in fiecare penitenciar nu sefii de tura sunt cei care fac sporurile,ci cei de la dispecerat ,pc 2-3 sau alte gaselnite vom mai astepta mult si bine ceea ce a-ti pus si dv.in discutie.acum mai sunt si agenti care ar dori si plata 100% si ture libere!!dar va intreb ce solutie a-ti aavea de exemplu ptr orele de tipul:iti iasa 16 ore suplimentar,ptr 12ore se da o tura libera,mai raman 4la care se va spune ca nu se iau in calcul.asta era un ex.pot fi mult mai multe de 4.in ziua in care ai primit tura libera nu vei primi sporurile,iar in luna in care ai depasit orele iar nu vei fi platit la sporuri,ptr ca nu se platesc si uite asa ne uitam la acordul colecti ,injuram printre dinti si vom spune ca ,poate luna viitoare va fi mai bine.sa auzim numai de bine.

Anonim spunea...

Fapta: cu o luna inainte de concurs domnul Bala este numit director general interimar, apoi castiga concursul.
Alta fapta: cu o luna inainte de concurs domnul Bejan este numit director DEAP fara sa fie un remarcat ala sistemului in domeniu. Intrebare: "Isi va lua concursul?"
Alta fapta: cu o luna inainte de concurs doamna Puscas este numita director de penitenciar.
Alta fapta: ideea excelenta de descentralizare este facuta varza la ceas de taina de niste talhari care "ne sar" din sperante.

Veninas, oricate fapte ti-ar prezenta cineva, tu tot nu vei accepta ca nu e in regula. Stii de ce? Stii, dar tot iti scriu: pentru ca esti un catelus care vrea sa linga un ciolan aruncat de la masa orgiilor stapanilor. Astia isi bat joc de noi cu nesimtire si tu ce faci: aplauzi.

Anonim spunea...

Furios esti, veninule! Te-au certat sefii tai ca nu ai latrat suficient. Hai, baga! Latra la noi si gudura-te pe langa picioarele lor!

Anonim spunea...

ptr 22:59,DUMNEATA CE AI FACUT BUN PENTRU ACEST SISTEM?"...Ori luptati efectiv pentru eradicarea coruptiei si puneti ceva in loc ori propuneti....Dar nu poate deveni eficient daca doar latram din gura,cum se spune,fara sa facem ceva..."Dupa cum inteleg eu din citatele de mai sus,"luptati efectiv..."si "doar latram...fara sa facem..."am impresia ca dv. va place sa culegeti laurii victoriei, dar sa nu participati la lupta, decat,ca simplu privitor.Un exemplu ce pe mare parte dintre noi ne caracterizeaza:LASITATEA.Sau vorba unui mare linder de sindicat SNLP "Ca sa iti mearga bine trebuie sa te faci placut de sefi" alt bravos.

Anonim spunea...

Veninul cANPa este un ANP-ist. E clar ca buna-ziua. E treaba lui, dar de unde stie el ca noi nu facem nicio branza in unitati? Ca doar nu prea servesc ei unitatile.

Anonim spunea...

Vad ca am reusit sa va pun pe jar. E bine. In rest,anmut si ceilalti pigmei, ramaneti la stadiul de revolutie din tastatura. Atata puteti, atata faceti. Intre timp, eu am sa mai incerc ceva. Fapte, adica. Si sunt, din fericire, destui oameni care , in afara de a vorbi, mai si trec la act, cum ar spune theo sau edy. Roadele le culegeti voi, astia care, la momentul oportun, o sa va laudati ca, de fapt, ati fost luptatorii aia din umbra, care ati produs schimbarea comentand furibund ce posteaza altii. Na, ca v-am mai dat ceva de treaba, sa aveti si maine ocupatie. Adica sa ma desfiintati pe mine. Cum naiba se face ca dispar, putin cate putin, comentatorii adevarati de pe blog si raman sa latre la luna, certandu-se precum inteleptul cu lumea, doar cativa despre care as putea sa pun pariu ca sunt niste pitici la ei in unitati dar se viseaza sefi intr-o buna zi. Un fel de Ion Cristoiu ai penifestului. Lasati-ne, bai nenica.

Anonim spunea...

Nu sunt anp-ist, nenica. Sunt tot ca voi, din provincie. Dar am obosit de atata vorbarie. Legat de pretentiile voastre de asanare a sistemului, va dau o veste proasta: nu se va putea intampla asta prea curand intr-o tara in care coruptia este un mod de existenta si in conditiile in care la noi in unitati ne facem ca nu vedem ce se intampla. Pilele, relatiile, nepotismul, coruptia sunt parte din structura institutionala din Romania . Este nereal sa ne inchipuim ca sistemul penitenciar va putea deveni, in scurt timp,cum vreti voi, curat ca lacrima. Inteleg , ne dorim cu totii curatarea sistemului, o si putem face in mare, dar sa o tot tii intr-una sa devenim imaculati in cateva luni de la instalarea bietului Bala , mi se pare naivitate ca sa nu zic altfel. Despre ce vorbim noi aicea, chiar nu ne dam seama de realitatile romanesti? Numiti voi o institutie din Romania in care totul merge bine si promit solemn ca nu mai apar in viata mea pe blog. Daca nici presedintele Romaniei nu are puterea sa faca ordine intr-un biet departament de stat cum e DNA, va inchipuiti ca putem noi face minuni in cateva luni intr-un sistem putred? Eu unul nu cred.

Anonim spunea...

Problemele aratate de Theo privind salarizarea sunt clarificate in proiectul de modificare al OMJ 399.ANP-ul a solicitat propuneri si observatii pana in data de 12 cand se pare ca va fi discutat in comisia paritara de la MJ.

Anonim spunea...

Astept cu nerabdare discutiile de miine din comisia paritara,despre propunerile de modificare a 399 stiu sunt foarte corecte din punctul meu de vedere ramine de vazut cum se vor aplica.Pentru anonimul din 10.09 ora 23:12 intimplator la compartimentul meu eu fac sporurile dar nimeni nu s-a obosit sa ma instruiasca cum se fac nici macar pentru 5 minute!,am aflat despre existenta ord.399 cind am intrebat contabilul sef dupa ordonanta de modificare si completare a L293/2004 care repeta ca se platesc cu 100% orele efectuate in week-end...,dupa ce m-a intrebat "ce sunt alea ore festive[la spital, cind lucram ,asa se intitulau si se plateau,se platesc in MS si acum],a continuat cu "nu s-a abrogat ord.MJ399 la care replicxa mea a fost "stiam ca in tara asta un ord. nu este mai puternic decit o lege.Prin urmare degeaba ar face sefii de tura sporurile cu ore festive ca financiarul nu le-ar plati:nu exista cadru legal,la fel si pentru neglijare fractiilor de ore care nu sunt multiplu de 8,cei care au conceput metodologia de aplicare a legii salarizarii nu s-au gindit la cei care lucram in ture,tot in modificarea ord.399 ne este speranta ,intre propunerile inaintate de ANP este specificat foarte clar si cum se calculeaza orele suplimentare si cum se platesc si plata sporurilor cind se iau recuperari sa speram ca se vor respecta aceste propuneri.

Anonim spunea...

D-le theo,referitor la OMJ 945/C/200?(5-6)ANEXA 1.1,ce stiti?sunt penitenciare unde se plateste ore si sporuri,referitor la ture 13 ore,escorte 9 ore.

Anonim spunea...

Si ce-o sa faci, veninas? O sa ne spui ca sistemul e bun si asa carpit? De unde stii ca domnul Bala nu citeste ceea ce scriem noi acum? Ca dumnealui mai sunt si altii si au un feed-back. Tu le spui ca e bine atunci cand e rau. Noi le spunem ce ne doare. Nu-ti convine? Mergi la Burcu. Acolo sunt pupatorii in fund. Da' inregistreaza-te! Poate vei lua o primuta ca sa-ti mai cumperi niste venin, ca ai cam pus apa in ala pe care-l folosesti acum. Ha, ha, ha...

Anonim spunea...

Anonim pelinu' de puscarie spunea...

Si ce-o sa faci, veninas? O sa ne spui ca sistemul e bun si asa carpit? De unde stii ca domnul Bala nu citeste ceea ce scriem noi acum? Ca dumnealui mai sunt si altii si au un feed-back. Tu le spui ca e bine atunci cand e rau. Noi le spunem ce ne doare. Nu-ti convine? Mergi la Burcu. Acolo sunt pupatorii in fund. Da' inregistreaza-te! Poate vei lua o primuta ca sa-ti mai cumperi niste venin, ca ai cam pus apa in ala pe care-l folosesti acum. Ha, ha, ha...

Este nedrept ce spui,eu i-am urmarit postarile si pot spune ca sunt de bun simt,a laudat dar a si criticat(ok vei spune ca eu sunt "veninul si canepa" si acum am postat anonim,bla,bla,bla...)

Anonim spunea...

Anonimul din 11.09 ora 21:55 despre OMJ945/C/200 aflu acum prima oara,ce trateza?Am specificat in comentariul anterior ca nu m-a instruit nimeni cum sa fac sporurile,dupa ce am terminat liceul am lucrat pontator intr-o fabrica si acum traiesc din amintiri,ordinele pentru financiar nu s-au prelucrat cu nici un alt functionar din afara compartimentului respectiv,cel putin la noi in unitate,acesta este motivul pentru care ma scoate din minti aceasta secretomanie made in ANP,ni se impun niste responsabilitati dar nu ni se da acces la toate informatiile de care avem nevoie!

Anonim spunea...

D-le theo OMJ 945/C/2003,FACE REFERIRE LA SPORURILE CARE INCA ANP NU CRED CA LE PLATESTE FATA DE ANGAJATI.am cerut la financiar si culmea raspuns,este secret.dar in acest sistem nu exista numai ciudati si am reusit sa aflu ce cuprinde.mai precis ANEXA1.1 a fost elaborat in timpul lui Stanisor.dar,cred ca va lucra cu 399 dupa schimbarea acestuia.sa speram ca pana de Sfintele Sarbatori de Craciun sa fie pus si in practica.si am totusi o rugaminte,sa te hotarasti ce ai lucrat inainte,sau in spital,sau pontator intr-o fabrica,chiar daca nu ne vedem si ne semnam cu pseudonime.sa auzim numai de bine!!

Anonim spunea...

Nu, nu voi spune. Tu stii cine esti si ce ai in cap. Cat despre bunul simt pe care-l ai, mai citeste odata postarile si da-ti singur raspunsurile.

Anonim spunea...

Azi e Ziua Pompierilor. Felicitari si ANP pentru stilul pompieristic in care pregatesc (aranjeaza) concursurile.