Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

miercuri, 10 septembrie 2008

Trei principii ale puterii

Când se operează cu puterea bazată pe principii, oamenii onorează şi respectă pe cel care are puterea. Dar acumularea onoarei este un proces care durează o viaţă şi trebuie mai întâi câştigate încrederea, respectul şi admiraţia celor din jur. Pentru a face acest lucru, oamenii onorabili reunesc zece principii ale puterii din care vi le supun atenţiei pe primele trei:

1. Puterea de convingere
presupune că trebuie să îl câştigăm sincer de partea noastră pe cel căruia îi vorbim iar pentru asta e necesar să îi împărtăşim motivele şi raţionamentele din spatele hotărârilor şi cererilor noastre, să îl ascultăm, să îi dăm atenţie şi să îi respectăm ideile şi perspectivele. Să nu uităm că unul dintre rolurile esenţiale ale liderului este acela de a crea, limpezi şi comunica semnificaţiile.


În realitate, lucrurile stau puţin altfel şi explicarea motivului e o sarcină dificilă pentru mulţi. Încercând să îi convingă pe cei aflaţi deasupra lor în ierarhie, deseori nimeni nu se preocupă să îi convingă pe cei aflaţi sub ei.

Ca exemplificare, poate că împuternicirea unuia sau a altuia în funcţii de şef direcţie sau directori de penitenciare, este o soluţie bună dar cine s-a gândit să argumenteze hotărârea în faţa celor care vor fi subordonaţii direcţi ai celui împuternicit?! Li s-a acordat acestora un minim de respect? Poate nu ar fi fost rău dacă se discuta în teritoriu sau în unitatea interesată intenţia conducerii sistemului penitenciar. Doar gestul ar fi convins pe mulţi de buna credinţă a celor care decid soarta atâtor angajaţi!

2. Răbdarea este o piatră de încercare pentru toată lumea: şefi şi subordonaţi. Trebuie să fie răbdători atât cu procesul cât şi cu persoana, în ciuda eşecurilor, neajunsurilor şi inconvenientelor celorlalţi, ca şi a propriilor nerăbdări şi speranţe legate de atingerea scopurilor. E greu!

Cum mai pot cei din unităţi să aibă răbdare cu cei din ANP când au fost dezamăgiţi de atâtea ori la rând? Cum să mai ai răbdare cu şefi de direcţii sau servicii care nu sunt specialişti în domeniul pe care îl conduc şi au nevoie de o mare perioadă de timp pentru a pricepe ce este de făcut? Cum să mai ai răbdare cu cei din ANP cărora le-ai trimis o solicitare pentru a primi lămuriri sau ajutor şi nici după luni de zile nu ţi s-a dat răspuns adresei?

Pe de altă parte, câtă răbdare să ai cu un director adjunct de unitate căruia i-ai atras atenţia de mai multe ori că pe masa ta de şef direcţie sau de director general s-a strâns un număr îngrijorător de reclamaţii din partea subordonaţilor tăi şi e cazul să schimbi ceva în atitudine?

Poate dacă s-ar „creşte” oamenii potriviţi pentru locurile potrivite, dacă s-ar crea condiţii pentru evoluţia, schimbarea, dezvoltarea acestora…Poate dacă ar învăţa cu toţii răbdarea, s-ar înregistra mai multe succese.

3. Capacitatea de a învăţa de la ceilalţi
.
Multora le place să înveţe dar nu le place să li se predea întrucât aceasta necesită multă umilinţă, recunoaşterea faptului că nu ştiu tot şi e nevoie ca alţii să le explice cum stau lucrurile. Interesant este că, dacă operăm pe baza presupunerii că nu deţinem toate răspunsurile şi nu înţelegem tot, ne acordăm libertatea de a preţui diferitele puncte de vedere, judecăţi şi experienţe pe care le pot furniza ceilalţi. Aflăm că a ne permite să ne lăsăm influenţaţi este cheia influenţării celorlalţi.

Umilinţă? Am zis umilinţă? Dacă mai e cum mai e cu răbdarea, umilinţa nu intră în discuţie când avem de-a face cu inspectorii ce vin în controale (şi pleacă cu cunoştinţele acumulate de la cei pe care îi inspectează) sau cu lucrătorii din ANP pe care îi apelezi telefonic pentru a le aduce la cunoştinţă o speţă pe care nu au prevăzut-o prin deciziile date (cazul le-ar putea folosi pentru bune practici) şi îl tratează pe cel din unitate ca pe un nimic.

Ce să mai spunem despre cei care au avut şansa de a munci în penitenciar ani de zile şi au fost detaşaţi la ANP iar ajunşi acolo uită cu desăvârşire că pe parcursul evoluţiei lor cineva a avut răbdare cu ei să depăşească un anumit stadiu, le-a predat cu plăcere tainele meseriei în ideea că va forma un om potrivit pentru postul pe care îl ocupă?!

Dacă din când în când s-ar face schimb de locuri şi implicit de perspective între cei de "sus" şi cei de "jos", poate ar învăţa mai multe unii de la alţii. Nici aşa nu există garanţii dar ar merita efortul.

Să nu manifeste lipsă de respect faţă de poziţiile altora, să nu îi trateze sfidător pe ceilalţi, să nu îi sperie când ia o decizie, să nu interzică subordonaţilor să se exprime, să nu acţioneze în pripă şi pe de altă parte, să ţină realmente la angajaţi, să recunoască umilinţa ca pe o mare forţă şi să fie grădinar facilitând condiţii care permit oamenilor să înflorească, acestea ar fi câteva cerinţe obligatorii pentru a candida la oricare din concursurile anunţate.

11 comentarii:

Anonim spunea...

Umilinta e greu de ingurgitat. Liiceanu ii spunea umilitate si parca suna mai bine, Biserica ii spune smerenie si parca ne mai mangaie, dar adevarul e ca umilinta, oricum am numi-o, o acceptam cu mare dificultate, desi senzatia pe care orgoliul nemasurat ne-o da e de cele mai multe ori neplacuta. Stim ca, daca nu ne umilim singuri, vom fi umiliti pana la urma, poate chiar de noi insine. Consecintele orgoliului nostru se aduna si se razbuna cand nici nu ne asteptam. Sa ne cultivam umilinta si sa ne smerim in fiecare clipa, sa invatam din greselile noastre si din ale altora, din succesele noastre si, mai ales, din ale celorlalti!

Anonim spunea...

Poate ca ar trebui sa avem rabdare cu domnul Bala, poate ca ar trebui sa asteptam. Lucrurile se misca, e clar, ceva se intampla si pare-se ca e ceva bun, ceva nou cu mijloace vechi (avem altele mai noi?), dar noi ne-am obisnuit sa luam teapa de la ANP si acum avem acel reflex conditionat ca si cel al cainelui lui Pavlov. Domnul Bala a sunat clopotelul si unii au salivat dupa ciolan, iar ceilalti au latrat de ciuda ca ei nu vor primi sau din convingerea ca iar s-a facut o nedreptate. Ce greu e sa avem din nou rabdare si incredere! Poate totusi... Domnule Bala, ajuteti-ne sa ne pastram increderea in dvs. Nu e usor. Succes!

Anonim spunea...

Despre ce putere, despre ce sistem vorbesti? Aici, daca esti asa, te fac astia pres. Sistemul ticalosit nu e doar in sus, ci si in jos, si in jurul nostru. Un astfel de sef nu este inca pretuit in sistem nici macar de subalterni. Acestia vor fi primii care il vor calca in picioare cu delasarea si cu nesimtirea lor. Acel sef va fi obligat sa devina dur, nesimtitor, putin parsiv pentru a-si mentine autoritatea. Din pacate, eu cred ca asa e.

Anonim spunea...

Este foarte frumos ceea ce ati scris SI TOTUSI ,EDY dar din pacate pentru sistemul in care lucram este mult mai adevarat ceea ce a scris PELINUL,in toti anii de cind lucrez in penitenciar am constatat cu durere ca noi lucratorii ne lasam mai mult influentati de ppl decit sunt ppl influentati de noi,in loc sa progresam pe scara evolutiei spirituale noi regresam devenim pe zi ce trece mai duri,mai insensibili,mai reci,nu mai stim sa ne bucuram de un gest simplu,de o floare,de primul ghiocel si in consecinta nu mai facem gesturi simple si frumoase nici pentru noi insine,nici pentru colegi sau pentru sefi,nici pentru familie de cele mai multe ori;apreciem doar pe cei care au devenit la fel de duri sau poate mai duri si uite asa cu fiecare an in plus in sistem devenim mai posaci si mai ursuzi,mai obtuzi.Acest blog pe mine personal ma ajuta in lupta pe care o duc zilnic sa nu cad prada acestor fenomene descrise,ma ajuta sa vad ca nu sunt un Don Quihote care se lupta cu morile de vint.Inca de la inceputurile activitatii mele ca si lucrator de penitenciar m-a frapat neplacut lipsa de transparenta decizionala din sistem,lipsa de consultare a celor care lucreaza efectiv,acea clasificare obtuza a ordinelor pentru tot personalul sau doar pentru ofiteri,unele doar pentru anumiti ofiteri;imi amintesc ca in urma cu citiva ani la noi in unitate nu a primit spre studiu medicul sef ordinul care reglementa acordarea sporurilor pentru boli infectocontagioase[vezi TBC,lues,HIV/SIDA,hepatite],atita obtuzitate poate scoate din minti pe oricine.Sincer cred ca la aceste aspecte mai este foarte mult de lucru,asta ar fi trebuit sa ne aduca demilitarizarea dar o simpla schimbare de titulatura nu va schimba mentalitatile celor de la conducere,trebuie scuturat intreg sistemul de decizie si de gindire al celor aflati in ierarhiile de conducere,puterea se acorda si prin functii,respectul in schimb se cistiga si asta ar trebui sa-i preocupe pe toti sefi si subalterni :respectul colegilor,respectul sefilor,respectul subalternilor,respectul ppl-iolr si nu in ultimul rind RESPECTUL DE SINE.

Anonim spunea...

Bună ziua!
Felicitări pt.articol!
Îmi pare rău că de cele mai multe ori se comentează pe lângă subiect şi nu înţeleg de ce.
Să fie oare vb.de vanităţi sau de epatări? Nu e bine!
Pe mine,cel puţin,mă doare sufletul că există atât de multă umilinţă în acest sistem.Eu am experinţa mai multor locuri de muncă,ca domeniu de activitate, dar umilinţă ca în sistemul ăsta nu am întâlnit. Nu pot să mă acmodez cu această stare de fapt,este peste puterea de înţelegere.
Stau şi mă întreb ce are la origine.
Nu cumva vine din nişte frustrări sau dintr-un complex.
Ce satisfacţie să aibă oare un om...?care umileşte un semen?
Ce diabolism! SĂ FIE VB. DE O BOALĂ ? Atunci chiar e grav!
Am un pic de treabă,dar aş vrea să revin,subiectul articolului este de comentat şi deloc de neglijat.

Anonim spunea...

Puterea de convingere la puscarie este inteleasa de sef prin a da cat mai multe pedepse sa-l stie lumea de jupan. Stima?, respect?, ha... tot asa cred dumnealor ca se capata, prin pedepse. Puterea exemplului? Cati sefi betivani si incompetenti am avut in acest sistem... daca ma luam dupa ei... Umilinta... aici e mai greu. Fiecare ne credem miezul, in special seful, ca de, a ajuns sef. Cred ca prima directiva in mintea sefului de puscarie indiferent de nivel este: UMILESTE-I CAT POTI DE MULT. SI CAND AI AJUNS LA LIMITA ATUNCI CONTINUA!!!.

Anonim spunea...

Rabdare la seful de puscarie??? Cred ca glumiti. El nu are rabdare cu tine subordonatul si colegul lui, pentru ca tu ai rate la banca si copii de crescut. NU are rabdare si nu are timp de tine NICIODATA. Intotdeauna te paseaza, te amana, te trateaza ca pe un nimic din simplul fapt ca tu esti agent si el ofiter. Capacitatea de a invata de la ceilalti... hai ca aici va-mbatarati de tot... cu gaz. SEFUL DE PUSCARIE LE STIE PE TOATE. NU ACCEPTA IDEI, SUGESTII. CHIAR TREBUIE SA AI GRIJA CAND ROSTESTI O IDEE IN FATA LUI, DACA E PROASTA ITI RADE IMEDIAT IN NAS, DACA E BUNA SI-O INSUSESTE SI ARE GRIJA SA TE PEDEPSEASCA LA PRIMA OCAZIE PENTRU OBRAZNICIA ASTA, CUM DE TI-AI PERMIS SA-TI VINA O IDEE CA ASTA SI NU I-A VENIT LUI.
Acesta este sistemul in care lucram toti cei ce scriem aici.

Anonim spunea...

Articol frumos, felicitari, dar putin cam biblic pentru gustul meu.

Observ ca invariabil, indiferent de subiect, lumea isi pune inca mari sperante in noua stea a ANP-ului, domnul Bala. Edy, nu Bala a sunat clopotelul ci altii au facut-o pentru el (incluzand autorii acestui blog), el doar a cules roadele.

E de inteles. Disperarea si nevoia de putin mai bine e atat de mare incat mai toti se agata de orice ar putea sa fie o speranta.
In cazul lui Bala nu se ia insa in consideratie ca domnia sa e printre cei ce au sezut pe un scaun caldut ani buni indiferent de valurile de procurori si judecatori care au "condus" ANP-ul si asta nu pentru ca acestia ar fi avut competenta sa aprecieze un om potrivit la locul potrivit, profesional vorbind. Adica in cel mai bun caz Bala a fost un "bun soldat", a stiut cand si cum sa spuna si sa faca ce trebuie ca sa nu i se traga scaunul de sub fund in favoarea unei pile, unei recompense politice de moment. E de admirat si aceasta pozitie mai ales ca se pare ca a facut-o cu suficient stil si fara daune pentru penitenciarul ce l-a avut pe mana.
Dar nu asteptati inovatii sau schimbari de directie de la un om care e maestru in a supravietui. Domnul Bala e expert in primul rand in imaginea sa proprie, institutia va evolua sa nu in masura in care aceasta va afecta pozitiv pozitia domniei sale. Ma indoiesc ca va lua vreo data o decizie in beneficiul celor din sistem dar incomoda pentru MJ. Sa luam de exemplu orele suplimentare muncite dar neplatite in tot sistemul, lucru pe cat de ilegal (ca doar e ministerul justitiei, ce ma-sa) pe atat de umilitor si lipsit de etica. Il vede cineva pe Bala schimband aceasta traditie? Il intreaba cineva (Bala sa zicem) pe Celmare de ce nu se posteaza la usa ANP-ului sa verifice si cine sta peste program ca sa-l plateasca, nu doar cine intarzie dimineata ca sa-l penalizeze?
Dar sperati doamnelor si domnilor, e sanatos si poate gresesc.

Anonim spunea...

Catre Oltcok:

Nu ai inteles despre ce era vorba in articol. Mai citeste-l o data sau roaga pe cineva sa-ti explice.

Anonim spunea...

Poate la TM se plateau orele suplimentare si dumnealui nu stie ce este in alte penit. ?!
Nu zambiti, ca nu am glumit :).

Anonim spunea...

tSa fie oare functia de dir ceva care ii inebuneste pe toti cei care ajung acolo sau sunt toti niste frustrati ? ajunsi acolo niciunul nu mai este si nu se mai comporta la fel ...nascocesc tot felul de ordine ,unul mai aberant decat altul,interpreteaza legile dupa ureche ...vin si controleaza dar nici ei nu stiu ce control
fac ...si au o mare obsesie SA FIE LINISTE ..SA NU SE INTAMPLE EVENIMENTE.. de parca nu am lucra la PENITENCIAR SPITAL POARTA-ALBA ci la un colegiu de fete...