Se caută directori

Discuţiile prilejuite de concursul pentru funcţiile de directori, din toamna acestui an, au scăzut în intesitate. Nu şi discuţiile despre conducerile penitenciarelor. Printre împuterniciţi, s-au produs deja sau se vor produce schimbări (Ploieşti, Jilava, PMT Craiova). Sunt motive să credem că vor urma ceva cutremure şi la conducerea unor penitenciare precum Giurgiu sau Arad.

.

Ce fel de directori caută conducerea ANP?

.

Până nu demult directorul trebuia să aibă cel puţin gradul de maior, vârsta peste 40 de ani, să fie acceptat de SIPA, să se „descurce”, să aibă experienţă, să fie dur. Cine nu îşi mai aminteşte de modul cel puţin nepotrivit în care directorii, militari de carieră, îşi tratau subordonaţii, chiar şi în faţa deţinuţilor? Cine a uitat abuzurile ce se petreceau cu ştiinţa celor din Direcţia Generală a Penitenciarelor? Câţi dintre noi erau trataţi în mod egal cu şefii sau amantele lor când exista posibilitatea să cumperi de la popota unităţii ouă, brânză, carne? Circulau zvonuri legate de sume enorme pe care le primeau directorii la încadrarea posturilor.

.

Şi acum, în unele unităţi, se mai comit nereguli sau ilegalităţi dar cu siguranţă vremurile s-au schimbat. Auzim tot mai des despre directori care abia au peste 30 de ani, indiferenţi, papă - lapte sau încurcă - lume. Mulţi dintre ei se comportă ca şi când ar fi venit cu pluta, nu se implică decât în relaţii extraconjugale sau politice. Sunt directori care vin la ora 9.00 la serviciu şi pleacă la ora 14.00 sau lasă în seama directorilor adjuncţi toate responsabilităţile, ei producând doar apariţii în ziarele locale. Se ocupă de propriile afaceri în timp ce Ministerul Justiţiei este neputincios sau se face că nu observă.

.

În alegerea unui director (pentru a-l împuternici), un singur aspect a rămas neschimbat: să fie „de la pază”, dacă se poate militar de carieră. Trebuie să recunoaştem că această cerinţă reduce considerabil variantele, iar ofiţerii din sectorul logistic sau educativ parcă nici nu există, cu foarte puţine excepţii. Mă întreb însă, dacă cei de la educaţie şi asistenţă psihosocială sunt consideraţi a fi poeţi, naivi, filosofi, „ameţiţi” (probabil Bejan întăreşte regula), ofiţerilor din logistică ce li se reproşează?

.

Sau, de ce un şef resurse umane nu se poate „ridica” la nivelul unui ofiţer din pază? De ce unui absolvent al facultăţii de management nu i se dă şansa reală de a fi director? De ce o femeie poate fi director economico-administrativ, sau alta chiar judecător delegat într-un penitenciar de bărbaţi, dar nu şi director? Există o motivaţie obiectivă sau vorbim doar de mentalitatea învechită a celor care au ca şi criteriu obligatoriu de selecţie apartenenţa la sectorul siguranţa deţinerii şi regim penitenciar?! Şi, e interesant că multe penitenciare conduse de pazişti sunt în derivă.

.

Cum îşi doresc subordonaţii să fie directorul lor?

.

Sunt ei interesaţi ca directorul să fie o mână fermă şi brutală, capabilă să facă răsuciri rapide cu bastonul, sau mai degrabă să comunice deschis şi onest, să negocieze abil şi să îi reprezinte cu succes? Nu spun că oamenii din pază sunt brutali, nici măcar nu cred că sunt prea mulţi cei care manevrează bine bastoanele. O mare parte din cei care lucrează pe secţiile de deţinere, în foişoarele de pază sau la escorte, ca să amintim doar câteva sectoare, au studii superioare (psihologia este cel mai des întâlnită) şi au pretenţii justificate de a fi respectaţi şi priviţi cu demnitate. Dar, sunt şi unii care se laudă cu felul în care folosesc forţa spre deosebire de colegii lor, mai slabi de îngeri, din alte compartimente.

.

Oare este posibil ca oamenii să îşi dorească şi altfel de directori? Directori care să facă în fiecare zi ceva diferit, cărora să le placă să vină la serviciu şi să transmită aceeaşi stare şi celorlalţi? Să fie vizionari, să se simtă provocaţi, să nu aibă linişte până nu soluţionează o problemă, să fie productivi în mod constant? Să fie realişti şi dornici de schimbare, să ia deciziile corecte, să vrea să aducă o contribuţie în fiecare zi? Directori motivaţi, stăpâni pe sine, buni ascultători, energici, eficienţi, maturi, integri, responsabili. Directori care să creeze acel spirit comun, acea coeziune ce permite echipei să simtă că trage în aceeaşi direcţie. Directori care să-şi sprijine subalternii în relaţia cu deţinuţii sau cu presa, dacă este cazul.

.

Au în vedere conducerile Ministerului Justiţiei şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor aceste aspecte când împuternicesc directorii de penitenciare? Dar cei care acceptă, se simt într-adevăr capabili să îşi îndeplinească misiunea sau sunt orbiţi de orgoliu şi consideră că se vor descurca şi ei aşa cum au făcut-o ani de-a rândul şi alţii?! Cât de serios privesc aceştia sarcina pe care au primit-o? Un şef serviciu sau chiar director adjunct, împuternicit director la un alt penitenciar, într-un colectiv nou, lipsit de experienţă dar pus să facă ordine în curtea altuia, va fi în stare să facă performanţă? Va creşte valoarea unităţii pe care o conduce?

.

Sigur că nu deţin toate răspunsurile, dar mi-am pus aceste întrebări pentru că în cariera mea am întâlnit directori buni şi răi, tineri şi bătrâni, oneşti şi falşi, muncitori şi leneşi, sobri şi simpatici, dar parcă nu se succedeau cu atâta repeziciune la conducerea unui penitenciar ca în ziua de azi. Şi asta nu face bine nimănui.