Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

vineri, 19 decembrie 2008

Penalii care aleg ministrul justiţiei

Cine credeţi că-şi dădea ieri cu părerea despre viitorul ministru al justiţiei? Trei invitaţi permanenţi ai Parchetul General sau ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Trei domane, şi toţi trei, au dosare penale de care depinde numirea viitorului 'independent'.
.
Independent să fie, dar să răspundă la comenzi
.
Trecând peste faptul că nu e normal ca partidele care-şi împart guvernarea să refuze responsabilitatea justiţiei, nu pot să nu remarc poziţiile ferme adoptate ieri de trei politicieni:
  • Adrian Năstase - dosare multe, ascuns în spatele imunităţii parlamentare;
  • Ion Iliescu - tătucă fondator al PSD, specialist în mineriade şi debarcări de prim-miniştri;
  • Tudor Chiuariu - cel mai prost ministru al justiţiei din toate timpurile, are şi el ceva dosare pe la DNA.

Toţi trei au ieşit, aşa întâmplător, să se exprime cu privire la Mihai Selegean, fostul director al Institutului National al Magistraturii (INM), luat în calcul pentru funcţia de ministru al justiţiei. Penalii şi-au dat, deci, cu părerea despre Selegean, deşi se ştia deja că nu a fost acceptat.

Selegean a fost acuzat de tandemul Năstase - Chiuariu că ar fi fost din echipa Macovei, deci n-are cum să fie independent. Dacă ne uităm în CV vedem că, de fapt, a fost promovat în mandatul pesedistului Cristian Diaconescu şi a rămas director al INM până când l-a mazilit ministrul Q, pentru că trebuia să dea funcţia altcuiva. Iliescu spunea că n-are greutate, de parcă Rodica 'Sanda' Stănoiu fusese vreo tanchetă rusească.

Celelalte nume de 'independenţi' n-au fost comentate. De ce oare? Nu cumva miza e chiar mersul dosarelor pe la DNA? Întreb şi eu, de ce e nevoie de un idependent bine ţinut în hăţuri? Pentru binele României pentru care s-a făcut parteneriatu' lu' peşte? Pentru viitorul guvern de strânsură? Sau, cumva, pentru reforma justiţiei?

PS. Azi am auzit o replică foarte tare pe Realitatea. Cică "fiecare partid încearcă să-şi impună propriul independent". Aşa e. Cine are dubii? Mai nou văd că în cărţi e Victor Alistar de la Transparency Internaţional şi variantă de rezervă ar fi... Cătăliiiiiiin 'Minciunică' Predoiu. Zice HotNews, pe surse.

PPS. Si totusi... Catalin Predoiu este nominalizarea coalitiei PSD-PDL la Ministerul Justitiei.

15 comentarii:

Anonim spunea...

Cred ca folosesti cu buna stiinta in mod eronat termenul "penal".
lasind la o parte orice animozitati, daca vrei sa fii credibil, fii corect.

Atita vreme cit justitia nu s-a pronuntat in acest sens, nici unul dintre cei urmariri nu poate fi catalogat "penal".

parerea mea de inginer!
PS
Persoanele enumerate nu se bucura de minima mea consideratie. dar aceasta este o alta afacere...

gherla spunea...

Parca numai acolo sunt penali, nustiti ce forfota este prin unnitati,cum se intereseazs uniii....
cine osa fie cu functii de raspundere
prin MJ, se cuno in toate penitenciarele cine sunt. Te intrebi, oare de ce atata interes?

Anonim spunea...

La Galati pe cand vine domnul Burlibasa, cel care a castigat concursul.
Din cate am inteles CSM-ul nu a fost de acord si a dat un aviz negativ, cu toate ca omul a luat concursul in mod corect in fata lui Tugui.
Ce spuneti domnule administrator, se cunoate ceva despre acest lucru.

Huginn spunea...

@anonim 19.12.2008 17:46:00

Am folosit corect termenul. Sunt persoane fata de care a afost declansata urmarirea penala sau, dupa caz, au ajuns in instanta. Deci sunt penali. N-am spus condamnati, iar procesul penal are multe faze.

@anonim 19.12.2008 20:10:00

Nu stiam ca n-a primit avizul. Probabil ca a cerut detasarea si nu i s-a aprobat. Poate renunta la magistratura si poate deveni functionar public cu statut special, dar nu cred ca va accepta... din motive financiare, evident.

Anonim spunea...

De asta mi se zbatea mie un ochi la Iasi ca nu l-au detatasat pe Burli...nu stiu cum. Abia stept sa se echilibreze barca sistemului cand o veni muschetarul asta la Galati (comparatia vine de la roba si cred ca ar trebui magistratii sa poarte uniforma lor la si la inchisoare precum si preotii).

Anonim spunea...

Asa e "gherlo" cred ca le transpira palmele la vreo cativa chiar si prin ANP. Ia sa vedem daca iese numaratoarea : CelMare; Firinel; Ioanitoaia; Pop; aia de la Colibasi; Margasoiu si erea sa-l uit pe Mugea sau Ragea cu puii lui Gaurean si Buica. Astept alte nominalizari.

Anonim spunea...

Nu se dau prime, e clar! Tot pe surse!!!!!!!!!!

Anonim spunea...

nu ai ce sa le ceri ca doar sunt DEPUTATI ALESI cu astia defilam stiti ca la fabrica de mobila nu mai este director EREMIA SI LAU PUS PE ROSU ? DA DA CEL CARE ARE DOSAR SI A FURAT CHERESTEA ........ETC CA SA VEDETI SI VOI IN CE LUME TRAIM . MAI ALES ACUM CA ESTE IN FALIMENT ,MAI ARE SI OMUL DE FURAT CATE CEVA DE PE ACOLO .SA INTELEG CA ESTE IUBIT DAR NU DE MUNCITORI CA STIU CEI POATE CAPUL , LUI ROSU ,BETIV SI FURACIOS CARE SCAPA DE FIECARE DATA OARE DE CE ?

Anonim spunea...

Oare d-na directoare Filipescu o fi folosit pe post de inalbitor cele 800 milioane luate de la Targsor in decembrie 2007? Daca este asa merita brevetata inventia. Am uitat de cazul fantomaticului Director tehnic Rosu de la Caragiale (fost director executiv) - actionat in justitie pentru un caz penal. Nu are drept de semnatura, dar are dreptul sa beneficieze de prezuntia de nevinovatie, ca doar respectam Codul Penal. Si ar mai fi multe de spus, care la prima vedere ar parea incredibile, dar totusi adevarate.

Anonim spunea...

PREDOIU ministru justitiei Ce inseamna asta?
???
!!!

Anonim spunea...

Vaaaaiiiii.............vaaaaaai! Ce ne-au facut domnii!
Asa lovitura de teatru,mai rar!

gherla spunea...

pt annonim 20:57
Se pare ca am visat amandoi frumos,
dupa recenta nominalizare,magandesc sa-mi caut de munca prin alta parte.

Anonim spunea...

In tara asta nu se mai poate trai!!!

Anonim spunea...

Huginn,

Manipulezi cu buna stiinta, jucindu-te cu termeni apropiati, inducind in mintea celui ce te citeste altceva decit ce e real, sugerind perfid ceea ce vrei tu sa inteleaga :

PENAL este una,
URMARIT PENAL este alta!

din cite stiu eu, pina la condamnare, oricarui individ i se aplica PREZUMTIA DE NEVINOVATIE.

dar nu te ingrijora, am mai vazut oameni ca si tine... nu esti unicat.

Anonim spunea...

:D pana la urma toti suntem mai mult sau mai putin asa...