Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

joi, 6 noiembrie 2008

Cotidianul: Chiuariu a trimis la puşcărie prime colosale

Cotidianul publică, la secţiunea Anchete, un nou articol despre primele lui Chiuariu. Când au apărut prima dată informaţii despre milionul de euro pe care Chiuariu l-a împărţit colaboratorilor, reacţia acestuia a fost promptă. Atunci a promis că-i dă în judecată pe autorii articolului, dar evident că nu a făcut-o. Probele care susţin afirmaţiile din presă sunt mai mult decât concludente.
.
Primele şi stimulentele date de Chiuariu nu sunt altceva decât plata pentru servicii politice, marea majoritate ajungând la apropiaţi, care, pentru te miri ce activitate, sunt premiaţi consitent. Un exemplu pe care-l ştim prea bine e Marius Iosif. Peste 20.000 RON salariu de la ANP, 4.500 RON primă lunară pentru scotocirea prin arhivele SIPA, periodic câte 4.500 - 9.000 RON.
.
Ministrul Predoiu, spune doar că asemenea venituri sunt legale. Aşa o fi, nu sunt în măsură să contrazic ditamai ministrul. Raportat la performanţele salariale ale personajului, şi situaţia se aplică şi altor premiaţi de marcă, cred că primele sunt legale, dar nesimţite.
.
Chiuariu a trimis la puşcărie prime colosale
Cotidianul, 05 Noiembrie 2008

272.000 de euro în total, câteva mii de euro de persoană, sunt primele aprobate în decembrie 2007 de către fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu pentru şefii penitenciarelor din România.

Marius Iosif i-a cerut lui Chiuariu o prima de 2.700 de euro. Si a obtinut-o. Printr-o simplă semnătură, fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu i-a premiat pe şefii penitenciarelor din România cu prime-record. Propunerea a fost trimisă de către fostul şef al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), judecătorul Marius Iosif, consilier personal şi prieten foarte bun al ministrului Chiuariu, pe 10 decembrie 2007, cu prilejul zilei de 1 decembrie 2007. În hârtia înaintată de către Marius Iosif lui Chiuariu se propune chiar „premierea directorului general al ANP, Marius Iosif, cu suma de 9.500 de lei (2.700 de euro net - n.r.), având în vedere activitatea desfăşurată şi rezultatele obţinute în procesul de reformă în sistemul penitenciar“.

Potrivit declaraţiei sale de avere, Marius Iosif a încasat anul trecut, cu tot cu prime, 181.508 de lei, din poziţiile de judecător, consilier personal al ministrului Justiţiei şi şef al ANP. Un calcul scurt ne arată că prietenul lui Chiuariu a avut ca bugetar un venit lunar de 4.200 de euro.
.
Cea mai mare primă din ANP, 9.535 de lei, a primit-o Tiberiu-Firinel Ungureanu, împuternicit director de direcţie, cel care se ocupa de arhivele cu documente importante ale ANP. Directorii generali adjuncţi ai ANP, procurorul Gheorghe Şpaiuc, inspectorul-şef Petre Stan şi inspectorul-şef Dumitru Marin, au încasat şi ei câte 9.000 de lei. Şefii direcţiilor din ANP au fost premiaţi cu sume cuprinse între 9.535 şi 8.500 de lei.
.
Cei din eşalonul doi din conducerea ANP, directorii diverselor servicii, au încasat prime cuprinse între 8.000 şi 6.000 de lei. Şefii mai mici din eşalonul trei au primit între 4.500 şi 3.700 de lei. În total, şefimea din ANP a încasat 950.535 de lei, adică aproximativ 272.000 de euro. Spre comparaţie, înainte să vină Chiuariu ministru al Justiţiei, cea mai mare primă din sistemul penitenciar a fost de doar 2.000 de lei.
.
În cele nouă luni cât a fost ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu a semnat 1.065 de stimulente în valoare totală de 2.174.043 de lei, adică peste 604.000 de euro, o sumă de aproape trei ori mai mare decât cea acordată de Monica Macovei într-un an şi trei luni. Cei mai mulţi bani au fost încasaţi de prietenii şi apropiaţii ministrului Chiuariu, aduşi de către acesta în Ministerul Justiţiei pe posturi de consilieri personali.
.
Link-uri utile:

6 comentarii:

Anonim spunea...

Maaama ce prime şi-au tras ăştia frate. E dacă nu mă greşesc a 4 a oară când ies la iveală prime dintr-astea de neam prost la justiţie. D-aia nu mai avem bani acum. S-au dat pe primele sefilor in decembrie 2007.

Anonim spunea...

de ce nu se stabileste o reg.prima egala cu maxim salariul atit la agenti cit si la sefi?de ce la sefi este cit doua salarii iar la agenti maxim jumatate de salariu.ce face sindicatul?...doarme.

Anonim spunea...

Trei lucruri fac să se răscoale o ţară, şi patru lucruri nu le poate suferi:
un rob, care a început să împărăţească, un nebun, care are pîine din belşug,
o femeie dispreţuită care se mărită, şi o roabă care moşteneşte pe stăpînă-sa.

Patru vietăţi sunt mai mici pe pămînt, şi totuşi din cele mai înţelepte:
furnicile, care nu sunt un popor tare, dar îşi pregătesc hrana vara,
şoarecii de munte, care nu sunt un popor puternic, dar îşi aşează locuinţa în stînci;
lăcustele n-au împărat, şi totuşi pornesc toate în cete;
păianjenul îl poţi prinde cu mîinile, şi se găseşte totuşi în casele împăraţilor.

Trei fiinţe au o ţinută frumoasă, şi patru au mers măreţ:
leul, viteazul dobitoacelor, care nu se dă înapoi dinaintea nimănui,
calul închingat gata, şi ţapul; şi împăratul, căruia nimeni nu-i poate sta împotrivă.
Dacă mîndria te împinge la fapte de nebunie, şi dacă ai gînduri rele, pune mîna la gură:
căci baterea laptelui dă smîntînă, scărpinarea nasului dă sînge, şi stoarcerea mîniei dă certuri.(Pildele 30:21-33)

Anonim spunea...

de ce nu dispar odata prostiile astea, salariu de merit ,prime diferentiate ,salarii de 50%...stim cu totii cum se acorda acestea.suntem niste comunisti obositi

Anonim spunea...

Pt. 20.04:

Ai dreptate. E o gândire tipic comunistă. De ce să tot existe diferenţe între unii şi alţii? Mai bine să fim toţi la fel, să nu iasă niciunul în evidenţă. Afară cu ciocoii!

Înţeleg enervarea că primele şi salariile de merit nu se dau întotdeauna pe merit. Aici ar trebui lucrat, nu la eliminarea sistemului de premiere. Cei buni trebuie premiaţi, dar nu şi ceilalţi, nu doar ceilalţi. Nu avem criterii obiective de premiere şi, ca de obicei, lucrăm după ureche.

Anonim spunea...

Aceste cifre sunt NAUCITOARE !!!!
Nu se mai pune problema de reguli de acordare, de plafoane, bla, bla, bla. Este , pur si simplu, o sfidare grosolana la adresa noastra, a turmei. Suntem niste oi cretine care, chiar si dupa asemenea dovezi delirante de JAF LA DRUMUL MARE, vom vota , multi dintre noi, Partidul National Liberal. Dupa toate astea- mai ales ca am apucat sa beau si un sprit cu prietenii- nu am decat urmatoarea reactie viscerala: " muriti, bai, toti politicienii si clientii vostri-paraziti, nu v-ar mai ajunge de medicamente toti banii furati de la popor" si "pazea Canada, vin imediat".
A zis bine cineva, ne mai trebuie o revolutie sa scapam de toate putregaiurile astea care ne conduc de 18 ani incoace.