Povestea salariului

A fost odată ca niciodată un salariu. Însă el nu era ca orice salariu. Era un salariu fermecat! Cel mai salariu fermecat el era. Era atât de fermecat încât, la un moment dat, pe când era minor, s-a uitat în jurul lui şi a decis că el vrea să rămână aşa cât mai mult timp posibil.

Lucru care, culmea, nu i-a fost deloc greu la început. Ca orice salariu de vârsta lui, zburda fericit pe plantaţia de facturi, alerga ţinându-se de mână cu rata de la bancă şi cocheta cu întreţinerea şi chiria, în acelaşi timp.

Într-o zi, pe când era plecat la vânătoare de bancomate în funcţiune, a trecut pe lângă un castel albastru, cu balcoane auriu-portocalii. În cel mai înalt turn din castel, la cea mai îndepărtată fereastră, ofta resemnată o mărire. Însă şi învăluită de tristeţe, era cea mai frumoasă mărire din regat. Nu era nici grasă, dar nici slăbuţă. Era destul de acceptabilă, dar totodată relevantă. Răpit de frumuseţea ei şi cu gândul la superbul viitor pe care l-ar putea avea împreună, salariul s-a îndrăgostit instant de ea.

Salariul a hotărât atunci că a aşteptat destul şi că inima-i va fi sfâşiată de durere dacă mărirea nu va fi a lui. Fără să stea pe gânduri, dădu buzna în palat, pregătit să înfrunte orice obstacol ce i-ar fi ieşit în cale. Dar spre ghinionul lui, nu s-a gândit că o să-l întâlnească pe Vrăjitorul cel Rău. După ce l-a evaluat din fluturaş până-n impozit, Vrăjitorul i-a spus salariului că mărirea e lesbiană şi că nu ar fi interesată de o relaţie cu el în acest moment.

Demoralizat, salariul s-a întors la vânătoarea de bancomate. În timp ce se îndepărta de castel, a mai aruncat o ultimă privire către cel mai înalt turn din castel. La cea mai îndepărtată fereastră, mărirea vorbea la telefon cu un arhitect: "Manole, să vii, dragă, să mai înalţi turnul ăsta. Cum apar la fereastră, cum vine un flauşat şi se bagă în seamă." (Sursa: link)

De obicei nu dau curs invitaţiilor primite de a urma cine-ştie-ce-link. Dar astăzi am ascultat sfatul unui coleg şi nu mi-a părut rău. M-am amuzat şi mi-am mai descreţit fruntea. Dar apoi m-am întristat din nou. Mi-am amintit că urmează să dăm şi noi piept cu o mărire de salariu.

Probabil că în curând vom asista la anunţul victorios făcut de guvern legat de majorările salariale în domeniul bugetar. N-ar fi nimic rău în asta, dacă ar fi şi adevărat. În fond le suflă în ceafă alegerile, campania electorală nu stă să aştepte. Doar că... Doar că viitoarele majorări salariale nu reprezintă altceva decât o palidă încercare de corelare a salariilor cu rata inflaţiei.

Hai să facem un exerciţiu simplu de aritmetică. Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, rata anualizată a inflaţiei pentru 2007 a fost de 6,57%. Pentru august 2008, aceasta s-a situat în jurul valorii de 8,1%.

Creşterea salarială pentru anul 2008 a fost anunțată la nivelul de 4,04%. O primă tranșă a fost deja acordată. Mizilicul care a rămas urmează să vină în curând.

4,04% - 8,1% = -4,06%

Așadar... creșterea salarială este de fapt o creștere negativă dacă se poate spune așa. Inflația nu face altceva decât să "ronțăie" încet dar sigur cardul fiecăruia.

Dar avem şi o veste bună. Domnul Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor, a declarat zilele trecute că rata inflaţiei va scădea sub 3% până în 2010. Deci puţină răbdare. Dacă supravieţuim până în 2010 s-ar putea să avem parte şi de o creştere salarială reală.

Update: Salariul poliţiştilor se majorează de la 1 ianuarie. Ce-ar mai fi de comentat?