Ne lipseşte integritatea? Este un alt principiu al puterii.

Definiţia omului integru: ceea ce gândeşte este ceea ce simte; ceea ce simte este ceea ce spune; ceea ce spune este ceea ce face. Definiţia celorlalţi: ceea ce gândesc este diferit de ceea ce simt; ceea ce spun depinde de cine ascultă; ceea ce fac depinde de cine priveşte.

Spuneam într-un articol anterior (Nu toate obiectele interzise zboară) că un mare adevăr al celor care luptă cu infracţionalitatea este acela că nu vor câştiga niciodată. Indiferent de locul în care muncesc, lucrătorii de penitenciare sunt angajaţi în bătălia cu infractorii şi infracţionalitatea. Unii sunt conştienţi de asta şi nu cedează, alţii au păcălit la angajare sau pe parcurs şi au clacat în faţa câştigului imediat, al tentaţiilor, al speranţelor deşarte…

Mai poţi avea încredere în „camarazi”?

Integritatea înseamnă a trăi în concordanţă cu ceea ce simţi, gândeşti, spui şi faci, fără duplicitate. Să nu induci în eroare, să nu fii viclean, să nu simulezi aparenţe sau preocupări în încercarea de a înşela şi profita, de a manipula sau de a controla. Să nu ai alte dorinţe decât cele pe care pari a le avea. Să fii demn de încredere.

Cum se câştigă încrederea? Apare atunci când ceilalţi percep suprapunerea dintre cuvintele şi acţiunile cuiva. Uneori ne este frică să avem încredere şi în noi înşine iar a avea încredere în ceilalţi, deja este prea mult. Nu suntem dispuşi să riscăm. Ne e teamă că vom fi vulnerabili în faţa familiei, colegilor, apropiaţilor.
.

Câteodată, cei din jurul nostru ne câştigă încrederea şi îi considerăm oneşti până când aflăm că sunt necinstiţi, necumpătaţi, corupţi. Aflăm că împrumută bani şi nu îi mai restituie, că trădează un secret personal, că spun şefului lucruri neadevărate despre noi, că aduc bunuri interzise deţinuţilor şi ceea ce este cel mai rău poate dintre toate: fac trafic de droguri. De ce este condamnabil traficul de droguri? Pentru că ele ucid iar traficantul este un criminal.

.

Nu o să mă refer la psihologul delincvent descoperit în aceste zile ci mai degrabă la colegii săi. Putem şti ce s-a petrecut zilele acestea în mintea şi sufletul colegelor de la Centrul de Testări Psihologice? Ce dezamăgire trăiesc de când au aflat că apropiata lor colegă este suspectă de trafic de droguri, apartenenţa la un grup de crimă organizată etc.? Vor mai avea încredere unele în altele de acum înainte?

Mai poţi fi integru în ziua de azi?

Atunci când o persoană este integră nu poate fi uimită sau speriată; merge înainte, până la capăt, cu bune şi rele. Ceea ce gândeşte, simte, spune şi face se potrivesc dar pentru asta se străduieşte. Ştie că „dacă obişnuieşti să spui întotdeauna adevărul nu trebuie să ţii minte ceea ce ai spus.” Un sfat înţelept şi probabil greu de urmat.

Este dificil:

• să aplanăm conflicte (între deţinuţi, angajaţi, între grupele sindicale şi conducerile unităţilor, etc.) fără a minţi?
• să ne plătim ratele la bănci fără a înşela?
• să obţinem un avantaj în faţa celorlalţi fără a călca pe cadavre?
• să cerem unuia mai mic în grad decât noi să facă un lucru fără a-i da sentimentul că „îl prostim”?
• să discutăm cu subordonatul calificativul nemulţumitor de la sfârşitul anului fără a-i sugera că a fost indicaţia şefului ierarhic?
• să ne asigurăm un trai bun fără a fi corupţi?

Sunt câteva întrebări la care vă invit să meditaţi, asupra cărora să faceţi comentarii şi chiar să daţi sugestii pentru cei care poate caută îndrumare.

Diferenţa dintre ceea ce spunem şi ceea ce facem

Pentru asta este nevoie de mult exerciţiu, efort, tact, autodisciplinare. Este o alegere grea, o provocare mare. Să fii dispus să plăteşti un preţ covârşitor dar şi să obţii nişte rezultate remarcabile, chiar neliniştitoare. Să cultivi speranţă şi credinţă.

.
Cunoaşteţi desigur cazuri în care o persoană a dat dovadă de atâta concordanţă între ceea ce a spus şi a făcut încât şi-a dat viaţa pentru credinţa sa, mai degrabă decât şi-a negat sau trădat convingerile cele mai profunde.
.
Lucrătorilor de penitenciare nu li se cere viaţa, ci să acţioneze cu onoare, să aibă cuvânt în orice situaţie, să fie demni de încredere, să se poată conta pe ei, să aibă motivaţii drepte, să fie exemple bune pentru ceilalţi. Să aibă integritate şi implicit vor avea putere în faţa obstacolelor, tentaţiilor, propunerilor nesănătoase, răutăţilor şi loviturilor vieţii.

Trebuie refuzate ofertele persoanelor private de libertate şi relaţiile neprincipiale cu acestea; trebuie demascate legăturile ascunse ale unor angajaţi cu deţinuţii (sunteţi tentaţi să le spuneţi colegi acestor angajaţi dar oare vă respectă îndeajuns?); trebuie oprite din timp intenţiile şefilor de a vă amesteca în treburi necurate.

Trebuie mult curaj pentru a produce schimbări iar acestea poate nu vor apare din primul moment în care veţi face o observaţie, veţi „trage pe cineva de mânecă”, veţi pretinde ascultare. Înarmaţi-vă cu răbdare şi nu uitaţi că este o luptă. Rezistă cei mai buni.

Dar despre bunătate, un alt principiu al puterii, voi vorbi data viitoare şi chiar dacă unii spun că aceste subiecte sau articole sunt „puţin cam biblice” pentru gustul lor, îi invit să încerce şi acest gen.