Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

marți, 12 august 2008

Penitenciarul Vaslui de la Pintilescu la feng shui

Directorul adjunct al Penitenciarului Vaslui, Romică Pintilescu, este anchetat pentru abuz în serviciu de către Direcţia Naţională Anticorupţie. Până se pronunţă organele în drept sau se pensionează subit, îl considerăm şi noi mai curând curat decât uscat.

Penitenciarul Vaslui la DNA
.
Pintilescu este acuzat că foloseşte deţinuţii şi utilajele penitenciarului în interes personal şi că, atunci când apare ocazia, mai favorizeză discret şi câte un deţinut cu dare de mână.
.
Credeţi însă cumva că făptuitorul Pintilescu, cum îl alintă procurorii, a fost prins sau măcar bănuit de băieţii cu ochi albaştri pregătiţi de domnul Tiberiu Ungureanu să prevină criminalitatea în mediul penitenciar. Nu, nu s-a întâmplat aşa. Domnul Ungureanu se ocupa în acea perioadă de spionat sindicate şi de construit scenarii apocaliptice, iar criminalitatea, biata de ea, creştea nesupravegheată.
.
Şi Florin Stanciu, şeful închipuit al Inspecţiei Penitenciare din ANP a descins de două ori în zonă. Dar, surprinzător a fost lovit de o blegire subită a simţurilor. Cum s-a dus aşa a venit. S-a mai întâmplat şi la Spitalul Penitenciar Poarta Albă, doar individul face doar controale la ordin.
.
Toată afacerea 'a descoperit-o' Nati Meir, parlamentarul căpuşă de sistem penitenciar, cândva prin luna februarie 2008. Sesizând oportunitatea de a-şi face publicitate ieftină, deşi nu avea decât declaraţia unor deţinuţi la dispoziţie, a sesizat organele de urmărire penală. Aşa s-a trezit cu dosar penal şi directorul Costel Poinescu, care e acuzat că ar fi tolerat abaterile subordonatului.
.
Directorul adjunct Pintilescu 'demisionează' pentru că e... nevinovat
.
Deşi ilegalitatea a ajuns la urechile conducerii ANP încă din primăvară, nu s-a făcut nimic. Pintilescu susţine că a demisionat din funcţia de director adjunct deranjat fiind de faptul că anumiţi colegi îi vor răul. S-ar putea să-i vrea şi unii colegi răul dar, faptele sunt fapte. Totul s-a întâmplat cu martori şi cu documente care pot proba acuzaţiile, spun sursele noastre.
.
Dar credeţi că au decis mai marii ANP să-i uite nesăbuinţa şi dosarul penal lui Pintilescu, aşa din senin? Nicidecum. Avem o explicaţie de familie.
.
Şpaiuc Feng Shui in famiglie cu Pintilescu de la Vaslui
.
Pintilescu este cumnatul lui Gheorghe Şpaiuc, directorul general adjunct al ANP. Printre feng shui-uri nenea procuroru Şpaiuc i-a ţinut spatele cumnatului. S-a asigurat că o să rămână în funcţie şi a avut grijă să-şi ia primele 'cuvenite' deşi probele împotriva rubedeniei ar fi trebuit să-l pună pe gânduri.
.
Şi uite aşa Gheorghe Şpaiuc adună la seria de prostii monumentale pe care le-a produs în scurtele perioade când a ieşit din letargie şi un mic abuz în serviciu. Dar ce nu face omul pentru familie.
.
Link-uri utile:

PS. După cum ştiţi Grupul anti-anticorupţilor are de ieri un nou membru. Ministrul justiţiei, dl. Cătălin Predoiu o propune pe Monica Şerbănescu la conducerea DNA. Uite că se întorc şi vremurile bune pentru băieţii cu dosare.

Daniel Morar va fi propus pentru postul de înalt reprezentant al Ministerului Justiţiei la Bruxelles sau pentru cel de adjunct al DNA.

64 comentarii:

Anonim spunea...

Daca nu ma inseala memoria, spaiuc in ciuda tampeniei e inca director adjunct datorita sotiei (respectiv sora talharului Pintilescu protejat de spaiuc?)

Greu in familia asta.

Anonim spunea...

rude,neamuri,rubedenii ....locuri calde cu bani buni pentru "oamenii de bine"
ce ne miram?
un sistem care nu se vrea curat ,de la intiiul pina la ....ruda de grad sapte!
sa ridice mina cine nu are o ruda in sistem?..nu se vede
STANCIU ...la ordinu cui plateste

Anonim spunea...

Multe si-a permis talharul de Pintilescu. Si-a construit pana si conacul langa gardul inchisorii.
Pentru el puscaria este doar o gradina a casei, un garaj si o mosie cu sclavi.
Mai bine si-ar face si groapa vesnica tot acolo ca sa nu mai dea bani la gropari.
Partea proasta e ca l-a bagat si pe Poienescu in rahatul asta iar saracul om nu are nici o vina. Doar aceea de a fi un director tanar si capabil intre pirati ca Pintilescu care se tot lauda ca el e jupanul peste mosia numita puscarie. Si la urma urmei ce ar fi putut sa faca directorul in asa cocina familiala?
Fiecare unitate are cate un Pintilescu, cate o familie de mosieri, cate un sugator de uger penitenciar.
Nu inteleg de ce a trebuit ca Nati Meir sa descopere asa tarasenie, tocmai de la detinuti. Nu are sistemul oameni platiti pentru asta?

Anonim spunea...

cine zicea ca la astia la vaslui nu se inimpla nimica. iata ca au si ei bagabontii lor si probabil ca nu stim decat varful aisbergului. nepotism, rubedenii, pile, afaceri personale, abuzuri. hai ca nu stati rau baiewti.

Anonim spunea...

Fratilor sa ia cineva apelul catre lichele postata acum cateva luni in urma sa vedeti ce bine se potriveste la vaslui. pun pariu ca o sa recunoasteti cateva personaje care fac la puscarie cam ce faceau stramosii lor la tarla.

Anonim spunea...

Sa se duca Spaiuc la meseria lui de baza si sa-l ia si pe cumnatul sau Pintilescu. Speram sa se descurce sistemul penitenciar si fara ei.

Anonim spunea...

Să nu uităm că în perioada cât a fost director general al ANP, Gheorghe Spaiuc a anulat mustrarea scrisa propusa de comisia de disciplina ANP, în dosarul lui Gheorghe CĂMINIŞTEANU, directorul adjunct prntru pază şi regim de la Penitenciarul Bucureşti Jilava, dosar în care se constatase că acesta s-a aflat în Conflict de Interese cu nevastă-sa, Mihaela CĂMINIŞTEANU.
Cu toate că presa bucureşteană a vuit de faptul ca această familie CORUPTĂ a pus stăpânire pe Penitenciarul Bucureşti Jilava, (http://www.jurnalul.ro/articole/119298/penitenciarul-jilava-condus-in-familie., precum şi http://www.infoziare.ro/stire/209163/Scandal+la+puscaria+Jilava),
Gheorghe Spaiuc are grijă de aceasta precum are grijă şi de familia lui, de asemenea, CORUPTĂ.
Cum corb la corb nu-şi scoate ochii, de asemenea Gheorghe la Gheorghe îşi acoperă unul altuia MIZERIA UMANĂ care-i reprezintă...
Aşteptăm reacţiile noii conduceri ANP...Să vedem din ce aluat sunt făcuţi.

Anonim spunea...

Ce facea CAMINISTEANU de la Jilava detinutilor...
http://moldoveanumihai.blogspot.com/2008/02/jurnalul-unui-condamnat.html...

Anonim spunea...

Din pacate acesta TORTUREAZA detinutii acum in calitate de Director adjunct siguranta detinerii si regim penitenciar. Adica ce faceau BESA si DUGHILA impreuna. HALAL....

Anonim spunea...

Spaiucii, se simt ei care, nu stiu nimic despre puscarii.
Rog un anepist (imputernicit) sa isi sacrifice o(una)zi din viata si sa stea pe hol cu un gardian.Apar tot felul de decizii proaste care nu se pot aplica.
Va rog,1 zi pe hol in Jilava fara sefi pe langa noi.
E foarte adevarat,am o gramada de colegi cretini dar asta se intampla datorita faptului ca angajarile se fac cum se fac.
Nu e posibil ca la 400 de detinuti sa existe doar 2 gardieni si o turma de ofiteri(rude cu alti ofiteri si cu alti ofiteri...)care nu fac decat sa incurce.
Putinii ofiteri care au initiative si sunt capabili de ceva sunt ingenuchiati de catre ceilalti.
Cum e posibil ca un fost sef de sectie(e vorba de Caministeanu Gheorghe)care il chinuia frecvent pe detinutul Garcea legandu-l cu lanturi de pat zile in sir sa ajunga acum director adjunct la Jilava.
De ce au fost angajati oameni trecuti de 30 de ani in sistem?
Cum e posibil ca sa lucreze familii intregi in sistem in functii cheie?
Sunt foarte multe de spus si simt ca ma agit degeaba.
Cu stima,un biet gardian.

Anonim spunea...

Nene Gardianule,

Tot cum exista clanuri de famiie in intregul sistem judiciar din Romaika

asa e posbil sa aflam clanuri de familie in ANP ... e doar o particularizare a AXIOMEI de mai jos

"Competenta" ( asadar ) si apartenenta la sistemul in care se pot digera atiiiiiitea minunateeee privileeeeegii,
se transmite NUMAI prin:
- cromozom
- certificat de casatorie
- nasie
- cumetrie
- etc dar exclusiv in acelasi registru

Anonim spunea...

Completare:

Desigur, e nvoie si de unii care sa munceasca, caci nu pot fi toti directori si sefi bine "garnisiti" ...

Ca urmare, de aceea va aflati Dumneavoastra pe acolo, pe nivelele de executie, dar aproape niciodata pe cele de conducere....

Fox spunea...

Aha!

Deci de la Spaiuc a invatat Dumitrache Marian de la Codlea sa anuleze propunerile Comisiei de disciplina, atunci cand vinovatia celui in cauza este probata(si cand sunt rubedenii la mijloc).

Am inteles! A avut profesor bun!

Dar totusi, ce masuri se iau impotriva celor care umbla cu favoritisme ?

Niciuna! Pacat!

Anonim spunea...

Care favoritisme, care relatii de familie, care nereguli? Pai daca il auzi pe Pintilescu cand se lauda ca el este cel mai cinstit din toata puscaria de apuca plinsul. Si-a pus jigodii de incredere peste tot si se comporta ca pe mosia lui. Una din slugi a iesit la pensie. Mai sunt ramasi multi dar cel mai periculos este analfabetul de Lungu Ovidiu care ii munceste la mosie, care ii umple portbagajul cu legume, yarzavaturi si carne de la gheazeul condusa de nevasta lui Pintilescu. Asa s-a mentinut si in functie, carand la greu la Bucuresti. La Vaslui este un cancer care greu mai poate fi reparat.

Anonim spunea...

bai fratilor, astia la tara acolo la vaslui sunt speriati de bombe. Nimeni nu guita in front. Comenteaza pentru voi aia de la deva si dela Jilava. Deeesteaaaaaptateeeeeee romaaaaaaneeeeee! Hai vasluiul, sa explodeze mamaligaaaaaa! pacat de echipa aia de fotbal a voastra si de Porumboiu. In rest varza.

Anonim spunea...

Pe lungu l-ai ghicit, mosule. Jigodie perversa mai rau ca hotii. Spune-mi cu cine esti prieten ca sa-ti spun ce fel de sef esti. Cum Lungu Ovidiu este prieten de familie cu Pintilescu nu mai comentam. Analfabetul asta a vrut sa ajunga si el contabil la gheazeul condus de nevasta lu Pintilescu. Si au aranjat baietii sa ajunga contabil ca sa poata fura in voie si sa masluiasca actele si furaciunile cum au facut toata viata lor4. De destept ce este, si*-a dat sreama ca nu face fata acolo ca habar nu are sa scrie dar sa mai compelteze documente contabile sau sa lucreze in Excel(nu te baga lungule ca nu e masina straina e niste semne care se face cu ajutorul lu caclulatoru care te ajuta sa vezi cate kile de porumb intra si cate ies din hambar). Asa ca a ajuns inapoi tot sef de punct de lucru ca de, este slugoiul ordinar al domnului Pintilescu. Nu mai au loc de el tinerii agenti care au si scoala si studii superioare si se descurca mai bine si legati la o mana decat militianul asta cu 8 clase. daca ar sti el ce i se pregateste ar iesi la pensie o data cu seful lui .

Anonim spunea...

sa vina bulgaru inapoi. si sa scoata tepele la poarta dar mi-e teama ca ramanem fara oameni. poate ajunge director doamna contabil sef Toni, ca si asa are planuri de marire, il sapa pe Nastasa la greu. l-a pacalit pe Nastasa si incearca sa-l pacaleasca si pe Poienescu si are sanse la cat e de prefacuta.Atentie directorasule! La ce trecut are madam Toni pe tine te mananca cu fulgi cu tot. si si ia adjuncti pe alte doua doamne cu dorinta de influenta si marire si ne-am dus naibii.

Anonim spunea...

Vad ca Spaiuc are antecedente in ce priveste ocrotirea celor cu grade. Este salvatorul militienilor corupti , infractori sadea . Vezi cazurile de la Iasi cu politistii violatori si ucigasi de oameni scosi basma curata de procurorul Spaiuc cu toate ca ulterior alti procurori mai putin milosi i-au trimis in judecata pe nenorociti. Are inima buna Spaiuc, asa sunt toti din Botseni. Pintilescu este tot din Botseni si culmea ca lui i-a luat locul un coleg ezact din Botseni. A dracului viata asta. O parte din agenti il plang acum pe Pintilescu spunand ca preferau sa fie injurati si batjocoriti de dansul decat sa fie pusi la treaba si sa lise ceara sa fie corecti pe un ton mai ferm dar serios si deloc jignitoriu cum face acum colegul Cotoc. La Vaslui itele sint mai incurcate decat par la prima vedere. Greu de povestiti si greu de rezolvat problema. Vorba unui postator anterior, ne trebuie un sef ca domnul Bulgaru, sa taie in carne vie dar sa renunte la turnatori, pupincuristi si slugoi ordinari. Unde esti tu Tepes Doamne...?

Anonim spunea...

Daca observi ca nu prea exista reactie la Vaslui asta nu inseamna ca e vorba de prostie, prietene. Nici nu inseamna neaparat ca suntem toti niste lasi. Boala cea mai grava este ca nu avem curajul sa luam atitudine. Atitudine constructiva. Sistemul nu cultiva astfel de comportamente. Unora le convine de minune situatia actuala, altii se tem pentru eventuale repercursiuni ulterioare, altii sunt , intr-adevar, niste lasi. Parem un pic amortiti. Poate unii dintre noi,care am putea face valuri, ne gandim la familiile celor pusi in discutie. Eroii negativi nu merita un tratament indulgent dar copiii si restul familiilor lor nu au nici o vina. Poate ne place sa ne spalam rufele in familie. Poate oamenii si-au dat seama ca indiferent de gravitatea faptelor savarsite de unii dintre noi nu se iau masuri de nici un fel. Poate si putina lehamite specifica intregii natii. Cate putin din fiecare. De vorbit se pot vorbi multe despre unii dintre colegii de la Vaslui. Daca am desface baierele pungii cu informatii despre unii dintre ei s-ar vorbi despre acestia ca despre alde Caministeanu, Dumitrache, Bota, Mara si alte oi negre din sistem. Ideal ar fi sa se simta ei si sa se schimbe. Sa-si schimbe atitudinea fata de colegi si fata de detinuti, sa renunte la obiceiurile proaste, sa ...sa....sa...., o gramada de "sa". Din pacate, nu se intrevede nici o iesire si ma tem ca singura solutie este despartirea de ei. Zic din pacate pentru ca am putea, la cati suntem in unitate, sa traim ca intr-o familie. Ma uit cu jind la solidaritatea dintre taximetristi,dintre soferi, dintre mineri si chiar dintre jandarmi. Nu stiu ce se intampla in mediul penitenciar dar este o atmosfera groaznica. Cum va spuneam, mi-ar placea sa venim zambind la serviciu, sa ne salutam prieteneste unii pe altii, sa ne sprijinim reciproc, sa ne respectam reciproc, sa dam mana barbateste unii cu ceilalti, sa fim o echipa in care fiecare sa isi stie rolul si sa-si face treaba cum stie mai bine. Sa nu mai existe invidie, ura, ranchiuna, razbunari etc. Stiu ca este greu dar eu, in naivitatea mea, cred ca se poate. Cu niste sefi exemplari care sa puna pe primul plan interesul unitatii si al oamenilor si abia in cele din urma interesul propriu. Sa fie niste exemple pentru ceilalti. sa sfinteasca locul asta blestemat. Ca la razboi. Fac eu intai ce va cer voua sa faceti. Altfel nu se poate. Nu trebuie sa le dam in cap nici lui Pintiliescu nici directorului. Insa nici nu putem sa le plangem de mila pentru ca tot ce li se intampla acum lor si ni se intampla noua, tuturor, li se datoreaza. Este acel "cine seamana vant culege furtuna". Este ca intr-o familie. Daca barbatul este gospodar, se vede si in ograda, daca nu, se duce totul de rapa. Se mai poate schimba ceva , exista sperante de mai bine. Eu chiar am incredere. Pentru asta, insa, mai trebuie citit o data apelul catre lichele si cei care se simt sa -si revizuiasca atitudinea. Mai trebuie cautata prin dex notiunea de CARACTER si sa invatam sa ne insusim acele comportamente care sa ne faca sa devenim OAMENI. Sa mai lasam orgoliile la o parte, sa mai lasam farmecele feminine pentru sotii nostri si la serviciu sa ne comportam demn si onorabil. Sa ne comportam cu cei din jur(sa incercam macar) ca si cum ne-am purta cu cei dragi noua. Sa ne inchipuim ca in persoana interlocutorului nostru de zi cu zi se afla mama, sotia, fiul, fratele, prietenul etc. Parca altfel ne purtam cu ei, nu-i asa? Sa ne gandim ca si cei din fata noastra- agenti, subordonati, detinuti- au familii, au onoarea lor si trebuie - si chiar merita - sa fie respectati. Nu ma refer aici la lichelele cu vocatie care nu mai au nici o sansa de schimbare. Aia trebuie tratati exact cum se poarta ei cu noi. Ma refer la marea majoritate a celor ce lucreaza in unitate care sunt oameni cumsecade, corecti, cinstiti, buni profesionisti. Dar care au nevoie in fruntea lor de modele pe care sa le respecte nu de maimutoi aroganti si lacomi ori de parveniti pe care sa-i dispretuiasca. Sa auzim de bine.

Anonim spunea...

Fox, sarpe veninos, ai crescut si tu la sanul cuiva si acum musti mana care te-a hranit.

Anonim spunea...

Doamna contabil sef T. are aere de mare sef. Il barfeste pe seful ei direct care a adus-o la parnaie si-l sapa sa-i ia locul. Ar trebui sa intre in pamant de rusina ceasta lepra parvenita. Cand lucra la fabrica se imbraca cu cizme la pantalon de trening si purta baticul peste fes, vai mama ei. Era de rasul curcilor. Acuma este mare sefa cu nota 2 luata la examenul de contabili si nu ii mai ajungi la nas. In biroul ala al ei mai sunt cel putin trei femei mai bune de zece ori decat ea. Se uita ca sfecla la hirtiile alea si intreaba de zece ori pe un loc. Sta la parnaie de dimineata pana seara si zice ca muncetse peste program dar ea sta de incapabila ce e, ca ce face altul in 3 ore ia face in 10 ore. bai frate, ce tara mai e si asta. Matracucele astea incearca sa conduca puscaria ridicandu-si fustele in fata babalailor care pun botul. mai sunt vreo doua pe acolo care au acelesi naravuri de c...e . varza in famile varza si la munca dar au ptetentii de sefi sa conduca oameni.

Anonim spunea...

Fratilor - sunteti casatoriti?
daca da-divortati- recasatoriti-va si atentie- aveti nevoie de nasi.Si asa sigur ajungi dri,sau macar dir.adj.de puscarie.Pate va povesteste stancovici despre finul dir.adj.simplu sublocotenent - la margineni.si poate aveti de stire urmatoarea casatorie- cu nas de nas care duce sigur la promovarea in ANP -ca de.... functiile se ocupa prin concurs dar, daca esti nas si fin merge si imputernicit, indiferent de grad si functie.Ce daca legea prevede...o facem noi sa o respectati voi...

Anonim spunea...

Ma lesi! La Vaslui vreti si cu p... in c... si cu sufletu/n Rai. Sa inteleg ca anonimul care il regreta pe Pintilescu e combinator? Ti se pare anormal sa fii pus la munca?

Anonim spunea...

Oameni buni, ce a rezolvat Gaspar de la Deva ca se tot judeca cu loctiitorul care la trimis in misiune fara ordin de serviciu, colonelul Mara care a picat cu 2,52 la examenul pentru functie, VA SPUN EU ...NIMIC . Si nici nu v-a rezolva. Corb la corb nu-si scoate ochii. Si ca sa nu fie in unitate cind vine controlul, l-au dat la punct de lucru ,sa plece dimineata si sa vina seara, desi din punct de vedere medical nu are voie in soare.....a mai comentat ceva...nimic.....aptul limitat la 8 ore lucreaza 10 si nu mai maraie nimic.....l-au dresat sefii....
Ce i-a facut Spaiuc lui Mara ...nimic dar lui Bota care stia tot si el e in spatele a tot ce s-a intimplat, cum i-au luat functia si salarul de merit printr-o pedeapsa de 5 % pe 3 luni....nimic nu au patit si nimic nu au sa pateasca cititi aici:
http://penifest.blogspot.com/2008/06/bircea-mare-penitenciarul-sefilor-mici.html
si va veti convinge ca nimic nu patesc sefii. Chiar se bucura ca Bala e din zona de vest si nu le v-a face nimic........Soimusul merge ...produce cotlete, ceafa etc numai pentru plocoane la ANP....se zvoneste ca Bala a primit ploconul, la fica lui Bota in garsoniera de la Timisoara.....Cei de la fostii SIPA au bagat informatia....ca tot ei au fost si cu inregistrarile audio ....

Anonim spunea...

mu il regreta nimeni pe pintilescu. nici macar slugile lui. slugoii lui pintilescu si nepotii de prin curte isi vor gasi imediat alti sefi pe care sa-i sarute in fund. c-asai la noi. sunt insa cativa agenti care , de zdrente ce sunt, il preferau pe pintilescu care ii injura si ii umilea ca pe ultimii oameni numai sa nu le ceara sa munceasca cum trebuie. pintilescu cara de la puscarie, foosea hoti la munca pe neveu, imprumuta utilajele unitatii fara voie si fara sa plateasca, lua cu japca de la beneficiari si pentru ca facea toate aceste magarii nu avea cum sa le ceara la subordonati sa fie corecti. tot pintilescu si nu numnai el bate hotii pe umar si le spune pe numele mic dar pe agenti si pe ofiteri chiar ii ia la numele de familie si ii injura ca la tarla la Botosani de unde e el. nu ii respecta nici pe aia care i-au dat sange si l-au salvat de la moarte acum cativa ani. romica e ca uraganele, are nume dragalas dar este pagubitor nevoie mare, face dezastru pe unde trece. mai bine sa ne lase si sa se duca in pensie ca si lungu sefu nevestisii.

Anonim spunea...

mai baieti de la vaslui, nu mai postati ca va dibuieste marele ofiter de informatii si va da in gat la sefi. voua nu va e rusinica putin? o puneti pe tante intr-o postura nasoala sa nu aiva habar de niciunele. sta toata ziua de vorba cu doamna xulescu pe sectie la femei si o intoxica veninoasa aia analfabeta cu toate timpeniile. vino pe sectie madam ca acolo este foc continuu, acolo se topeste otelul nula birouri si la stomatologie unde pui tara la cale cu alta barfitoare

Anonim spunea...

cica ar exista prin niste dosare puse la pastrare niste declaratii de la fosti detinuti si niste foste cadre care declara cu lux de amanunte cum plecau betonierele si alte masini cu materisale la casa lui pintilescu pe vremea cand puscariasii lucrau la sediul vamii din vaslui. cica urmeaza sa fie folosite si hartiile alea sa dovedeasca omului pintilescu ca nu e asa de cinstit cum zice el in gura mare la toata lumea. il asteapta vremuri grele pe sireacul piti.

Anonim spunea...

la puscaria vaslui nu numai lunea nu creste iarba dar nici intr-o zi nu creste. nimic nu se intampla acolo. banda asta de tilhari in frunte cu pintilescu si lungu si cu tot neamul lor de praduitori si-au batut joc de puscaria asta ani la rand de-a ajuns risul sistemului. niste golani lacomi si materialisti care nu au stiut decat sa isi bage neamurile in postruri caldute si sa saraceasca bugetul puscariei. nu au facut nimic pentru puscarie decat pentru buzunarul lor. au adus tot felul de analfabeti la parnaie si i-a pus in locuri importante si acum nici jegurile alea nu mai stiu de unde au plecat ca daca te duci la ei la birou se uita la tine de parca esti ciumat, au uitat ca erau niste neica nimeni inainte. pai sa le plangi de mila la ordinarii astia? nu trebuie sa le plangi de mila ca ei si-au vazut sacii in caruta si ce ramane in urma lor este jale, desufera toti din cauza lor. sa le fie rusine si sa plece dracului toti din puscarie sa respiram si noi linistiti. sunt destui oameni tineri si capabili sa conduca puscaria, daca nu sa vineaunul de afara dar sa nu fie un papagal de ala care se lasa condus de pintilescu, lungu sau alti militieni .

Anonim spunea...

de ce il injurati pe domnul pintilescu, ma nenorocitilor, nerecunoscatorilor.dupa cat bine va facut el voua acuma ca niste lasi ii infingeti cutitul pe la spate. pai nu este el ala de va injura de cate ori va duceti la el la birou? nu el este ala care va da m..e cu toata dragostea? nu el va intreaba daca v-ati spalat pe dinti ca sa poata sa va dea m..e in conditii de igiena? nu el este cel care refuza sa dea mana cu voi pentru ca el nu este coleg cu prostimea el este sef? nu el este cel de care se tem toate cadrele din puscaria aia cand trebuie sa intre la el la birou cu vreo problema? nu el este cel care va taie de la prime ca sa nu va invatati cu prea mult bine? nu el este cel care il bate pe unu ca perju pe umar si il dezmiarda danut si pe voi va besteleste de fata cu hotii? nu el este cel care a bagat spaima in jucatorii de fotbal de atunci cand vine el sa joace pleaca toti ceilalti de pe teren sau raman slugoii sa ii pupe ghetele defotbal in timp ce alearga in voie ca o gazela? nu el este cel care ii scuteste de raport de pedeapsa pe detinutii care va injura si care va ameninta si care mai sar si la bataie la supraveghetori? nu el este c el care isi baga si asi scoate la ordinea zilei de zici ca l-a facut masa cu aia in gura? nu el este ala care mentine pe jigodii ca lungu ovidiu si mihai antohe in functii de conducere zsi pe aia tineri ii lasa cu pusca in spate de fraieri ce sunt? nu el este cel care se premiaza de ani de zile si pe el si pe nevasta chiar daca nu au facut nimic important? da ce nu a facut el pentru voi, ma nenorocitilor, si acuma voi il tradati. mama voastra de nerecunoscatori. asa va trebuie, sa dea cu voi de pamant.

Anonim spunea...

toti veneticii astia sa se duca la ei acasa la tara ca au facut numai rau la puscarie la vaslui. ce le pasa mizerabililor de oamneii de la vaslui. astia nu simt nimic decat pentru familia si nepotii mamii lor de lichele. melescanu de la bacau si-a batutu joc de puscaria de la vaslui ani intregi, aia de la bucuresti cand auzeau de "tiganul de la vaslui" mureau de ris si de scirba. da era pila lu pirjol si l-a tinut in functie. a venit si pacaliciul ala de ailincai hai, hai de credea ca ajuns in vreo comuna de tara asa se comporta cu noi de fraier ce-a fost l-au zburat astia si acum zace pe la cutlural sau formare profesionala la spitalul de la poarta alba. judecatorul lungu, Dumnezeu sa-l ierte, tot de prin botseni, n-a facut nimic nici ala, zacea in birou toata ziua si puscaria o conducea musiu pintilescu cu lungu. procurorul cernat citea ziarul toata ziua si la fel puscaria o conduceau miltienii de lungu si pintilescu. noroc cu bulgaru ca v-a facut stadion si garderopa si parc la birouri si alte alea. tot bulgaru la avansat si pe pintilescu mare director adjunct ca altfel murea simplu educator de juca table cu supraveghetorii pe sectii si scuipau hotii seminte pe elsi in zoiua de azi. cand te duci la el cu o problema de familie iti spune ca esti la munca, uai,ce p..a mea, nu poti sa-ti rezolvi problemele in timpul liber? a venit poienescu si doarme si asta pe el, tot lungu si pintilescu conduce puscaria. am auzit ca mine poimine ajunge director chilug tonica si il ia adjunct pe mihai cirlig de la popota ca asta abia a terminat liceul dar ca sa vinda castraveti ii trebuia facultate de management si master si anu asta termina si doctoratu. bai, suntem de rasul tarii si suntem condusi de toti idiotii care nu au putut sa faca nici o scoala pe vremea cand se dadeau examene pe bune dar de cand se poate face facultatea la portbagaj toti idiotii au ajuns licentiati masteranzi si doctoranzi. muriti, baaaai , tupeisti inculti si parvenitilor ce sunteti.

Fox spunea...

Pentru dog...

Nu, nu musc mana care m-a hranit; gresita impresie!
Poate te harneste pe tine, pe mine nu, in niciun caz!
Nu am facut parte niciodata parte din cilca aia a voastra de acolo.
In "mina" nu vine nimeni sa te hraneasca! Ai inteles?

Anonim spunea...

ATI PRINS GLAS MOLDOVENI MEI SAU A EXPLODAT MAMALIGA. ADUCETI-O PE DEDIU DE LA IASI SA FACA ORDINE ACOLO CUM A FACUT LA GALATI. MAI GASESTE EA VREO DOI LINGE P...A SI VREO TREI LICHELE CA EA SI VA PUNE PE TOTI CU BOTUL PE LABE

Anonim spunea...

un mare sef de pe la minister sau anp, chiar nu stiu exact, cica dupa o intalnire cu niste oameni printre care era la furat si pintilescu ar fi afirmat intr-un grup restrins dupa aceea:"UN CIOBAN". Si ce daca este cioban, domnu sef, ciobania este o meseria nobila, nu-i asa? Ce, ati uitat de Miorita si de baciul moldovean?

Anonim spunea...

ca sa scoata puscaria vaslui din mocirla si sa o bage in hazna sa vina dediu de la galati director sa faca ordine, dunarene, asa e. iar din echipa sa faca parte urmatorii, ia fi atent aici: director adjunct la economie si finante chilug tonica care din contabil de doi lei cu liceul abia terminat a ajuns in cativa ani ditamai comisaru si contabil sef, director adjunct la socio savanta numaru 2 simon marcelina, alt pui de lele,tot contabil cu liceu si ea in trecut, medic sef sa fie savanta numarul 1 florea florentina si director adjunct la paza sa fie doamna psiholog salcianu viorica. ATUNCI SA VA VAD EU barbatilor badarani ce sunbteti

Anonim spunea...

Mai ciobane, zoofilia te-a facut misogin sau faptul ca urasti femeile il compensezi cu dragostea pentru oile-ti blande si supuse?

Anonim spunea...

2. În ce măsură trebuie să fie convinsă instanţa de un fapt pentru a-şi baza sentinţa pe existenţa acelui fapt?
(Trebuie ca instanţa să fie convinsă pe deplin de acel fapt, sau este suficient ca faptul să fie foarte probabil, dar să rămână anumite îndoieli?)

Dovezile nu pot fi folosite decât dacă îndeplinesc anumite condiţii privitoare la legalitatea, verosimilitatea, pertinenţa şi concludenţa lor. Prima regulă în administrarea probelor este aceea că dovezile trebuie administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului, iar a doua regulă este aceea că dovada şi dovada contrarie vor fi administrate pe cât cu putinţă în acelaşi timp. In numarul 7/ 2004 al revistei “Dreptul”, Gheorghita Mateut, prof. univ. dr. in cadrul Facultatii de Drept a Universitatii Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, a publicat un articol in care supune analizei un element de noutate introdus in procedura penala romana prin Legea nr. 281/ 2003, care a completat art. 64 din Codul de procedura penala cu alineatul 2, in sensul ca “nu pot fi folosite in proces mijloacele de proba obtinute in mod ilegal”. Noul text, observa autorul, este destul de vag, consacrand, aparent, un principiu, fara nici o consecinta procesuala concreta, fara nici o sanctiune; cu toate acestea, apreciaza autorul, se impune aplicarea de sanctiuni in cazul probelor obtinute in mod ilegal, cea mai eficienta dintre acestea fiind invalidarea probei.
Prezumati omul nevinovat pana la proba contrarie!Culese de pe net)

Anonim spunea...

Pentru Fox.

Trebuie sa te hranesti singur, Fox. Intelegi, baiatule? (Sa nu te prind ca mananci din fasolea detinutilor!) Nimeni nu-ti da sa mananci, nimeni nu-ti baga in traista. Pentru ceea ce faci tu in "mina" primesti salariu. Daca tu ai ciuda pe cei care conduc unitatea, nu e vina nimanui, daca tie ti s-a pus pata pe domnul B., nu inseamna ca trebuie sa arunci cu noroi in toata unitatea.

Fox spunea...

Pentru dog...

prietene, nu mananc fasolea p.p.l-ului,stai linistit!
De hranit ma hranesc singur, asteptam insa o altfel de "hrana" pe care sigur tu nu ai intelege-o.
De exemple personale ai auzit? Ei bine asta asteptam. Dupa cum bine spunea un coleg de la noi (tot aici pe blog) "sa te vad cu sapa in mana atunci cand ma indemni la sapat".
Nu mi s-a pus pata pe nimeni, insa nu-i normal ca unii sa fie sanctionati (pentru ca nu au pe nimeni care sa-i sustina) iar pentru cei care au cumnati ofiteri in unitate (sau poate pentru ca are magazia de carburanti pe mana- sa nu ne gandim asa departe) sa se aplice un sistem preferential de disciplina!
Tu ai vrea asa ceva? Ti se pare echitabil?
Ca sa dai dovada de intelepciune acolo sus unde sunt unii,dupa parerea mea umila, trebuie sa cantaresti cu aceeasi masura, nu preferential ca pe mosia proprie, ca nu-i nimeni patron aici. Suntem simpli slujbasi la stat, tocmai de aceea trebuie sa respectam cu totii legile asa cum sunt ele date, indiferent de functia ocupata.
Dar de ce imi pierd eu timpul cu tine?
Mai bine ma duc sa beau o bere, iar tu fa-ti datoria de catel fidel!

Anonim spunea...

Nu o mananci acum, dar probabil ca ai mancat-o cat mai erai inca pe sectie. Viclean cum esti, te-ai descurcat si ai ajuns pe la vreun birou, probabil sub alta stapanire. Acum esti frustrat ca e vremea noastra. Ei, ce sa-i faci. Fiecare cu ai lui.

Anonim spunea...

pentru anonima de la 14.58
Misogin m-au facut picioarele alea ale tale butucanoase si mersu-ti caraghios de parca ai inghitit o scindura de gard. vrei sa-ti mai spun?

Anonim spunea...

Cum spunea cineva intradevar s-au trezit moldoveni. Dar ceea ce nu stiie el, ei sunt "treji" de mai demult dar acum cu netul si au dat drumul si la scris si nu stiu cine ii mai poate opri. Pacat ca se ajunge sa ne umilim intre noi, "colegii". Cei care au scris aici sunt din acea unitate nu cred ca ceea ce se inimpla acolo este stiut de catre cei din afara. Umilinta totala pentru noi cei din ANP. Si spunem sa vrem sa fie bine. La naiba

Anonim spunea...

Nu m-ai nimerit, ciobane... :-))

Dar retinem observatia ta ca fiind relevanta pentru problema pe care o ai. CE EVENIMENTE TRAUMATIZANTE DIN COPILARIA TA SUNT LEGATE DE PICIOARELE BUTUCANOASE? Rezolva-ti conflictele astea cu cine-o fi avut (sau are) picioare butucanoase in viata ta PERSONALA si-abia apoi vei putea colabora PROFESIONAL cu o femeie. E o conditie pentru ca sa nu mai privesti, FRUSTRAT sau FURIOS, PARTILE ANATOMICE ale unei COLEGE!! Iti spun eu ce te-a facut cioban: CONVINGEREA TA CA ESTI MAI INTELIGENT SI MAI PUTERNIC DECAT O OAIE. Asa ca, de oi iubitorule, nu colegele iti stau in calea afirmarii si devenirii tale, ci propria ta impotenta intelectuala, dublata de problemele emotionale pe care le ai!

Anonim spunea...

Dar sa vezi cind s-or trezi moldovenii din Codlea. Ca noi sintem mai rai decit vasluienii si clica din conducere e si mai inchistata decit in Moldova. Aici e o harababura totala, iar Dumitrache e mai mult plecat decit pe aici. Pe sectie nu a mai fost de cind eram eu incepator. De cite ori ne vede pe la vreo sedinta de alarma pune acelasi text rasuflat si cu asta gata. Chiar nu vede nimeni ca din penitenciar de protocol cum auzeam eu prin oras ca se spunea despre aceasta unitate, a ajuns una dintre cele mai invechite si mai ruginite unitati. Acum cica renoveaza, dar nimeni nu stie ce si cum va fi. Face camerele putin mai mici si le zugraveste, dar nu are nici un pic de viziune. Omul asta arunca banii pe fereastra. Chiar nu vede nimeni? Pai sa vedeti la Focsani ce penitenciar au. Am ajuns de risul curcilor.

Anonim spunea...

Inaltimea spiritului unui individ se cunoaste si observand calitatea interlocutorilor pe care si-i alege. Pentru cineva care il invoca pe Freud, stimate papa freud, esti nitel cam "degraba varsatoriu de sange" ca sa nu spun ofuscabil. Ciobanului nu ai ce sa-i ceri pentru ca, nu-i asa, este CIOBAN. Dar tu, fin-cunoscatorule al firii umane, ar fi trebuit sa dai un raspuns de la inaltimea la care te pretinzi. Desigur, mi-am dat seama ca esti femeie si te-a deranjat misoginismul domnului CIOBANU. Ca esti si psiholog nu mai este nevoie sa subliniem, te tradeaza termenii folositi. Reactie dumitale a fost una pe masura unui psiholog de penitenciar: "aspra dar severa". Si cam atat. Asta ca "sa nu-ti inchipui ca stii prea multe"(daca stii pe cine am parafrazat acum si in ce context a fost spusa fraza promit solemnn sa-mi desconspir identitatea si vin pana la dumneata sa -ti declar admiratia) decat, poate, in comparatie cu ciobanul.
Johannes Nikolaus Tetens.

Anonim spunea...

Moldovenii din Codlea isi ataca conducerea, dar nu fac apsolut nimic constructiv. Daca nu va convine, mergeti la Vaslui. Mare paguba-n ciuperci. Nimic din ceea ce se face bun nu va convine. De ce spuneti ca domnul Dumitrache nu a fost pe sectie? Nu va e rusine sa mintiti?

Anonim spunea...

Pentru profox.
Da colega la Focsani a rezolvat Stefan Cel Mare problema spatiului. Ii cazeaza pe hoti in tunele/sistemul cartita patent di Focsani, sper sa nu/l breveteze acum ca a agiuns pi la Buc. Cine stie .........cunoaste.
Prison Break.

Anonim spunea...

Bai cutulache, du-te bai la culcare! Dumitrache sta din ce din ce mai putin prin unitate pentru ca pute a varza.

Anonim spunea...

Daca as fi in locul domnului director l-as pune pe vulpoi la benzina ca sa-i astup gura, dar as pune si un spion pe capul lui ca asta sigur ar fura din ea. Il stiu prea bine. Chiar azi am vorbit cu el.

Anonim spunea...

Dumitrache nu rezolva nimic pentru simplul motiv ca mai mult lipseste decat e pe aici. Unitatea e condusa de Parpala, un om cu fler de lider si un bun coleg.

Anonim spunea...

“Inaltimea spiritului unui individ se cunoaste si observand calitatea interlocutorilor pe care si-i alege”.Iertati-mi intrebarea : la cine va refereati? La mine ca m-am luat de cioban sau la dvs ca v-ati coborat la nivelul meu? Oricum o intoarcem, daca inaltimea spiritului meu e la nivelul ciobanului si inaltimea spiritului dvs la nivelul meu, rezulta ca inaltimea spiritului dvs e la nivelul ciobanului. Quod erat demonstrandum. Iata cum misoginismul se dovedeste a fi o boala grea, care nu trece, indiferent de cata educatie primeste contaminatul. Ca se vede de la o posta ca sunteti un domn cu carte, care scrieti corect d.p.d.v. gramatical (cu exceptia unor virgule lipsa). Stimabile domn, cred ca am fost cam “ofuscabil”, dovada ca te-ai “curentat” si dumneata. Si distins gentleman cum pari, era de asteptat sa-l certi pe cioban pentru badarania cu care vorbea despre o colega de-a lui. Dar nu, dumneata distinse domn, i-ai gasit o scuza ( “e cioban”) si, pentru ca ai intuit ca, neavand date despre fizicul meu, bietul om n-are cum sa ma balacareasca, ti-ai luat cuvintele cu dumneata si i-ai sarit in ajutor. Ori eu, ori voi. Mesajul dvs e identic cu al ciobanului: “sa dai un raspuns de la inaltimea la care te pretinzi”, "sa nu-ti inchipui ca stii prea multe", “reactia dumitale a fost …etc”. Cu alte cuvinte, SUNT CIOBANI SI CIOBANI. Stimate colega, cat de fin sau grosier cunoscator al firii umane sunt eu, tot sesizez nemerniciile absolut gratuite ale ciobanilor frustrati care, de regula, nu au argumente doar resentimente. Referitor la “daca stii pe cine am parafrazat acum si in ce context a fost spusa fraza promit solemn sa-mi desconspir identitatea si vin pana la dumneata sa -ti declar admiratia” . Domnule draga, si daca as stii nu ti-as spune, ca sa nu te simti prost in complexul dumitale de superioritate, dar si pentru ca nu ma intereseaza nici identitatea si nici admiratia dumitale.

Anonim spunea...

Stimate iubitor al lui Freud,
Observ ca v-a luat ceva timp sa formulati "punerea la punct". Visceralitatea raspunsului dumitale arata, totusi, ca ciobanul a tintit bine undeva anume si mai arata, in egala masura, o anumita slabiciune de fire din partea dumitale. Asta ca sa vezi ca oricine poate sa se preteze la realizarea unui profil psihologic stand in sezut, in fata calculatorului.
Partea proasta este ca deja i-ati acordat prea multa atentie ciobanului si este exact lucrul care nu se impune in cazul badaraniilor. Ati auzit de ignorare, nu-i asa? Cat despre analiza pe care incercati sa mi-o faceti si mie, o pun pe seama pierderii cumpatului si a deformatiei profesionale. Este, daca vreti, un fel de "perspectiva la firul ierbii". Ar trebui sa va ridicati macar in picioare cand va raportati la mediu. Altfel nu va veti deosebi de cei pe care ii puneti la zid decat, eventual, printr-un stil apodictic-ranchiunos.
Am convingerea ca sunteti o doamna si, va marturisesc, din partea unei doamne ma asteptam fie la ignorarea derapajului ciobanului fie la un raspuns ferm dar elegant si ironic. Ciobanul oricum nu ar fi inteles nimic dar ar fi inteles ceva ceilalti. Porcaiala cu fata epistolara n-ar trebui sa va reprezinte. In orice caz, va doresc multa pace interioara si multa intelepciune. Iar ciobanului ii recomand sa aiba taria sa-si ceara scuze pentru ca , iata, am ajuns sa ne "certam" pe blog din cauza unei pietre aruncate cu prea multa usurinta.
PS- Referitor la acuratetea stilului meu gramatical, iar ati facut o greseala: luand lucrurile prea personal, ati fost atenta la detalii, incercand sa -mi gasiti niste slabiciuni care sa va creasca stima de sine. Alunecarile de tastatura sunt destul de dese la noi, la fel ca si la dumneata , care ai folosit, dupa umila mea parere, prea multe litere"I".Asta ca sa vezi si dumnneata - asa cum v-am spus si in primul raspuns - ca niciodata nu stim destule. Cred ca mai bine am face pace. In fond nu avem nimic de impartit dar trebuie sa admitem ca nici nu detinem adevarul absolut.

Anonim spunea...

papa fred se supara pt ca ori are picioarele butucanoase ori este una din cele cinci paparude care le-a zis ala putin mai in urma ca vor baga puscaria vaslui in hazna. pe alea cu picioarele butucanoase le stim si noi. le stim si pe cele cinci matracuce mai putin pe dediu. nici una nu ar fi fost in stare sa scrie ca papa fred ala decat daca se uitau in dictionar. oricum nu merita nici una sa isi bata capu cu ele cineva la ce valoare de doi bani au. la vaslui mai sunt destule femei ca lumea, lasati jafurile astea in pace si vorbiti despre femeile de treaba ca sunt destule.

Anonim spunea...

"Papa Fred" o fi vreo firma de mancare pentru catelusi, ca vreo legatura cu psihologia nu cred ca are. O fi facut psihologia pe la particular si acum se crede vreun psihanalist. Ai facut autoanaliza? Ti-ai pus intrebarea de ce ti-ai pune acest nume? Nu cred ca ai vrea sa stii. Las-o mai bine asa cum ti-am spus: "Papa Fred, mancarica pentru catelusii cuminti".

Anonim spunea...

papa freu este , de fapt, sociolog cu ceva cunostinte de psiho prinse din zbor prin reviste gen Ioana si Psihologia pentru toti. In schimb are niste complexe si niste frustrari acumulate exact in copilaria ei despre care sigur nu ar vrea sa ne apucam sa discutam acum. Femeia barbat, semidoctul perfect cu pretentii de intelectual. Hai, pa padure cu tine, nu mai lua cuvantul in numele tuturor femeilor ca te desconspiri. Nu ai ce cauta tu la un loc cu adevaratele DOAMNE. Doamnele isi vad de familie, de servici si stiu sa se poarrte ca niste doamne. Tu nu ai de unde sa stii asta,ca esti prea frustrata. Aia pe care ii faci tu misogini nu au nimic cu femeile in general ci cu panaramele de-al de voi care stricati imaginea femeilor de calitate care sunt destule din fericire. Asa ca intoarce-te inapoi in grupul tau de parvenite cu pretentii si nu te mai confunda cu restul femeilor ca nu exista vreo asemanare intre matracucele alea cinci si restul decat de sex.

Anonim spunea...

Ai alunecat in penibil si cu discursul, dar si cu presupunerile. Sau chiar nu te mai poti opri? Hai, concentreaza-ti atentia pe “adevaratele doamne” si incearca sa uiti ofensa adusa barbatilor de calitatea domniei tale,in mod sigur de catre una dintre “butucanoase, paparude, matracuce, panarame, parvenite etc”. Hai, linisteste-te…NIMENI nu e mai destept, mai frumos, mai bun profesionist decat tine...Tu esti PERFECT...Linistete-te...Cine este “catelus cuminte” si o asculta pe mamica?? Lasa ca le cearta mamica pe ele pentru ca il supara pe baietel...

Anonim spunea...

Tu erai mamica? Eu credeam ca esti o bunicuta.

Anonim spunea...

Mamiii... E niste tanti care nu ma lasa sa ma joc linistit de-a puscaria. Si mai e cinci care ma tot bat cu penifestul peste tartacuta. Sa le bati! Bine, mami?

nervi_de_toamna spunea...

Buna seara doamna toni. As vrea sa ma pot exprima sincer cu aceste cuvinte insa numele tau imi provoaca cu totul altceva si nu e nimic de bine crede-ma. Dar hai sa nu vorbim despre asta acum ca s-ar putea sa plictisim lumea. In cazul in care ti-a crescut inima cand ai vazut imensa nota 2 care ai fi obtinut-o cu mari eforturi intelectuale la examenul de contabil vreau sa fiu vocea constiintei tale si sa iti amintesc ca examenul a fost pentru experti contabili care s-a dat la Iasi unde nu ai avut curajul sa dai licenta, nu te-a mai ajutat "fustita" sau banii ca stii tu vorba ta "eu nu ma uit cat costa cand e vorba sa imi rezolv ceva" sau mai exista lume de bun simt si nu ti-a acceptat mita. Tin sa iti amintesc ca ai luat urmatoarele calificative: 1.60 contabilitate, 1.40 fiscalitate, 1 audit, 1 evaluare, 1 control, 1 expertiza si uriasa nota de 2.60 la drept probabil ai avut multa experienta in a-ti reclama sotul ca sa obitii asa diferenta uriasa intre restul disciplinilor si drept. Si acum sa iti zic ceva asa... ca sa auzim numai noi la acest examen nu s-au adunat notele ca sa il treci ci s-a facut media aritmetica da avand in vedere ce note ai luat ma simt nevoit sa iti explic ce inseamna "Ma" ca la coeficientu tau de inteligenta mi-e frica ca nu prea intelegi ce e aia...adica se aduna ce e drept dar apoi se si impart la numarul disciplinilor. Daca mai ai un pic de rabdare poate i se face cuiva macar sila daca nu mila de tine si vei trece si tu examenu sau poate mai folosesti un pic contul de la "ajutoare de boala si inmormantari" la care cotizam cu totii si obtii si tu calitatea de expert contabil pentru ca notele obtinute arata adevarata ta valoare profesionala. Daca examenul s-ar fi dat la "Casa Creanga" (care ai folosit-o cand ai dat examen la Tg. Ocna) sau Lacul Rosu (cand te pregateai asa intens pentru examen), probabil acum erai expert contabil PE DREP DAR ORICUM TU NU INTELEGI SENSUL ACESTUI CUVANT. Pa si nu uita vocea constiintei nu moare niciodata.

Anonim spunea...

S-au scos posturi la concurs. Cine va candida si cine va iesi victorios. Pentru unele sectoare aflate in moarte clinica aceste posturi sunt mana cereasca. Dar oare acest examen va avea ceva cavaleresc in el.Unii au curaj sa puna pariu pe cistigatori. Asteptati sa vedeti ce putoare va iesi.

Anonim spunea...

Am observat ca ati inceput sa va jigniti intre dumneavoastra, deviind total de la subiectul pentru care se fac comentariile.
Nu va intrebati de ce oare se ajunge la acest aspect?
Aceasta deviere de la subiect mi se pare in neregula.
Puteti sa explicati de ce se intampla asta?

Anonim spunea...

Nu ne putem explica, duioasa doamna. Delicatetea cu care va framantati in asa hal si va / ne puneti intrebarile astea retorice ne emotioneaz pana la lacrimi. Chiar asa, cum va explicati ca va departati de la subiect frati crestini?, de ce se intampla asta?, nu vi se pare ca este imoral?, de ce trag clopotele, mMtica?, dupa vara vine toamna?, binele invinge raul?, dupa noapte vine zi?, dupa soare vine ploaie?, unde se duc pasarile calatoare cand se duc? etc?
Aveti dreptate, doamna, si eu sunt total dezamagit de neamul romanesc si de vremurile in care traim. Fir-ati ai dreacu de nenorociti!

Anonim spunea...

Ce-ai facut domn director economic ai lasat conducerea altcuiva, pai cum desconsideri profesionalismul d-nei Toni, dar las ca vezi tu cind te intorci ca deja s-a dus cu jalba in protap la stapanire , bineinteles dupa ce a batut din picior, a cerut decizia de numire a respectivului si apoi s-a dus sa plinga pe umarul directiunii.
Hai c-am ajuns de rasul curcilor vorba colegului nostru .

Anonim spunea...

De risul curcilor este chilug tonica nu noi toti. Ce treaba are tot colectivul cu femeia asta de toata jena. Din cauza la cateva exemplare fara bun simt si fara frica de lege nu trebuie sa fim bagati toti in aceiasi oala. Majoritatea oamenilor isi fac treaba bine si sunt seriosi. citeva javre vorbitoare au stricat imaginea la puscarie de ne stie toata tara. Si stati ca nu s-a terminat. De acuma incep sa se sparga buboaiele sa vedeti ce urmeaza la Vaslui, sa se stie de adevarat ce fac smecherii care conduc puscaria dupa interesul lor de vreo citiva ani de zile. sa vada dl Bala si dl CElMare ce zarca este la Vaslui.

Anonim spunea...

mana lunga a domnului spaiuc este resimtita si acum la vaslui. acesti talhari care au jefuit puscaria atatia ani la rand continua sa o jafuiasca si acum dar mai pe ascuns pentru ca se bazeaza pe sustinerea lui domnu spaiuc. niste oameni cu niste caractere mizerabile care nu au nici un fel de frica de nimic. directoru poinescu isi arata adevarata fata josnica si va plati scump pentru prostiile care le face . asa se intimpla cand ajung sefi niste analfabeti lacomi sa ne ajute cineva ca nu mai putem de mafiotii astia de la vaslui, oameni buni