Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

miercuri, 14 mai 2008

News Alert: ANP la control

Conducerea ANP verificată de către primul ministru
.
Astăzi, în jurul orei 09.00, Corpul de control al primului ministru a descins la Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Aceast control vine în urma numeroaselor sesizări referitoare la proasta gestionare a sistemului penitenciar de către echipa condusă de judecătorul Marius Iosif amic al fostului ministru al justiţiei, Tudor Chiuariu.
.
Domnul Gheorghe Şpaiuc, adjunctul ieşean al directorului general, a dispus deja, prevăzător din fire, ca cei 4 inspectori guvernamentali care vor controla activitatea de resurse umane şi cea economică să nu primească nici un document şi nici o informaţie fără ştirea acestuia.
.
Ministrul justiţiei, dl. Cătălin Predoiu, ezită în continuare să se implice în soluţionarea problemei penitenciarelor româneşti în pofida numeroaselor probleme deja constatate. Se pare că presiunile politice sunt mai importante decât funcţionarea normală a sistemului penitenciar.
.
Acest control va confirma cel mai probabil multiplele probleme existente însă, cu siguranţă, soarta echipei Chiuariu va fi o decizie pur politică. Nu excludem totuşi posibilitatea ca acest control să fie unul formal cu intenţia de a da un certificat înălbitor celei mai politice conduceri din istoria ANP.
.
Vă reamintim că la 24.05.2008 primul ministru se declara stupefiat de salariul obscen de mare primit de Marius Iosif (21.800 RON pe lună). Recent a aflat şi de stimulentele din MJ aşa că aşteptăm reacţii.
.
Link-uri utile:
.
PS. Mai este doar o juma' de zi?

6 comentarii:

Anonim spunea...

asteptam cu toti concluziile dar, mai ales....rezultatul.... cred ca o sa avem o noapte....lungaaaaaaaaaaa

ariciu' spunea...

Buna seara domnilor. Azi poate fi o zi ....ISTORICA sau..... una ca oricare alta. Inca sper ca "apele vor spala malurile " si se va alege "negina de grau". Va urez, imi urez si ne uram succes. In situatia in care va fi o zi obisnuita ( cu mizeriile de rigoare din partea celor care ne sunt temporar sefi) am sa imi permit sa ader si faptic nu numai sentimental (sic) grupuli dumneavoastra.

Anonim spunea...

Vă iubesc şi vă stimez.Doar prin voi mai află şi ,,TALPA" ce se întâmplă în sistemul în care lucrăm.

Anonim spunea...

vine dileaua?

Anonim spunea...

Ma rog la toti sfintii... poate ma voi lamuri cum s-au facut transferuri pe functii de conducere intre unitatile penitenciare, contrar OUG 4 /2008 art. 28, care prevede strict cu totul alta ordine a ocuparii acestora...De fapt cate transferuri s-au facut anul acesta ??!!!

Anonim spunea...

Catre ultimul anonim.

Nu vei intelege niciodat cum functioneaza acest sistem ... nu functioneaza dupa legile gravitatiei ... nu au cazut IACOB, STANISOR, SERBAN, IOSIF... nu functioneaza dupa legile fizicii... nu mai aveti mere in livada din spate care sa cada in capul sefilor de la paza... aia care se ocupa de foisoarele de unde vezi ce nu-ti place... nu functioneaza dupa legile chimiei organice ... aia care nu ti-a placut fiindca aveai o babatie de profa care te invata cum sa te apleci sa-i saruti poalele la reuniunile uteciste , nu functioneaza dupa legile informaticii--- fiindca exista hackeri ce-ti golesc conturile de banii nemunciti din ultima luna !

Sa nu te minunezi de ce vor scrie cei din corpul de control al MJ , pentru ca nu vor gasi Statuia Libertatii vvv

Nu mai pot scrie... mi-a fost depistat ID de un afurisit care ma urmareste... gasesc eu solutia sa-l ocolesc. Pe maine... dragi...tovarasi de suferinta . de penitenciar .