Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

Se afișează postările cu eticheta Banca Mondială. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Banca Mondială. Afișați toate postările

duminică, 1 martie 2009

Justiţie pe datorie

Banca Mondiala Am mai scris despre scamatoriile făcute de Ministerul Justiţiei cu bani împrumutaţi de la Banca Mondială prin mai 2007. S-a scris şi în presă, dar degeaba. Ministerul Justiţiei a împrumutat 110 milioane de dolari pentru a dezvolta infrastructura instanţelor de judecată. S-au cheltuit doar 1%, iar banii trebuie returnaţi, nefiind cheltuiţi.

Banca Mondială a atras atenţia MJ(LC) în repetate rânduri referitor la faptul că nu e în stare să cheltuie banii, şi -  mai mult - a cerut refacerea caietelor de sarcini prin care domnul Adrian Tudor Tuleaşcă, comisar şef de penitenciare şi director general economic în Ministerul Justiţiei încerca să dea ceva de lucru fostului dumisale angajator.

Miniştrii justiţiei (Chiuariu, Meleşcanu, Predoiu) s-au făcut că plouă, iar proiectul de modernizare a instanţelor a murit în faşă în pofida finanţării destul de generoase. Pentru comparaţie, bugetul anual al ANP este de aproximativ 175 de milioane de euro, doar vreo 10 fiind alocate investiţiilor.

Informaţia a dezgropat-o Traian Băsescu la şedinţa CSM de acum câteva zile, reproşând justiţiei în general că nu cheltuie banii pe un proiect aflat sub controlul ‘independentului’ Predoiu, de a cărui impotenţă în administrarea justiţiei a uitat să amintească. Din păcate, şi spun asta destul de des când mă refer la ministrul Predoiu, intenţiile nu ţin loc de rezultate. Aveţi în faţă doar un alt exemplu.

Jude in Romanica | 27.02.2009

Pe 27.01.2006 s-a semnat cel mai mare împrumut acordat vreodata de Banca Mondiala pentru reforma justitiei. Acest proiect urma sa se desfasoare în România. Valoarea proiectului era de 110 milioane de euro, la care urma sa se adauge contributia Romaniei, in valoare de 32 de milioane de euro.

Scopul proiectului estea reabilitarea infrastructurii instantelor, informatizarea instantelor cu soluţii de securitate fizica si sisteme de supraveghere, dotare cu sisteme de arhivare, de control al accesului si al transmisiilor de date precum şi cu sisteme de supraveghere audio - video, imbunatatirea managementului dosarelor, procese mai scurte, judecatorii vor intra cu mai putine cauze în sedinta de judecata. Proiectul urma sa se incheie in 2011.

Dupa ca la un an dupa ce proiectul a inceput sa se deruleze, BM a atentionat oficialitatile romane ca totul stagneaza: in august 2007, BM a imputat MJ si CSM ca nu cheltuie banii. Ministrul Chiuariu a plecat rapid, prea putin interesandu-l ce e cu acest proiect. A venit Predoiu, care s-a gandit ca mai are putin si pleaca si el, asa ca proiectul cu BM nu a constituit o prioritate.

Numai ca a ramas tot el ministru, iar Romanica se afla in aceeasi gaoace: pur si simplu nu am fost in stare sa cheltuim banii pentru reformarea justitiei. Asa se explica reprosul adus de Basescu pe 26 febr, la sediul CSM: "Domnilor, aveţi 110 milioane de dolari la dispozitie, ati cheltuit un milion de dolari in doi ani". Cu alte cuvinte, am cheltuit doar 1% in 2 ani din ce ne-a imprumutat BM!.

Ei bine, neprevazutul s-a intamplat: acei bani nu mai pot fi cheltuiti de justitie. BM se gandeste sa anuleze cu totul proiectul. Ministerul Finantelor, speriat ca statul roman platit deja in acesti doi ani dobanda catre BM avand in vedere indisponibilizarea de catre aceasta a banilor, vrea sa realoce banii catre alt sector. Asadar, in cea mai fericita solutie, acesti bani raman in Romania, dar nu la justitie. De notat insa ca banii BM nu sunt un dar, ci un imprumut. Pe care Romanica trebuie sa il restituie... (sursa: link)

PS. Adrian Tuleaşcă, s-a trezit comisar şef de penitenciare în 2007 când a fost angajat de Tudor Chiuariu, în urma unui ‘concurs’. În cadrul MJLC există o Direcţie de Implementare a Programelor Finanţate din Împrumuturi Externe.