Un gardian şi-a dat demisia chiar în zi de protest şi a optat pentru pensia anticipată,din cauza reducerilor salariale anunţate de Guvern.
A strigat alături de colegii săi „Jos Băsescu! La puşcărie!“, dar şi-a prezentat şi demisia din funcţia de supraveghetor-şef. Este vorba despre un bărbat de 47 de ani, din Târgu-Jiu, care nu mai suportat să trăiască în stres şi a optat pentru pensia anticipată.
„Timp de 24 de ore cerem să nu mai fim batjocoriţi. 15 persoane au solicitat pensionarea anticipată. Ar fi cerut întreg personalul acest lucru, dar mulţi nu îndepliesc condiţiile necesare. Unul dintre cei 15 şi-a dat chiar astăzi demisia, după 20 de ani de muncă în Penitenciar“, a confirmat Florin Şchiopu, lider al Sindicatului Solidaritatea.
Petre Chîţac a protestat alături de colegii săi, dar cu demisia în mână „Sunt supraveghetor-şef şi lucrez aici de 20 de ani. Astăzi demisionez şi ies la pensie anticipată. O să mai încerc la privat, pentru că nu pot să suport cheltuielile celor care nu sunt în stare să gestioneze economia ţării.
Aveam un salariu de 1900 de lei după atâţia ani de lucru direct cu persoanele private de libertate, dar acum aş fi primit cu 25 la sută mai puţin“, a declarat Petre Chîţac, care, până azi, a fost angajatul Penitenciarului Târgu-Jiu. (sursa: link)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu