Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

luni, 5 ianuarie 2009

Ministerul Justiției suspendă concursul de la probațiune

Suspendare concurs probatiune Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (MJLC) a anunțat în această după amiază suspendarea concursului pentru ocuparea unor posturi vacante în cadrul Direcției de Probațiune. Reprezentanții ministerului promit că vor încerca, în condițiile prevăzute de OUG 223/2008, să obțină aprobarea continuării procedurilor de selecție.

În data de 02 ianuarie 2009 a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 223/2008 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Potrivit art. 1 alin. (1) al acestui act normativ, „până la data de 31 decembrie 2009 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv a posturilor scoase la concurs sau examen, dar a căror procedură de ocupare nu s-a finalizat, din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi de subordonare a acestora”.

Aceste prevederi se aplică şi Concursului pentru ocuparea posturilor vacante din sistemul de probaţiune, organizat de  Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. În perioada imediat următoare, Direcţia de Probaţiune va întreprinde demersuri necesare pentru exceptarea de la prevederile OUG mai sus menţionat a acestui concurs,pentru a facilita finalizarea acestuia şi a răspunde astfel nevoii instituţionale de a gestiona deficitul de personal.

Informaţii referitoare la rezultatul acestor demersuri pot fi obţinute urmărind site-ul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti - www.just.ro, secţiunea posturi vacante.

În cazul obţinerii unei decizii favorabile continuării concursului - a desfăşurării probei scrise de către candidaţii la posturile vacante de consilier de probaţiune şi inspector de probaţiune, respectiv a susţinerii planului strategic de către candidaţii pentru funcţiile vacante de şef serviciu de probaţiune - locul şi data susţinerii acestei probe vor fi anunţate cu cel puţin 5 zile înainte de începerea acesteia. (sursa: site MJLC)

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) nu a făcut nici un anunț oficial referitor la concursurile aflate în derulare.

Link-uri utile:

***

Am încărcat pe scribd.com, pentru cine e interesat, OUG 230/2008 pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat și al celor de serviciu. Sunt ceva modificări care îi privesc pe cei cu pensii militare (Art. II).

7 comentarii:

Anonim spunea...

E clar. Nici la ANP nu mișcă nimic.

Anonim spunea...

Daca la Probatiune se suspenda(unde sunt numai nepoti)la cenusareasa MJ-ului ANP-ul este clar ce se va intampla!!!

Anonim spunea...

salutare.
ma intreb: cei care au dosarul depus la o instanta / parchet si urmeaza peste 2 saptamini sa sustina examen, de fapt nu va mai sustine?

Anonim spunea...

Eu trebuia sa dau proba scrisa pentru probatiune miercuri...dar azi am aflat ca se suspenda........oare pana cand???

Anonim spunea...

A venit de la testari o adresa de amanare a testarilor pana pe 09.01.2009.

Anonim spunea...

Mai oameni buni am mai scris inca o data (anul trecut)nu mai insistati pentru examene pentru ca nu se vor da(cred )si fiecare sa-si vada de (ciolanul)lui pentru ca avem ofiteri (care sa ia banii de geaba)DESTUI hai sa ne vedem fiecare de treaba ca este BINE asa "sa nu -l maniem pe dzeu"multumitiva sa nu ne umble la salarii pentu ca daca ne ia din salarii ne-am nenorocit.

Anonim spunea...

I-a enumera tu atotstiutorul niste nepoti din ograda minunata a probatiunii daca tot plangi pe umarul cenusaresei putrede si ancorate in meandrele realitatii romanesti. Daca nu ai dovezi mai bine ai baga capul in nisip si sa incerci sa vorbesti acolo poate ca te auzi doar tu si nu mai dai cu bata in balta.