Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

sâmbătă, 13 decembrie 2008

Delegaţii ANP şi etica stresului penitenciar

"Promovarea valorilor autentice ca mijloc de prevenire a stresului la ofiţeri" a fost una dintre temele pe care le-a discutat delegaţia română prezentă la un seminar pe tema managementului resurselor umane. Seminarul a avut loc în Chişinău, în perioada 07 - 09.12.2008, şi a fost prezidat de însuşi Vladimir Trofim, directorul general al ANP-ului din Republica Moldova. Evenimentul "s-a adresat directorilor de penitenciare şi reprezentanţilor resurselor umane din nouăsprezece penitenciare din ţara gazdă".Seminar resurse umane_site ANP 13.12.2008

Drept urmare, site-ul ANP ne bucură privirile cu o scurtă prezentare a evenimentului, chiar pe prima pagină. Delegaţia română a fost condusă de Gheroghe Şpaiuc, procurorul - director general adjunct al ANP.

În cadrul discuţiilor, au fost dezbătute teme precum: introducerea unor atribuţii noi în responsabilitatea personalului sistemului penitenciar, promovarea valorilor autentice ca mijloc de prevenire a stresului la ofiţeri, evoluţia carierei funcţionarului public cu statut special, relaţia cu mass – media: instrumente şi tehnici de colaborare, necesitatea iniţierii şi dezvoltării relaţiilor de cooperare internaţională în domeniul penitenciar.

În acelaşi context, trei directori de penitenciare din Republica Moldova au împărtăşit experienţa acumulată cu prilejul vizitei pe care au efectuat-o anul acesta în ţara noastră, prezentând aspecte legate de siguranţa deţinerii şi regimul penitenciar, managementul resurselor umane şi gestionarea sectorului economico-administrativ în Penitenciarul Slobozia şi Penitenciarul Spital Bucureşti-Rahova. (sursa: link)

Trecusem "evenimentul" la categoria şi altele, dar unul dintre subiectele discutate la seminar mi-a atras atenţia. Chestiunea promovării valorilor autentice ca mijloc de prevenire a stresului m-a trezit din amorţeală. N-aş fi bănuit niciodată că un seminar pe resurse umane poate avea drept temă etica stresului. Uite că se poate. N-aş fi crezut că relaţia cu mass media este la degetul mic al specialiştilor din resurse umane prezenţi la întrunire. M-a impresionat şi vizita făcută de directorii moldoveni în ţara noastra. Îmi şi închipui, cu mândrie, cum au povestit dânşii înmărmuriţi ce-au văzut în penitenciarele din "vest".

Bulversant şi străfulgerător. Valorile autentice previn stresul la ofiţeri. Monumentală descoperire. Dar, mă întreb care-s alea "valorile autentice"? Cum anume previn valorile astea "stresul la ofiţeri"? De ce doar la ofiţeri? Agenţii sau personalul contractual nu sunt stresaţi? Sau, la dânşii medicamentul valorilor autentice dă greş? Mister, mare mister. Nu ştiam nici măcar că ne pricepem atât de bine la managementul resurselor umane.

12 comentarii:

Anonim spunea...

Ce se mai aude de Famiglia Musat? A clacat, s-a retras pentru propriul confort sau a fost exclus din grup?

Anonim spunea...

Da dlor sant stresati si ofiterii au si ei probleme ,ce masina sa-si mai ia unde sa-si faca case, unde sant materiale de constructii mai ieftine ,la ce hot sa-i mai dea drumu in permisie de craciun si revelion, sa mai semneze niste cereri prin care cere hotu sa scoata de la magazie niste chiloti etc ar trebui sa li se mai dea niste sporuri cat sa mai poata si ei ca sunt oameni si ei ca dracu.

famiglia Musat spunea...

Famiglia Musat e intr-o perioada de reflectie. Astept sa dispara echivalenta dintre dorinta de reforma si interesul pentru prime.

Anonim spunea...

Aoleu !Vorba lui Bogardo :Doctore, simt ceva mortal in zona fiintei mele!". Titlul seminarului, ala cu eliminarea stressului la ofiteri prin promovarea valorilor, este un fel de metafora in interesul serviciului. D-le Huggin, cat este sporul conform ord.69 pentru astfel de metafore gen "leapsa" ?Vreau sa dau concurs cinstit.sic.

Anonim spunea...

Ma bucur sa aud ca sunteti inca in joc. Dreptul la reflectie il avem cu totii. Mai mult chiar, cred ca acest drept ar fi bine sa ni-l luam, din cand in cand,cu totii, pentru limpezirea gandurilor si acuratetea demersului existential. Sanatate si spor in tot ce v-ati propus constructiv.

Anonim spunea...

Si apropo, famiglia musat, unii dintre noi considera ca dezamagirile te pot opri pentru cateva momente din drumul ales dar nu trebuie sa ne opreasca definitiv. Stiam cu totii, nu-i asa, ca oamenii sunt diferiti, ca firea umana este extrem de capricioasa, ca lupta va fi grea, ca drumul va fi presarat in permanenta cu obstacole si deziluzii. Daca nu stiam asta, ori nu ne mai apucam de treaba ori plecam din prima in Canada. Asadar, putina reflectie si apoi la treaba . Buna noapte.

Anonim spunea...

la asa tara asa sef si delegatie din partea ANP-ulu nostru

Anonim spunea...

Te referi la tara vizitata, nu? :P

Anonim spunea...

Seminarul a dus la vreo concluzie? Acele metode si tehnici putem sa ni le insusim si noi? Putem sa comba6tem stresul la ofiteri? Macar din punctul asta de vedere sa fim linistiti. Apoi poate se mai organizeaza un seminar privind combaterea stresului la agenti si altul special pentru civili.

THEO spunea...

Foarte bun articolul si foarte bine punctate problemele,se cere o definitie clara a "valorilor autentice"?!Adevarat stresul lucratorului de penitenciar este o problema care momentan la noi se trateaza cu politica strutului,bagam capetele in nisip ,nu vedem,nu exista;din pacate ea exista si face ravagii la toate nivelele si in toate sectoarele deci ar trebui cautate metode realiste de combatere si diminuare a stresului pentru TOTI lucratorii penitenciarelor.

Anonim spunea...

numai ofiterii e stresati in sistem.agentii nu are voie sa fie stresati. eu creca sint putin stresat daca scriu cu agramaticalitati.ds nus ofiter sint un pirlit de agent. de prema ce sa mai aude cas stresat. nici la sindicat nu mai spune nimeni nimic.

Anonim spunea...

Ofiteri stresati ???? da cam 2% din ei,debutantii,Bai fratilor acest seminar e cea mai mare gogomanie pe care am auzit-o,intr-o institutie unde 90% din personalul de la paza sunt extra stresati si 40% de la administrativ-logistica aici fiind vorba numai de agenti tu faci seminar despre ofiterii stresati,doamne iai te rog de pe fata pamantului.............