A căzut măreţia peste unii...

Shakespeare spunea: ”Unii se nasc măreţi, alţii ating măreţia iar peste alţii ea pur şi simplu cade.” Câştigătorii concursurilor din care categorie fac parte? Din prima sigur nu, pentru că nici unul nu a moştenit vreo funcţie în adevăratul sens al cuvântului. Din a doua este de dorit dar, din păcate, cei mai mulţi sunt din ultima categorie. Iar noi trebuie să îi suportăm.

Nu am să fac o recapitulare a tuturor candidaţilor cu atât mai mult cu cât unii nici nu merită osteneala, iar despre cei mai mulţi s-a tot vorbit în ultimele două luni. Rezultatele concursurilor, în special ale contestaţiilor de ieri, mă îndeamnă totuşi să îmi pun o întrebare dar nu banala „Cum este posibil ca…” pentru că ştiu răspunsul, ci mai degrabă: „Ştiu membrii comisiilor de examinare că toate faptele bune sunt răsplătite, dar cele rele se întorc?” Desigur, depinde din ce perspectivă priveşti lucrurile.

De exemplu, cei care au punctat lucrările candidaţilor mult peste valoarea lor doar pentru că „e singur pe loc, nu fac nicio nedreptate” gândesc că au făcut o faptă bună ajutându-l pe unul sau pe altul să ocupe postul dorit. Cei care au intervenit pe lângă celelalte persoane din comisie în favoarea unui candidat întrucât şi ei la rândul lor au câştigat un concurs ajutaţi fiind de cel examinat, consideră că s-au achitat de datorie, slavă Domnului! Cei care au făcut troc cu unii candidaţi în schimbul obţinerii unui alt loc de muncă după „investire”, au sentimentul că în acest fel toată lumea are numai de câştigat.

Am stabilit că nu a moştenit nimeni vreo funcţie, dar cine a atins cu adevărat măreţia în urma acestor concursuri şi peste cine a căzut ea, pur şi simplu? Cine dintre candidaţi a avut experienţa, capacitatea, înţelepciunea de a trece peste acest concurs cu succes? Cine are seminţele măreţiei şi ar putea ţine atât de mult la ceilalţi încât împreună să îndeplinească lucruri remarcabile? Cui acordăm cele mai mari şanse de reuşită şi ce facem cu cei care s-au trezit în funcţie, „în putere”, ajutaţi fiind de „soartă”?

Ce ne facem cu cei proşti, răi, incapabili, iresponsabili dar care au câştigat concursul din prima sau în urma contestaţiei şi vor conduce mulţimi şi destine, se vor împăuna cu reuşita lor „autentică” şi ne vor lovi peste obraz cu legitimitatea pe care le-o conferă examenul luat? Credeţi că or să îşi ducă mandatul la capăt sau or să clacheze pe parcurs întocmai ca fostul director adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar de la Jilava? Exemplul lui este cel mai bun la ora asta.

În urmă cu 2 ani şi el obţinea prin redistribuire, în urma unui concurs, postul de adjunct la Jilava şi de atunci şi până în această toamnă a chinuit pe toată lumea: subordonaţi, colegi, şefi, colaboratori. I se cunoşteau de multă vreme caracterul şi posibilităţile dar… concursul e concurs (gurile rele spun că ar fi fost ajutat) şi omul a fost numit pe funcţia râvnită. A fost sfătuit, tras de urechi, luat cu binişorul, certat şi „amendat” dar a servit tuturor replica: ”am dat concurs de director adjunct, nu de popularitate”. Greşeală după greşeală, lipsit de susţinere, nedorit, a sfârşit prin a fi şef tură la Penitenciarul Rahova. La cerere. Căzuse măreţia peste el dar nu i-a folosit la nimic.

Cine mai corectează consecinţele greşelilor lui care se răsfrâng asupra personalului şi unităţii mult timp de acum înainte? Cine răspunde pentru îngăduinţa cu care s-a trecut peste abuzurile şi nedreptăţile lui? Cine calculează „costurile” provocate de pierderea unor ofiţeri şi agenţi de încredere care au ales să plece din unitate întrucât nu puteau munci alături de acest personaj?
.

Ca el pot fi toţi cei pentru care s-a intervenit la corectare, s-au dat subiectele în aşa fel încât să nu rişte prea mult aventurându-se într-un studiu de caz sau speţă, ci doar să înveţe câteva definiţii, enumerări…

Vor avea tupeul de a ne privi în ochi, deşi ştiu bine cât valorează profesionalismul lor; vor pretinde ascultare oarbă, deşi vor fi incapabili să ducă un raţionament până la capăt; vor stabili propriile criterii de apreciere a subordonaţilor, fără legătură cu calităţile acestora; vor greşi neacceptând sugestii şi ne vor forţa să greşim; vor ţine minte când o să ne opunem şi ne vor „taxa” la salariile de merit sau în alte situaţii favorabile nouă.

Pe de altă parte, să spunem că ne vor mai şi… lăsa reci pentru că nu o să fim intimidaţi de ţipetele, slăbiciunile, inflexibilitatea şi opacitatea lor. Nu o să fim impresionaţi de relaţiile şi proptelele pe care le vor etala. Nu o să cedăm în faţa lipsei de scrupule, a manipulării, a perversităţii şi prostituţiei intelectuale pe care o practică „femeile uşoare” ale acestor concursuri. Sau să le spunem caricaturi?