Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

miercuri, 29 octombrie 2008

Ziua de salariu

Unele comentarii ies în evidenţă. Acum câteva zile şi totuşi, ne povestea despre sensul luptei fără sens. Ieri, un anonim ne explica virtuţile aşteptării zilei de salariu. Comentariile sunt emblematice. Unul e despre speranţă, celălalt e inutil. În cel de-al doilea caz unul dintre mulţii yesmani care-şi duc traiul prin sistemul penitenciar simte nevoia să se exprime.
.
Şi se exprimă, nu glumă. Ne spune clar şi răspicat că nu prea ştie ce se întâmplă în sistem, că nu l-a prea interesat, dar îşi dă vârtos cu părerea despre dreptul nostru de a-i critica şefii de la MJ şi ANP. Răspunsul ar fi fost simplu, dacă n-ar fi continuat. "Şi atunci, în umilinţa mea de lucrător de penitenciar, ce stau cuminte la birou şi aştept ziua de 10 a lunii...". Tasta păcătosului, a lansat spre zări porumbelul.
.
Un lucrător de penitenciar, care aşteaptă liniştit, în birou, ziua salariului ne ia, carevasăzică, la întrebări. De ce nu? Chiar şi oamenii care aşteaptă liniştiţi ziua de salariu au dreptul la opinie, mai ales în favoarea celorlalţi care stau cuminţi şi aşteaptă ziua de salariu, adică amintiţii şefi din MJ şi ANP.
.
Mai contează comentariul despre speranţă? Pentru salariatul liniştit nu are nici un sens. Nici măcar nu îl interesează că sunt şi alte probleme în afară de traiul propriu în aşteptarea zilei de salariu. Birou şi salariu, asta contează. Şi nu e singurul, aţi mai văzut destui din categoria asta.
.
si totusi spunea...
.
"Am citit de curând o carte scrisă de un japonez, Kobo Abe. Cartea se numeşte
Femeia nisipurilor. Este vorba despre un cercetător care se duce într-un sat izolat, în căutare de insecte rare. Satul este în mijlocul nisipurilor. Îl gazduieşte o femeie singură care duce o luptă epuizantă împotriva invaziei ucigătoare a nisipurilor. El este sechestrat acolo de săteni şi se tot străduieşte să evadeze, dar nu reuşeşte.
.
M-a impresionat lupta de zi cu zi împotriva nisipurilor care, dacă într-o zi nu erau scoase cu galeţi şi lopeţi din casă, înghiţeau încet-încet totul. Ce obiective mai aveau oamenii de acolo? Ce planuri îşi faceau. Se odihneau, apoi scoteau nisipul din case, apoi iar se odihneau şi iar scoteau nisipul din case. Nu mai aveau timp să trăiască. Din când în când mai făceau câte ceva din ceea ce era omeneşte să facă, dar pe fugă, de teamă să nu-i acopere nisipul.
.
Cam aşa ne simţim şi noi. Avem grămezi de hârtii nefolositoare de completat. Dacă într-o zi nu le facem, se adună şi ne coleşesc. Din când în când mai avem timp să facem şi ceea ce ar fi natural şi logic. Cu persoanele private de libertate lucrăm atunci când reuşim să fugim de hârtii. Am ajuns să ne simţim vinovaţi că scăpăm pe secţii. La întoarcerea între vrafurile de hârtii te priveşte câte un coleg cu reproş că l-ai lăsat să completeze singur. Ştii că are dreptate, că hârtiile, ca şi nisipurile ucigaşe, te îngroapă dacă nu le scoţi repede-repede din birouri.
.
Din când în când mai facem şi ceea ce am învăţat prin şcoli, dar rămânem prizonierii sătenilor ANP-işti şi luptăm zi de zi să nu ne cotropească nimicul. În carte, personajul principal nu a reuşit să scape, a devenit mai inventiv, a încercat să dea sens vieţii dintre nisipuri, dar încă mai luptă.
.
Ştiţi ce mi s-a mai părut dureros de asemănător cu sistemul penitenciar? Faptul că satul era aproape de civilizaţie. Doar la o jumătate de oră de mers oamenii trăiau frumos, civilizat, îşi făceau planuri, aveau idealuri, luptau pentru ele ş.a.m.d. Păreau atât de aproape de civilizaţie, dar nu reuşeau să facă niciun pas spre ea. E o carte a cărui subiect m-a urmărit. Mă uit şi văd că oamenii din jur nu se miră de lupta asta continuă cu nisipurile noastre. Măcar aici, pe blog, mai văd că unii mai sădesc o floare, mai îngrijesc un cactus, se mai întâmplă ceva. Încă mai existăm. Slavă Domnului!"
.
anonim spunea...
.
"Nu sunt de mulţi ani în sistemul adm. penitenciare şi nici nu m-a interesat să-i cunosc dedesupturile, dar cu părere de rău constat că pt. domniile voastre nimic nu este bun, nimeni nu este suficient de pregătit pt. a ne conduce, nimeni nu se poate ridica la nivelul aşteptărilor dvs. Şi atunci, în umilinţa mea de lucrător de penitenciar, ce stau cuminte la birou şi aştept ziua de 10 a lunii..,vă întreb care este definiţia pt. noţiunea de "bine" în accepţiunea dvs.?
.
Care sau cine este etalonul pe care în înţelepciunea dvs. îl agreeaţi, în comparaţie cu cine domnilor cei de la MJ şi ANP nu sunt buni? Oare puteţi fi printr-o întâmplare divină dvs. cei care pot stabili cu certitudine ce este bine pt. sitemul adm. penitenciare? O să spuneţi că nu, dar cel puţin ţineţi flacăra aprinsă...
.
La începutul acestul blog a-ţi abordat un stil pamfletar şi m-am bucurat că existaţi, acum...atacurile sunt mai mult decât jignitoare. În final,vă urez să atingeţi înţelepciunea de care se pare aveţi mare nevoie! Succes!"
.
Să nu uit. Avem nevoie de o aprobare divină pentru a discuta despre şefi. Tot înţeleptul - cărămidă de sistem penitenciar ne spune. Parcă am mai auzit ceva similar de la un general, care ne-ar fi ajutat dacă n-ar fi fost vorbit de rău, deşi pe bună dreptate. Ce de orgolii domle' şi la şefii ăştia!
.
Link util:

3 comentarii:

Anonim spunea...

Baiatul cu salariul nu e singurul. Multi sunt ca el, se misca doar cand le e pus in pericol proprioul interes. Altfel degeaba tragi de ei ca nu se baga poate sa se prabuseasca lumea. Daca ei n-au probleme n-au nici o treaba.

si totusi spunea...

Cică un român, un rus şi un american au fost capturaţi şi li s-a dat să aleagă, pentru a scăpa, una din trei variante:
-să mănânce o găleată de rahat;
-să accepte 100 de bice la spinare;
-să plătească un milion de dolari.

Americanul a plătit şi plecat, rusul a primit 100 de bice şi a scăpat. Românul a ales să plătească, s-a căutat prin buzunare şi a găsit 3 lei, a mai furat 100 de ruble de la rus şi a cerşit dolari de la american. A plătit, dar a fost insuficient. Văzând că nu are suficienţi bani, a ales bicele. 10, 20, 30,...aaahhh, 40, 50, 60, românul e ameţit de durere, 70, 80, 90, 95... şi românul, stors de putere strigă: "unde-i găleata aia?"

Dincolo de glumă, însă, să vedem care a fost traseul reformei sistemului penitenciar: influenţe franceze, apoi cele din Marea Britanie, urmate de cele spaniole, apoi iar franceze, daneze, olandeze etc. În paralel, am avut diverse valuri: al preoţilor, al profesorilor, al psihologilor, al magistraţilor, al MApN-iştilor etc. Toate acestea, sub conducerea "apolitică" a PSD, PNL, PSD, PD, PNL. Am dus ceva până la capăt? Am reuşit să vedem dacă un anumit drum este bun? Nu. Ce ne-a mai rămas? Găleata electorală?

theo spunea...

Din pacate nu este singurul care gindeste asa,in principal cei care au asemenea modele de gindire sunt o parte din cauzele pentru care noi lucratorii de penitenciare nu reusim sa formam o categorie sociala,suntem dezbinati,ne atacam unii pe altii paza contra SRS sau medical sau logistica sau...Priviti la profesori sunt categoria sociala cel mai prost platiti in tara asta si nici la 18 ani de la revolutie nu au obtinut nimic,merg de 18 ani in jos in principal pentru ca nu sunt uniti in demersurile lor de a obtine ceva,daca nu invatam nimic din experienta lor aceeasi soarta ne va astepta si pe noi.