Ce e val, ca valul trece

Blogul penitenciarelor este un lucru urat, care tulbura apele linistite ale sistemului, cu unicul scop - evident nedeclarat, de a destabiliza, de a manipula, de a aduce avantaje, inclusiv materiale sau politice, celor ce se ascund, din lasitate, in spatele lui. Cei care citesc blogul, cei care aleg sa comenteze diferitele situatii, sunt niste angajati lenesi, niste oameni indisciplinati, niste ingrati care transforma valorile traditionale intr-o mahala de cea mai joasa speta.

.

Cat timp nimeni nu rascoleste namolul adunat straturi, straturi, pe fundul apei, ne putem uita la balta asta puturoasa care este sistemul penitenciar romanesc, ca la un lac de munte azuriu. Ne putem, adica, preface la infinit, ca traim bine, ca ne respectam unii pe altii, ca suntem convinsi de valabilitatea si corectitudinea deciziilor care se iau in numele nostru, ca nutrim sentimente alese, de recunostinta in orice caz, pentru cetatenii merituosi care, nu intamplator, ajung sa ocupe functiile de conducere.

In anii mei de sistem, si nu iau in calcul barfa lejera de primavara, am auzit rareori opinii favorabile la adresa unui conducator de unitate sau de sistem. Teoretic, putem trage concluzia ca suntem atat de superficiali incat nu ne multumeste nimic si din aceasta pricina nici nu suntem capabili sa apreciem, la justa valoare, calitatile unui conducator.
.

In realitate insa, putini dintre cei care ne-au condus de-a lungul vremurilor au indeplinit conditiile care tin, nu de pretentiile prostesti ale angajatilor, ci de 'fisa postului'; fisa care prevede explicit, ca orice conducator trebuie sa fie inteligent, intelept, cinstit, vizionar si nu in ultimul rand respectuos.

Am facut aceasta prea lunga introducere, pentru a amana intr-un fel, momentul dureros in care trebuie sa recunosc public, chiar daca sub protectia anonimatului, ca asteptarile mele au fost inselate, ca increderea mea a fost calcata in picioare, ca am inca nevoie de timp pentru a-mi reconsidera asteptarile.

Teoretic am pierdut o batalie si invingatorii de astazi au motive sa-si savureze pe indelete, victoria. Cu extrem de putine exceptii, nu este o batalie castigata cinstit, barbateste, este o victorie ieftina, o inselatorie, este lipsa de scrupule. Este un aranjament unsuros, pus la cale prin birourile ministerului, dictat oficial de interese politice, in realitate dictat de dorinta enorma a unuia sau altuia de a se mentine sau de a ajunge la putere. Pentru ca asta este, in fond, interesul politic! Ei intre ei se mint cu usurinta si sinceritate, ei intre ei au argumente intemeiate, care tin de incredere, de echipa, de idealuri marete. Noi, eu, avem asteptari care nu conteaza, avem nevoi fara niciun fel de valoare.

Pe vremuri, liceenii erau obligati sa sustina public proba de bacalaureat, candidatii erau nevoiti sa raspunda unui adevarat tir de intrebari si sa demonstreze, pe parcursul a catorva ore, ca si-au insusit temeinic toata materia parcursa in anii de liceu. Daca printr-o minune, m-as intalni cu pestisorul de aur, as avea o singura dorinta, aceea de a-i supune, cel putin pe unii dintre proaspetii "bacalaureati" de astazi ai sistemului penitenciar, unui examen real, unul public.

.

Desi pot sa-mi imaginez cu usurinta transpiratia rece care-i incearca pe unii, doar la gandul unei asemenea posibilitati, desi pot sa aud raspunsurile gangavite ale unora dintre premiantii cu coronita de astazi, nu satisfactia de a-i vedea pusi intr-o asemenea situatie ridicola ma anima ci posibilitatea de a recunoaste in sfarsit, de a recunoaste public dupa cum spuneam, ca ne mintim de atata timp incat nici macar nu mai suntem capabili sa deosebim adevarul de minciuna!

In balta asta puturoasa, care este sistemul penitenciar romanesc, nu traiesc insa niciun fel de pestisori de aur. Traiesc tot felul de alte vietuitoare, unele se strecoara, unele se mananca intre ele, unele traiesc pe spinarea altora, altele supravietuiesc asteptand, fara sa stie prea bine ce anume.

Am pierdut, dupa cum spuneam, o batalie. Cu razboiul este insa altceva. In pofida aparentelor, razboiul asta nu l-a pornit blogul, l-au pornit timpurile, care indiferent de prisnita calduta cu care-si mai inmoaie bataturile vremelnicii nostri conducatori, sunt pe cale de a se schimba!

Cand spun schimbare nu ma gandesc evident la redecoratul birourilor, la vopsitul gardurilor, la frecatul cu strasnicie al podelelor si la varful bocancului cu care se ascunde din reflex si cu zambetul pe buze, gunoiul sub mocheta nou-nouta, nu ma gandesc nici macar la viitorul ministru si la viitoarea echipa care este de asteptat ca se antreneaza deja la marginea terenului, nerabdatoare sa inlocuiasca, evident samavolnic, actuala echipa.

.

Ma gandesc la un fenomen, studiat si demonstrat stiintific, potrivit caruia, bacteriile de exemplu, se inmultesc cu nemiluita intr-un mediu prielnic, cel putin pana la un punct. Punct critic, in care, nemaiexistand suficiente resurse, suficiente rezerve, sunt nevoite sa-si reconsidere proastele obiceiuri. Ca sa nu piara de tot!

.

Etichete Technorati: penitenciar