Nu. Nu este vorba despre celebrul discurs prin care Martin Luther King Jr., cu mai bine de 45 de ani in urma, reaprindea lupta pentru recunoasterea drepturilor civile celei mai defavorizate categorii dintre cetatatenii americani: afro-americanii. Pur si simplu este vorba despre visul meu legat de sistemul penitenciar.
In visul meu, sistemul penitenciar este un sistem in care promovarea se face numai pe criteriul competentei. Egalitatea de sanse este o stare de facto nu niste simple vorbe aruncate in vant. Cel mai bun castiga. Fairplay-ul a inlocuit de mult invidia. Capra vecinului a supravietuit datorita experientei castigate odata cu moartea caprei mele.Si visul meu parea ca tinde sa devina realitate! Un prieten ne aducea aminte ca „Raul nu exista. El este doar absenta binelui. Asa cum intunericul este absenta luminii, iar frigul este absenta caldurii”. Odata cu disparitia celebrei echipe Iosif & Co. parea ca lucrurile intra intr-o normalitate pe care sistemul penitenciar o merita. Pentru prima data se vorbea despre faptul ca ANP-ul va fi condus de o echipa in care nu vor avea acces decat cei mai buni dintre cei buni.
Si concursul a venit! Doar ca, au aparut mici modificari. Criteriul competentei a fost inlocuit cu cel al sustinerii politice. In rest, conditii de participare, proiecte, interviuri, contestatii, subiecte, chestii de amanunt. Micile probleme de dosar au fost solutionate, cu operativitate, de o comisie mult prea obedienta. Fosti sefi mai mici care nu dovedisera, in mod real, mai nimic pe functiile vechi au fost legitimizati pe functii un pic mai mari.
Si totusi, daca ma gandesc mai bine, sondajele de astazi il indica pe Barack Obama, un afro-american, drept favoritul electorilor. Visul lui Martin Luther King Jr. s-a implinit. S-a întâmplat chiar mai mult decat a indraznit sa viseze. Indiferent de rezultatul final al scrutinului, Obama a castigat. Martin Luther King, Jr. a castigat. Deci se poate! Au trebuit sa treaca 45 de ani, dar nu au fost 45 de ani inutili! Cei care nu au incetat sa spere si sa lupte sunt pe cale sa invinga!
Doar că, scrutinul la care participa Obama nu a fost organizat de ANP sau de Ministerul Justiţiei din România. Aici e diferenta. Si totusi nu trebuie sa disperam. In fond, 45 de ani nu reprezinta o eternitate. Pana si pepeleii condamnati la detentie pe viata se libereaza dupa 20 de ani.
19 comentarii:
Sclavul perfect este acela care se crede liber. Multi accepta inconstient sau benevol jugul tiraniei spirituale si financiare pentru ca prin comoditate, lene, aroganta, autosuficienta si ignoranta platesc tribut propriului hedonism.
“Puneti-ne lanturi, incatusati-ne, dar hraniti-ne!” - aceasta e deviza omului contemporan, lipsit de orice urma de onoare, de maretie sau sentiment de libertate. Ma rog, libertatea pentru unii se rezuma la legalizarea marijuanei, a tuturor incestelor sexuale, desfiintarea politiei, disparitia oricarei autoritati, dinamitarea bisericilor, organizarea de partyuri maraton, exhibitionism fizic si moral fara nici o restrictie, luarea in bataie de joc a artei prin promovarea unor boraturi pe post de opere, etc. Nu la o asemenea libertate ma refer.
Nietzsche spunea ca „devii decadent numai atunci când îţi doreşti slăbiciunea” - iar oamenii din ziua de astazi asta fac - defileaza cu mediocritatea lor in frunte, isi fac altare ale neputintei, se ascund de adevar pentru ca se tem de el. Presa ii ajuta in acest joc absurd, spunandu-le ca adevaratul pericol pentru civilizatie nu sunt cei care ne controleaza viata si ne jecmanesc zi de zi, ci niste beduini care traiesc in deserturi sau in pesteri… Noi de aia trebuie sa ne ferim, nu de cei care ne ingradesc pe zi ce trece cu legile lor idioate si cu politica lor de suicid identitar.
Vise taica vise...
Obedienta politica = bani pentru campanie si....pentru buzunar.
Libertatea dupa 45 ani,20 au trecut si nu s a intimplat.
Noi sintem sclavii perfecti,prin frica .
Din pacate pentru noi visul lui Martin Luter King jr. s-a implinit dupa 45 de ani in S.U.A.,in Romania s-ar putea sa fi avut nevoie de 450 de ani!De felul meu sunt o persoana optimista dar politica romanesca si in speta cea din ANP ma face sa-mi pierd optimismul nativ cu fiecare an vechime in plus,cu fiecare speranta naruita[speranta de reforma reala],cu fiecare succes al masluitorilor,cu fiecare lucrator ingenuncheat de sistem.Natura mea optimista nativ ma face sa spun sa ne ajute bunul Dumnezeu sa apucam si noi sa vedem o parte din visele noastre implinite ca inca 25 de ani se inscriu in speranta de viata a romanilor din aniul 2008,pentru mine cel putin.
Am citit de curând o carte scrisă de un japonez, Kobo Abe. Cartea se numeşte "Femeia nisipurilor". Este vorba despre un cercetător care se duce într-un sat izolat, în căutare de insecte rare. Satul este în mijlocul nisipurilor. Îl gazduieşte o femeie singură care duce o luptă epuizantă împotriva invaziei ucigătoare a nisipurilor. El este sechestrat acolo de săteni şi se tot străduieşte să evadeze, dar nu reuşeşte. M-a impresionat lupta de zi cu zi împotriva nisipurilor care, dacă într-o zi nu erau scoase cu galeţi şi lopeţi din casă, înghiţeau încet-încet totul. Ce obiective mai aveau oamenii de acolo? Ce planuri îşi faceau. Se odihneau, apoi scoteau nisipul din case, apoi iar se odihneau şi iar scoteau nisipul din case. Nu mai aveau timp să trăiască. Din când în când mai făceau câte ceva din ceea ce era omeneşte să facă, dar pe fugă, de teamă să nu-i acopere nisipul. Cam aşa ne simţim şi noi. Avem grămezi de hârtii nefolositoare de completat. Dacă într-o zi nu le facem, se adună şi ne coleşesc. Din când în când mai avem timp să facem şi ceea ce ar fi natural şi logic. Cu persoanele private de libertate lucrăm atunci când reuşim să fugim de hârtii. Am ajuns să ne simţim vinovaţi că scăpăm pe secţii. La întoarcerea între vrafurile de hârtii te priveşte câte un coleg cu reproş că l-ai lăsat să completeze singur. Ştii că are dreptate, că hârtiile, ca şi nisipurile ucigaşe, te îngroapă dacă nu le scoţi repede-repede din birouri. Din când în când mai facem şi ceea ce am învăţat prin şcoli, dar rămânem prizonierii sătenilor ANP-işti şi luptăm zi de zi să nu ne cotropească nimicul. În carte, personajul principal nu a reuşit să scape, a devenit mai inventiv, a încercat să dea sens vieţii dintre nisipuri, dar încă mai luptă. Ştiţi ce mi s-a mai părut dureros de asemănător cu sistemul penitenciar? Faptul că satul era aproape de civilizaţie. Doar la o jumătate de oră de mers oamenii trăiau frumos, civilizat, îşi făceau planuri, aveau idealuri, luptau pentru ele ş.a.m.d. Păreau atât de aproape de civilizaţie, dar nu reuşeau să facă niciun pas spre ea. E o carte a cărui subiect m-a urmărit. Mă uit şi văd că oamenii din jur nu se miră de lupta asta continuă cu nisipurile noastre. Măcar aici, pe blog, mai văd că unii mai sădesc o floare, mai îngrijesc un cactus, se mai întâmplă ceva. Încă mai existăm. Slavă Domnului!
Erată:
"Copleşesc", în loc de "coleşesc"
"E o carte al cărei subiect m-a urmărit", în loc de "E o carte a cărui subiect m-a urmărit"
Astazi e ziua armatei. "La mulţi ani" tuturor celor care şi-au pstrat spiritul milităresc, onoarea, demnitatea, curajul, inteligenţa şi nu s-au lasat contaminati de penitenciarism! Îi vom trage si pe ceilalti dupa noi, îi vom ajuta sa+si deschida ochii.
La multi ani tuturor militarilor,fie ei soldati sau generali. La multi ani Armatei romane si tuturor celor care au trecut, vreodata, prin ea precum si celor care inca mai poarta uniforma armatei romane. Ganduri bune tuturor celor care poarta uniforma de lucrator de penitenciare. Tot un fel de soldati suntem si noi. Poate ca razboiul pe care il ducem noi in fiecare zi este mai dur, macar uneori, decat cel purtat pe campul de lupta.
Felicitari lui "si totusi" pentru postarea de la ora 14.17. Interesanta comparatie.
Salutari lui theo si militar. Mi-a fost dor de voi.
Multumesc, Veninule. E o surpriză plăcută modul în care ne-ai abordat. Totuşi, unde ţi-e veninul? Nu că aş vrea să-i simt arsura, dar m-am obişnuit cu spiritul tău critic.
Remuscari, animale de casa
de Alice Nastase
"Traiesc intre stereotipii otravite. Ii ocolesc condescendent pe oamenii cu bani si nu prea ma-nghesui sa am de-a face cu cei care rad, fericiti, mai des de o data la doua zile. Aceia care fac greseala sa-mi destainuie ca adorm imediat ce pun capul pe perna sunt exilati pe loc intr-o patratica a mintii mele unde stivuiesc toate ciudateniile neplacute. (Pe aceia care chiar adorm, fulgerator, langa mine, ii parasesc fara sa ma uit in urma).
Ii dispretuiesc pe cei care stiu sa-si implineasca poftele. Ma uit cu scarba la aceia care isi cumpara masina pe care au visat-o dintotdeauna si se imbarca in ea cu mandrie necenzurata. Mi-e sila de cei care poftesc la bunatati de mancare sau visare - si se mai si infrupta, cu entuziasm, din ele. Sunt scarbita de cei care se asaza pe ei si dorintele lor in centrul propriului lor univers.
Duduile prea frumos imbracate, care nu se pot abtine de la shoppingul aducator de zambet, nu sunt pentru mine decat maimute nostime. Nu-mi irosesc pe ele privirea mai mult de-o secunda. Pe doamnele care se indaratnicesc sa-si lucreze muschii, sa asude in numele abdomenului plat si-al feselor tonifiate, le strivesc cu mirarea mea, exprimata ipocrit de franc. Iar pe acelea care fac parada de cultura si risipa de citate le improsc cu modestia mea plina de indoieli- si de realizari la care stiu ca ele nu vor ajunge nicicand.
Eu imi hranesc remuscarile ca pe niste animale iubite, de casa. Baltesc in vini reale sau imaginare pe care nu le vindec, pentru ca nu stiu cine-as mai fi fara ele. Ma macin in nestire pentru toate greselile trecutului si nu ma pot desprinde de ranchiuni expirate, de iubiri tradate, de investitii afective ratate. Povestesc, iar si iar, celor care stau sa ma asculte, aceleasi episoade de umilinta la care-am fost supusa, pe care nu le pot ierta sau uita.
Printr-un dresaj sustinut si istovitor, m-am invatat sa ma dezic de tot ceea ce mi-ar putea aduce lumina, placere. Stiu sa aleg si cu ochii inchisi drumul contorsionat in locul celui drept, solutia chinuitoare, in locul aceleia care mi-ar darui linistea. Ma indrept, hipnotic, numai catre iubirile fara sorti de izbanda si sinucigas ma arunc in batalii din care nici herculii n-ar putea iesi altfel decat mototoliti si insangerati. Si asta pentru ca in inchisoarea vietii mele sarace si triste am invatat sa supravietuiesc transformandu-mi neizbanzile in virtuti. Cumplitele esecuri in amor le-am preschimbat in probe de necontestat ale sensibilitatii mele splendide, prea greu de indurat pentru barbatii de rand. Neimplinirile materiale, in semne incontestabile ale intelectualizarii mele excesive.
Neputinta de a-mi implini dorintele, intr-o forma clara de noblete a alegerilor spirituale, in elevare, in resemnare demna.Ma rostogolesc la infinit in cercul vicios al pacalelilor mele. Nu am curaj sa traiesc asa cum as vrea, de fapt, sa traiesc. Ma dezic de vietile implinite ale celor din jur intr-un demers care ma-nalta in propriii ochi, dar care ma tine pe veci departe de fericire. Detest banii care m-ar face libera, dispretuiesc frumusetea care m-ar face zeita, fug de somn, de vis si de alegerea norocoasa a dragostei. Concediez bucuriile simple, le alung pe cele profunde. Sunt prizoniera unor alegeri gresite care m-au salvat, candva, de la moarte, dar care ma tin acum departe de viata."
Ne-ai trimis si noua steretipii otravite, anonimule care esti anonim si te repeti cu repetitii repetate repetat?
Famiglia musat a devenit o famiglie dezorganizata? Sau vreun divort v-a afectat?
Din partea unui "grup de cititori ingrijorati de viitorul famigliei."
Nope. famiglia Musat e bine, sanatoasa. A avut mai mult de muncă în perioada asta, dar e bine.
Ne-ati linisit. Macar au jucat si rezervele. Multumiri pentru blog.
O să "verticalizăm" şi o "să ne dorim mai mult victoria". La noi joacă cine "are valoare", nu avem becali care să ne spună cine intră în teren şi cine nu. :)
E buna strategia. Daca reusiti sa temperati elanul "extremelor" si sa participe mai mult la "jocul colectiv", veti invinge. Noi va vom sprijini din tribune. Succes!
Multumesc veninule,felicitari "si totusi"foarte reusita comparatia si eu am citit cartea,va multumesc tuturor celor care imi cititi comentariile,replicile voastre sunt un adevarat tratament pentru depresia care imi invinge optimismul meu nativ.
Trimiteți un comentariu