Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

luni, 22 septembrie 2008

Femei în prima linie

Multe comentarii ale articolelor anterioare au ridicat problema existenţei femeilor în rândul lucrătorilor de penitenciare. Sunt ele utile sistemului? Încurcă bărbaţii în munca pe care o fac? Inspiră încredere? E grav că unii din autorii blogului sunt de sex feminin?

Acceptarea necondiţionată


Puterea acceptării este mare pentru că nu presupune condiţii. E reconfortant să ştii că eşti acceptat mai ales când nici tu însuţi nu te consideri acceptabil. Să fii acceptat fie că eşti „boboc” sau „învechit”, fie că întârzii cu o lucrare sau o finalizezi la timp, fie că ai absolvit o facultate sau nu, fie că eşti bărbat sau femeie. Este un gând eliberator să ştii că eşti în regulă, cu toate temerile, imperfecţiunile şi îndoielile tale.

Acceptarea apare când îi doreşti celuilalt tot ce e mai bun, nu îl judeci, nu îl acuzi pe nedrept, nu îi ceri nici o dovadă şi nici o anumită performanţă ca o condiţie pentru susţinerea unei mari preţuiri de sine. Când accepţi pe cineva nu îi verifici şi apreciezi performanţele.
Cum se învaţă acceptarea? Trebuie să vedem potenţialul şi posibilităţile din ceilalţi şi să îi acceptăm fără să punem condiţii şi fără să îi judecăm.
.
Vă sunt cunoscute scenele de mai jos, nu-i aşa?
.
Scena 1: 2-3 deţinuţi cu probleme psihice o iau razna şi insistă să primească pastilele de somn. Nu una, mai multe. Totul se întâmplă după ora 15.00, nu mai e şef de secţie, nu mai e medic iar şeful de tură e tânăr, neexperimentat şi fără prestanţă. Agenţii supraveghetori apelează la asistenta medicală de serviciu. O femeie mică de înălţime, firavă dar energică şi matură. În 5 minute îi potoleşte pe turbulenţi şi lucrurile reintră în normal.

Scena 2: la final de program, un condamnat cunoscut în lumea interlopă face scandal ce riscă să se extindă în mai multe camere de deţinere, pentru că trebuie să fie liberat în ziua respectivă. Aşa ştie el. Nu îl poate lămuri nimeni, nici ofiţeri, nici agenţi, nici directorul unităţii nu descâlceşte hăţişul pieselor din dosar dar o agentă din cadrul evidenţei, în vârstă, aproape de pensionare, studiază dosarul cu atenţie şi dă verdictul. Toată lumea este mulţumită şi liniştea restabilită.

Scena 3: fără să-şi dorească cineva, o unitate mică este în vizorul presei pentru că în urma unei altercaţii între deţinuţi, una din victime a decedat. Cu toţii, de la director la agentul supraveghetor, dau declaraţii la procuratură, explicaţii familiilor celor implicaţi şi conducerii ANP; se fac verificări aspre şi peste toate astea cineva trebuie să vorbească cu presa. O va face o agentă de la secretariat, purtător de cuvânt. Şi o face bine, ia directorului de pe cap această greutate, informează obiectiv mass media dar îşi apără breasla. A trecut şi de data asta.

Scena 4: mai mulţi deţinuţi nou depuşi sunt aduşi la clubul secţiei pentru a li se aduce la cunoştinţă reguli, drepturi, obligaţii etc. Majoritatea e alcătuită din tineri obraznici, „primari”, consumatori de droguri. Cine stă în faţa lor? O educatoare de aceeaşi vârstă cu ei, necăsătorită, fără copii, nu are experienţă în a relaţiona cu puştimea de pe această poziţie. Este speriată, chiar îngrozită, dar şeful i-a dat această responsabilitate şi, fără ajutorul şefului de secţie sau al vreunui supraveghetor, intră în „cuşca leului” şi se descurcă. Le-a câştigat respectul. După câteva întâlniri le va câştiga poate şi încrederea.

Ştim cu toţii că exemplele pot continua: în sectorul economico-administrativ sunt femei medic veterinar care au salvat unitatea de la câteva catastrofe; la sectorul vizite sunt agente care se descurcă excelent în relaţia cu familiile gălăgioase, revendicative, de multe ori lipsite de educaţie, ale deţinuţilor; la organizarea muncii, sunt colege care negociază la sânge salariile deţinuţilor cu beneficiarii şi aduc venituri bunicele unităţii; la popotă sunt doamne care ne servesc masa tratându-ne ca pe nişte clienţi de vază.

Am prezentat câteva situaţii reale (sunt sigur că dvs. cunoaşteţi unele mult mai elocvente) şi am pus câteva întrebări. Nu am făcut elogiul colegelor noastre, nici măcar nu le-am lăudat. Nu am spus nimic despre faptul că sunt mame şi soţii, două responsabilităţi din ce în ce mai greu de dus la capăt în zilele noastre. Nu am arătat ce calităţi, ce abilităţi sau deprinderi au…

Penifest şi sexul frumos

Cine sunt Admin, Huginn, Patrick, Pălmaşul, Familia Muşat, Stig sau Colecţionarul de amintiri? Cine sunt eu, Vladimir? Invariabil, fiecare dintre vizitatori şi-a pus această întrebare. Unii bănuiesc, alţii presupun, cei apropiaţi îi cunosc. Aţi fi foarte surprinşi dacă aţi afla că unii dintre autori sunt femei? Că unele dintre articolele pe care le-aţi apreciat în mod deosebit şi au avut parte de „rating-uri” mari tocmai datorită realităţilor prezentate şi a adevărurilor spuse pe nume, au fost scrise de femei? V-ar fi incomod să ştiţi că femeile care întreţin acest blog, alături de colegii lor, sunt dintre cele care muncesc cot la cot cu bărbaţii din sistem?

Vă invit la reflecţie şi… acceptare. Veţi fi mai puternici pentru că acceptarea este un alt principiu al puterii. Veţi conduce cu onoare doamnelor şi domnilor şi chiar dacă am zis mai sus că nu aduc elogii femeilor, o să le felicit (pe cele din unităţile subordonate şi ANP) pentru munca lor şi o să le mulţumesc pentru suport, zâmbetul plăcut pe care îl afişează când ne salutăm, culorile vii în care se îmbracă, grija pe care o au faţă de problemele tuturor.

28 comentarii:

theo spunea...

Felicitari,acest articol ca si regulile de utilizare a blogului trebuiau sa apara mai demult.Evoluam spiritual cu totii doar atita vreme cit ne pastram activa capacitatea de a invata,a invata ca DEMOCRATIE inseamna sa-i respect pe toti cei contemporani cu mine si toate drepturile lor,a invata ca doar daca suntem uniti in atingerea scopurilor noastre le vom realiza[scopurile],uniti cu totii:femei,barbati,pazisti,reeducatori,medical,lucratori la birouri sau logistica,o mare FAMILIE alcatuita din truditorii penitenciarelor romanesti;a invata ca tocmai imperfectiunile noastre ca individ dau frumusetea UMANITATII si farmecul vietii daca si numai daca ne acceptam reciproc si ne straduim fiecare individ sa evoluam spiritual.

Anonim spunea...

Exista multe femei talentate in sistem dar sunt si niste prapastii... ca si in cazul barbatilor, dealtfel.

Anonim spunea...

Roze sunt situatiile pe care le-ati prezentat. In realitatea de zi cu zi, tot de barbati ai nevoie. La perchezitii, la introducerea ppl in izolator, la folosirea fortei pentru imobilizarea recalcitrantilor, ai nevoie de un brat de fier. Si daca nu ai oameni de nadejde in astfel de situatii, pui in pericol si viata celorlalti colegi. Asemenea activitati au loc in mod frecvent, iar cele descrise pe blog, au loc poate o data pe an sau chiar mai rar. Asadar, atentie la realitate!

Anonim spunea...

Bai nene,
Ii controleaza (de fond), pe cei de la Severin, doua paziste (nu dam nume) supermeseriase, provenite de la munca de jos.
I-au innebunit pe toti pazistii, mai ales ca stiu unde sa caute, sunt disperati aia, s-ar putea sa se lase si cu taieturi. :))
Asa ca, sunt si doamne interesate sa-si invete/faca bine munca de "petenciala".
Succes celor doua doamne si colegilor de la Severin, ca usor n-o sa le fie.

MOTOC spunea...

Am lucrat cu colege din paza la inst.de judecata care isi faceau mai bine meseria decit colegii,,tugulani,,.Am avut uneori,mai multa incredere in ele ca se vor intoarce ,cu ppl din sala de judecata decat in cei mai apropiati,,tugulani,,ai mei.Si de ce sa_l maniem pe dumnezeu unele parca chiar sunt facute pentru meseria asta,in comparatie cu alte ,,surate,,care nu sti ale ,,cui sunt,,si nu sti ce ti se poate intampla daca o ridici de pe scaun sau o pui sa faca ceva.

Anonim spunea...

Buna seara! Subiect sensibil.Cu un "ochi plangi" si cu "altul razi".Femeia pe "interior " e un cosmar pentru pazisti.Vezi recentul caz de la Rahova si nu doar atat.Daca mai este si sotia,fiica,sora,nepoata,ruda unui coleg...!? Cam 95% au intrat cu pile...Chiar ca sunt rau...poate nu pile,doar rude in penitenciar.Sunt si exceptii si pot sa spun ca zambetul unei femei iti da curaj sa mergi mai departe.O seara buna!@};-@};-@}:-Sunt trei trandafiri: pentru fiecare femeie din sistemul penitenciar.

s. alistar spunea...

Am intuit de la bun inceput ca printre autorii blogului sunt si femei. Nici n-a fost prea greu, date fiind stilul delicat si sensibilitatea textelor. Am mai citit si printre randuri, in sfarsit, nu asta e problema. Problema e ca din nou pornim gresit in discutie. Nu cred ca exista vreun barbat in acest sistem care sa afirme ca femeile nu au ce cauta printre noi. Nimeni nu a acuzat in masa si nimeni, din cate imi amintesc, nu a pus etichete absolute. Discutiile contradictorii au aparut datorita faptului ca, orice s-ar spune, exista in orice colectiv cate o femeie care nu este neaparat si o adevarata doamna. Incerc sa folosesc un eufemism, nu stiu cat de bine imi iese. Ei bine, dumnealor strica imaginea femeilor in general. Nu mai insistam acum pe exemple , ca s-ar gasi destule. Si procentul acesta destul de mic nu merita sa ne pierdem vremea cu ele. Cel putin nu acum. Indiscutabil,marea majoritate a doamnelor din sistem sunt femei onorabile, bune profesioniste, serioase, discrete, respectuoase si respectate. Sunt cam cum ne-ar placea noua, barbatilor, sa ne fie sotiile. Retineti, marea majoritate. Numai ca aceasta majoritate isi vede de treaba la slujba, dupa serviciu isi vede de familie, este modesta si de bun simt, in orice caz, este o majoritate OK. Sunt cateva lichele printre ele care strica imaginea tuturor. Stiti dumneavoastra, chestia cu marul stricat in cosul cu mere bune. Asadar, sa ne fie clar: avem nevoie de dumneavoastra, stimate doamne. Va stimam, va iubim si va respectam. Cum, dealtfel, ne place sa credem ca si dumneavoastra aveti nevoie de noi. Cat despre lichele, nu va faceti griji, au fost , sunt si vor mai fi printre noi pana la sfarsitul veacurilor. Si printre barbati si printre ei. Da` noi acum vorbim de majoritatea cumsecade, nu-i asa?
Sa fiti iubite.

Anonim spunea...

Da, sunt femei de succes in sistem si chiar nu ai ce sa le reprosezi. Barbatilor le este greu sa recunoasca meritele femeii de langa ei in indeplinirea atributiilor de serviciu. Ar cobori mai jos in fata lor. Deh, orgoliu masculin.
Dar la celalat capat sunt niste matracuce de ti se scoala parul maciuca (am zis parul) si mai sunt si sefi care se uita in gura lor cu strungareata si ochelari si la lungimea slitului crapat involuntar iar tot ceea ce spun domnitele e litera de Biblie.
Ce face femeia dintr-un barbat, fie el cu musteata sau fara, imputernicit sau nu...

Nu dau nume caci calomniez si ma ia vreun administrator ;)

Anonim spunea...

SUNT BUNE DOAMNELE DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE , VEDETI SI RATA DIVORTURILOR IN PENITENCIARE .DAR ATENTIE MAJORITATEA SUNT CUPLATE ,CASATORITE SI CU AMANTI .

Anonim spunea...

ai dreptate cel de la 18.38 , dar sunt la Targsor femei foarte bine pregatite profesional , unele au ajuns chiar Ofiterese [cum ? doar ele stiu ,dar mai stim si noi cum ],ca mai sunt si neprofesioniste asta e , ca nu sa mai facut o selectie privind inaltime si greutate "tot asa, asta e " dar mare grija ca sunt si casatorite si cu amanti tot de la locul de munca si merge treaba foarte bine cand lucreaza cot la cot cu amantul.

Anonim spunea...

stai linistit ca in toate penitenciarele se poarta ,ca de astfel in orice domeniu femeia si barbatul sunt supusi pacatului.

Anonim spunea...

Haideţi să facem un exerciţiu. Şi voi aveti soţii/prietene care lucrează undeva, nu-i asa? Au si ele amanţi, pentru că, vorba aceea, e în firea femeilor? Sau, vă cam trece pofta de bârfă dacă vă ganditi la asta? Mulţi misogini, puţini bărbaţi.

Anonim spunea...

O femeie din sistem spunea: "o dau de pomana ca sa aiba barbata-meu pe lumea cealalta ca tare mult ii mai place, nu e sunca ca sa se termine si spalata e ca si noua..."
Ce-o fi vrut sa zica ?

Vladimir spunea...

pentru anonimul de la 14.34 Stimate domn, nu intodeauna este nevoie de un brat de fier pentru a calma recalcitrantii. Se mai poate folosi si o vorba inteleapta (nu toti detinutii recalcitranti sunt retardati)sau tact. Situatiile prezentate nu au loc o data pe an sau mai rar si asta o poate confirma oricine munceste pe sectiile de detinere.De exemplu, cazul asistentelor medicale sau a educatoarelor. Si apoi, chiar daca ar fi cum spuneti, sa inteleg ca femeile sunt inutile daca nu au centura neagra?
pentru anonimul de la 17.24 psihologul de la Rahova nu muncea pe interior, facea parte din colectivul Centrului de Testari Psihologice a ANP care are sediul in incinta Penitenciarului Rahova. Detinutul in cauza era singurul ei "caz" iar imprejurarile care au condus la situatia pe care o stim au fost putin regizate pentru a se descoperi o intreaga retea.
Ideea este ca avem nevoie unii de altii si sa nu ne fie rusine sa recunoastem acest lucru. Penitenciarul este un mediu greu, o lume a barbatilor in care femeile incearca sa faca fata. Sa le acceptam si vom fi mai puternici! Ce s-ar intampla daca le-am respinge?

Anonim spunea...

E adevărat ce spune anonimul de la 16:08 din 22 09.
E control de fond la Severin şi sunt mai multe femei în echipa de control. La pază sunt cele două doamne şi sunt şi meseriaşe şi omenoase în acelaş timp cu cei mici pe care-i controlează. Cei mari cam dau din colţ în colţ pentru că aveau ideea că ştiu totul, dar nu e aşa. Nimeni nu le ştie pe toate.
Problema e dacă se va schimba ceva după acest control, că deobicei controalele vin pedepsesc şi pleacă, treaba merge tot aşa. Se mai fac nişte hârtii, nişte registre de care trebuie să tragi dar în esenţă, şefii tot ăia rămân cu aceleaşi idei...

Anonim spunea...

Din cate am aflat unii din sefii pazisti de la Severin, rasuflasera usurati, cand au vazut ca vor fi controlati de doua femei. Dupa o saptamana de control sufla din greu, fiindca, asa cum au spus cei dinainte, cele doua doamne stiu bine pentru ce-si iau salariile. Sa vedem ce schimbari vor surveni, mai ales ca sunt asteptati Bala (Ion nu Constantin) si Berechet pentru finalizarea controlului. E oricum ceva putred in Danemarca (aia de la Dunare) daca s-a devansat controlul cu doua luni. Poate e Stoica, poate e Sima, poate madam Dumitrele, poate toti trei, vom vedea.

ASCLEPIOS spunea...

Dragi colegi sunteti un pic mai mult misogini:doar femeile din sistem au amanti?,amantii de unde sunt,nu tot din sistem?,rata divorturilor din sistemul penitenciar nu este data si de barbati?,este mai mare la cuplurile in care ambii parteneri lucreaza in sistem decit la cuplurile unde doar 1 lucreaza in sistem?,sincer nu cred.Celui care a dat citatul ala vorba de duh iti dau eu unul mai stiintific medicii spun ca "organele nefolosite se atrofiaza"si este la fel de valabila la ambele sexe,de ce oare in cultura romanesca este mai bine tolerat ca un barbat sa aiba relatii extraconjugale decit o femeie,suntem un popor de misogini?!Exista in sistem ,raportat la numarul angajatilor, mai multe femei lipsite de profesionalism decit barbati?,iarasi nu cred.Cind este vorba de oameni a generaliza inseamna a nedreptati,haideti sa ne straduim sa fim obiectivi cu toata lumea si cu noi insine si cu toti colegii si colegele noastre,adevarul ne va ajuta sa evoluam spiritual,sa fim mai optimisti,sa incercam sa privim partea plina a paharului.

Anonim spunea...

Ai dreptate, amantii de unde sunt ? tot din sistem. Dar e cat se poate de daunatoare situatia cand amantul unei sefe de servicu este tocmai subordonatul acesteia si de aici decurg toate relele in dauna celorlalti: repartizarea inechitabila a sarcinilor in avantajul barbatului "apropiat", protejarea acestuia prin promovarea unei campanii de sustinere atunci cand acesta greseste, prime mai mult decat consistente pentu "baiat", un comportament inexplicabil al femeii "ocrotitoare", sarcini fara rost date celorlalti doar din nevoia de a avea putina intimitate, prelungirea programului de lucru a doamnei pentru a putea fi putin singuri dupa-amiaza, mutarea mobilierului de birou incat sa o aduca mai aproape de el ferita de ochii colegilor, ocheade si complimente care nu-si au rostul intr-un serviciu si multe, multe altele...
E nevoie sa mai zic cine e femeia ? As calomnia, vorba lui Huginn...

Anonim spunea...

Hai, zi-ne si noua cine e femeia. Tu numai spui ca banuiesti. Restul dezvoltam noi.

ASCLEPIOS spunea...

Situatia inversa ti se pare mai usor de suportat?Probabil ca nu ai trait-o,pentru ca eu stiu ca nu este usor pentru un ofiter de penitenciare cu o vechime de 15+ in sistem ,care are in spate o cariera de ofiter de penitenciar,sa participe la un consiliu de comanda unde le este dat ca exemplu de profesionalism,cel mai bun ofiter din unitate, o anume codana blonda,intrata in sistem prin angajare directa si care are 5% spor de fidelitate,in acesti ani a lucrat pe la socio si pe la logistica nu se stie prea bine ce a facut dar ii face sefului celui mare ceva ce nici un alt ofiter nu-i face?!

Anonim spunea...

dar exemple de femei persecutate de sefii lor tocmai pentru ca nu le-a cedat, cunoasteti?

Anonim spunea...

Vladimir, cand ai oameni in subordine, fie ca sunt femei sau barbati, constiinta te indeamna sa ai grija de viata si sanatatea lor (chiar si cea psihica). Prin anii "96 -"97 la Galati a fost luat ostatic un cadru, batut, ranit, inlocuit de un alt cadru pentru ca altfel isi pierdea viata. Eu spun ca un barbat suporta altfel o situatie ca aceasta, dar o femeie, cred ca ramane traumatizata psihic multa vreme. Aici este diferenta. Cum v-ati putea uita in ochii unei colege sau in ochii copiilor unei colege cand unul sau niste ppl-i ar putea sa-si bata joc de aceasta? Ati putea spune ca este meseria pe care si-a ales-o, deci trebuie sa suporte riscurile. Eu spun ca nu este asa. Gingasia si frumusetea unei femei nu trebuie sa aiba de-a face cu brutalitatile ppl-ilor. Mai mult decat atat, ppl-ii stiu ca femeile sunt mult mai usor de intimidat. Pentru ei, ele reprezinta o veriga slaba in puterea noastra de interventie. Aduceti-va aminte de cazul de la Colibasi cu d-na doctor. Zilele trecute la "Stiri" aratau un caz de interventie a politiei, unde o politista nu stia ce sa faca atunci cand colegii ei incercau sa imobilizeze un recalcitrant. Nu sunt impotriva angajarii femeilor in sistemul penitenciar, dar cred ca nu este locul lor in sectorul de detinere, singura exceptie fiind supraveghetoarea de pe sectia de femei. Daca tot este timpul angajarilor, ar fi bine sa se tina seama de aspectele prezentate mai sus.

Anonim spunea...

asclepios, e plin sistemul de cadane blonde cu spor de 5% de care spuneai. Iar treaba cu ce-i face sefului al' mare e lucrul dracului. Si la noi se intampla de astea si i-au sucit mintile omului mai ceva ca mama Omida. De fapt femeia e vinovata ??

Anonim spunea...

Nu. Eu am auzit de femei persecutate de detinuti pentru asemena lucruri.

Anonim spunea...

va multumim pentru opiniile dumneavoastra,chiar daca mai bune sau mai putin bune,totusi trebuie sa ne acceptati.Cum ati spus,,padure fara uscaturi nu exista" ,asta pentru ambele sexe.In familie,ambii lucram in acelasi penitenciar,si ca noi mai sunt si altii,care s-au cunoscut in penitenciar si s-au casatorit(bine fiind burlaci si domnisoare) si ca atare se stimeaza ,se iubesc si se inteleg bine,fara a avea si alte obligatii,si chiar au peste 13-14 ani de casnicie si de asemenea si de cind lucreaza in sistem.Si totusi exista si exemplele pe care dvs le-ati dat ,dar, sa nu uitam,ca daca barbatii si-ar iubi sotiile de acasa si nu s-ar incurca,pleava nu ar avea ce sa faca si pina la urma si-ar vedea de treaba ei.Cunosc o asemenea femeie, care practic hartuieste colegii cu care lucreaza,dar culmea,unii chiar o resping pe fata.Deci in mare parte de voi depinde dragii mei colegi sa fie bine si intr-o casnicie si la munca.Iar de noi oricum aveti nevoie,fie ca vreti fie ca nu,chiar si pe interiorul locului de detinere.Va multumim pentru aprecieri,si nu uitati...fiti barbati.Asta incercam sa fim si noi la munca,sa rezistam in acelasi sistem.
PS.chiar vreau sa ma apuce batrinetile linga sotul meu.

Vladimir spunea...

Si in inchisorile occidentale sunt psihologi femei, medici femei, chiar preoti femei. Este adevarat insa ca au un sistem de securitate ce nu poate fi comparat cu al nostru si riscurile sunt mult mai mici, ati fi tentati sa credeti dar...detinutii lor sunt mult mai violenti si periculosi si sunt sigura ca mediul lor penitenciar este mult mai nepotrivit decat al nostru. Pentru femei.
Pe de alta parte prezenta femeilor in viata de zi cu zi a detinutilor ajuta. Si asta vrem, nu-i asa? Sa ajutam.
Ma simt mult mai bine insotit fiind de un barbat pe un hol de sectie la semideschis, sa zicem, dar colegele mele au un impact mult mai mare asupra detinutilor.Este evident. Si daca ele nu sunt deranjate de prezenta lor (am vazut femei care se misca printre detinuti ca pestele in apa) atunci sa le acceptam. Ne vor face bine tuturor. Lasam la o parte exceptiile.

Anonim spunea...

Toate-s bune si frumoase pana la proba contrarie. Dar in Romania mai intai trebuie sa se produca evenimentul si apoi sa se traga invataminte. Sa dea Domnul sa nu fie asa.

Pentru Vladimir.

Anonim spunea...

Cred ca sunt suficiente exemple de femei care muncesc la acelasi nivel cu barbatii angajati in sistem, desi exista si femei care se folosesc de cu totul altfel de prestatii pentru a avea succes.
Pe de alta parte unii barbati care lucreaza in sistem au comportamente similare detinutilor atunci cand vad o femeie, incercand prin toate metodele sa o cucereasca, indiferent de statutul marital. Dar nu e o solutie sa se arunce cu noroi in toate femeile care lucreaza la penitenciar. Sunt si suficiente probleme create in mediul penitenciar de barbati. Poate inainte de a vedea greselile celorlalti ar trebui sa ne analizam viata proprie si sa vedem daca chiar suntem atat de buni incat putem judeca si arunca etichete pe cei din jur. Poate nu, poate da... De multe ori duritatea cu care judecam slabiciunile celorlalti este determinata de frustrarile proprii si de slabiciunile pe care le negam la noi insine. Poate chiar ar fi momentul sa incepem sa acceptam ca suntem oameni si nu suntem perfecti, indiferent de sex, stare civila, sanatate etc. si atunci poate am comunica mai bine intre noi si am putea sa fim cu adevarat colegi...