Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

joi, 28 august 2008

News Alert: Ordonanta chiriilor in curs de avizare

ANP cu sprijinul Ministerului Justiţiei încearcă să promoveze o ordonanţă de urgenţă care să rezolve problema compensării chiriilor pentru angajaţii din sistemul penitenciar. Posibilitatea acestei compensări fusese introdusă prin OUG 47/2006 şi a fost practic eliminată prin OUG 4/2008.
.
S-a spus la acea vreme că sistemul instituit în 2006 prin completarea legii 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici din ANP este abuzat de către unii angajaţi, deşi astfel de cazuri nu au fost vreodată documentate. Au existat, e adevărat, informaţii privind contracte de închiriere fictive în baza cărora s-ar fi solicitat decontarea cheltuielilor aferente, dar nu s-a luat nici o măsură în acest sens.
.
În 2008, la numai câteva săptămâni de la apariţia OUG 4, s-a încercat modificarea-modificării. S-a încercat, cu acelaşi prilej, şi suprimarea sindicatelor, fapt care a dus la blocarea proiectului.
.
Totuşi legea 293/2004 continuă să aibă numeroase probleme, unele introduse prin chiar OUG 4/2008, iar problema chiriilor nu este singura. Sindicatele din penitenciare (SNLP şi FSANP) încearcă să promoveze şi alte modificări, motiv pentru care astăzi au solicitat o întrevedere la Ministerul Justiţiei. Vor fi propuse modificări ale statutului în ceea ce priveşte:
  • numirea în funcţii;
  • avansarea în categorie;
  • locuinţele de serviciu şi compensarea chiriei;
  • regimul incompatibilităţilor;
  • răspunderea disciplinară şi procedura aferentă;
  • modificarea raporturilor de serviciu;
  • personalul civil cu atribuţii similare funcţionarilor publici.

Se pare însă că intenţia Ministerului Justiţiei este de a propune o formulă de ordonanţă cu un singur articol care să reglementeze doar asigurarea locuinţelor de serviciu şi procedura de compensare a chiriei.

Link-uri utile:

11 comentarii:

Anonim spunea...

Apropo de ABUZURI, pun şi eu câteva întrebări dacă îmi permiteţi:

a) de ce CRĂCIUN ION VALENTIN şi-a dat demisia din U.C.L. fiind şofer la domnul Valeriu Stoica pe 1FEBRUARIE 2002?

b) de ce CRĂCIUN IOANA -ALINA soţia dumnealui a fost încadrată la U.C.L. pe 10 NOIEMBRIE 2002?

c) de ce CRĂCIUN ION VALENTIN NU A PREDAT LOCUINŢA DE SERVICIU, când a demisionat, aşa cum prevede cererea semnată în 02.02.2000 şi înregistrată la D.G.P.,
ocupând-o ABUZIV MAI BINE DE 10 LUNI?

d) de ce locuinţa a fost trecută ULTERIOR pe numele soţiei când nu avea nici un drept conform normelor legale în vigoare la vremea respectivă?

e) de ce există un ACT ADIŢIONAL RETROACTIV la contractul de locuinţă pe numele de CRĂCIUN IOANA - ALINA întocmit în 2005 pe ascuns de PIELEANU MANUELA, specialista în fraude a Serviciului Juridic din A.N.P.?

f) de aceste 2 persoane ocupă locuinţa de serviciu şi la ora actuală fără nici un drept, când foarte mulţi dintre colegii nostrii se chinuie să plătească CHIRII AMEŢITOARE?

g) de ce NIMENI DIN A.N.P. NU DESCHIDE SUBIECTUL ABUZURILOR LEGATE DE LOCUINŢELE DE SERVICIU?

PENTRU CĂ NU STIU, SE FAC CĂ NU STIU, NU VOR SĂ SUPERE SLUGILE.. LUI STOICA, SAU POATE CĂ NU VOR SĂ AIBĂ PROBLEME POLITICE, LEGATE DE OCUPAREA ŞI MENŢINEREA ANUMITOR FUNCŢII DIN SISTEMUL PENITENCIAR

Eu sincer m-am săturat de aceşti POMANAGII............. ai sistemului penitenciar şi de neregulile comise !!!!

DIN PĂCATE, ACEST CAZ NU E SINGULAR SUNT FOARTE MULTE ABUZURI LEGATE DE LOCUINŢELE DE SERVICIU.

Pentru necunoscători U.C.L. este foasta Unitate Centrală de Logistică, actuala BAZĂ DE APROVIZONARE, GOSPODĂRIRE ŞI REPARAŢII JILAVA.


Dacă Pruteanu mă corectează, îi mulţumesc, fiindcă văd dacă am mai greşit în exprimare pe alocuri.

Anonim spunea...

Pruteanueinconcediu!

Anonim spunea...

Nefacemdecap?

Anonim spunea...

chiriile pentru cuiburi se deconteaza? ma refer la alea mari de cotofene....

Anonim spunea...

In general cu locuintele de serviciu e o mare discutie..Marea majoritatea a lor sunt ocupate pina la pensie si dincolo de aceleasi cadre....far termene de predare...Asa ca ...la mai mare.
Referitor la plata chirii...e o discutie is mai mare.Exemplu: eu, X locuiesc in concubinaj cu Y ,iar Y beneficiaza cobform contract incgiriere de ajutor de chirie.Nu e moral dar este legal.Si cu cca x ron...platesc rata la imprumut casa.E legal...am contract.La mai mare.Sa infiintam niste comisii????De moralitate?

Anonim spunea...

cumparati-va domnilor case ,ca aveti bani, va plateste puscariile cu varf si indesat,nu fiti milogi,cu concedii prin PALMA DE MAJORCA...

Anonim spunea...

Pentru anonim,
De necrezut, doamna în cauză se sparge atâta în figuri, a uitat când dădea la sapă pe pământul patriei!!!!!!!!

şi în realitate stă la miloaga peniteniciarelor..........că nu are casă şi e amărâtă ?????


Si pe la Jilava, sunt asemnea specimene !!!!! oameni buni, cu salarii imense şi sunt săraci vai de ei!!!!!!

Anonim spunea...

Îi verifică cineva?

NU, NU NU, NU !!!!!

e SECRETĂ TREABA DOMNILOR!

Cred că s-ar speria lumea dacă ar afla câte case , terenuri şi maşini au aceste persoane pe numele lor, şi ei sunt DOAR NIŞTE SĂRMANI ANGAJAŢI AI SISTEMULUI PENITENCIAR!!!!

DOMNILOR DIRECTORII TREZIŢIVĂ!!!!!

Acordaţi chirie şi locuinţe de serviciu doar angajaţiilor care au nevoie cu adevărat !

PARVENIŢII AU CU CE DOMNILOR !!

Anonim spunea...

Referitor la plata chiriilor...
Sunt cazuri in care aceste chirii nu se acorda pe motivul, vezi Doamne, ca dnul functionar nu este la prima numire in functie...
Adica daca maine vine un proaspat angajat... se acorda chirie... dar daca ai 5 ani vechime...NU!!!
Oare asta nu e un ABUZ al celor ce intocmesc acele dosare si le supun aprobarii ? Ce spuneti?

Anonim spunea...

Buna seara,
De ce nu sunt incurajati angajatii sistemului pentru asi cumpara o ocuinta ? Nu vad corect ca statul sa le asigure locuinta cu chiria platita de unitate, multi dintre cei care au ocupat posturile de anul trecut stau cu chirie de sute de euro iar afara mureau de foame. NU SUNT DE ACORD SA LI S EPLATASCA CHIRII, fiecare SA MUNCEASCA pentru a avea o casa, ca doar au salarii cum nu au alti functionari publici.ASA E USOR, sa vii in sistem, sa-ti dai in chirie aptm pe care il ai intr-o alta localitate, sa stai in chirie si sa plateasca altii. SARANTOCI care nu suntin stare sa-si cumpere o locuinta si mai au salarii de zni de zile BUNE, BUNE, chiar nu am mila de ei. DACA ASTFEL SE INCURAJEAZA TINERETUL PRIN PLATA CHIRIILOR, acestia NICIODATA nu se vor stradui sa fca eforturi pentru a avea o casa. SA LE FIE RUSINE CELOR CARE CASTIGA O GRAMADA DE BANI SI STAU LA MILA CHIRIILOR....RUSINE MARE !! NIMIC NU LE-AS DA ! Sa faca efeorturi ptr a avea o casa ! Le da prea mult, inainte de a lucra in sistem era buna chiria de 50 E, acum le plateste 200 si 300 uniattea...E CORECT ? Cine mai procedeaza asa ca si in sistemul nostru. Tot ofitrul, seful, agentul, sc....are bani de chirii GRASE ! Rusine ! Sa stea PE BANII LUI IN CHIRIE, ca har domnului are salar mare !Imi pare rau dar E UN PUR ADEVAR !

Anonim spunea...

Eu sunt unul dintre cei care au semnat la angajare o declaratie ca nu vor face probleme unitatii in ceea ce priveste chiria (acum cativa ani). Am stat pe unde am putut, cu chirii mari, nu intotdeauna in conditiile pe care mi le-am dorit. Atunci nu platea unitatea nimic. Acum exista aceasta posibilitate. Ii multumesc Lui Dumnezeu ca nu mai am nevoie de ea pentru ca am propria locuinta. De asemenea, ma bucur pentru cei carora unitatea le plateste. Nu sunt de acord cu anonimul care a postat inaintea mea si care le-ar fi luat oamenilor dreptul la chirie. De ce sa o duca greu colegii nostri mai tineri? Lasati-i sa se dezvolte si sa fie in siguranta! E dreptul lor conferit de lege.