Intre un nu rece si moale si un da aproape serafic

Am citit cu mare atenţie toate comentariile postate pe marginea articolului de ieri, articolul prin care eram anunţaţi că probabilitatea de a-l avea la conducerea penitenciarelor pe domnul Ioan Băla este cea mai mare. Comentariile sunt, ca de obicei, pe toate gusturile.

Unii salută cu entuziasm vestea asta, alţii sunt sceptici ori neutri, câţiva au însă mari îndoieli. Am sa mă opresc deocamdată asupra ultimilor, nu pentru ca mi-as fi propus să-i conving de contrariul ci pentru că argumentele aduse în favoarea opiniei lor sunt într-un fel reprezentative pentru felul în care gândesc şi reacţionează unii dintre colegii noştri.

Primul comentator are mari îndoieli pentru că "a auzit" că noul director obişnuieşte să se oprească în loc şi să asculte ce au de spus deţinuţii. Din punctul meu de vedere este obligatoriu ca un director de penitenciar să-şi facă timp să asculte doleanţele deţinuţilor, dar presupunând ca greşesc şi în realitate un director bun nu pierde niciodată timpul stând de vorbă cu deţinuţii unde sunt argumentele care sprijină o asemenea teorie?

Al doilea comentariu pretinde ca Ioan Băla a avut pile la examen. Pe ce se bazează convingerea asta?! Chiar nu poate un om cu 20 de ani de experienţă şi cu rezultate bune să obţină o notă mai mare decât un magistrat care încerca marea cu degetul? Ce e suspect în asta? Ar fi fost bine să fie 100 de candidaţi, e drept, dar asta e o altă problemă.

Ştiu din proprie experienţă ca Penitenciarul Timişoara nu este un penitenciar uşor de condus. Am convingerea dealtfel că, în realitate, niciun penitenciar nu este "uşor". Trebuie să recunosc că nu înţeleg ce anume l-ar putea determina pe vizitatorul nostru să creadă că Penitenciarul Timişoara este unul uşor.

Nu s-a luptat cu Iosif si clica. Ce e drept nu am ştiinţa ca directorii din sistemul penitenciar românesc să se fi împotrivit deciziilor aberante şi abuzurilor înfăptuite de către Iosif et comp şi asta este fără îndoiala o notă proastă. Aflu însa cu stupoare ca Băla a stat pe margine în timp ce restul sistemului se bătea cu balaurii. Unde s-a ţinut bătălia asta de care eu personal n-am auzit niciodată şi unde sunt miile de luptători?! Vreau sa spun alţii decât "vitejii" care se arată întotdeauna după război?!

Şcoala de miliţie era, după ştiinţa mea, singura şcoală de profil la vremea aceea. Acolo era cazată şi arma penitenciare. După 20 de ani situaţia este la fel, doar că Şcoala de Ofiţeri de Miliţie se numeşte Academia de Poliţie. Mă întreb însă unde l-aş putea încadra pe Iosif, care n-a fost nici comunist şi nici miliţian, dar a acţionat şi a reacţionat în anul de gratie 2008, ca fanii lui Stalin din anii '50?

Am avut şi un cititor care ne propune să separăm "comentariile care transmit idei, soluţii, de secţiunea cancanuri." Mă tem că nu pot să fiu de acord nici cu o astfel de poziţie. Nu cred că putem avea pretenţia ca aceste comentarii să fie absolut obiective sau absolut corecte. Fiecare înţelege situaţia diferit şi fiecare are propriile interese. Poate că unele comentarii sunt rău intenţionate sau nu sunt argumentate, dar nu cred că e normal să le eliminăm. Cred că e util dialogului să fie prezentate toate comentariile. Altfel vom face monologul constructivilor, sau dialogul restrâns în cel mai bun caz, şi vom pierde cu graţie contactul cu realitatea.