Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

sâmbătă, 16 august 2008

E sigur: Băla va fi director general ANP pentru urmatorii 4 ani

Habemus praesul!
Zilele acestea se desfășoară concursul pentru ocuparea funcției de director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. La concurs s-au înscris, din păcate, doar două persoane: Ioan Băla și Sorin Curpăn. (Despre motivele acestui eșec în a atrage oameni interesați de această funcție într-o postare viitoare)
.
În urma desfășurării a 3 etape din cele 4 ale concursului a mai rămas în competiție doar domnul Băla. Ca atare, echipa Penifest poate declara că Administrația Națională a Penitenciarelor are un nou director general: Ioan Băla, fost director al Penitenciarului Timișoara. Așadar, felicitări! Cu atenționarea, evident, că, deși îl credităm, vom urmări cu atenția evoluția domniei sale la conducerea ANP.
*
Desfășurarea concursului
Anunțul privind concursul a fost făcut public în data de 4 iulie 2008. Conform acestuia,
concursul constă în următoarele probe:.
a) testarea psihologică;

b) selectarea dosarelor de înscriere, sub aspectul îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor de participare la concurs;

c) interviul pentru susţinerea proiectului de management şi testarea aptitudinilor manageriale;

d) examinarea cunoştinţelor teoretice (proba scrisă).

08.08.2008:
Atât Ioan Băla, cât și Vasile Curpăn sunt declarați admiși după testarea psihologică din 6.08.2008;

11.08.2008:
Sunt anunțate rezultatele selecției dosarelor de înscriere la concursul de ocupare a funcției de director general. Ambii candidați trec proba dosarului;


14.08.2008:
Are loc proba interviului pentru susținerea proiectului de management și testarea aptitudinilor manageriale. Ioan Băla primește nota 8,88. Vasile Curpăn ia nota 5,16 și iese din concurs, nota minimă obligatorie fiind 7;


Urmează proba scrisă, unde nu se mai poate întâmpla nimic.
*
Cine sunt cei doi candidați?
Vasile Sorin
Curpăn - magistrat în cadrul Judecătoriei Bacău. Conform declarației de avere din 2005 nu avea decât un autoturism Ford, proprietate personală, producție 1993. Nu își depunde declarațiile de avere în 2006 și 2007. În 2008 revine cu o declarație de avere care arată un om fără niciun fel de bunuri sau active financiare, ci doar datorii la 4 bănci în valoare totală de 11 000 de euro și 76 000 de RON. Avand în vedere că nu și-a cumpărat nimic de banii ăștia, bănuim că sunt banii de concediu. În fine, nu putem spune prea multe despre domnul Cupăr, deoarece nici domnul Google nu ne spune prea multe. Știm doar că omul a mai încercat pe la concursul pentru o funcție de conducere la Judecătoria Bacău. Fiind unic candidat a reușit să fie respins pentru că nu îndeplinea condițiile, primind doar calificativul bine.

Ioan Băla - director interimar al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Conform declarației de avere din 2008, are două terenuri intravilane, în Recaș și Timișoara, o casă în Timișoara, două autoturisme, Solenza și Skoda Octavia, și o datorie de 7500 de euro la o firmă de leasing auto. Nu și-a completat declarația de avere în 2007. Între 1997 și 2008 a fost director al Penitenciarului Timișoara. Foarte apreciat în sistem, Penitenciarul Timișoara devenind un fel de legendă a modului în care trebuie condusă o unitate penitenciară. Retras și atent cu propria imagine, nu s-a remarcat prin poziții ferme față de soarta sistemului penitenciar, mărginindu-se să-și facă bine treaba la nivel local.

50 comentarii:

Anonim spunea...

"Mata blanda, zgarie rau", asa spun cei de la Timisoara. Am auzit ca este receptiv la doleantele ppl-ilor. O fi receptiv oare si la doleantele angajatilor din sistemul penitenciar?
Vom vedea!

Anonim spunea...

Felicitari domnule!
Tuturor magistratilor din sistem care au avut functii de conducere sau au rivnit la asemenea functii, i-as investi obligatoriu in functia de judecator delegat :::))))))), sa munceasca si ei cu ppl-urile :)

prosper om de afaceri spunea...

Daca va fi totusi director general ANP pe 4 ani vom vedea,multe se pot intampla in 4 ani,stau si eu si gandesc precum o parte din colegii mei si spun adesea:
- O fi fost oare pe bune sau a avut ceva proptele pe sub biroul lui Predoiu
- Sa fi fost magistratul de Bacau atat de slab in notiuni de drept penal si management penitenciar de balta avand in vedere studiile de specialitate absolvite
- De ce au fost numai 2 inscrisi la concurs, se pregatea oare aceasta promovare si nu a fost nevoie de prea multe sageti care puteau sa incurce lumea
- speram cu totii ca ceea ce spune anonimul de la ora 01.15.00 sa nu se intample desi........sunt mari sanse
- Pe cand concursul cu adjunctii ANP ca si acolo se pare ca este densitate foarte mica pe un loc eligibil
- De ce a fost nevoie de aceste descalecaturi istorice a celor din Banat si Moldova spre ANP Bucuresti ca mai apoi sa fie aproape unicii la concursuri se va vedea in timp pana atunci MULTA BAFTA

Anonim spunea...

Suntem un popor imatur si inca avem nevoie de un conducator-tatuc. Domnul Bala este o legenda a sistemului pentru ca a pornit de jos, s-a mentinut 10 ani la conducerea unui penitenciar apreciat pentru conexiunea deosebita pe care o are cu societatea, este receptiv, dar si ferm. E conducatorul cel mai potrivit pentru sistemul romanesc, sistem invadat de conducatori fara vocatie in acest domeniu, dar si de subordonati fara demnitate profesionala (cu exceptiile de rigoare). La noi demnitate inseamna nesimtire, incapatanare. Noi toti confundam termenii. Un om demn este taxat ca fiind incapatanat, iar un nesimtit poate fi considerat demn. Valorile noastre sunt varza, sunt intoarse pe dos. Profesionalism inseamna sa fii dur, inflexibil sau smecherit. Toti vrem sa muncim in conditii mai bune, dar ce inseamna asta pentru fiecare. Domnul Bala isi va lua concursul (se stia, era stabilit dinainte), dar asteptarile angajatilor sunt diferite: unii asteapta sa ne intoarcem in 1990, altii sa mergem inainte, altii pur si simplu sa fie liniste, iar altii sa se intample, in sfarsit, cate ceva. Dupa aceasta unanimitate, va urma o deziluzie. Vom vedea cum va reusi competentul domn Bala sa depaseasca cele doua momente la fel de grele (si succesul si deziluzia ne tulbura) si cum va reusi sa urneasca acest mamut care este sistemul penitenciar romanesc. Va multumim, domnule Bala, ca ati acceptat sa mergeti la Bucuresti si va iertam ca ati participat la acest concurs aranjat. Oricum, dvs. v-ati dovedit calitatile manageriale. Va asteptam de mult. Succes! Si mai e ceva... Faceti ca acest sistem sa ne permita sa ne semnam cu adevarat pe Penifest.

Anonim spunea...

Nimeni nu garanteaza mandatul de 4ani...Cand o sa se schimbe ministrul justitiei o sa fie schimbat, binenteles pe motive ,, manageriale "...

ART. 51^2 Legea nr. 293 din 28 iunie 2004, privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor

(1) Revocarea din funcţia de conducere şi numirea într-o altă funcţie se dispun în cazul în care nu mai sunt întrunite condiţiile necesare pentru îndeplinirea funcţiei de conducere, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale.
(2) La verificarea organizării eficiente a activităţii vor fi avute în vedere, în principal, următoarele criterii: folosirea adecvată şi eficientă a resurselor umane, materiale şi financiare, evitarea pierderilor, evaluarea necesităţilor, gestionarea situaţiilor de criză, raportul resurse investite - rezultate obţinute, gestionarea informaţiilor, organizarea pregătirii şi perfecţionării profesionale şi repartizarea sarcinilor.
(3) La verificarea comportamentului şi comunicării vor fi avute în vedere, în principal, comportamentul şi comunicarea cu subalternii, cu persoanele aflate în stare de detenţie, cu alte persoane sau instituţii cu care intră în contact, precum şi cu mass-media, asigurarea accesului la informaţiile de interes public şi transparenţa actului de conducere.
(4) La verificarea asumării responsabilităţii vor fi avute în vedere, în principal, modul de îndeplinire a atribuţiilor prevăzute de lege şi regulamente, implementarea strategiilor naţionale şi secvenţiale în domeniu şi modul în care sunt respectate drepturile persoanelor private de libertate, precum şi celelalte dispoziţii legale privind executarea pedepselor.
(5) La verificarea aptitudinilor manageriale vor fi avute în vedere, în principal, capacitatea de organizare, capacitatea rapidă de decizie, rezistenţa la stres, autoperfecţionarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung, iniţiativă şi capacitatea de adaptare rapidă.
(6) Împotriva ordinului sau deciziei de revocare din funcţie se poate face plângere la instanţa competentă, potrivit legii.

Asa ca daca cititi bine oricand poti sa sari din schema ,, politic "

A/X spunea...

Cred ca domnul Băla este potrivit pentru aceasta functie. Sigur ca mandatul de patru ani nu este garantat si ca pot fi schimbari politice. Sigur ca nimeni nu e perfect.

Avem insa pe cineva care a dovedit ca poate si care e dispus sa se inhame la caruta ANP. Haideti sa-l sprijinim, sa-l lasam sa munceasca o vreme dupa care sa facem evaluarea. Concesia asta am facut-o involuntar pana acum. Am dat credit, volens nolens, unor magistrati care habar n-aveau despre ce e vorba.

Huginn spunea...

"Habemus praesul!"

Mă trezesc, pornesc calculatorul şi văd scris cu roşu: Habemus praesul!. Instinctiv apelez la domnul Google, care nu mă lămureşte la o primă căutare. Primele pagini de rezultate nu-mi spun nimic.

Mă gândem că în pofida sonorităţii ciudate însemană ceva de genul "director general al ANP". Şi totuşi trebuie să fiu sigur. Aşa că cer lămuriri autorului.

Un dicţionar latin - român mă lamureste. Praesul înseamnă dansator, protector, director. Sunt sigur că asta va trebui să facă şi dl.Băla la ANP după ce i se termină luna de miere.

Anonim spunea...

Poate colegii din Penitenciarul Jilava ne pot impartasii din experienta lor cu BALA, acumulata in 10 ani.
In asa fel il putem cunoaste si noi ceilalti mai bine.

Anonim spunea...

Timişoara nu Jilava. Mai la vest prietene. mai la vest. E un tip extraordinar Băla. Şi ca orice om extraordinar nu e nici măcar perfect.

Anonim spunea...

Salutare tuturor. Macar prin acest blog il putem cunoste cu adevarat pe acest Bala. Pentru ca Timisoara este cam departe, si avem experienta negativa cu Aradul.

Anonim spunea...

Sorry, cu Jilava. Cred ca e datorita articolului precedent postat pe blog.Ar fi fost bine daca ar fi avut scoala veche de Jilava (gen Parjol, Axinte, Baditoiu, Pintoiu si multi altii trecuti in nefiinta, din punct de vedere penitenciar).Ca Timisoara e una dintre cele mai usoare penitenciare din Romania.

Anonim spunea...

Daca eu imi fac ordine in curte, imi pun fiecare lucru la locul lui si ma ingrijesc de toate, iar tu ai o curte abramburita, plina de mizerii si cu toate cele distruse, probabil ca tu vei veni si vei spune ca am o curte usor de intretinut. Nu e usor de intretinut, e intretinuta. P. Timisoara nu e unul ("una?!") dintre cele ami usoare penitenciare, ci este un penitenciar in care s-a muncit mult si cu cap, e rezultatul muncii domnului Bala si a echipei pe care dumeanlui a format-o in multi ani. Jilava a fost batalion disciplinar pentru ANP-istii indezirabili. De aceea curg zoaiele pe ea.

Anonim spunea...

Buna dimineata Huginn.E bine ca te-ai trezit,ca ai pornit pc-ul, ca ai vazut rosu(la mine e o nuanta,sa umblu la rezolutie) e bine ca avem director general,e bine ca avem google,e bine,e bine,e bine...Sa ne fie de bine!

Anonim spunea...

Iar ai dat-o in bara, prietene. Mai intai confunzi Jilava cu Timisoara iar acum emiti o alta ineptie: Timisoara e "una"din cele mai usoare penitenciare din tara...! Sa mori tu! De unde stii, chibitule? Ai lucrat cumva pe sectii sau la numeroasele puncte de lucru de la Timisoara, ai facut cumva ore suplimentare, zi de zi, te-ai confruntat cu lipsa de personal din penitenciarul Timisoara, cu escortarea la cele peste 32 de instante şi organe judiciare pe care le deserveste Timisoara? Habar nu ai, şi ca tine sunt mulţi alţii care vorbesc despre sacrificii, profesionalism, manageriat, reforma. De fapt asta este caracteristica de baza a poporului român: sa clevetească; el, teoretic, le stie intotdeauna pe toate, dar practic? Ce facem cu practica stimabililor? Ati reusit sa constatati in perioada asta disfuncţionalităţile pachetului de acte normative care reglementează executarea pedepselor privative de libertate? Ati făcut propuneri de imbunatatire/modificare a lor? Bla, bla,bla! Sunteţi obisnuiti decât sa clevetiţi, sa incitaţi: "oare de ce dl. Bala, oare nu are pile la Predoiu, vai, dar e cam departe Banatul, de ce tocmai el..."Acordati-i sprijinul, evidenţiati-va, faceţi propuneri pertinente şi realiste şi sunt convins că veti putea, intr-un final, daca nu sunteti prea grabiti, să-i descoperiti adevăratele calitati, de OM şi bun manager. P.S. Bineinteles că lichelele se vor considera intotdeauna nedreptatite atunci când sunt puse la muncă. Nu vă mai smiorcăiti, nu va mai lamentaţi, puneţi osul la treabă.

Anonim spunea...

Am inteles d-le comandant."SA TRAITI"!

attila spunea...

Sa stiti ca sunt si "Pupincu....." care deabea asteapta sa iasa Bala ca sa-si poata exercita dreptul de lingau.
Acum cateva zile in urma trece domnul viitor director general intr-o vizita "neanuntata"(decat cu vreo 3-4 ore inainte)si sa vezi pregatire:sterge praful, scutura covorul, unge portile, aduna chistoacele de pe jos, mergi din camera in camera pune ppl-ul sa faca curatenie, sa ascunda hainele de la uscat, sa nu fie paravane , sa aiba grija ce vorbeste vezi doamne ca vine viitorul sef fostul coleg in contrul.
Sa fi vazut ce trenura bietul sef de tura si inca vreo doi sefi chemati de acas.
Daca si pentru domnul Bala ascundem ce este rau in penitenciarele patriei (dumnealui conoaste tot stiie tot atunci ce rost are sa ne ascundem)va fi prost informat si atunci peste vreo luna doua o sa vedem scris pe aici ca nici asta nu este bun , nici asta nu stie sa-si faca meseria.
Hai sa fim seriosi.Noi suntem de vina ca nu merg lucrurile spre bine in sistemul asta , inca ajutam niste directori marioneta care cauta sa tina de scaun cat mai mult sa faca tot posibilul ca la urmatorul control sa iasa bine si sa fie felicitat ca de, asa capata salarii de merit si cine mai stie ce bonificatii

Horea spunea...

Bai Attila, tu iar ai mancat carne de sub sa? Lasa oamenii sa faca si ei curatenie. Ar trebui sa te scandalizezi cand nu fac. Nu crezi?

Anonim spunea...

În curând vom vedea ce hram poartă acest timisorean care a stat pe burtă când sistemul se bătea cu iosificii, stanii, marinii si spaiucii.S-ar putea să avem mari surprize.
Să nu uităm că are scoala de miliţie făcută.
Ex.activitatea profesională a domnului Băla:
• martie-aprilie 1990 – ofiţer instructor pază la Penitenciarul Timişoara;
• ianuarie 1989 - februarie 1990 – comandant al Secţiei Exterioare de Deţinere Oraviţa, aparţinând Penitenciarului Timişoara;
• noiembrie 1986 - ianuarie 1989 – ofiţer cu pregătirea militară şi de specialitate a personalului din Penitenciarul Timişoara;
• august 1986 – ianuarie 1986 – ofiţer de serviciu la Penitenciarul Timişoara;

În concluzie, vor veni la putere tot ofiţerii de miliţie.
Parcă era vorba că vor pensiona toţi cei care sunt angajaţi înainte de revoluţie.

Anonim spunea...

Bai, Banatul e departe ca el e fruncea, iar Jilava e curul.

Anonim spunea...

Are aceiaşi scoală ca şi Movilă...

Anonim spunea...

Le vrem pe p.p. la Jilava. Dupa renovare. Pana atunci, la Iasi cu ele.

Anonim spunea...

Ce informări la securitate făcea domnul Băla inainte de revoluţie...Era doar ofiţer de miliţie şi subordonat securităţii...

Anonim spunea...

A verificat cineva de curiozitate Arhiva SIPA cu privire la activitatea informativa a domnului Bala?????? Sau dosarele securitatii???

maya spunea...

Vizitez acest blog si citesc comentariile oamenilor din sistem. Sunt pareri pe care le impartasesc, pareri cu care nu sunt de acord, intalnesc idei novatoare scrise de oameni de calitate dar si barfe, rautati si delatiuni protejate de anonimat. Cineva asemana discutiile de pe blog cu varianta online pentru sistemul penitenciar a emisiunilor lui Dan Diaconescu. Si daca citim multe dintre comentarii, nu putem decat sa ii dam dreptate. Nu e greu sa folosesti numele real al persoanei care ti-a intrat in colimator si sa scrii ce stii, crezi sau doar ai auzit, atata vreme cat “semnezi si o dai anonima”. Oare nu asa procedau si “informatorii” rau-intentionati ai vechilor structuri pomenite aici? Ii stia cineva? Nu, cel mult banuiai ca in dosul zambetului amabil al vreunui coleg sta bine pitit nemernicul ce a scris minciuni despre tine. In cazul lui, tot mai era o sansa ca cel care verifica informatia sa fie de buna credinta. Nu sunt printre cei nominalizati aici, dar cunosc persoane despre care s-au scris multe lucruri neadevarate, doar cu intentia de a le denigra. Si cunosc persoane care refuza sa faca vreun comentariu, desi au ce spune, doar pentru ca fac parte din categoria celor care nu vor fi prezenti niciodata in studioul otv. Poate ca asta ar trebui sa faca administratorul blogului: sa separe comentariile care transmit idei, solutii, de sectiunea cancanuri. Poate atunci blogul nu va mai avea atatia vizitatori, dar cu siguranta va oferi mai multe solutii pentru redresarea situatiei de criza in care ne aflam. Ne-am bucurat cand a fost numit interimar domnul Bala si am devenit mai increzatori ca lucrurile vor lua o cale mai buna, iar acum ca a luat concursul s-a schimbat treaba? Nu mai e acelasi profesionist pe care il asteptam de ceva vreme si care sa inteleaga ce facem noi in penitenciare? Ce urmeaza acum? Ne asezam la panda si asteptam momentul sa il atacam sau ii acordam creditul si spijinul nostru? Domnule Bala, va multumesc si eu ca ati acceptat provocarea de a face pentru noi ce nu s-a facut pana acum si va doresc multa putere de munca.

Anonim spunea...

O avea aceeasi scoala ca si Movila, dar sigur stie sa scrie corect, nu ca tine. Esti atent? "Aceeasi scoala", nu "aceiasi scoala". Tu sigur n-ai fost la scoala cu Movila pentru simplul motiv ca nu ai prea fost pe acolo.

Anonim spunea...

"sistemul se bătea cu iosificii, stanii, marinii si spaiucii"

Tu esti chiar penibil. Cine se batea? Toti stateati in pozitie de drepti ca niste slugi de doi bani. Daca venea unul in control i-ati fi facut si papucii. Domnul Bala si-a facut treaba bine acolo unde a fost. Asta e ceea ce trebuie sa facem cu totii.

Edy spunea...

Citind ultimele postari am senzatia ca ma aflu la revolutie. E de bine. Zvacneste fiara comunismului in noi, se zbate, dar moare incet-incet. Bine ati venit, domnule Bala.

Anonim spunea...

De ce domnul Bala minte in CV ca a facut intre ani 1983 – 1986 Academia de Poliţie „Al. I. Cuza” din Bucureşti???
Îi este ruşine că a absolvit Scoala de ofiteri activi de militie???
Că aşa se numea pe atunci Academia de Poliţie „Al. I. Cuza”, şi nu avea clasa de penitenciare.
Ieşeai de acolo ofiţer de militie...

Anonim spunea...

Ne vor conduce militienii.URAAAAAAAAAAAA

Anonim spunea...

Asta-i poza de la o nunta? Alta n-ati gasit?

Anonim spunea...

Da mai sunt atent! Zilnic ma intrebi daca sunt atent si-mi spui ca sunt penibil.Unele greseli le fac intentionat sa nu ma ghiceasca astia.Las-o naibii de gramatica ca m-ai omorat.Mai fa un blog si premiaza cea mai buna idee a saptamanii,a lunii,a trimestrului,a semestrului,a anului...poate ne si separam...agramatii cu scoala profesionala (3 ani)de-o parte,copy paste de-o parte...apropos: "astia licentiati "la zi, la distanta,la ff,etc, in situatii de criza va bagati pe sub mese sau sunteti in concedii medicale?(Sunt si exceptii)Raspunsul il primiti de la ppl si agenti.

Anonim spunea...

Hei, tu ala care-i tot dai inainte cu militienii. Probabil esti absolvent de academie pentru ca numai aia sunt asa de ingusti in gandire. Ce legatura este intre scoala facuta acum 20 de ani si clipa actuala? Ai fost obisnuit sa crezi ca numai voi, cei cu academia, sunteti capabili sa conduceti. Uita-te in jurul tau: pe toate functiile sunt oameni care nu au facut academia si care se descurca MUUUUULT mai bine decat tine. De fapt voi la ce va pricepeti in afara de a emite pretentii? Cam la nimic se pare!!! Ati fost depasiti la toate capitolele.

Anonim spunea...

Un militian va ramane pentru totdeauna militian.Lupul isi schimba parul dar naravul ba.

Anonim spunea...

Fara nici o indoiala am avut dreptate. Si tu inainte de a fi "academician" ai fost absolvent de liceu, scoala generala. Iar inainte de asta ai fost... analfabet. Nu cred ca esti de acord cum ca ai fi cumva analfabet.
Toata lumea evolueaza daca pune mana pe carte. Numai absolventul de academie nu are nevoie. Isi inchipuie ca e deja "academician" :).

theo spunea...

Domnilor si doamnelor comentariile dumneavoastra se cam bat cap in cap.Ex.nr.1"mita blinda zgirie rau"a auzit ca este receptiv la doleanteleppl-ilor versus:are scoala de militie,un militian tot militian ramine?Personal consider ca militian era cel care avea nostalgia vremurilor in care nu era nevoit sa respecte drepturile ppl-ilor.Ex.nr.2Timisoara nu este si nu a fost niciodata un penitenciar usor, dar pentru asta este necesar sa mai calatoriti ca sa cunoasteti sistemul in care lucrati si pe care il comentati,observ o mare tendinta de a generaliza de la unitatea proprie la nivel de sistem ,fara sa ne gindim ca uneori situatia unitatii noastre poate fi particulara,mai apoi credem ca unitatea noastra este cea mai grea,cea mai napastuita,cel mai putin apreciata.Cel care multumea blogului ca poate sa-l cunoasca pe domnul Bala,ca e departe Timisoara de unde stie atit de bine exemplul negativ de la Arad,acest penitenciar este chiar mai departe decit primul?Fiti convinsi ca in fiecare penitenciar veti gasi si oameni de calitate,buni profesionisti,lucruri bine facute dar si revesul medaliei,pentru ca orice medalie are doua fete.Bineinteles ca nu poate fi garantat mandatul de patru ani dar ne-ar prinde bine putina stabilitate in managnementul penitenciarelor tarii.Multumesc domnule Bala ca ati acceptat aceasta provocare,va doresc si eu putere de munca si va transmit ca noi toti cei care nu ne-am pierdut speranta in ceea ce priveste viitorul acestui sistem suntem alaturi de dumneavoastra sa va felicitam atunci cind faceti lucruri bune si sa va atentionam cind gresiti.

Anonim spunea...

Nu trebuie sa te straduiesti prea mult ca sa pari penibil. Fii tu insuti! Si ti-am scris asa nu pentru greselile gramaticale, ci pentru ideile pe care le propagi.

Anonim spunea...

frumos, frumos! comentarii inteligente, corecte gramatical, de buuuun simţ... cred ca ar trebui sa va legaţi mai mult de cei din sistem decat de cei din afara lui. fiindca trebuie sa recunoastem ca nu iosifii si spaiucii sunt vinovati de "nevelul" multor lucratori care cer drepturi peste drepturi.

Anonim spunea...

Buna ziua! Ai dreptate.Pot sa fiu eu insami.Daca sunt periculoasa se poate schimba regimul de executare sau retrage dreptul de a mai scrie.Esti putin incurcat?Poate locul nostru nu e aici!Si Pascoi si Mitica au "gauri in scheme".Sunt sigur ca mai invatam cate ceva.Iti doresc tot binele din lume.O duminica minunata!

Anonim spunea...

buna ziua tuturor
felicit initiatorii acestui blog, ma simt "liber", in sfarsit.
De d-l Bala.......am auzit numai cuvinte de lauda(pe verificate). vedem mai departe ce o sa faca, in acest sistem putred din temelii.
am ca exemple pnt. satu mare si baia mare, unde nu se mai termina cu interimatii, sunt o gramada de imcompetenti, profesionistii sunt tinuti departe pentru ca ppl-istii se plang si domniile lor au de raspuns acestor ppl-lei si sunt tare anagramati, e grea limba romana.
la asceste penitenciare nu prea vad o normalitate in urmatoarea perioada.
in rest, numai de bine

Anonim spunea...

Cei de la Timisoara nu-l pot decat lauda, sunt fericiti ca au scapat de el.
Poate ne explica domnul Bala cum au avut loc anumite transferuri imediat cum a fost numit interimar.
Poate ne explica cum l-a numit director la Craiova pe un alt Bala (Constantin, cu precizarea ca nu este ruda cu el)si a aprobat transferul sotiei acestuia de la Timisoara (lucra la prevenire)la penitenciarul Pelendava, in conditiile in care exista o lege care face mentiunea clara ordinea stricta de ocupare a functiilor sau de avansare.
Aceasta numire de la Craiova pe perioada de 90 de zile se va transforma ca si in cazul dir. gen. Bala cu promovarea examenului, doar cu el da examenul.
Indiferent ce intentioneaza sa faca (nu face de capul lui ) ii
urez mult succes.

Anonim spunea...

Vorbesti prostii. Oamenii regreta ca a plecat dl. Băla. Era un comandant bun si sper sa fie un director al ANP si mai bun. Sa demonstreze ca ofiterii de penitenciare sunt capabili sa conduca acest sistem. Sau va e dor de Iosif si gasca?

Anonim spunea...

Haideti sa va dau un exemplu despre ce fel de OM este domnul Bala:in urma cu ceva ani de zile un coleg de la Aarad a fost operat pe cord la clinicile de la Padurea Verde ,dl. Bala l-a sunat i-a dat numarul sau personal de telefon si i-a spus "pentru orice problema apelati la noi, suntem in localitate Aradul este mai departe",cind s-au dus colegii de la Arad, cu trei masini, sa doneze singe la Timisoara pentru cel internat ,cadrele de la centrul de recoltare sagvina Timisoara au intrebat"ce fel de VIP este acest domn ca au fost deja o gramada de salariati de la penitenciarul Timisoara sa doneze singe pentru el?"Nu era VIP, era un simplu subofiter care lucra de multi ani in sistem,este un pensionar fericit in ziua de azi,fericit pentru ca traieste,pentru ca operatia a fost un succes,pentru ca se simte bine si asteapta sa-si creasca nepotii cind o fi sa fie.In concluzie dl. Bala este uman si sensibil la nevoile tuturor oamenilor atit cadre cit si ppl.Referitor la remarca militian sa stiti dragii mei confrati mai tineri ca pe vremea comunistilor se intra mult mai greu la o scoala si se termina mult mai greu decit in ziua de azi,era nevoie de ceva mai mult decit de banii babacilor,uneori ,nu intotdeauna,specialistii formati pe vremea comunistilor sunt mai profesionisti decit cei formati in ziua de azi, nu toti au absolvit la SCOALA DE PARTID.

Anonim spunea...

Transferurile ilegale sunt deja o alta poveste. Ar dori admin sa scrie pe aceasta tema ? Doar despre cele facute dupa intrarea in vigoare a noilor reglementari legislative de anul acesta. Si multe au fost pe functii de conducere ce ar fi trebuit sa fie ocupate prin concurs. Sunt ilegalitati grave pe care unii le trec cu vederea.
Incercam ?

Huginn spunea...

Incercăm. Ne ajutati cu toate detaliile? Dacă le aveţi desigur.
Aveti la dispozitie adresa de mail a blogului blogpenifest@yahoo.com şi secţiunea comentarii.

Anonim spunea...

Sa ne fie mai bine cu astfel de
oameni, insa daca este cu SCOALA MILITARA..nu poate fi decat, MILITIAN...toti cei care au o astfel de scoala chiar si tinerii de azi, o cam iau razna, sunt ingusti la minte, sunt asa cum se spune despre MILITARI !
Speram ca acest director sa nu-i pupe in FRUNTE pe cei de seama lui, cei VECHI, sa se gandeasca si sa FACA PROPUNERI de disparitie a lor din acest sistem CA NE STRESEAZA, NE TERMINA PSIHIC CU TEORIILE LOR INVECHITE SI PRACTICI VECHI, sunt OAMENI F F EPUIZATI cei care au 20 - 30 ..de ani IN SISTEM si care au facut o SCOALA MILITARA ...MILITIANA....cu astfel de oamni iti mananci sanatatea numai ascultandu-i CA AU FOST CINEVA, CA AU O SCOALA MILITARA, etc...FACETI CURAT DOMNULE BALA, cei batrani sa se pensioneze ca oricum nu fac nimic, nu mai sunt instare, lucram NOI PENTRU EI, dar ei ne calca pe nervi !!! PREA OBOSITI DUPA ATATA MILITARIE !!! LA PENSIE CU EI !!! SUCCESE NOULUI DIRECTOR si SPERAM SA FACA TREABA, e oricum tanar, frumos, destept ! Si sa nu TIPE la subalterni CA SI MILITIENII VECHI, sa aiba rabdare la oameni chiar daca are 20 de ani de militarie !! SUCCESE !!

Anonim spunea...

Exista si destui tineri invechiti, tupeisti, plini de ei si incompetenti. Sa nu generalizam! Profesionistii sunt profesionisti, indiferent de varsta.

Anonim spunea...

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, ştiaţi că se pot face bani din pagini albe? Se poate, şi încă într-un mod sfidător. Cu riscul de a mă repeta, iar vă vorbesc despre cărţi. Cea de acum are o "reţetă". În primul rînd, se numeşte "Tot ce ştiu bărbaţii despre femei". Se spune că se vinde bine (depinde de cît de fraieri sau cu simţul umorului, sau etc., îi sînt cititorii). Pe spatele copertei scrie: "Cutremurătoare operă enciclopedică a celebrului Knott Mutch, specialist în antropologia sexelor" etc., etc. Hm, autorul se numeşte Knott Mutch ("not much" – "nu prea mult")?!? Ei bine, cînd o deschizi, întîi rămîi mut, apoi rîzi, apoi începi să vorbeşti singur. De ce? Paginile cărţii sînt ALBE! Albe, albe. Vorbeşti din ce în ce mai tare cu tine

Anonim spunea...

E limpede ca intr-o puscarie BOIERII sunt sefii de la logistica, contabilul sef si seful cadrelor,au cele mai tari masini ,cele mai tari case,cele mai penetrantebile pile pe plan loco ,cele mai sofisticate vacante, de ce oare monseur UNGUREANU?....

Anonim spunea...

burcu pupa adanc si apasat : http://onouaatitudine.blogspot.com/2008/08/anpare-director-general-functie-ocupata.html

Anonim spunea...

Pentru anonim 17.08.2008 16:51:00, ai dreptate. Bala Constantin e nepotul matusii Stanoiu Rodicutza, asa se explica multe.