Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

sâmbătă, 2 august 2008

ANP: Siguranţă versus educaţie. Ceea ce ne uneşte este mai puternic decât ceea ce ne dezbină?

Cei de la siguranţa deţinerii şi regim penitenciar îi consideră naivi, neimportanţi şi sâcâitori pe cei de la educaţie. Aceştia la rândul lor îi caracterizează pe cei de la siguranţă şi regim ca fiind rigizi, neînţelegători, milităroşi.

E ceva de câştigat din această rivalitate? Sunt bine puse etichetele?

Aceia care consideră că scopul detenţiei este doar o custodie sigură fără evenimente se axează pe ideea conform căreia infractorii sunt pedepsiţi de societate prin privarea de libertate şi… asta e totul. Nu contează ce face deţinutul după liberare! Prin urmare se vor lua toate măsurile pentru siguranţa locului de deţinere şi dacă nu ar fi “încurcă-lume” de educatori cu activităţile lor, toate ar merge foarte bine şi nici un eveniment nu ar deranja liniştea coridoarelor cu uşi bine încuiate.
.
Sectorul operativ este “de bază” şi acolo se întâmpină cele mai mari dificultăţi în relaţia cu persoanele private de libertate şi aparţinătorii. Invers, educatorii se consideră epicentrul activităţilor, fiind de părere că reintegrarea socială este scopul primordial, iar ceilalţi sunt la dispoziţia lor, în urmărirea obiectivului măreţ.

Să fie diferenţele chiar atât de mari?


În general, cele mai puternice camaraderii se dezvoltă în sectorul operativ. Escortele sunt o echipă, lucrează într-un risc permanent. Supraveghetorii sar unul în sprijinul altuia fugind pe secţia unde se anunţă probleme. Perimetrul (garda) se ajută, aproape nici un control nu-i prinde descoperiţi, evadările sunt rare.
.
Când un coleg e la nevoie se lasă de-o parte duritatea. La bere se merge tot grupat, iar asta creşte coeziunea. O eventuală lipsă de vigilenţă ne afectează pe toţi. În cazul unui eveniment, va fi tras la răspundere şi educatorul care ar fi trebuit să cunoască deţinutul implicat!

Educatorii au obligaţia de a elabora programe, de a consilia deţinuţii, de a le organiza bine timpul dar, pe de altă parte, de a completa o sumedenie de hârtii, de a răspunde la termene, de a participa la comisii lungi şi solicitante, de a hotărî viitorul condamnatului. Oare dacă stau mai mult prin birouri sau în cluburi şi nu pe holurile secţiilor înseamnă că nu fac nimic ci doar aşteaptă ziua de salariu?

Pot fi numite neglijente sau inconştiente educatoarele şi asistentele sociale care stau de vorbă cu un deţinut cu grad sporit de risc (condamnat pentru omor deosebit de grav sau viol cu moartea victimei, ori cu probleme psihice), închise într-un club fără supraveghere şi fără cea mai mică posibilitate de a se apăra?

Înseamnă că este dezorganizat educatorul dacă îi cere supraveghetorului să îi aducă la club un grup de deţinuţi, la un program oarecare, pentru ca imediat după ce aceştia se aşează în bănci să plece la o comisie de munci, neplanificată? De multe ori influenţarea pozitivă a unor deţinuţi a uşurat sarcina siguranţei. Când misiunea educatorului eşuează va răspunde şi supraveghetorul în serviciul căruia deţinutul rezistent la programe a comis abateri.

Cât de greu poate fi să observăm calităţile celorlalţi înainte de a le reproşa defectele?

În ambele sectoare există oameni de calitate (nu mă refer doar la cea conferită de studiile absolvite), ofiţeri care se poartă corect cu agenţii, tineri care respectă vârsta şi experienţa. Aşa cum sunt şi agenţi care devin ofiţeri şi uită de unde au plecat sau şefi cu nasul pe sus care nu realizează că pot redeveni peste noapte executanţi.

Sunt convins că şi voi cunoaşteţi exemple de:
· psihologi care rezistă la presiuni şi chiar dacă li se cere să „facă buni de muncă” anumiţi deţinuţi, rămân la opinia lor de profesionişti;
· agenţi cu atribuţii de şefi de tură, care iau cu curaj şi în mod justificat, apărarea colegilor lor în faţa întregii conduceri a penitenciarului;
· supraveghetori care îşi asumă întreaga responsabilitate a unui incident, chiar dacă ar putea să scape mai uşor găsind o vină şi colegului;
· educatori care, deşi au două facultăţi plus un master, îşi recunosc în faţa supraveghetorului vina de a-l fi pus într-o situaţie delicată;
· agenţi care pun mână de la mână pentru a acoperi paguba rezultată din greşeala unui coleg.

Vă propun să identificăm împreună exemple pozitive despre cum ar trebui să se deruleze această relaţie între „pază” şi „cultural”. Ce-ar fi să povestiţi tuturor despre gesturi ale colegilor voştri de la pază sau educaţie, care v-au impresionat şi poate în acest fel, veţi ajunge şi voi, ca şi autorul, la ideea că deosebirile dintre unii şi alţii sunt nesemnificative în comparaţie cu asemănările.

În scurt timp, în sistemul nostru va fi implementat un proiect interesant (câştigat recent de cei de la Cooperare internaţională din A.N.P.) care în Portugalia a avut succes şi pune accent pe coeziunea dintre salariaţi, pe lucrul în echipă. Sunt noţiuni pe care trebuie să le dezvoltăm aşa cum trebuie să ne dezvoltăm receptivitatea la problemele celorlalţi în egală măsură cu inhibarea egoismului şi a autosituării pe poziţii de superioritate. Identificarea de resurse financiare nu este cheia tuturor problemelor din sistem.

În loc de concluzii

Pentru că sistemul penitenciar are un obiectiv clar încredinţat de societate, reeducarea deţinuţilor în penitenciare sigure, nu este deloc relevant care dintre cele două părţi ale aceleiaşi misiuni are o importanţă mai mare.

Siguranţă şi educaţie, sunt două obligaţii care trebuie îndeplinite simultan. Nu se pot separa.

36 comentarii:

Anonim spunea...

Pe parcursul anilor s-a observat ca problema persoanei private de libertate aflata in custodia sistemului penitenciar de a se integra dupa executarea pedepsei si a fi util societatii din care provine este total depasita,se va intoarce in societate dupa executarea unei pedepse privative de libertate insa in majoritatea cazurilor pentru a savarsi alta infractiune,sau pentru a-si etala calitatile profesionale ( negative)dobandite cat s-a aflat in custodia sistemului penitenciar.De ce nu vorbeste nimeni dintre cei care se considera specialisti in domeniu de faptul ca numai aproximativ 10% se integraza ceilalti devin clienti fideli ai sistemului penitenciar romanesc sau european. O parte din vina o poarta statul care aloca sume considerabile pentru intretinerea zilnica a unui individ care a gresit odata dar care nascut si educat fiind intr-un mediu propice delicventei nu se mai poate reabilita in vecii vecilor.Reeducarea in penitenciarele romanesti aproape ca nu exista,ppl se inscriu la diferite programe si cursuri mai mult pentru a admira formele plinute ale educatoarelor, ei stiu foarte bine ce au de facut. Poate am devenit peste noapte prea europeni trecand de la pantofii de cauciuc la ciorapii albi,de la mesele goale cu un picior la cele pline cu sase picioare,la televizorul color,telefonul celular ascuns te miri pe unde etc,la toate arfele ppl am contribuit desigur si noi dar si Legea.INDIFERENT DE CE FACE SERVICIUL DE REEDUCARE CARE MOMENTAN GAFAIE PRECUM O LOCOMOTIVA CU ABURI CLIENTII PENITENCIARELOR ROMANESTI SUNT DE CEVA ANI CAM ACEIASI, CAUZA......o stim doar noi Pruteanule........!

Anonim spunea...

Un subiect excelent.

Sa va povestesc o intamplare:

Eu sunt psiholog. Intr-una din zile, in timp ce eram la program cu un grup de p.p.l., am fost chemat urgent la cabinetul medical pentru ca un detinut avea o criza de agresivitate si incercase sa-l atace pe medic. M-am deplasat repede la cabinetul medical (e in partea opusa clubului) si acolo am dat de un detinut aflat intr-o faza linistita. N-ai fi zis ca despre el era vorba. Am mers cu el intr-un loc unde puteam comunica mai bine ca sa aflam ce l-a determinat sa actioneze asa. Nu vreau acum sa va povestesc ce s-a intamplat mai departe, ci sa va spun cum s-a linistit p.p.l. Agentul care-l adusese la cabinet era un om calm, experimentat, cu o voce domoala, dar ferma. Medicul ii activase p.p.l., fara sa vrea si fara sa-si dea seama, impulsurile agresive printr-o remarca pe care detinutul a interpretat-o paranoic. Doar prezenta acestui agent, care-l cunostea foarte bine pe detinut, care a stiut sa i se adreseze in acele momente si care l-a scos din cabinet cu vorba buna si cu efecte maxime a "salvat situatia". Ar fi putut sa se agite si el, sa intervina fizic, sa cheme grupa de interventie (avem grupa profesionista), sa se sparga tot prin cabinet, sa aiba mai multi de suferit, dar el a actionat cu adevarat profesionist: calm, ferm, prompt. Detinutul il stia ca fiind un om de incredere si s-a linistit brusc in fata lui. Rolul meu in acea interventie in situatie de criza a fost minor datorita acelui domn agent. Eu doar am continuat si am prelucrat ceea ce a facut dumnealui.

Anonim spunea...

Ne despart dezorganizarea, orgoliile nemasurate si indolenta. Ne unesc profesionalismul, respectul fata de munca celuilalt si omenia. Ar trebui sa se faca o coalitie a celor care cred ca munca pe care toti o facem este una pozitiva, ca-si are rolul ei constructiv in comunitate, care cred ca avem nevoie unii de altii pentru a avea o finalitate pro-sociala, pentru a fi respectati in orasul nostru.

Anonim spunea...

Te felicit! Ai reusit sa scrii aproape corect.

Anonim spunea...

E un lucru pe care trebuie sa-l intelegem cu totii. Participarea la reintegrarea sociala este un obiectiv al intregului sistem penitenciar. Detinutii trebuie sa invete sa respecte reguli, sa munceasca, sa-i respecte pe ceilalti, sa se controleze, sa pretuiasca ceea ce este cu adevarat valoros etc. Toate acestea se invata si in cadrul unor programe, dar mai cu seama se invata in viata de zi cu zi. Noi trebuie sa organizam aceasta viata in penitenciar fiind in fiecare clipa atenti la mesajele pe care le transmitem detinutilor. Fiecare gest de-al nostru este un mesaj. Detinutii stiu foarte bine sa descrifreze aceste mesaje. Daca vom fi profesionisti, vom crea un sistem care ii va invata pe detinuti care este calee corecta si ce au de pierdut daca nu o urmeaza. "Sunt bun, deci mi se intampla ceva bun, sunt rau, deci mi se intampla ceva rau. Nu vreau sa mi se intample ceva rau, deci trebuie sa ma straduiesc sa fiu mai bun." Sistemul de pedepse- recompense trebuie sa functioneze intr-un mod profesionist (nu ma refer aici doar la evidentieri sau sanctiuni disciplinare, desi si acestea sunt deosebit de importante) si obiectiv. Fiecare trebuie sa simta ca orice lucru face, bun sau rau, i se contabilizeaza. E alegerea lui daca il va face, dar va plati sau va fi recompensat. In felul acesta contruibuim la reintegrare. Toti suntem chemati sa facem asta.

Anonim spunea...

Daca educatorul este chemat la o comisie in timpul unui program, inseamna in primul rand ca directorului sau loctiitorului nu-i pasa catusi de putin de activitatile educative, ca nu da doi bani pe ele din principiu. De astfel de loaze ar trebui sa scapam, de oameni care n-au pic de respect fata de educatie in general, ca sa nu mai vorbim de educatia detinutilor.

Anonim spunea...

Stiti vorba aceea: "am putea face penitenciare sigure, dar ele ar fi inumane".

Anonim spunea...

Avem nevoie unii de altii. Cei care intretin acest conflict nu sunt oamenii care muncesc direct cu p.p.l. Eu lucrez la socio si ma inteleg bine cu comandantii de sectii implicati in rezolvarea problemelor pe sectiile lor, cu agentii care se straduiesc sa-si faca treaba profesionist, dar apar conflicte cu comandanti care trec din cand in cand pe sectii si care sunt interesati doar de ei insisi, care emit decizii fara sa fie in cunostinta de cauza, apar conflicte atunci cand dam de indolenta unor agenti care stau pe scaun in mijlocul holului si scuipa seminte in mijlocul holului, dar n-au timp sa scoata p.p.l. la activitati. Nu ma refer la acele perioade supraincarcate in care, saracii, nu-si mai vad capul de treburi, cand holurile sunt pline de detinuti, ci la cele in care, probabil, in apuca lehamitea (e de inteles). Atunci apar unele conflicte in relatia cu cei care lucreaza direct, dar acestea se rezolva pentru ca, vrand-nevrand, comunicam si o scoatem la capat. Aproape de nerezolvat sunt conflictele in care se implica oamenii care nu au altceva de facut decat sa lupte pe un front inexistent, daca sunt la paza cu cei de la socio, daca sunt la socio cu cei de la paza. Deci, oameni buni, sa ne vedem de treaba si ne va merge bine, daca nu dam de vreun director dezorganizat. Ei, l-om injura impreuna. Daca nu, mai e ANP-ul. Stiti ca un dusman comun contribuie la coeziunea grupului sau a grupurilor. E si ANP-ul bun la ceva.

Anonim spunea...

Multumim pentru comparatie, anonimule de la 8.14. Chiar ca SEAP gafaie ca o locomotiva cu aburi. Exact asa suntem: niste mecanici care avem sarcini mari si mijloace de pe vremuri. Nu va mirati ca merge trenul sau ca gafaie locomotiva. Intr-o zi va plesni cazanul sub presiune. Si nu uitati: mecanicii au de completat o gramada de hartii. Ce facem daca nu sunt atenti la semnalele care au fost plantate din km in km? Haideti sa schimbam macazul, sa oprim trenul o clipa si sa punem locomotive mai performante. Mecanicii le vor putea conduce pentru ca pe astea au facut scoala. Dati-ne locomotive daca vreti sa ducem sarcinile astea tot mai grele!

Anonim spunea...

omu sfinteste locu
sunt educatori si agenti care "jos palaria" de omenie,profesionalism si respect fata de OM
din pacate prea putini
sistemele importate, Spania ,acu Portugalia NU AU AVUT REZULTATE IN ROMANIA
latini da romani
creati un sistem romanesc bazat pe realitatea din penitenciarele romanesti

Anonim spunea...

In acest sistem toti trebuie sa fim psihologi. TOTI! Lucram mai mult sau mai putin cu pplii dar mai devreme sau mai tarziu intram in contact cu ei. Parerea mea este ca ar trebui sa li se impuna totusi anumite limite. Nu sunt un om care sa vada in ei niste retardati fara drepturi. DAR NU MAI STIU DE NICI O REGULA. SE CONSIDERA O FORTA CARE POATE FACE CE VREA. Nu li s-a spus niciodata ca orice drept pe care il primesc are si o obligatie corelativa. De teama D.OM.facem de cele mai multe ori ca ei ca-slava Domnului-stiu unde sa se planga.Pana unde se va merge? Unde se va ajunge? Nu de alta, dar am auzit deja de agenti "atinsi"de ppli, murdariti de pungi cu "diverse lichide" etc

Anonim spunea...

Corect sistemele importate din Spania nu au dat rezultate in Romania ,dar tot la fel de adevarat este ca e mare nevoie de un program care sa rupa pisica in doua ,la pisica dezbinarii ma refer bineinteles ,dar asta este FOARTE greu nu greu dupa atitia ani in care politica practicata a fost "dezbina si domina".Nu am cuvinte sa spun cu cita nerabdare astept programele menite sa ne faca mai solidari unii cu altii mai ales la serviciu ,la noi in unitate cind este vorba de probleme extra serviciu suntem mai solidari decit multe alte profesii,la serviciu in schimb este cu totul alta poveste.Greutatile sunt mari ,recidivisti existau si pe vremea comunistilor cind impreuna cu biletul de liberare se primea si repartitia de la fortele de munca iar militienii aveau obligatia de a-l verifica daca s-a prezentat la locul de munca ,acum cind li se da buletinul expirat si 15 ron la liberare ?!Chiar mai corecta decit precedentele afirmatii este cea :"cind te comporti bine bine primesti"dar problema este ca la noi in sistem nu prea este adevarata de exemplu multiplele reclamatii ale p p l care in urma cercetarilor efectuate nu se dovedesc doar neintemeiate ci dea dreptul calomnioase si cel care le-a scris nu are nici o consecinta ,vi se pare corect ,mie nu ba mai mult cred ca asta ii incurajeaza sa persevereze in a scrie vrute si nevrute oriunde si oricind de la presedintie si parlament ,presa sau curtea drepturilor omului ca doar au timp in timpul detentiei sa se gindeasca la tot felul de ghidusii.Este foarte adevarat ca pentru aceasta vina nu este numai in curtea ANP ci in sistemul legislativ al tarii ,in modul cum se aplica legea la noi in tara nu exista suficienta fermitate in aplicarea legilor la noi dar ar fi un lucru pozitiv daca fiecare am alege sa fim mai fermi in a aplica legile si regulamentele la locul nostru de munca ar fi "un pas mic pentru om dar in pas MARE pentru omenire"la omenirea lucratoare in sistem si nu numai ma refeream p p l profita de orice slabiciune a sistemului ,a persoanei,de orice discordie dintre compartimentele unei unitati,dintre persoane ,experienta lor de viata le-a dezvoltat acest simt al modului cum se poate profita de orice sla biciune iar o mai mare solidaritate a noastra cu legea ,cu regulamentele ,unii cu altii ne-ar usura foarte mult serviciul.

Vladimir spunea...

Va citesc comentariile si ma bucur sa vad ca sunteti interesati de munca voastra si a celor din jur.Cum am putea face posibila o "intalnire" a tuturor, aici, pt. ne transmite ideile, mai ales ca sunt realiste, valoroase...Credeti ca daca directorii, sefii de sectii, factorii de decizie in general dar nu numai ei, ar vedea parerile si sugestiile voastre, s-ar schimba ceva? Eu cred ca da si mai cred ca acest blog este util pt. desteptarea unora, alinarea altora, progresul tuturor. Continuati sa vorbiti despre calitatile celor din jur, asta e invitatia pt. acest sfarsit de saptamana, sa vedem ce iese...

Anonim spunea...

felicitari ! este pentru prima data cand citesc ceva ce-mi face placere si nu este plin de vendete si venin ,ci este o invitatie la o atitudine corecta si profesionala fata de munca pe care o desfasuram .reusita unei actiuni ,indiferent de importanta actiunii ,este influentata intotdeauna de o colaborare corecta si nu tendentioasa intre sectoarele de activitate ( ma simt un pic lezata ca nu ati pomenit nici un cuvantel despre oamenii ingropati in dosarele de licitatii ,legislatii si situatii de raportat din birouri -pentru ca ei sunt artizanii multor idei salvatoare de a face multe din bani putini ) .oricum daca exista vreun clasament al celor mai bune articole postate aici aveti votul meu :D.

Huginn spunea...

:-) ne bucurăm că citiţi ceva care vă face plăcere... în sfârşit. Dacă încet încet ne revizuiţi pozitiv eticheta de "plin de vendete şi venin" e un pas bun. Parca a fost puţin cam plină şi observaţia dumneavoastră. :-) Nu credeţi?

Anonim spunea...

Chiar daca se scrie frumos aici pentru ca asa invita autorul articolului , nu exista armonie intre cele doua sectoare ,desi eu una mi-as dori .
Mie nu-mi place sa sa nu spun lucrurilor pe nume.
Suntem "rautaciosi "si unii si altii ,si chiar daca lucrez la SEAP , n-as putea spune care este mai mult .
Se scrie frumos, si mie imi place poezia , dar trebuie sa fim si sinceri .....

Anonim spunea...

Poezia e si ea un adevar, e adevarul de dincolo de aparente.

Anonim spunea...

Puneti doi mesteri sa realizeze ceva si dati-le un singur instrument de care sa aiba neaparata nevoie. Se vor certa? Cu siguranta. Sansa lor e sa se certe cu dvs., iar nesansa ar fi sa se certe intre ei. Asa si cele doua sectoare. "Instrumentele" pentru care ne certam sunt timpul, spatiile, resursele umane s.a. Toate acestea in conditii in care legile si regulamentele sunt inca excesiv de interpretabile uneori si prea rigide si de putin curpinzatoare alteori. Eu incerc sa ma pun in locul colegilor de la paza si stiu ca e greu sa te imparti in trei locuri in acelasi timp si sa ti se solicite si sa fii vigilent ca si cum ai lucra in conditii normale. Stiu ca daca se intampla ceva se vor gasi cativa ipocriti care nu vor tine cont de cat te-ai straduit tu, ci vor observa ce ti-a scapat. Avem ceva in comun, noi, toti lucratorii sistemului: suntem exploatati. Unii se fofileaza, dar altii au constiinta profesionala si n-o pot face. Ei, asta e. Profita sistemule bolnav care recompensezi indolenta!

Anonim spunea...

DAR CE TE FACI CU UNA CA MADAM DEDIU CARE S-A DAT CU PRINCIPIILE PAZEI ?
Ii sufla in ureche directorului adj. pt. regim si imprumuta de la acesta comportamentele potrivit carora detinutii trebuie sa stea inchisi cu cat mai multe lacate si sa nu vina la activitati educative. Si cum naiba este dumneaei sef serviciu educatie cu asa principii?? Pai o injura pe la spate si se plang in stanga si in dreapta ca le interzice drepturile la educatie si culmea...au mare dreptate si nu prea ai cum sa justifici asemenea comportamente ale sefei de serviciu.
Dupa ea trebuie sa vina cat mai putini detinuti la activitati, in conditii cat se poate de stricte si atent monitorizate pentru ca detinutul este dusmanul nostru...culmea... al celor ce trebuie sa se ocupe de educatia acestora.
Sa vina cei de la ANP sa desfasoare activitati educative cu asemenea sefi coordonatori....

Anonim spunea...

ai dreptate. Asa femei mai ales in posturi de conducere ca ale lui Dediu nu au ce cauta. Oricate eforturi ar face toti membrii serviciului de educatie si asistenta psihosociala, daca vine ea cu idei de astea nu ai nici cel mai mic succes in fata ppl-urilor, oricat de daruit ai fi.
Ar fi utila in locul unor sefi de puncte de lucru, dar nici acolo.

Anonim spunea...

Nu astea sunt principiile pazei. Cele de care spuneati sunt principii ale garzii invechite. Oamenii noi si inteligenti de la paza au acum alte principii. implicarea p.p.l. in cat mai multe activitati contribuie ca umanizarea conditiilor, la ocuparea timpului, la calmarea p.p.l. etc. De asemenea, cu cat au mai multe de pierdut, cu atat oamenii sunt mai responsabili, deci mai respectuosi si mai linistiti. Prin urmare, principiile despre care ati vorbit nu mai sunt ale pazei, ci ale falitilor. Ei, ce sa-i faci... Aveti si voi falitii vostri.

Anonim spunea...

Cu un manunchi de chei si un pisol in mana la capatul sectiei Dediu-leasa s-ar simti cea mai tare.
Asta e un comportament tipic unui psiholog ratat, fara succese in activitatea profesionala, caruia nu-i iese nimic.

Anonim spunea...

Da, ma bucur cand cineva incearca macar sa combata afirmatiile mele despre "principii ale pazei". Sunt constient ca nu am supravietui unii fara ceilalti, dar poti sa imi explici de ce atunci cand mergi pe sectie sa scoti niste ppl-uri la programe te ia supraveghetorul (dintre cei mai vechi intr-ale sectiei) cu expresii de genul "ce mai vrei si tu", "da, suflati-le undeva?" "ce consiliere ?" etc., si de cele mai multe ori la usa camerei de fata cu toti ceilalti detinuti (asta pentru a-si argumenta si intari afirmatiile fata de psiholog sau asistent social de fata cu toata camera de detinuti).
Vei spune desigur ca mai sunt printre ei si oameni ale "garzii invechite", dar culmea, sunt din ce in ce mai multe atitudini de genul asta si la supraveghetori din ce in ce mai tineri, chiar angajati de 2-3 ani incoace.
Fiecare constituire de grup este pentru mine o munca intensa de lamurire cu supraveghetorul de pe sectie cu ceea ce vreau sa fac, sau ma rog, cu ceea ce trebuie prin fisa postului sa fac,cu natura specializarii mele. Nu de putine ori mi s-au pus bete in roate de catre supraveghetori, cu concursul unor sefi de tura si chiar a directorului adj. pt. regim, prin ceea ce se numeste in sistemul nostru "filet", adica "ti-i leg eu de nu ai sa-i mai scoti la programe,..." si asta din comoditatea de a face putin rau decat sa faci eforturi mai mari de a-i scoate din camere.
Ca sa concluzionez, inclin sa cred ca ceea ce tu povestesti se intampla doar la unele unitati si la noi nu. Sa fie asa si iti dau dreptate. Dar deocamdata majoritatea adjunctilor pt. regim, sefi de sectii, lucratori de vizite, escorte sau grupe de interventie sunt inca ostili implicarii detinutilor in programe educationale. Si nu am nici un motiv sa mint.E ceea ce vad si ma impiedica sa imi fac treaba.

Anonim spunea...

Supraveghetorul acela e un dobitoc. Mai sunt si altii ca el. Astia ar trebui sanctionati fara mila si cei de la paza ar trebui sa ia ei insisi atitudine impotriva lor, dar daca nu iau fa in scris catre director si cere sanctionarea lui, asta dupa ce ai discutat in prealabil cu el si nu a inteles, cu sefii lui si nu au luat nicio masura. Astfel de dobitoci exista si la paza si uneori si la socio. Mitocania nu trebuie acceptata.

Anonim spunea...

o mare parte din vina o are seful, al trebuie sa tina fraul, sa isi invete subordonatii cum trebuie sa relationeze cu cei din jur, cum trebuie sa comunice pentru a obtine ceea ce isi doreste si chiar cum trebuie sa se impuna in fata celorlalti daca este necesar.sefii educatorilor de multe ori sunt timorati sau poate chiar nu stiu ce au de facut iar sefii de sectii domina totul pt. ca le merge...si la paza sunt oameni pregatiti, la mine in unitate se colaboreaza bine cu agentii si sefii de sectie dar am muncit mult sa ajungem aici. agentii sunt receptivi daca le explici ce ai de facut, ce urmaresti, daca ii implici in munca ta.

Anonim spunea...

Toata vina o are seful care nu ia atitudine in fata unor astfel comportamente. Problema e ca sunt sefi de sectii, loctiitori pentru paza, uneori si loctiitori socio si directori care gandesc la fel si care permit astfel de comportamente. Trebuie responsabilizati si trebuie sa simta ca sunt la fel de dobitoci ca si cel care se manifesta asa cum ai scris tu daca nu iau atitudine. Trebuie sa simta si ei si cel care face asa. Si se poate. Este adevarat ca e bine ca agentul sa stie si el despre ce e vorba, sa fie chiar cooptat ca si colaborator pentru ca astfel isi asuma un rol pozitiv si se va comporta ca atare. E colegul tau si iti poate fi de un real folos. Il cunoaste bine pe detinut, il poate observa si in alte contexte, uneori poate vorbi altfel cu el etc. E bine sa se intample astfel, dar se intampla sa dai si de mitocani si astia trebuie sa simta rigoarea. Si subliniez: daca in unitatea ta se intampla asta si directorul, directorul adj IP, dir adj. paza, cdt. de sectie stiu si nu fac nimic, atunci sunt niste gorile carora le-ar sta mai bine in gradina zoologica pentru a nu mai intarzia umanitatea sa se dezvolte.

Anonim spunea...

Gorile sunt toti aceia care nu respecta munca altora. Stiti ceva? Astia nu-si respecta nici munca lor. Doar sunt gorile. ce-ar fi sa facem un top al gorilelor? Poate cineva le comunica faptul ca sunt in TOP GORILA si se autoeduca (asta doar daca nu sunt gorile autentice. daca sunt, atunci vor urma un curs de dresaj bazat pe metoda recompensa-pedeapsa). deci, TOP GORILA?

Anonim spunea...

Gorile pot fi in toate compartimentele. La dresaj cu ele!

Anonim spunea...

As zice ceva de Laiu, da' el nu e gorila, e un maimutoi care nu face nici bine, nici rau. Nici macar nu imita, nici poze nu poti sa faci cu el... Nu stie decat sa se urce in copac si sa se uite in zare si sa ne scuipe uneori in cap.

Anonim spunea...

Marcel e o goriluta.

Anonim spunea...

Siguranta sau educatie... Tot o varza sunteti pentru ca nu faceti nimic asa cum trebuie. Nu aveti nici o planificare si habar nu aveti ce veti face poimaine.

Anonim spunea...

Ar trebui sa veniti odata sa cititi analizele care ne vin din teritoriu, de la cei care le trimit. Nici una nu seamana cu cealalta si daca numeri p.p.l. care participa (spuneti voi) la activitati, ies mai multi decat sunt in penitenciar. Sunteti de rasul curcilor.

Anonim spunea...

Educatie zero.
Siguranta minus.

Anonim spunea...

Ar trebui sa veniti odata sa cititi analizele care ne vin din teritoriu, de la cei care le trimit. Nici una nu seamana cu cealalta si daca numeri p.p.l. care participa (spuneti voi) la activitati, ies mai multi decat sunt in penitenciar. Sunteti de rasul curcilor.

05.08.2008 21:57:00

Cum sa iti explicam tie ca NU POTI SA NUMERI PPL si sa ai o cifra reala decat daca un ppl participa la un singur program/activitate pe perioada analizata???

Anonim spunea...

Numarati p.p.l., nu activitatile la care participa, netotilor!

Anonim spunea...

Te asteptam pe tine sa ti le numeri, isteato!