Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

joi, 26 august 2010

Eu când vreau să fluier… vine unu şi-mi spune că nu-i voie

Acel „unu” care „vine şi spune” poate fi şeful nemijlocit, directorul, directorul general sau… supra – eul lui Freud. Silviu, personajul principal din filmul care face atâta vâlvă în ultima perioadă (vâlvă nesănătoasă, în opinia mea) nu are un supra - eu conturat de restricţiile condiţionate social din familie, şcoală, grup de apartenenţă etc.

Pentru el, scopul imediat şi, implicit, motivaţia de a acţiona este dat de dorinţa de a evita ca viaţa fratelui său, pe care îl iubeşte şi pe care vrea să îl protejeze, să nu alunece spre o traiectorie similară cu a sa – situaţie pentru care vinovată este, în accepţiunea lui Silviu, doar mama lor. Acest scop este mult mai puternic decât scopul puţin - extrem de puţin (la limita a câteva zile) mai îndepărtat şi care îl călăuzise până atunci, acela de a fi eliberat condiţionat din penitenciar. Restul e… Can Can.

Problema e că întotdeauna, dar întotdeauna, ne preocupă mai mult can-canul decât cauza care l-a generat. Iar artiştii ştiu asta şi, nu de puţine ori, nasc poveşti interesante, uneori cu şanse la Oscar. Asta se întâmplă atât din perspectiva pepeleului care se simte răzbunat de scaunul proiectat în capul „gaborului”, cât şi din cea a fepeseseului recent păgubit cu 25% de un stat HOŢ şi care e „umilit” de „libertatea exagerată” a pepeleilor. Problemele - ale noastre şi ale pepeleilor - nu sunt separate la nivelul cogniţiilor şi de aici decurg o serie de probleme.

Cu riscul să fiu antipatic, cred că proiecţia acestui film în unele penitenciare, în această perioadă, este o decizie greşită. Oamenii trebuie să aibă acces la artă, dar libertatea individuală de a viziona un film nu trebuie să fie pretextul unor experimente colective care pot degenera, pe fondul prejudecăţilor, al lucrurilor neînţelese sau al orgoliilor de moment.


Deşi va fi nominalizat la Oscar, un laic ca mine nu a fost convins de peliculă. Fetişul idilei fără şansă, neşansă izvorâtă din nesincronizarea momentului şi a spaţiului nepotrivit în care se întâmplă ceva ce „ar fi putut să fie”, în nostalgia anticipativă al lui Silviu (şi, poate, şi în cea a lui Florin Şerban) şi care capătă forma grotescă a unei cafele în compania unei frumoase domnişoare – ajunsă scop ultim, fără nicio anticipare a consecinţelor, o realitate greu de atins pentru un deţinut stigmatizat, devine un kitch care parfumează un thriller nerealist. 

Nerealist, nu pentru că astfel de evenimente nu pot avea loc şi, din păcate, chiar au loc în penitenciarele noastre şi de aiurea, ci pentru că, şi o spun şi din experienţă proprie, gestionarea acestor momente de criză nu prea seamănă cu ceea ce am văzut eu în film. Poate am devenit prea tehnicist, prea birocrat şi prea „penitenciarist” pentru a mai putea emite idei obiective şi nobile despre acest film care, repet, mie nu mi-a plăcut, dar care accentuează apăsat o lecţie pe care trebuie să o învăţăm cu toţii:

Cu pepeleul, indiferent dacă eşti pazist sau psiholog, trebuie să relaţionezi, empatizezi în limita competenţei tale, iar el trebuie să simtă că problemele lui sunt ascultate nu pentru a fi înregistrate, îndosariate sau introduse în aplicaţia pmsweb, ci pentru a fi înţelese şi rezolvate într-un cadru uman şi legal. Dacă nevoia lui imediată nu este aceea de a fi eliberat, ci aceea de a-şi feri fratele de un potenţial pericol – real sau nu, interpretabil sau nu – atunci întregul nostru „plan de intervenţie” trebuie regândit şi adaptat la situaţia de moment. Uneori reuşim asta, alteori nu. Uneori comunică cu noi, alteori nu. Uneori suntem profesionişti, alteori ageamii.

Cât despre drepturile noastre, ale bugetarilor, ele nu se rezolvă lăsând bebeluşi să ardă de vii şi nici târând sau lovind deţinuţi, ci susţinând demersurile legitime ale sindicatelor şi implicându-ne în formele legale de protest pentru a ne apăra drepturile şi interesele legitime sau ripostând atunci când o dispoziţie este ilegală.

PS. Se ştie că terapia prin artă ajută la dezvoltarea stimei de sine, însă dacă punem ca obiectiv dezvoltarea stimei de sine înaintea creionării motivaţiei pentru schimbare, nu am făcut nimic. Ba nu, greşesc, ceva tot facem. Am scos nişte pepelei cu stimă de sine mai mare, dar cu remuşcări mai puţine.

de prisonworker
24.08.2010 via blogpenifest@gmail.com

42 comentarii:

Anonim spunea...

Ce huginne asa ti se pare reeducare??? cu filme????violente,in care iti arata cum sa evadezi,cum sa ii dai laagent cu scaunul in cap???CRED CA TU LUCREZI LA PRIMARIE NU LA PUSCARIE???DIN BIROU ASA SE VEDE POATE IN FELUL TAU SI AL CITORVA DE LA REEDUCARE .PAREREA MEA E CA AR TREBUI PEDEPSIT TOT COMPARTIMENTUL REEDUCARE,CA SI ASA TAIE FRUNZE LA CIINI.BINE CA LE-A LUAT ANP-UL VIDEOPROIECTOARE SA PUNA FILME LA HOTI,CA SA STEA LA BIRFA SI LA CAFELE,HALAL REEDUCARE!!!!!!LA NOI PPL-UL SE REDUCA SI CU FILME PORNO SI NUMAI NOUTATI 2010

Anonim spunea...

...scopul si motivatia sunt date, nu-i asa?

Anonim spunea...

Simpatic ...lucratoru asta. Tu spui acuma oamenilor ca vor sa auda? Numai pentru ca "tendintele sunt mai usor de stapanit in directia in care merg"? Si apoi vi si zici ca pepeleul trebuie inteles, bla bla. Adica ...subliminal tot aduci in discutie ca el e mai important. Cel mai prost articol de pe penifest.

Anonim spunea...

avem voie sa ne luam 3 luni concediu fara plata si sa muncim afara fara sa ne intrebe nimeni nimic? sau asta e ca fluieratul in biserica?

Anonim spunea...

Subscriu opiniei.

Huginn spunea...

@ 09:11

La ce va referiti? Care e problema? Cu ce e subsemnatul implicat? Sau, asa, eram la indemana?!

Anonim spunea...

Am citit noua lege a salarizarii iar din ce scrie acolo salariile noastre ar trebui sa creasca considerabil de la 1 ianuarie plus ca nu e reglementat cat ramane norma de hrana. Ai vreo ideie?

Anonim spunea...

Avem, voie sa ne luam concediu fara plta,?an ideea an care nu m-ar afecta la bani nu pe probleme medicale ci pe acelea de a-ti reorienta obiectivele, pana cand se hotarasc sefii nostrii sa "dreaga" apa cu busuiocul, ca prima data Hugg, m-ai "aburit", ca an functie de planificarea la trezorerie, acum ai luat toate comentariile si le-ai transformat an luminite de la capatul universului, ca la noi, la romani nu avem nici una din posibilitatile- de a-ti desfasura alte activitati, ca intra Legea statutului special , si de... nu e legal si moral, dar pentru x, y portite legale sunt, noi ce trebuie sa facem ca sa supravietuim? ca moral... nu e nici sa murim, Conform:cONVENTIEI Drepturilor Omului si a Libertatilor de a asigura garantarea "colectiva" a drepturilor si libertatilor,,, ALTELE, DECAT CELE ANSCRISE, deci teoretic acestei conventii noi romanii, suntem limitati la drepturi La noi se aplica legea talionului: cine amparte parte asi face! Astept solutia! Aiesit cineva sa spuna: Romania a, dat prima trasnsa de amprumut, era ideea de a achita, pardon , dar ... ceremmm ca suntem idoti si dobitoci cu referire la ministrii care cer dar fara a veni vreunul cu idei bune , mi-e sila de democratia antelesa grsit : de s-ar duce toti unde... a-ntarcat mutu iapa, fiecare guvern vine cu cate o idee de orgoliu ca practic asta e.., dar , nu mi-e sila ca sunt Roman, ne e dat sa supravietuim , dar nu sa murimm !

Anonim spunea...

@huginn NU AM SPUS CA ESTI IMPLICAT DAR ATIT CIT POSTEZI ASTFEL DE ARTICOLE,SI TE MAI MIRI CA A FOST PEDEPSIT AGENTUL DE LA REEDUCARE ESTI COMPLICE CU EI, PAI CE VROIAI FRATE SA-I DE 50%? ESTE USOR SA SCOTI 10 PPL LA CLUB SI SA LE PUI FILME IAR "SPECIALISTII" IN REEDUCARE SA STEA IN BIROU LA CAFELE SI LA BIRFA DISPARINDULE OBIECTUL MUNCII!!!

11008421 spunea...

parerea mea este ca serviciul reeducare este o mare gaura neagra care inghite f f multi bani si efectele pe care ar trebui sa le aiba asupra ppl sunt aproape nule.Cred ca in afara de serviciul de asistenta sociala celelalte chiar nu-si au rostul.Intelegeti ce vreti!!!

Huginn spunea...

@ 14:50
:) M-ati prins. Asa e. Sunteti infailibil. Si eu care credeam ca scap.

@15:19
Care astfel de articole stimate coleg? Care e problema? Ah, problema e alta! Problema e ca accept comentarii inguste si conflictuale in speranta ca e doar o etapa in marele context al imbunatatirii comunicarii interne.

Anonim spunea...

Draguta, Theea!
Cam ce fac cei de la reeducare, strica cei de la paza, filosofi ai sistemului, ca la datul cu parerea sunt asi. Au ajuns hotii sa fie mai civilizati decat supraveghetorii. Ca sa nu spun mai educati. Dupa mine, un examen in sistem, ar face o curatenie. Ca multi golani au ajuns sa pazeasca detinuti. E mai bine pentru ei la matura. Cu ea nu trebuie sa vorbesti, doar o folosesti!

Anonim spunea...

Bine ai observat, Prisonworker! Scopul general iese mai putin in evidenta decat cel secundar. Acum e mai palpabil decat atunci.
Filmul nu este educativ, intr-adevar, dar reflecta judecata detinutului.

Referitor la comentarii...sunt varza!

Anonim spunea...

Filmul a rulat si la Penitenciarul Giurgiu. Reactia ppl a fost una dura. La fiecare scena cu violenta indreptata impotriva fpps, aplaudau si se bucurau zgomotos. Trist este ca conducerea penitenciarului aplaudau laolalta cu ppl, ca de stateau langa un mare rregizor. Am vazut umilinta de pe chipul angajatilor. Si eu cred ca este o mare greseala rularea acestui film in penitenciare, mai ales pe fondul tensiunii existente in sistem, dublata si de incidentele de la Galati. Pana acum filmul a rulat la Craiova, Jilava si Giurgiu. Daca mai cunoasteti locatii, publicati-le. Serviciul de Educatie nu este implicat in organizare si pana la data incidentului de la Giurgiu nu stiau de acest demers. Evenimenntul este organizat de catre Biroul de presa din ANP.

Anonim spunea...

Eterna lupta intre care este mai bun si mai bun..ala de la reeducare, ce se chinuie sa aduca ppl-ul pe linia de plutire sau pazistul care isi petrece 12 ore pe zi(minimul) cu ppl-ul care de bine de rau participa la activitati la club, vede filme(si porno dupa cum spune colegul mai sus)se reeduca si toata lumea este multumita...sau nu.
Va scriu din Ardeal, lucrez intr-un penitenciar mic (dar tare) si voi credeti ca, ce fac baietii si felele de la reeducare se numeste "activitate de reeducare" si prin munca lor ppl-ul se indreapta pe calea buna, ca se vor reinegra in socitate. Fiti seriosi..in afara de a bifa o activitate facut pe care cei de la centru au stabilit ca trebuie facuta si la completarea unui dosar sa se vada ca au avut activitate nu pot face nimic.
Dupa cum zice cineva mai sus ar trebui facuta o selectie atat la reeducare cat si la pazisti sa ramana cei mai buni..dar care vor fii criteriile de selectie.Oare nu tot aceleasi.Va spun eu ca tot pilele, cunostintele si relatiile vor fi la putere, asa ca sa lasam lucrurile asa cum sunt sa ne mai plangem pe aici, ca oricum nu ne baga nimeni in seamna.
Si apropo ...cati plecam din tara asta de c....?

Anonim spunea...

Hugg te indepartezi usor,usor de mase, de cei care sufera acum si care vor suferi mai greu maine,alaturi de cei pe care ANP ii considera o cloata flamanda.
Oare de ce am impresia ca in ultimul timp si tu o consideri la fel.
Suntem doar colegii tai,care nu-ti cerem decat sa fi ceea ce erai pana la era Bala.

Huginn spunea...

@17:18
Nu ntelegeti pentru ca nici nu va intereseaza efortul de a intelege. Daca va marginiti la a face afirmatii fara sa le argumentati asta se intampla.

Poate va straduiti sa-m explicati cum ma indepartez "de mase" si cum eram inainte de Bala. Bine, ar mai fi de explicat si procesul de intentie, dar nu vreau sa va obosesc.

Anonim spunea...

@14:50, domnule moderator, suntem toti prea mici pentru decizii atat de marii sunt doua laturi ale fiintei umane A- Accepta o situatie< B A NU accepta sau a nu se vrea sa se accepte anumite situatii, a accepta minciuna= a distruge destine, sunt oameni care" citesc " print-re randuri si au o puternica capacitate de a analiza miezul esenta problemei, partea asta tine de structura fiecarui om , mental, un singur om sef are puterea asta de a citi printre rinduri , ampletit cu structura sufletului dinsului, egalate prin sansa de a cunoaste sistemul penitenciar , adevaratele forfote, focuri mocnite, are putrea "analizei , din toate punctele de vedere sper ca voi mai avea posibilitatea sa vorbesc cu dumnealui BAFTA si va tin pumnii de dumneavastra depinde sa schimbati mentalitatea !, si credeti-ma ce va spun nu este sub semnul ghilimelelor, mi-as fi dorit sa lucrez direct cu dansul, aveam multe de anvatat!

Anonim spunea...

@14:50< pt= HUGG=:CRED CA COLEGUL se referea la faptul ca atunci cand ziceati ca se dau erati sigur si de data si de situatie, si de context , SA PRIVIM PUTIN PRIN ARHIVA? fara sa ne mintim, vezi hugg asta anseamna sa -ti cunosti structura sufletului Esti un finut !, acolo nu mai avem nici un vultur care sa ne sprijine, sau toti sunt pe apucate, banuiesc ca stiti ce anseamna poza ,respectiva!, face referire la structura sufletului , daca ai uitat hugg , aplica alta cu aerul , ca oricum nu te mai caracterizeaza, fara suparare 0 seara frumoasa, mai e cineva de la PLOIESTI ?

Anonim spunea...

EXISTA sanse ca sistemul nostru penitenciar sa se miste dar , solutiile nu vor da randament !, pentru ca nu toti sunt corecti unul fata de altul.

Bobby Fischer spunea...

Felicitari, Prisonworker! Inca o data ai reusit, la nivel radiologic, sa surprinzi aspecte din ciclul: viata bate filmul. Il bate la propriu si la figurat.

Asa cum si articolul tau bate si filmul, bate si obrazul multora din cei care se fac responsabili de situatia noastra de astazi, dar bate si obrazul celor ce se bucura libidinos de aceasta situatie. Dovada fiind si unele comentarii...

Trebuie apreciati si moderatorii pentru ca nu "cad" prada parerilor unor "specialisti" in domeniu. Penifestul are nevoie si de tehnocratie.

Huginn spunea...

@ 17:42
Ah, asta am observat de mult. Nu e o noutate. Pe vremuri unii faceau pe profiler-ii si pe contrainformatorii.

Sunt cativa care nu prea gasesc si argumente de pus in spatele afirmatiilor generale si imprecise si prefera, jenant as zice, sa faca pe misteriosii si abisalii cand isi pierd coerenta.

Intrebarile subsemnatului care au raspuns acelor afirmatii - acuzatii voalate si viclene - sunt cat se poate de simple, raspunsul ar fi putut sa fie la fel... daca ar fi fost sa fie.

Anonim spunea...

"Eu cand vreau sa fluier, vine unul care fluiera si-mi spune ca eu nu am voie!"

Asa mi se pare mai corect. In sistemul asta penitenciar fiecare ar trebui sa-si vada de patratica lui, sa faca lucrul la care se pricepe sau pentru care a fost angajat. Poate asa vor merge treburile mai bine.
Rog colegii care au chef sa vorbeasca despre ce se mai da si cand, sa scrie la articolul cu pricina. Ca treaba amestecata nu e buna!

Anonim spunea...

MULTUMESC,Hugg , pt dreptul la replica, dar tin sa va informez ca acele vremuri de care vorbesti dumneata, era de partea noasdtra a romanilor : adica , fiecare era implicat, intelectual, fizic in activitati care puteau
"ajuta", iar sistemul de contrainformatii erau oameni pregati, chiar daca si ei la randul lor erau"turnati" nu se ajungea la santaji, nu se denigra, nu se umbla dupa functii pe fata , hugg, cati dintre dumneavastra cei vechi , ati fost luati direct si dusi pe santiere, sau fiecare pe profil, atunci era, o lege implementata de care omul, se temea ca daca: omoara, violeaza face acte imorale ca sa ma exprim voalat cum spui dumneata, era acea lege data cu un scop de aceea aveam si atata ancredere an oameni sa iesim la joaca ca si copii, dumneata Hugg nu te gandesti la copii dumitale ca nu stii ce fac , astept o replica dar una concreta, nu din acelea pe care le dati evazive, asta e diferanta siguranta disconfortul creat la nivel general uman , multumesc

Huginn spunea...

@18:18
Nu asteptati o replica daca deja o etichetati. Inca nu v-ati explicat afirmatiile. Dupa ce o faceti, mai discutam.

Istoria e interesanta, dar povestea e una si legatura de cauzalitate e alta. Incercati, sunt sigur ca se poate.

PS Vremurile la care faceti referire sunt raul de care nu scapam, in nici un caz un sistem de referinta. Dar, ce sa-i faci, fiecare cu ce e invatat ramane...

Anonim spunea...

Daca observati,si veti vedea exista niste , anumite subtilitati ale filmului sa va zic pe anteles : cum ziceau batranii pe
vremuri cand voiau sa duca vacile la pascut , credeti-ma e chestie de perceptie si de finete esenta, aceeasi pentru ppl si pentru noi, cadrele din sistem, nu suntem nici democratic antelesi nici comunism. e parte psihologica va ziceam o data de parte mentala, care poate influenta : a aplicarea unor diapozitive, filme pentru a transmite mesajul, esenta ramane la nivel central, ca atunci cand vrei sa vezi un film , si te duci unde ati place , alegi ce vrei , doar ca aici e de impunere.

Anonim spunea...

Bai nea 18:30 poate te invata si pe tine cineva cand se scrie cu "î" și când se scrie cu "â". Oi fi matale chintesenta intelepciunii popular, dar cu ortografia nu le vezi deloc.

Anonim spunea...

Daca sunteti trecut de 52 de ani , veti stii cu exactitate ce vrau sa spun , e chestie de peceptie, daca ma luati : fiecare cu mentalitatea lui ,ca sa faci ceva trebuie sa schimbi "directia, anumite legi au fost bune dar prost aplicate ,haotic -de ce cate state mai au aceea lege neabrogata, si care confera oamenilor drepturi si libertati: ALTELE DECAT cele care specificate de mine, @14:45 an drepturile europene, siguranta, hugg nu e tot un drept dat de DUMNEZEU, LA NOI SI LA ITALIENI libertatea prost antelesa , doar ca ei ,au legea de partea lor, noi, vax, nu avem nimic, nu mai verific sa nu-mi criticati nici scrisul nici semne de punctuatie sau ortografie

Huginn spunea...

@18:44
In fine... vad ca schimbati vorba si va refugiati in povestiri despre povestiri. Scuze, chiar va luasem in serios.

Anonim spunea...

UITE-TE CUM AI SCRIS TU, " DEX"-UL LUMII,hai salut!pt@18:36,

Anonim spunea...

Chiar , vorbeam serios:acelasi@14:45!

Anonim spunea...

Domnule Huginn - sunt comandant de sectie si doresc sa lucrez in timpul meu liber la o firma de paza. Care sunt posibilitatile legale.

Huginn spunea...

@ 19:56
Aici gasiti raspunsul... http://www.snlp.ro/art-20100823-raspuns-ani-interdictii-activitati-remunerate-domeniul-privat.pdf

Anonim spunea...

LA MARGINENI SI in TOATA TARA
Se dau 50% pentru inchipuiri.
Se dau 50% pentru activitati care sunt cuprinse in fisa postului.
Se dau 50% daca te ai pe bune cu sefu.
Se dau 50% chiar si celor care au fost in concediu in luna pentru care iau aceasta prima.

Anonim spunea...

LA MARGINENI SI in TOATA TARA

Se dau 50% pentru inchipuiri.
Se dau 50% pentru activitati care sunt cuprinse in fisa postului.
Se dau 50% daca te ai pe bune cu sefu.
Se dau 50% chiar si celor care au fost in concediu in luna pentru care iau aceasta prima.
Cred ca nimeni nu merita aceasta prima in sistem.
Primele se dau pentru MERITE DEOSEBITE nu pentru SLUGARNICIE

Anonim spunea...

Ma asta de la Margineni, esti tare frustrat! De ce crezi "ca nimeni nu merita aceasta prima in sistem" Suntem un sistem de idioti? de incompetenti? tu te sti pe tine ce poti si crezi ca toti au acelasi nivel?

Anonim spunea...

Mare dezamagire imi sunteti. Sunteti pe langa asa cum e broasca pe langa apa. Voi chiar nu cititi? Sau sunteti prea egoisti?
Babe plangagioase...care este!

Anonim spunea...

Komandante mai bine iesi la pensie!

Anonim spunea...

Problema nu o reprezinta "militianul",pazistul,reeducarea..Vorbeam mai ieri cu un amic stabilit in state care lucreaza in acelasi sistem ca al nostru.Si la ei exista nepotei,fini,neamuri bune sau proaste,si la ei sunt lenesi si muncitori,prosti si destepti,natangi si filozofi etc.Problema o reprezinta mentalitatea noastra plecata chiar de foarte sus acolo unde se dau legi in necunostinta de cauza,se incearca reeducarea unora ptr care penitenciarul reprezinta casa,viata lor,provin din bande organizate si sunt dedicati lor,oameni rai cu sufletul negru care omoara,violeaza,fura,talharesc etc din placere sau ptr ca au o gena responsabila cu rautatea iar pe acesti oameni nu-i poti aduce pe linia de plutire oricat ai incerca,cheltui bani degeaba cu ei.Americanii si-au dat seama,noi suntem romani..Pana nu se va schimba legea,pana nu se va inceta puparea in dos a acestor indivizi,pana nu se va face ceva ptr credibilizarea cadrelor,a tot ce inseamna sistem de aparare si ordine publica,iar ca o completare dati-mi voie sa nu cred in asa ceva,pana nu se va constientiza ca daca vei ajunge sa ispasesti o pedeapsa privativa de libertate in penitenciar inseamna ca e foarte rau,tot sistemul asta al nostru cu tot felul de filozofi,psihologi,educatori,specialisti,pazisti,nepoti,fini,lenesi,muncitori,pupindosalisti si altii,totul se va prabusi in propria prostie,in propria imputinta dar pana atunci paza se va certa cu reeducarea,ei cu logistica,acestia cu paza si tot asa.Pentru ca avem legi bune tare,conducatori ireal de ideali,pentru ca suntem romani si asta ne e mentalitatea..Sa nu uit,si americanii au serviciul de reeducare,au si ei logistica dar accent se pune pe individ nu pe grup de indivizi,nu pe filme,teatru si fotbal la maxima securitate..Dar e Romania..

Anonim spunea...

La un coeficient de 2.75 asa cu studii superioare finalizate, unde ma ancadrez ? daca actuala lege spune ca:.... cel putin egala cu cea a carui coeficient de ierarhizare se mentine, sa anteleg ca ami voi pastra pozitia pe statul de ancadrare: agent operativ 3, daca legal orice schimbare se face cu acordul celui avizat? Eu figurez subofiter cu studii superioare, si... clasa? multumesc Hugg

Anonim spunea...

Noi, ei, si mentalitatea romaneasca:An urma cu 10 ani oamenii mi se pareau prietenosi, acum cu trecera timpului ami par mai mult maniosi, decat prietenosi:! pe cine?, de ce? unii ar putea spune : pe conducere, ea, conducerea ar spune: pe neputinta de a aplica corect legea an timp , ca an spatiu nu va mai fi aplicata , decat cu voia maselor. An urma cu 10 ani, ma gandeam: ca voi iesi la pensie cu pensie de militar , si ca jobul ales nu-mi va permite sa fac concesii cu destinul: dandu-ne posibilitatea de a practica si alta meserie conform ambitiilor , studiilor,ca va veni o vreme cand studiile antelese corect asi vor avea alta perspectiva, ca noi, tinerii de atunci puteam sa schimbam mentalitati, destine, trista imagine si dezolanta dogma a destinului : sa fi acolo unde ti-ai dorit sa faci ceea ce-ti place, dar totodata sa nu ai nici o sansa , acui e masca?, asta pictata a romanilor ce vor sa auda ceea ce vor, ce trebuie sa auda ceea ce trebuie si cand nu trebuie , a juristilor ca trbuie sa aplice corect si sa interpreteze legile , a conducatorilor ca au uitat ca totul poate fi jucat pe o singura carte si ca destinul nu stii ce curs va lua, a vitii ca esti la mana "sa","CEA MAI BUNA CALE DE A PREZICE VIITORUL ESTE SA-L ANVATAM", NOI, NU AM ANVATAT NIMIC din ceea ce ar tyrebui sa facem corect" Urasc tradarea dar iubesc tradatorii", noi nu suntem nici una nici alta decat ipocriti

Anonim spunea...

INCERCATI SA RETINETI REGULA: CUVINTELE IN LIMBA ROMANA NU INCEP CU Â DIN A! NICIODATAAAAA!!!!!INCEP CU Î DIN I! NE USTURA OCHII DE LA GRESELILE ASTEA!