Un nou film romanesc, "Eu cand vreau sa fluier, fluier", in regia lui Florin Serban, a castigat Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin. Care festival este cel mai important pe plan european si nu numai. In filmul asta joaca si cativa detinuti adevarati, tineri clienti ai penitenciarelor romanesti; evident, actiunea se si petrece intr-un penitenciar.
M-am bucurat sincer pentru succesul asta, ca urmare am savurat stirea prezentata indelung pe toate canalele si am citit articolele publicate pe net, asa am si ajuns la comentariile cititorilor.
Comentariile erau extreme, unii, sincer impresionati si mandri de reusita conationalilor, altii, grosolani si primitivi in gandire, simtire si mai ales in exprimare, acuzand regizorul pentru alegerea temei care, in viziunea lor, ne face din nou de rusine in ochii europenilor, acuzand in egala masura jurnalistul care indraznise sa laude performanta romaneasca.
Anonimii astia din urma reactionau ca si cum regizorul s-ar fi urcat pe o scena de prestigiu si ar fi expus niste chiloti murdari made in Romania. Adica de ce nu putem si noi sa facem filme despre frumusetile patriei, despre bogatia folclorului romanesc, despre vitejia Ecaterinei Teodoroiu si alte neatarnari ale neamului, chiar daca asta ar fi un fel de praf in ochii strainilor care, in pofida stradaniei finantate din belsug, au la randul lor detinuti, oameni ai strazii, coruptie si asa mai departe.
Citind cometariile cu pricina am avut senzatia ca sunt pe blog, acelasi ton, aceleasi enorme prejudecati, aceeasi convingere desantata ca daca ignori lucrurile urate si dureroase ele nu exista si mai ales aceeasi ura gratuita care otraveste si la noi dorinta onesta de comunicare.
N-am nicio indoiala ca o parte insemnata dintre lucratorii nostri vor avea o reactie asemanatoare, adica vor fi la fel de sincer afectati de faptul ca din nou li se da prea multa atentie "domnilor" detinuti care de fapt trebuie tratati fara mila, cu varful bocancului si direct proportional cu fapta care i-a aruncat in inchisoare.
Trecand peste faptul ca cei mai multi dintre detinutii din Romania ajung la inchisoare din saracie si lipsa oricarei forme de educatie, trecand peste faptul ca unii dintre foarte vocalii nostri colegi sunt cel putin la fel de vinovati in fata legii ca si "oile" al caror "paznic" sunt.
Trecand chiar si peste faptul ca foarte multi dintre respectabilii si onorabilii nostri conducatori ar trebui, daca am trai intr-o lume civilizata, sa imparta o celula mai insorita cu detinutii de rand (mare ipocrizie care nu ne impiedica sa-i laudam sau curtam cu admiratie si respect, la o adica!), ajungem la obiceiul - i-as spune comunist! - de a nu spune adevarul, de a trai schizofrenic intre doua realitati paralele, aia sordida pe care o cunoastem cu totii si aia inchipuita cu care ne bandajam falosi bubele.
Acestea au fost niste consideratii personale, am - ca si dumneavoastra!- dreptul de a-mi exprima o opinie, o opinie argumentata politicos este o invitatie la dialog. Dialogul are regulile lui, ce depaseste anumite limite de ton si limbaj se cheama zgomot. Zgomotul supara, amuteste daca e asurzitor dar nu convinge si mai ales nu aduce progresul de care sa nu-mi spuneti ca n-avem nevoie!
Ce se spune despre penitenciare nu are intotdeauna legatura cu realitatea, nu toti jurnalistii sunt talentati sau de buna credinta dar este dreptul nostru si este datoria noastra sa ne face vazuti si auziti pana ce societatea o sa inteleaga si o sa accepte ca suntem parte integranta. Altfel o sa ne pazim la infinit problemele, frustrarile, abuzurile, la pachet cu detinutii pe care nu noi i-am adus in inchisoare si din care mai devreme sau mai tarziu se vor libera inevitabil.
Link-uri utile:
