Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

duminică, 20 iunie 2010

Răul cel mai mic răstoarnă sistemul cel mare

Ultima idee a Guvernului este să reducă din posturile ocupate 12,5%. Sperăm iar că nouă nu ni se întâmplă?

Nu demult era adânc înfiptă în conștiința cetățeanului angajat la penitenciare importanța apartenenței la "sistemul de apărare ordine publică și siguranță națională".

Se critica pe un ton grav cutare și cutare inițiativă care risca să ne scoată în afara "sistemului" și să ne lipsească de o iluzorie protecție, deși niciodată n-am contat în ecuația greilor armatelor.

Am auzit același argument prin octombrie când era imposibil să fim trimiși în fără plată pentru că suntem din "sistemul de apărare ordine publică și siguranță națională". Și, am fost trimiși în fără plată și am făcut și ore suplimentare pentru asta.

Salariile și pensiile din "sistem" au fost tratate cu aceiași lipsă de considerație de guvernanți. Ne-am trezit că  nu mai e atât de important că-ți riști viața și sănătatea pentru patrie. Salariile și condițiile de salariazare n-au mai fost speciale, pensiile nici atât - am aflat asta recent. O să ne ducem în cârje pe secție și o să facem supravegherea cu aparate auditive și ochelari cu multe dioptrii de speciali ce suntem.

Când s-a pus problema diminuărilor salariale unii au repetetat același descântec și nici de data asta n-a mers. Mulți și-au spus că problema se rezolvă de la sine că doar n-o să afecteze Băselu' tocmai "sistemul" și uite că avem salarii cu 25% mai mici, iar pensionarii noștri se așteaptă la o recalculare în minus înainte de reducerea cu 15%.
***
Ne-am cam mințit singuri, altă conluzie nu poate fi. De câștigat să mai fi câștigat câte un gheneral pensionar restul au rămas doar cu sinistroșenia asta plimbată de Băse pe la televizor: "Răul cel mai mic".


E ciudat cum binelui cel mare promis în alegeri îi acceptăm cu plecăciuni răul cel mai mic și ne ducem la alte și alte alegeri ca să cocoțăm tot felul de incompetenți și mincinoși patologici în funcții de mici și mari dictatori.

Și este ciudat cum cei care ne-au mințit, nu ne mai mint acum - vorba lui Vlădescu - deși ar mai fi putut să o facă vreo șase luni, iar noi ne dăm bătuți și așteptăm să ne vină sfârșitul sub formă de tăieri de salarii și biruri.
***
Ultima idee a Guvernului este să reducă din posturile ocupate 12,5% și nici acum nu reacționează nimeni. Sperăm iar că nouă nu ni se întâmplă? Până acum speranța că apartenența la sistem ne protejează s-a dovedit o iluzie, cât ne mai mințim?

Poate că o să răsuflăm ușurați și bucuroși că am scăpat doar cu salariile ciuntite. Cu siguranță însă am fost iar furați și într-un final am acceptat asta. Asta dacă, desigur, nu reacționăm la un moment dat altfel decât găsindu-ne motive să mai așteptăm puțin.

29 comentarii:

Anonim spunea...

Propun ca si la ala cu scutul sa ii reducem 25 la suta. Ce atata comoditate!

Anonim spunea...

Suntem tari in gura atunci cind ne minjim cu noroi intre noi...e distractia noastra preferata inotul prin dejectii...e...acum na...suntem cu capul in nisip ca strutul...ne rugam sa nu vina tavalugul peste noi, ci peste altii...stati linistiti, nici nu stiti ce ne asteapta...asta este inceputul...stam toti cu capul pe butuc si chiar in ultimul ceas vrem sa parem altceva decit ceea ce suntem: o adunatura de lasi, care nu face greva ca le taie ziua de salariu...na, ca ne-a taiat salariul de tot acuma!

Anonim spunea...

S-au luat in calcul si venirea celor 12000 de ppl din vestul Europei?

Anonim spunea...

Cine sa ia ce in calcul ? Guvernul este format din oameni de afaceri, pe care , firesc, ii intereseaza doar profitul personal ! Chiar credeti ca intereseaza pe cineva cu putere de decizie ca pazim pleava societatii ?
Hai sa fim seriosi si sa ne trezim !

Huginn spunea...

@ 10:38

Asta asa e. Doar daca si cand li se intampla sa cada cu vreo fapta atunci isi dau seama ca e nasol.

Anonim spunea...

Nu stiu cat de nasol le-ar fi ! Daca "tunul" este destul de consistent, merita o perioada de relaxare cu trei mese pe zi, asistenta medicala gratuita cu dotari mult peste medie(vezi P.Sp. Rahova, sa traiti domnu' Bradisteanu), si daca sunt baieti destepti pot rounji veniturile pe la CEDO, deoarece sistemul penitenciar din RRomania nu intruneste conditiile sau cerintele unui stat European, cum de altfel nici RRomania nu ar fi trebuit sa faca parte din uniune ! Interesele cred ca au fost pur economice si total devastatoare pentru fragila noastra pseudo-democratie ! Ar fi multe de spus, nu e locul undei astfel de discutii,...cred ca o sa ies la o bere ! Te salut Maestre Huginn !

Anonim spunea...

Rastoarna, pe naiba.
Sa va dau un exemplu: la penit. Slobozia a venit unul Prodan(fost politist).In cateva saptamani omul a fost scos la popota(nu asta este problema) iar cand este liber umbla nestingherit prin unitate (neinsotit, ca asa-i la liberi), in conditiile in care fiecare politist de penitenciare are un traseu bine stabilit(nu poate circula decat pe traseul stabilit)
Detinutul Prodan este jmecher pe cand noi urmam ordinele.
Se aude (de fapt nu este un zvon) ca este pus sa vaneze politisti care se plimba aiurea.
Am ajuns sa ne urmareasca detimutii.
Halal dreptate.

Anonim spunea...

Poate asta ne trebuia pentru aintelege ca trebuie sa ne zbatem pentru locul de munca si drepturile noastre!Am asteptat sa o faca sindicatele - fara noi, cei multi si....fraieri, nu au avut putere.Poate acum ne recunoastem conditia care ne-a caracterizat dintotdeauna -mai ales in ziua de 31 mai cand ne-am privit sefii in fata si am zis-da, sefu', eu stau la birou, nu ma duc la greva, nu se rezolva nimic....Probabil aceeasi oameni se vor duce azi la sefu si vor limpai bine pentru ca sefu sa nu-i dea pe lista de ...disponibilizati!!!O adunatura de marionete, asta suntem!

Anonim spunea...

Ce criterii sunt acestea?Eu si sotia suntem agenti intr-un penitenciar din tara, avem un copil de crescut, am pornit de jos si nu avem pe nimeni in sistem.Ne-am facut meseria asa cum am invatat si am stiut mai bine,fara abateri disciplinare in 8 ani de serviciu, ne-am imprumutat la banca pentru a avea casa noastra, si viata ne-o traim intr-un mers ciclic fara iesiri extravagante, ci doar pentru ziua de maine si viitorul copilului nostru.In situatia de fata, suntem disperati!Sa ne evalueze dupa competente si cunostinte!Dar nici asa nu as castiga pentru ca ...nu am pe nimeni in sistem...tot ei vor castiga, cei de sus...

Anonim spunea...

De ce dracu ii mai angajati pe cei 200 de elevi de la Tirgu Ocna care nu au familie,copii de crescut,rate si toate celelalte.

Anonim spunea...

Maimutoiul de NASTASE mai este la SLOBOZIA?

Anonim spunea...

Stimate Huginn,
Nu cred ca printre oamenii acestui sistem ai putea gasi o masa consistenta care sa-ti fie aproape si sa te sustina in demersurile pe care le faci si stii de ce ? pentru ca sunt prea comozi , lasi si le lipseste cu desavarsire spiritul de echipa . Greu de crezut ca vei putea mobiliza general o astfel de grupare pentru atingerea scopului propus . Este cu mult mai simplu sa astepti ca altii sa faca ceva pentru tine . Oameni buni: TREZITI-VA PANA NU E MULT PREA TARZIU!!!!RAUL CEL MIC A FOST FACUT , URMEAZA CEL MARE :DISPONIBILIZAREA

Anonim spunea...

Sindicate din toate partile, oameni buni, indiferent de grad, rang,functie, uniti-va!Macar in ceasul de pe urma!!!

Huginn spunea...

@ 18:23

Sindicatele s-au unit, românii nu. Pentru prima dată după Revolutie cele 5 confederații au lucrat împreună. Doar că din 9.000.000 cei afectați au susținut acțiunile vreo 0,15 - 0,30%. Jenant nu-i așa? Ne cam merităm soarta.

Anonim spunea...

Scoala Nationala de la Tg Ocna scolarizeaza anul acesta 200 de elevi urmand ca in septembrie sa mai scolarizezeinca 200 de elevi.

Anonim spunea...

Domnul Huginn are dreptate dar aceste esecuri se datoreaza si liderilor de sindicat din unitati unde ei stabileau cate peroane se deplaseaza la Bucuresti ,multumindu-se cu cate 5 -10 persoane .
Daca s-ar fi deplasat cu cate un autobuz din fiecare unitate era cu totul alceva , asa ca pe viitor organizarea acestor actiuni sa fie bine gandite si cu o strategie comuna cu alte sindicate.

Huginn spunea...

@ 19:47
Găseau un autobuz?! Vedem la următoarele...

ionut spunea...

Pentru anonimul de la 17.19

Numai este Nastase 4 case la Puscaria din SLOBOZIA, a fost bun cat a fost acum s-a pensionat anticipat la cerere, in locul lui a fost imputernicit un fost lucrator SIPA cocotat pe la reeducare Rusu G.
Se doreste clar o rearanjare a functiilor de conducere iar psihologul asta nu prea mai avea ce face cu creionele colorate si benzile lui desenate, ca si asa visa cu ochii deschisi de vreo cativa ani numai justitie restaurativa,sa vedem cum se va comporta poate si-a uitat arfele si impresiile de pe vremea cat a lucrat la SIPA.

Anonim spunea...

Da SINDICATELE S-AU UNIT INSA ROMANII NU MAI PUN BOTUL.D-nule hugin de cind esti lider ti-ai rezolvat problema sotiei ?Raspuns DA.TI-AI asigurat 50/%Raspuns da TI-AI asigurat vinerea liber?Raspuns da Ti-ai obtinut birou DA.Pentru fraieri gargara simpla .Acesta este motivul apatiei oamenilor

Huginn spunea...

@20:25

Soția mea nu are nici o problema de rezolvat, 50% n-asm primit niciodata si nici nu cred ca o sa primesc vreodata. Vinerea lucrez, si mai lucrez si in weekend pe blog. Asa ca respectuos va rog sa nu mai fiti tamp cand postati comentarii.

Oamenii nu si-au aparat interesul din comoditate si din lene si din teama nu pentru ca n-au avut ocazia. Nu pentru liderul ala bun sau rau trebuia sa ne miscam, ci pentru propriul interes. N-am facut-o, aici e durerea.

Anonim spunea...

@ 20:25
cred ca-l confunzi cu alin popescu

Anonim spunea...

Huginn are dreptate : ne meritam soarta !

Anonim spunea...

Nu inteleg ce aveti cu cei de la targu ocna voi nu stiati ca din momnetul in care sunt admisi penitenciarul care recruteaza tine un locul din stat ocupat pana la absolvire...credeti ca ei nu au invatat sau nu s-au pregatit...si ce daca nu au copii rate etc...au parinti care ii sutin sau nu au!!!!!Un viitor absolvent de academie!

Anonim spunea...

Scopul sistemului nu este de a intretine oameni care au familie,copii de crescut,rate si toate celelalte. Ci este de a promova oameni competenti sau mai putin depinde de situatie cu scopul prevazut in LEGEA DE APLICARE A PEDEPSELOR, REGULAMENT.....FIE CA CEI MAI BUNI SAU MAI PILOSI SA RAMANA ALATURI DE NOI!

ionel spunea...

@4.20

In cazul unor disponibilizari din sistem criteriile dupa care se vor face vor fi similare cred cu cele care sau aplicat in MApN in perioada 1995 -1999, referitor la scopul sistemului penitenciar printre altele acestuia ii revine si siguranta locurilor de munca oferite,ori avand in vedere acest fapt unii dintre angajati au imprumutat mari sume de bani,au ipotecat,au luat in lesing etc mizand pe ideea apartenentei la sistemul de siguranta nationala,cat priveste competenta si promovarile in acest sistem ,este un domeniu de care imi este scarba sa mai vorbesc

Anonim spunea...

pt cel si-a pus intrebarea "de ce sa-i angajam pe elevii de la Tg. Ocna ca nu au rate si familie" sa se urce pe cel mai inalt gard al penit in care lucreaza si sa-si puna intrebarea "Oare pe el de ce l-au angajat?" pt ca e doar un alt agent de penit. fara personalitate care se roaga sa vina ziua de 10 ca sa-si ia banii si atat care nu se gandeste deloc la meseria sa, da o alta facatura de om care atunci cand vin altii din spate mult mai competeti in ceea ce fac se sperie si-si vede dosarul plin de sanctiuni si se gandeste oare m-or da astia afara.Domnule agent si asa te plangi ca lucrezi de nu mai poti zilnic, lasa si pe altii ca nu e o mesere de speriat si du-te acasa ca m-am saturat sa te aud cum te plangi du-te si omoara-ti ultima farama de creier pe care o mai ai sau lasa blogurile si fa-ti treaba la serviciu ca de acolo mananci si tu si eu si noi toti.Sper ca nu am jignit pe nimeni, dar ce-i drep multi nici nu ar sesiza urma de ironie din spatele cuvintelor.

Anonim spunea...

eu unul cunosc elevi de la tg ocna care au si familie si rate la banca.

Anonim spunea...

Viitorii nostri colegi de la Targu Ocna au aceleasi drepturi ca si noi.Unii dintre ei au renuntat la locurile de munca pe care le aveau pentru a fi scolarizati in sistemul nostru.Va spun sincer,ca in perioada de practica,lucrand cu ei,am realizat ca sunt mult mai capabili si competenti decat unii dintre angajatii actuali. Oricum,in paza, si la ora actuala stam foarte prost cu personalul,neavand suficiente cadre! Sa fie restructurate sau eventual comasate alte posturi, care chiar nu au nici o valoare pentru sistemul nostru si care sunt ocupate de niste "molii" care fac umbra pamantului degeaba(gen situatii de urgenta,protectia muncii,mobilizare,marketing,achizitii,etc).

Anonim spunea...

Intreb si eu ca cineva din afara sistemului:nu se mai pot lua din banii ptr.intretinerea puscariasilor si redistribuiti in sistem ptr.o cauza mai buna? Asa din solidaritate...