Frankenstein - Statutul, scenariu absurd în 2 acte

Scena I - Statutul se naște

Un birou din ANP, Comisia de Statut, oameni transpirați, laptopuri interconectate, fețe îngrijorate. Joi.

- Mișcă! E viu! L-am văzut! L-am văzut mișcând! Statutul e viu, strigă membrii Comisiei într-un glas. (uimire, bucurie, emoții)

- Să-l trimitem! Să-l trimitem la semnat! Să-l vadă și Guvernul! Trebuie să-l aprobe, zise președintele Comisiei înfrigurat. (respirație întretăiată)

- E un miracol! E un miracol! Era mort... a, a înviat, zise secretarul comisiei uitându-se cu speranță la reprezentantul sindicatului. L-ai văzut doar?! Mișcă! Ce stai ca momâia?! Tu nu vezi că mișcă?! (enervat, mirat)

- Mișcă pe dracu! Voi nu vedeți că are capul strămb, și îi lipsește o mână? Parcă e Cel Mare în zilele bune, zise în șoaptă unu' de la juridic. Ce dracu' să facem cu ăsta?! (neîncrezător, ușor plictisit)

- Mișcă băi, așa e! Și parcă e mai în formă ca după ultimele operații, zise omu' de la sindicate. Uite ce vârtos își agită articolu' cu drepturi! O fi vreo minune... măcar de-ar trăi! (îngândurat)

(scena se termină brusc...)

Scena II - Statutul cel nou față cu reacțiunea

Un penitenciar, biroul de resurse umane. Un agent și șeful de birou. Marți.

- Păi, așa scrie în statut șefu'! Trebuie să-mi...! Așa scrie. Pe cuvânt. Tocmai s-a modificat... așa scrie. Și mai trebuie să-mi..., apucă amărâtul să zică înainte să fie privit mustrător.

- Nu știu, n-am primit nimic de la ANP... (citind distrat o hârtie ce părea oficială)

- Da, e lege...!? (enervat, mirat, întrebător)

- O fi. Nu știu. Nu înțeleg nimic și sunt ofițer de cadre din opze'șase, zise șeful de birou ușor încurcat dar stăpân pe situație. Să vă dea anepeu' dacă așa a scris în lege! (sentențios și însoțit de un gest de concediere a interlocutorului)

- Și, ce facem? Zice că se poate! Pentru mine de ce nu se poate? Că îndeplinesc condițiile.... așa scrie.

- Nu știu! N-auzi că nu știu! Du-te și tu la director... sau poate la ăia la financiar. Da'... auzi?! Tu... Pe tine cum te cheamă? Parcă te-ai angajat în 2008... (dă impresia că ar încerca să schimbe subiectul)

- Da, în 2008...

- Cin'te-a pus frate! Nu stăteai tu bine civil? Nu știai unde vii? Asta e? Tu ai vrut! Ce crezi că mie îmi convine? (victorios, suoerior)

(Șeful de birou începe o poveste despre un subofițer care în 1998 a plecat de la Fabrica de boghiuri ca să se angajeze la Penitenciar și s-a trezit că vrea să-l facă șef de secție... pe vremea aia.)

Cineva deschide și închide repede ușa. Omul nostru se hotărăște să renunțe.

- Eh, lăsați că mă duc la dom' director și... mă duc în audiență și la Băla! Să vedeți că așa e! (neîncrezător, fără speranță)

- Dacă n-am primit nimic de la ANP, eu te-aș fi ajutat. Da', n-am primit nimic... (complice, prietenos) Dacă-mi dă de la ANP, eu vă dau...

- Dar...

(se lasă cortina, actorii rămân în scenă, referiri la sfinți, familie și organe...)

PS. Orice asemănare cu realitatea e pur întâmplătoare. Statutul nu e la a 5-a cârpăcire, în imagine e doar Frankenstein in varianta Boris Karloff.