2010

Buuun, asadar a venit si 2010. Nu va mai spun la multi ani pentru ca am repetat formula asta de atatea ori incat nu mai are nicio valoare. Luni dimineata mi se spune ca trebuie sa-mi pun de buna voie inapoi pe cocoase, toate sarsanalele din 2009. Prima senzatie este instinctiva si de serioasa impotrivire.

A doua este de uimire, greutatea e categoric mai mare decat in 2009 si daca ma insel si n-a facut careva o gluma proasta, atunci exista o singura explicatie si anume ca mi-am pierdut definitiv antrenamentul.

Nu sarmalele si toba si vinul mi-au slabit incheieturile, sunt un om cumpatat in materie de gastronomie, pur si simplu ma invatasem sa umblu asa fara nicio greutate, uitasem de penitenciare, de anagajamentul de a schimba lumea, care nu este chiar un angajament, este mai degraba o vorba in vant cu care obisnuiesc eu sa-mi justific anume imbolduri desuete.

Ce vreau sa va spun, ce-mi spun mai degraba mie, este s-o luam usor, anul are 365 de zile, au mai ramas 360 si daca pornim cu avant exagerat inca de la inceput, riscul de a ramane de caruta e demn de luat in seama, mai ales ca se anunta o cursa grea, una cu ostacole si dupa 20 de ani de democratie originala incepem sa dam serioase semne de oboseala.

Gandul asta, ca schimbarile mult asteptate se lasa cel mai greu, mi-a venit la o coada la circa de politie unde se obtineau buletine de identitate, se faceau mutatii si alte chestiuni cetatenesti plictisitare. Cum sunt inca moale din cauza sarbatorilor nu m-am enervat deloc, chiar daca in asemenea ocazii romanesti este aproape imposibil sa nu-ti vina sa te urci pe pereti, fie din cauza tratamentului la care esti supus tu, cetateanul, fie din cauza inevitabilelor interactiuni cu colegii de coada.

Ce m-a trezit din reveria-mi a fost replica unuia din dreapta care, uitandu-se lung la clasica pozitie a cetateanului depus in fata ghiseului, aia de ghiocel, aia cu capul indoit, cu ochii umezi asezonati cu "sefu" la fiecare respiratie a cerberului din spatele biroului (care cerber n-a gresit niciodata sa se adreseze cu dumneavoastra!), a zis incet, printre dinti : "Ma ce neam de chelneri e neamul asta romanesc !".

Acum ce sa spun, daca arunca vorba asta un englez poate ca ma suparam, asa, venita din familie si la inceput de an, nu m-a afectat prea tare, mai ales ca din zece chelneri, opt te privesc mai degraba de sus in jos si te trateaza de parca le-ai umbla prin frigiderul propietate personala.

Una peste alta, asa am inceput eu 2010 si daca considerati ca articolul de fata nu are nicio legatura cu problemele sistemului penitenciar, cu lupta pentru o viata mai buna, ignorati-l cu buna stiinta si treceti direct la comentarii despre subiectul care va incita sau va afecteaza in cea mai mare masura. In rest, onoare muncii dragi colegi cu statut special!