Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

vineri, 30 octombrie 2009

Pro si contra

Saptamana trecuta, la Iasi, un detinut a scapat de la moarte un supraveghetor. Omul a cazut din picioare si, daca detinutul n-ar fi intervenit la timp, echipajul SMURD ar fi constatat doar decesul colegului nostru. Nu ne alegem salvatorii dar salvatorii aleg sa sara in ajutorul semenilor lor, indiferent de situatie sau relatie.

O asemenea atitudine nu este neaparat o dovada de eroism dar implica, dincolo de viteza de reactie si eventualele cunostinte medicale, un mod de raportare la ceea ce ne inconjoara. Conteaza daca un recidivist iti salveaza viata, tie, paznicul lui? Ar fi fost mai onorabil, mai putin umilitor, daca salvatorul ar fi fost situat pe aceeasi treapta sociala?

Intamplarea asta ma duce cu gandul la conventiile in care obisnuim sa ne petrecem viata, la cutiile in care ne inghesuim existenta, la ceea ce "se face" si la ceea ce "nu se face", incepand cu mancatul cu furculita si sfarsind cu politetea excesiva care-l inconjoara pe cel mai puternic. Cine suntem noi? Cat ramane din noi pe sub placa sociala turnata peste fiinta noastra inca din frageda pruncie?

Ieri, pe blog, a fost o intreaga dezbatere ca urmare a episodului Codlea. Interventia in forta impotriva unor detinuti din maxima siguranta, nemultumiti de decizia de aplicarea cu strictete a regulamentului, a declansat reactii pro si contra. ASUM, din cate inteleg o organizatie locala nonprofit, acuza conducerea penitenciarului de folosirea in exces a fortei. Penitenciarul sustine ca interventia a fost una justificata si legala.

Toata povestea asta determina o serie intreaga de intrebari legate de aplicarea regulamentului. Se aplica regulamentul in penitenciarele romanesti? Cum? Intotdeauna? Exista exceptii de la regula? De ce?

57 comentarii:

Anonim spunea...

Raspuns:nu peste tot;haotic;nicidecum;prea multe si nu in spiritul legii;coruptie,dezinteres,minciuna,proasta pregatire profesionala,control ierarhic deficitar,lasitate!!!

Anonim spunea...

omul a reactionat normal zic eu, putea sa nu faca acel gest si totusi la facut.A salvat o viata, nu viata unui gardian ci viata unui "om" De ce? pentru ca el poate nu se identifica cu ceilalti, sau poate ca in astfel de momente suntem umani si dam dovada de umanitate. Un gest care merita apreciat pentru ca vine din partea unei persoane la care poate nu te astepti, te astepti mai degraba sa te jigneasca, sa te umileasca, sa te injure si totusi avem acest exemplu care ma face sa cred ca exista umanitate si responsabilitate inclusiv acolo , in inima unui "infractor" uitat de societate, blamat, si condamnat la aprobriul public.Cam atat .

stanciu spunea...

Un adevarat gest uman

Un adevarat act de mare daruire umana facut de ppl,un act pe care multi dintre noi cei liberi nu l-am fi facut din diferite motive printre care si indiferenta cu care suntem inarmati inca de la nastere,aceasta stire a trecut insa neobservata iar cei de la penitenciarul Iasi au recompensat ppl cu o zi invoire, halal conducere ANP pentru modul cum reactioneaza la asemenea acte de daruire umana,trebuia ca un doctor general din cei multi de prin ANP sa faca o vizita la Iasi si macar sa-i stranga mana acestui adevarat om aflat in custodia penitenciarului Iasi care a salvat un angajat de la moarte.S-a indreptat toata atentia pe Codlea si pe ce mare actiune in forta a fost acolo pentru ce? pentru un moft al unui moftangiu de nota 5 urcat de un sef iresponsabil din ANP pe un scaun prea mare pentru ce are in cap acest DIRECTOR care pare pierdut in fata camerelor de luat vederi,de ce oare?.Personal cred ca cei de la ASUM vor declansa prin materialele difuzate pe la diverse autoritati competente o serie de actiuni care sa puna capat unor astfel de actiuni care isi au originea in legislatia invechita dar si a mentalitatilor retrograde a unora conducatori de puscarii care poarta pe capul mic palarie mare. Din pacate acestea sunt doua exemple cu elitele ANP care conduc sistemul penitenciar romanesc unde lipsa de profesionalism naste din pacate monstri cu chip uman.

Anonim spunea...

perfect adevarat stanciule, sa facem un exercitiu de imaginatie sa ne transpunem in persoana agentului de la iasi.Poate asa vom mai schimba ceva in mentalitatea noastra cu privire la ceea ce ne inconjoara, nimic nu este perfect, nici chiar noi, dar exceptii pot fi. Daca OMUL salvator era altcineva cred ca nu mai conteneau aprecierile , si toate celelalte. asa....asta e. De data aceasta "HOTUL" a fost OM, si merita aprecierea gestului.Poate este timpul ca prin aceste gesturi cunoscute, altele necunoscute public sa se incheie un pact social intre ei ,cei custodiati si noi cei care ii custodiem.Se dovedeste Frustrati nu pot intelege si este de inteles.

ALIN spunea...

Fratilor singura si cea mai eficienta metoda de reeducare la momentul actual cu rezultate in randul detinutilor e forta.Actualii detinuti nu mai stiu decat de frica .Ce atata labareala cu metode educative? Niciodata nu au dat roade.Sa imi arate mie oricine un rezultat cu metode educative. Apropo am 13 ani in sistem cu scoala militara si am vazut multe la viata mea.Asa zisele organizatii de apararea drepturilor omului ar trebui sa se mai ocupe si de drepturile victimelor celor care sunt in puscarii ca acestia au suferit cel mai mult.Cate ong-uri au aparat victimele abuzurilor celor care se afla in spatele gratiilor?Si mai stiti de la mine ca in spatele gratiilor nu se afla nevinovati.Poate ca ascund pe altii dar au vina si mai mare ca nu vor sa-i dea in vileag. Va spun asta deoarece cum am aratat mai sus am ceva experienta si toata numai in operativ.ONG-urile vin in puscarii numai cand primesc bani de la detinuti ca de trebuie sa traiasca si dansii.De la victime ce sa ia? Poate unele au putrezit deja. FELICITARI CELOR CARE AU RESTABILT ORDINEA DE DREPT IN PENITENCIARUL CODLEA. IMI PARE RAU CA NU AM FOST ALATURI DE VOI. AM CEVA EXPERIENTA: JILAVA 1997, MARGINENI 1997 s.a. .

Anonim spunea...

DOAMNE MASKATILOR CE AS MAI FI VRUT SA FIU IN RANDUL VOSTRU LA CODLEA.SA FI APLICAT METODE EDUCATIVE PE CARCA PPL PANA MA DUREAU BRATELE SI PICIOARELE. SA FI VAZUT REZULTATE. DOAMNE FA CA LA URMATOAREA REVOLTA A PPL SA FIU PREZENT IN RANDUL CELOR CARE RESTABILESC ORDINEA DE DREPT. APROPO ATI AUZIT DE ORDINE DE DREPT?

Anonim spunea...

daca o persoana cu mentalitatea ta lucreaza in sistem i-mi este rusine , ar trebui sa te apuci de altceva domnul VITEAZ, nu faci cinste uniformai si statutului de functionar public cu statut special.Iesi pe post si fa aceasta afirmatie domnule VITEAZ , sa te vad cat esti de tare, asa ,anonim esti se vede....bravos

Anonim spunea...

o persoana care gandeste asa face rusine sistemului, instigare la viloenta, stii ce inseamna, pai asta este motivul ptr care suntem suspectati ca nu ne facem treaba cum trebuie si actionam ilegal bai desteptule, datorita unora ca tine cu mintea ingusta. Mergi pe ringul de box daca vrei sa imparti ceva.Esti mic si neinsemnat , pacat ca gandesti asa , si culmea mai esti si platit din bani publici si reprezinti autoritatea statului.Rusine

Anonim spunea...

Pentru moderatorii blogului.

Comentariile oligofrene sunt publicate:

1. In vederea realizarii unei analize de continut, fiind reprezentative ca numar si mod de exprimare in sistemul penitenciar
2. Pentru a oglindi modul in care gandesc o parte din functionarii publici cu statut special din ANP
3. Pentru ca "ureamza linia logica a unei dezbateri"
4. Pentru ca "instiga la ură sau discriminări de orice natură"
5. Pentru ca "incita la reacţii negative"

Multumesc anticipat pentru raspuns.

Anonim spunea...

cei de la ASUM privesc lucrurile din punctul lor de vedere,dar de ce nu ati aparut cand un interlop de la Codlea ,care ulterior a fost transferat cu ocazia revoltei tot el fiind si unul din capi revoltei,a reusit sa se puna in usa celulei cand un coleg de-al nostru l-a gasit cu telefonu mobil in pat vb la el,norocul lui a fost ca un alt coleg era pe sectie si a alertat ceilalti colegi si acesta nu este singurul caz domnule Spataru mai sunt si altele de care dumneata refuzi sa vb,ai uitat cand ai venit in penitenciar si ai refuzat sa predai tefelonu mobil??aceasta speta ne duce cu gandu ...si mai am spete cu dumneata care te dai asa viteaz in apararea drepturilor p.p.l care ti-am dori sa-i ei acasa cu tine si sa dansati hora uniri toti de dragu artei ca te pricepi domnule Spataru

Anonim spunea...

Nicio noutate de la Margineni astazi? Nimic de Busu si Badoiu?...ca "vad" ca Stanciu e banuit ca e prezent pe blog...si asa nu are ce face! sau mai bine zis nu stie sa faca!

Anonim spunea...

Se pare ca penitenciarul Codlea a devenit vedeta saptamanii!
Sunt un simplu cetatean, care a fost nevoit sa inghita aceasta sarada mediatica, sunt doar unul dintre contribuabilii pe care il plange ASUM ca plateste actiuni “violente” impotriva p.p.l..
Cu usoara inocenta ma gandesc ca din aceeasi contributie a mea si a altor cetateni onesti, care ne chinuim pentru traiul zilnic, platim o viata confortabila unor lichele care au violat, omorat, agresat etc., unor lichele care ajunsi in spatele gratiilor nu dau dovada de dorinta de reintegrare, lichele care nici macar in spatiul penitenciar nu respecta regulile si legislatia, unor lichele care s-au obisnuit ca daca vor ceva pot obtine..prin revolta..greva..mita...amenintari.
Pai daca ei nu respecta regulile nici aici, in societate..nici acolo...in detentie, cum altfel sa le explicam domnilor ..ca deprinderea alfabetului se face la 6-7 ani?!

Anonim spunea...

bai bateti campii rau de tot,aveti o mentalitate, dar mai bine nu vb despre lucruri pe care nu le intelegetii.Sunt colegi care introduc telefoane mobile, nu a mai zdruncinati atat....

memoria colectiva spunea...

http://209.85.135.132/search?q=cache:Trv4-wlukZgJ:www.cancan.ro/2007-07-17/Liderul-sindicatului-Fratiaa-tras-cu-pistolul-la-Busteni.html+stupu+cristi&cd=6&hl=ro&ct=clnk&gl=ro

doar asa... de weekend ploios...

adina spunea...

pentru anonimul de la 16.02


Din pacate ii judeca si ii pedepseste altcineva, spre domnia voastra ppl vin doar pentru a fi tinuti in custodie pana la ispasirea pedepsei. Dar daca dumneata nu ai mijloacele necesare respectiv oamenii care sa poata sa-i faca sa inteleaga ca sunt cazati si desfasoara activitati intr-un mediu restrictiv atunci degeaba cauti rezolvari, cat priveste actiunile in forta impotriva celor care nu se supun ordinelor si regulamentelor, ele sunt bune dar trebuiesc facute de structuri profesioniste pentru ca altfel se risca foarte mult si in mai toate cazurile de acest gen se ramane fara sefi, ei trebuind sa raspunda in special in fata comisiilor de disciplina sau a justitiei pentru ordinele date.Rezultatul final fiind mazilirea sau plecatul in exil

Anonim spunea...

sa le trimitem domnilor de la asum niste violatori si criminali sa-i creasca acasa cu biberonul si bavetica....sa vedem cum ii integreaza in societate pe unii care fac puscarie inca din 1990 si sunt multirecidivisti.
si i-as mai trimite lui STANCIU asta niste criminali acasa si dupaia sa ne spuna cum sa reactionam in caz de revolta !!! PTIUUU...

Anonim spunea...

Asum de ce nu aparati drepturile femeilor violate,a copiilor ramasi orfani in urma unor omoruri,a copiilor victime a pedofililor,etc... pt ca infractorii cotizeaza la bugetul vostru?? sa vina domnu spataru cu un plan de actiune in caz de revolta...ati publicat niste materiale obtinute ilegal prin intermediul telefoanelor mobile,care sunt interzise in penitenciar!!! RUSINICA !!

Anonim spunea...

penitenciarul este un mic orasel in care toata lumea are drepturi si obligatii.ca in orice orasel noi suntem "politia" si ne asiguram ca detinutii nu comit abateri.pt ca domnul spataru de la asum poate nu stie ca in penitenciare detinutii se bat intre ei,se talharesc,se violeaza,uneori se si omoara.noi trebuie sa intervenim cu aceleasi mijloace pe care le are si politia,e drept,ceva mai precare.deci folosirea bastonului si a catuselor este obligatorie!! desigur legea ne permite si fiole lacrimogene si tunuri de apa,dar mai bine zicem pas ca face domnul de la ASUM icter !!
sau poate il punem pe domnul spataru o zi dublura pe o sectie de ticalosi..sa-l vedem dupaia cum se interneaza la balaceanca dupaia !!

ANCORATUL IN REALITATE spunea...

Ai dreptate Alin 99%.
1%, pastreaza rezerva ca sa te manifesti la o interventie organizata si aprobata.

Parerea celor de la birouri nu o lua in seama. De obicei, in astfel de situatii, ei stau sub mese. Mai au curaj sa ne spuna de rusine cand nu au fost capabili sa dezamorseze conflictul prin metodele lor de "specialitate". Poate ei nu-si justifica salariul.

hapiness spunea...

Pt.anonim 16.02
De respectarea regulilor in penitenciar trebuie sa ne ocupam noi, cei care aplicam legea. Ar fi bine daca sistemul pedeapsa- recompensa ar functiona, daca am fi obiectivi. Dar de cele mai multe ori coalizam cu detinutii ca sa nu ne mai faca probleme, crezand ca asa dovedim cat de buni profesionisti suntem.
De asemenea nu trebuie sa uitam cu cine avem de-a face. Nu inteleg de ce ar fi o problema invatarea alfabetului si la varste mai inaintate. Cei ce gresesc nu merita o a doua sansa?

hapiness spunea...

Pt. Alin
Poate ti-ar fi convenit mai mult sa primesti o educatie spartana, din moment ce spui despre educatie ca e o labareala. Cat despre ONG-uri, au si ele interesele lor. Si se obtine mai multa publicitate de pe urma detinutilor.

Anonim spunea...

alin popescu? inseamna ca am facut scoala impreuna 30.10.2009 11:18:00
si detinutii ca si ei e oameni sunt de mai multe feluri: cei care au gresit si merita sa faca puscarie ca sa se "reabiliteze" si sunt si aia care merita sa moara direct fara nici un fel de remuscare. acum pudicii vor sari ca arsi si ma vor blama.

Anonim spunea...

alin vezi ca unele spete se predau pe la facultatile de drept ca si greseli ale sistemului judiciar.momentan imi vine in minte baiatul ala care a fost cadru militar si pe care parca mihai il cheama.si a mai fost si la iasi unul parca tundrea care a si murit dupa liberare.

Anonim spunea...

Domnilor felicitari celor care au aplant conflictul prin metoda pe care au aplicat-o cinste coordonatorului actiuni, asemenea oameni trebuie sa avem in sistem cu curaj si pricepere nu trebuie sa fim calcati in picioare sa raspundem ferm conform legi

Anonim spunea...

o tentativa de revolta inabusita doar cu cateva vanatai pe fund nu poate fi decat un mare SUCCES pt comandantul de la Codlea!! bravo

Anonim spunea...

Pentru anonim de la 20.16 Tundrea a fost la Tg-Jiu si DUMNEZEU a facut dreptate,
Pentru necunoscutul de la 18.23 Murgila ITI SPUNE CA AI DREPTATE.
De exemplu paza scoate ppl din camere,apoi le face imbarcarea, escortarea, supravegherea la diferite activitati in comunitate,reeducarea merg separat cu masinile personale, ajung dupa si pleaca inainte, iar in rapoarte este trecuta activitatea lor.Nu au nici un rol dar ei sunt autori si apoi se mai intreaba de ce nu se intelege reeducarea cu paza. Nu citeste nimeni din ANP PE AICI ? REEDUCAREA nu fac paza si escortare pentru ca nu primesc sporul. Dar pentru ce incaseaza pericolul DGP?

Anonim spunea...

si la braila ati uitat cand detinutii s-au autovatamat si si-au inrosit fundurile cu smirger si au trimis poze la realitatea ca au fost batuti de mascati?? ati uitat ca au fost sanctionati oamenii aia fara o ancheta prealabila??

hapiness spunea...

Vesnica lupta dintre paza si reeducare. Cine face mai mult si cine ia mai mult. Din punctul meu de vedere penitenciarul are un dublu scop: de custodiere si de reabilitare sociala a persoanelor private de libertate.Toti lucratorii trebuie sa contribuie la cele doua. Ce vi se pare neclar?

Anonim spunea...

Neclar nu mi se pare dar ar fi corect sa participe fiecare in mod egal,necunoscutule de la cultural.Ca la simbrie cerem drepturi egale. Fraierica de la paza se zbate cu activitatea ta, il ploua,il bate vantul,iar la final iesi si tu din odaie trosnindu-ti"destele"cu gesturi moi, feciorelnice, aproape parintesti si te intrebi naiv;ce-o avea paza cu noi ?

Edy spunea...

De ce nu-si ia o umbrela? Poate mai scapa de frustrari. Oricum rolul final e tot reintegrarea sociala.

Anonim spunea...

reintegrare cu forta ai mai vazut? pe cine sa reintegrezi? pe cei care rad de toate activitatile la care se fac ca participa numai pt. a fi recompensati si de reeducarea care se face ca e interesata de reintegrarea ppl?! s-avem pardon! daca aveam de-a face cu copii puteam sa credem in reeducare, dar cu violatori, criminali si talhari trebuie sa fii nebun sa crezi ca dupa liberare violatorul devine brusc din animal vreun "reeducat" si asa mai departe... fereasca sfantul sa incapem vreunul din noi pe mana unuia din astia dupa liberare!

Anonim spunea...

Intradevar, gestul spune multe.Dar va-ti gandit ca poate acesta este si scopul nostru(reintegrarea).
Puteti lua in calcul multe ipoteze:ce s-ar fi intamplat daca nu l-ar fi ajuta?(un om mort, o familie indurerata, multe vieti scimbate prin disparitia acestui persoane).
Nu o sa-l numesc ppl ci...OM.De ce?Pentru ca ar fi cazul sa se faca o scimbare in gandirea multora dintre noi.Hai, sa nu-i bagam pe toti OAMENII in aceeasi oala, hai sa facem diferenta, poate ca este timpul sa se schimbe ceva.Felicitari OMULE!
Cat despe incidentul in care grupa de interventie a fost implicata?Poate ca este cazul sa se ia si astfel de masuri.Mediatizam asfel de cazuri iar atunci cand sunt evenimente si nu folosim grupa, la final ne dam seama ca era mai bine daca apelam la ea.
Ajung la aceeasi intrebare:DACA nu s-ar fi folosit grupa de interventie,evenimentul ar fi avut un final fericit?NU CRED!

Anonim spunea...

Reintegrare pe dracu. Profita de orice mijloc sa mai poata iesi din camere. Un mod de umplere a timpului liber.Daca aud ca se iese la vreo manastire picheteaza usa educatorului, acolo isi rup cervicala facand matanii,de ochi lumi, poate mai prinde si altadata, iar la plecare isi dau coate; i-am facut si de data asta.In unitate nu dau cu lunile pe la capela.Nu contest ca mai sunt si oameni printre ei,desi...spunea cineva (nu de la educatie),ca daca intri intr-un grup sau intr-un sistem ori te schimba, ori il schimbi.Mai greu de crezut ca un ppl poate face ce nu au reusit organizatii. Referitor la umbrela oferita de Edy pazei, va trebui sa si-o pastreze ca nu se stie.

Anonim spunea...

Sunt detinuti care se "reintegreaza" in mod fals. De fapt, intrarea lor in penitenciar e doar o ratacire de moment, un act rebel al tineretii, in urma unei nopti cu prieteni nepotriviti sau al consumului de droguri ori alcool. Ei sunt nerecidivistii sustinuti de familie, cu un nivel educational ridicat.

In partea cealalta, avem multi-recidivistii fara nicio sustinere. Imi e drag un exemplu din cariera mea (sunt rare astfel de cazuri, din pacate) al unui detinut fara parinti, fara scoala, fara un acoperis deasupra capului, aflat la a 5-a intrare (talharie, dupa furturi repetate). Risc de recidiva - 99%. A fost scolarizat, calificat, a participat la programe de autocunoastere, a fost sustinut la liberare sa isi gaseasca un loc de munca si un pat un adapost de noapte. Au trecut 5 ani de la liberare si nu a revenit. Ma intalnesc cu el pe strada, si-a gasit o partenera de viata, a reluat legatura cu un frate, stau acolo impreuna si e fericit sa traiasca viata de afara.

Nu stiu cat e meritul penitenciarului si cat e meritul lui, dar e un succes (poate doar temporar).

hapiness spunea...

Sunt sigura ca mai exista asemenea cazuri, ca cele despre care vorbea anonimul 09.44.
Merita incercat, nu?

Scarface spunea...

TOT RESPECTUL PENTRU "OMUL DETINUT"DE LA IASI!un caz la cate?cat despre regulamente,de care dintre ele intrebati dragilor?toate sunt cele de pana in 1989!275-ul este o aventura nicidecum ceva concret.de ce?o lege nu poate fi impopotanata cu dispozitii de la ANP si mai ales de la reeducare.cum viseaza tanti de la ANP ceva,a doua zi trimite dispozitii in teritoriu.LA VIOLENTA SE RASPUNDE CU VIOLENTA!tare imi doresc sa mai prind macar 2 ani din acest sistem,intr-un sistem de tip american!daca ong-urile politizate si ele,ar fi fost de acord cu interventia de la Codlea nu isi mai primeau salarile pana la sfarsitul anului dupa care erau desfintati.asa ca ei cu treaba lor,noi cu treaba noastra!D-LE BALA cum ar fi sa te incalti la 50 de ani cu incaltamintea de la 10 ani?cam astea sunt regulamentele si dotarile resursele noastre umane de astazi.CE ESTE JOSNIC,ESTE FAPTUL CA DOAR STITI SA CERETI FARA A OFERI NIMIC!SI VRETI CA DIN NIMIC SA AIBA TOTUL PRET!NU CUNOSC DUPA CE SLOGAN CONDUCETI,DAR SIGUR ESTE UNUL GRESIT!

Anonim spunea...

intr-o Romanie in care jafurile sunt la ordinea zilei,omoruri ziua in plina strada pt un telefon mobil,violuri si talharii cu duiumul,lupte de strada intre politie si interlopi...chiar credeti ca niste bastoane bine meritate pe fundul unor detinuti in prag de revolta a fost un exces de zel?? Sunt agent de politie si nu pot sta cu mainile in san sa vad cum noi ne luptam sa-i aducem pe nemernici dupa gratii si voi ii cocolositi!! am ajuns sa ma rog noaptea de smecheri sa se legitimeze ca ei refuza si nu avem ce sa le facem,sunt scuipat si injurat in fiecare noapte cand patrulez pe strada,trebuie sa prind hotu de 5 ori pana il baga la puscarie si dupaia acesta imi rade in nas ca acolo traieste mai bine si eu am rate in banca pe 30 de ani si nimeni nu ma intreaba nimic de dreptuile mele....am primit un pumn in fata de la un "civil" si de mai bine de 2 ani dosarul zace pe masa procurorului,iar daca il loveam eu cu pumnul eram mazilit de mult de presa si ONG-URI.
sunt solidar cu voi colegii mei !!

Anonim spunea...

pt stanciu esti un berbec, ala a salvat viata gardianului pt k stia k urmeaza a fi recompensat, stai linistit, dak hotu nu prevede k ar avea ceva de castigat nu ar ajuta garda, se vede ca stii munca de puscarie din basme,apropo din cauza unui idiot ca tine se da si mai mult apa la moara presei si ong-urilor.care abia asteapta sa se faca cunoscuti prin campanii de denigrare a sistemului. postezi si tu ca sa te afli in treaba, daca n-ai ce face dute si intreaba rudele victimelor celor din maxima siguranta de la codlea cata suferinta le-a provocat pierderea baiatii aia buni care stui tu ca au luat bataie de la mascati.

Kevin spunea...

Buna ziua,
Reinsertia sociala a persoanelor private de libertate este, confor Legii 275/2006, principalul scop al pedepsei privative de libertate.In realitate , insa , scopul pedepsei privative de libertate , ramane , izolarea de societate. Exista in majoritatea unitatilor penitenciare o lupta surda intre paza si educativ. Este adevarat ca de cele mai multe ori , paza are de castigat si asta datorita faptului ca majoritatea penitenciarelor sunt conduse de pazisti. Este o lupta a mentalitatilor a orgoliilor neintelese. Colaborarea intre toate sectoarele de activitate , din penitenciare , si nu numai , ar fi foarte benefica in realizarea scopului pentru care ppl au fost trimisi dupa gratii. Faptul ca un ppl recidiveaza ne face raspunzatori in egala masura ca si societatea . Este important ca managerii de peniitenciare sa renunte la mentalitatile invechite si sa incerce sa medieze disputele dintre sectoarele de activitate , armonizand si stabilind un climat normal de lucru. Dar , mai este mult pana departe. Cred ca reeducare in penitenciare trebuie sa inceapa mai intai cu noi. Nu de putine ori am intalnit colegi pe sectii care vorbesc si se comporta mai rau ca ppl. Lucrurile se complica atunci cand sunt incurajati si de sefii de sectie. Trebuie sa constientizam ca sunt oammeni care au nevoie de ajutor . Daca erau educati si sprijiniti la timp , probabil ca nu ajungeau in penitenciare. Nu incerc sa iau partea ppl , insa nici cu noi lucrurile nu sunt tocmai ok. Exemplul personal ar trebuii sa fie cel mai bun mijloc de reeducare.

Anonim spunea...

Huggin, doar pe pagina de web poti fi contactat? Nu exista o alta modalitate?

Save Our Souls spunea...

Intr-adevar asa s-a intamplat la Iasi. Il stiu pe detinut de multi ani. Este om crescut la tara, muncitor si cu frica lui Dumnezeu. Este brigadier, un bun organizator, unul din liderii informali care se bucura de respectul celorlalti detinuti si a cadrelor. Nu a fost pedepsit niciodata pe durata executarii pedepsei. Chiar daca agentul este unul care-si merita respectul, ar fi facut acelasi lucru si cu cel mai rau agent din penitenciar pentru ca are alte principii referitoare la viata, sanatate si familie, chiar daca sunt cadre care nu ar fi facut acelasi lucru cu el. Nu vrea recompensa. Modest ca intotdeauna. E un familist convins, a spus ca nu crede ca va merge acasa de Craciun, dar nu se supara pentru ca stie ca trebuie sa-si termine pedeapsa mai avand 5 luni pana la comisie. A participat acum cativa ani la un curs de prim -ajutor prezentat in penitenciar de seful de la primiri urgente. Ar fi bine ca aceste cursuri sa fie sustinute si de medicii unitatii ca nu se stie cand folosesc cuiva. Frumos si apreciabil gest. Felicitari.

Anonim spunea...

Citeam la recomandari e pus un articol al lui prisonworker, cel cu acadalele. Unde este prisonworker? De ce nu mai scrie?

Anonim spunea...

PT. ADINA 17:09
NU STII NICI MACAR CARE ESTE ROLUL TAU IN PENITENCIAR.CUM AI REUSIT SA TE ANGAJEZI? PAI ATUNCI CARE MAI ESTE ROLUL PERSONALULUI DIN PAZA DACA TREBUIE SA LASAM PE ALTII SA NE FACA TREABA? MAI STUDIAZA DRAGA EDUCATOARE, MAI STUDIAZA..SA NE DEA AFARA . SA VINA PROFESIONISTII!

Anonim spunea...

PT. ANONIM 20:11
NU POPESCU DAR COLEG CU EL SI CU TINE SIGUR. AM ANTECEDENTE: JILAVA 97, MARGINENI 97,SI ALTELE.

Huginn spunea...

@ anonim 31.10.2009 16:25:00
blogpenifest@yahoo.com

Anonim spunea...

daca puneam granita pana in focsani ne scapa dumnezeu sa cunoastem specimene gen celmaimarestefancelmar sau spaiuc. doamne fereste

Anonim spunea...

OARE UN GARDIAN AR FI FACUT GESTUL FACUT DE DETINUT?

Anonim spunea...

daca ai prins revolta de la jilava din 97 si ai fost si la margineni ai facut scoala de un an cu mine ca reciclarea nu a participat la margineni. te salut colegule.

Anonim spunea...

E ridicol cum angajati ai sistemului inclina sa dea dreptate ppl infruntandu-si colegii.Cei care cred in bunele intentii ale populatiei carcerale,ori sunt noi in sistem, ori au pe cineva la puscarie.Este absurd sa crezi ca incarceratii te respecta doar pt.ca asa trebuie,ca asa e regulamentul si nu au nici un scop...pitit.Mai cititi o data mesajul politistului de la 13.08.Chiar nu pot sa cred ce spun uni asa zisi colegi.

Anonim spunea...

@ anonim 31.10.2009 20:00:00

Spre mirarea ta, DA. In urma cu ceva ani am fost martorul unei tentative de sinucidere prin spanzurare. Ce pot sa-ti spun este ca detinutul era foarte certat cu igiena personala. Totusi colegul nostru l-a salvat facandu-i respiratie "gura la gura". E adevarat, presa nu a facut mare caz. Ar fi fost un subiect interesant daca detinutul murea. Altfel, in sistemul penitenciar vietile detinutilor sunt salvate permanent. Si nu vorbesc doar despre cazurile naturale ci si despre nenumaratele autoraniri, tentative de suicid, agresiuni intre detinuti etc.

Anonim spunea...

daca la fiecare revolta/tentativa de revolta am chema politia sau jandarmii(asa zisele structuri profesioniste) cum ne-am mai justifica noi salariile?? atunci ar trebui sa-i lasam pe ei sa se faca "gardieni" si noi astia de la paza care nu suntem profesionisti dupa pararea unor deontologi angajati la apelul bocancilor,sa ne facem strungari sau zidari!!!

hapiness spunea...

Kevin, observ ca gandim la fel. Asa este.
Multi se plang ca agentii nu vorbesc frumos, chiar si dintre colegi. Nu stiu ce ii costa. Au trecut vremurile in care erau ei mari si tari pe sectie. Acum ppl-ul te da in judecata daca ii vorbesti urat.
Ar trebui sa ne revizuim toti comportamentul.

Anonim spunea...

31.10.2009 18:57:00 da colegule si eventual ai fi pus si steagul maghiar nu?

Anonim spunea...

& Kevin si Simplu

Nu toti ppl-ii inteleg de vorba buna. Unora daca nu le vorbesti pe limba lor presarata cu jargoane si expresii neacademice, degeaba le vorbesti. Iar daca o faci elegant, esti luat de "slab". Nu uitati ca ordinea si disciplina in inchisoare o tine paza, iar aceasta nu-si permite sa fie "slaba". Va asigur insa de un lucru: intotdeauna incepem cu "binisoru'".

Un pazist care a lucrat si la reeducare.

Pacificatorul spunea...

@ 31.10.2009 18:57:00

"Nu spune aşa la el". Până şi Vadim Tudor are sânge de maghiar... Pe bara din faţă a maşimii. :)

simplu spunea...

Domnule pazist care ai lucrat la reeducare, ideea e sa-i invatam noi pe detinuti cum sa se poarte, sa foloseasca limbajul civilizat, nu ei pe noi. Stiu ca asa vi se pare ca sunteti mai aproape de ei si nu va fac probleme, dar nu vi se pare, ca incetul cu incetul ne transformam noi in ei?

marcos spunea...

"In penitenciare nu exista oameni rai,ci oameni care la un moment al vietii lor, au gresit". De aici trebuie plecat,atunci cind discutam despre detinuti.
Multumiri detinutului care l-a salvat pe colegul nostru.
A dovedit ca inainte de a fi detinut,este om.