Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

luni, 28 septembrie 2009

Acte de curaj

De foarte multe ori pe acest blog s-a vorbit despre îndrăzneala, curajul, dârzenia unora dintre noi şi majoritatea au fost dintre cei „de pe interior”. Poate s-a mai întâmplat să auzi că o secretară s-a revoltat în faţa directorului pentru o învoire cu plată, o contabilă a făcut observaţie unui condamnat necuviincios pe lângă care a trecut, un informatician a fost dur cu cel care îi făcea curăţenie în birou.

Cei mai mulţi dintre noi ar spune că acţiunea adevărată se petrece dincolo de Post Control 2 sau la punctele de lucru, la instanţe, în timpul transferurilor. Este foarte adevărat că cei care lucrează direct cu deţinuţii se expun, îşi asumă riscuri de neînchipuit pentru novici, în cea mai mare parte a timpului iar de multe ori se află în situaţii de criză sau la limită. Unii sunt atât de obişnuiţi cu munca asta încât nici măcar nu îşi mai dau seama de postura în care se află şi nici nu îşi doresc să ocupe loc la un birou liniştit. Ei nu se consideră eroi, oameni deosebiţi, superoameni sau cum am mai vrea să le spunem.

Nici noi nu îi mai vedem cum sunt. Actele de curaj ale colegilor noştri ni se par banale, de rutină dacă vreţi însă cred că, să fii agent supraveghetor, singur pe o secţie de staţionari cu uşile deschise sau asistentă medicală care „nu acordă” consultaţii medicale în cabinet unor psihici nesupravegheaţi sau agentă de la evidenţă care împarte procedura la camerele cu condamnaţi „de la deschis” sau educatoare care învaţă să scrie 5 deţinuţi furioşi într-un club de una singură, sunt pentru alte categorii profesionale lucruri de neimaginat. Pentru autori, sunt fapte desprinse din viaţa de zi cu zi, fac parte din meseria lor şi asta vor face probabil până la pensionare.

Îmi aduc aminte că înainte de 2006, ziceam că sunt prea puţini supraveghetori, educatori, medici pentru a face lucrurile ca la carte deşi problemele nu erau prea greu de rezolvat, formalismul era în floare, deţinuţii stăteau cuminţi în camerele lor, închişi toată ziua. Un subofiţer putea calma o secţie întreagă dacă era nevoie, un comandant de secţie era suficient la toată puşcăria, munca era de bază pentru deţinuţi, medicul era respectat ...

Acum, lucrurile sunt foarte diferite: camerele au uşile deschise, deţinuţii au cu mult mai multe drepturi şi facilităţi în timp ce resursele noastre au sărăcit de tot, suntem mai mulţi dar părem mai puţini...Este un risc imens pentru monitorul sportiv să ducă pe terenul de sport 20-30 de tineri care ar putea pleca în toate părţile fără ca el să poată interveni. Şeful punctului de lucru păzeşte deţinuţii de la semideschis de unul singur, în câmp, fără armă. Agentul este nevoit să intervină rapid în capătul secţiei, printre drogaţi. Escortarea la instanţă este de multe ori o chestiune de hazard. Şi exemplele ar putea continua.

Toţi ne asumăm riscuri în felul nostru: membrii comisiei de munca răspund pentru selecţionarea la muncă în afara unităţii, membrii comisiei de individualizare răspund pentru învoirea condamnatului în familie, psihologul răspunde pentru evaluarea pe care o face condamnatului cu intenţii de suicid, medicul răspunde pentru programul de metadonă. Şi secretara, contabila sau informaticianul au responsabilităţi şi trebuie cu toţii respectaţi pentru munca, priceperea şi experienţa profesională şi de viaţă pe care o au.

Actele de curaj aparţin celor care îşi riscă viaţa, sănătatea, locul de muncă sau reputaţia. Tindem să credem că miza e mare numai pentru cei care intră în contact direct cu deţinuţii dar avem oameni curajoşi şi printre şoferi care, pentru îndeplinirea misiunii, ies din garajul unităţii cu maşini căzute, fără frâne; şefi de la resurse umane care refuză să participe la abuzul unui director; agenţi de la evidenţă care se „bat” cu judecătorii pentru a asigura legalitatea deţinerii; purtători de cuvânt care fac faţă acuzaţiilor din presă; economişti care nu închid ochii la indicaţiile greşite.

Cred că fiecare dintre noi am comis acte de curaj şi nu greşim dacă vedem în colegul de lângă noi o persoană deosebită, capabilă să depăşească limite la care alţii nici nu se gândesc, dispusă să rişte atât de multe încât am putea să ne întrebăm dacă serviciul nostru nu are legătură cu pasiunea măcar la fel de mult cum are cu salariul.

18 comentarii:

21.51. spunea...

Vladimir, le-ai scris pe toate. Nu mai am ca sa adaug.
Felicitari pentru articol.

Anonim spunea...

In sfarsit! Aveam nevoie de prospetimea, echilibrul si bunul simt al lui Vladimir! Felicitari! Penifestul are resurse.

Anonim spunea...

da primul articol care le vede pe toate asa cum sunt dar nu uitati ca si cei din administrativ au trecut in marea lor majoritate prin paza si au avut si ei parte de momente grele in care au actionat cu curaj
felicitari pentru articol

Anonim spunea...

felicitari ptr articol, dar ai uitat sa-i nominalizezi pe cei care"freaca menta"

Anonim spunea...

Si pe cele care cred ca daca isi injura subordonatii si ii fac de rahat in fata detinutilor par sa fie curajoase.

Anonim spunea...

daca ai si crede ceea ce spui bine-ar fi!
parca ai fi un politician in campania electorala. Ce urmaresti??

Anonim spunea...

poate le explicati si celor de la educativ ce inseamna curaj, ca si-au cam bagat toti capetele in nisip ca strutii.

Anonim spunea...

Felicitari pentru articol, reflecta realitatea acestui sistem.
Va mai rcomand un articol interesant cu aproape aceiasi tema:
http://sivbarceamare.blogspot.com/2009/09/str-maria-ghiculeasa-nr-47.html

Scarface spunea...

deci,in consecinta,pentru ce primesc ce de la logistica spor de pericol,sase luni la an(grupa)si 45 zile concediu?cica refacerea la ei dureaza tot 7 zile,exact ca la supraveghetorul de pe sectie!sa ne traiasca ANP-cu toti generalii si nepotii lor!URA!URA!URA!

Anonim spunea...

In general lucratorul de penitenciar, nu este agreat de societatea civila.Ar fi bine sa nu ne mai insultam pe blog,sunt destui care au grija ca noi sa fim tratati mai rau, ca lucratorii de la ecosal sau cei de la ecarisaj.Nu vreau sa-i jignesc pe acestia, dar au o uniforma care nu se decoloreaza la primele spalari.Noi suntem mai nou echivalati cu lucratorii de la trecere bac, avem uniforme identice ,cu inotul stam mai rau.In rest sa auzim de bine.UN CETATEAN DE LA TRECERE BAC CU MULTA BAFTA LA PESTE.

Anonim spunea...

ANP-ul este in stare sa ne puna in piept simbolul temnicierului de altadata,acum in secolul 21, numai sa ne stie umiliti de cei din jur in toate imprejurarile.Asa de mult isi respecta lucratorii.UN SLUGOI AL SISTEMULUI CARE A TRAIT SI VAZUT MULTE.

Anonim spunea...

Frumos articol.
Sunt gandurile noastre nerostite de multe ori.
Pacat de lipsa comentariilor.
Oare sunt din ce in ce mai putini colegi care stiu ce se intampla dincolo de ''P.C.2"?

Anonim spunea...

ce faci vladimir, iti scrii singur comentariile pro?

Anonim spunea...

Cu ani in urma un ''sef serviciu independent educativ'' din DGP spunea hatru la un bilant:
''La analiza sectorului logistica toate masurile propuse au fost indeplinite ,puteam face si mai mult tovarasi dar, pe noi,logistica,ne cam incurca detinutii''

Anonim spunea...

Bravo, Vladimir! Penifestul va avea dupa mult timp peste 1000 de cititori intr-o zi de marti! Felicitari!

Vladimir spunea...

Va multumesc foarte mult pentru aprecieri!

Anonim spunea...

Daca intr-o inchisoare din Romania sau in mai multe inchisori din aceasi Romanie s-ar produce greve spontane care ar afecta imaginea tarii in exterior va garantez ca in 24 de ore se vor gasi bani ptr toate restantele banesti pe care le are ANP-UL fata de lucratorii sai.Sa ma contrazica cineva din sistem bine informat.Am sau nu dreptate Cristi care vrei sa faci totusi lucruri frumoase in unitate.MULT NOROC DE LA STII TU CINE.ROG ADMINISTRATORUL DE BLOG SA POSTEZE ACEST ARTICOL.MULTUMESC

Anonim spunea...

Domnilor mi-a placut articolul! Este o parte din adevarul pe care-l suportam in fiecare zi. Curajul supraveghetorului de a scoate la plimbare sau alte activitati sute de ppl de unul singur, curajul escortei de a pleca in exterior cu ppl fac parte din doza de curaj pe care agentul sau ofiterul trebuie s-o aiba din nastere si nu din formare. Am prins vremurile bune de dupa revolutie si am invatat meserie de la "adjutanti". Acum toti copiii care vin in sistem au 1,65 cm si 60 kg, dar au facultati...Cand ajung pe sectie incep sa se planga ca e greu si repede se gaseste un loc caldut pe undeva...Si mai rau este ca dupa 2 sau 3 ani incep cu medicalele...stresul penitenciar...despre asta nu invatasera la facultate! Nu vreau sa spun ca toti fug de munca...dar am ramas putini si ppl e tot mai al dracului. In curand ca sa intri pe sectie nu va trebui sa ai curaj ci o doza mare de nebunie.
UN AGENT DE PE SECTIE