Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

miercuri, 22 iulie 2009

SNLP - informare despre negocieri

(...) S-a negociat in aceeasi formula ca vineri, ministrul fiind prezent pe toata durata discutiei. Practic, au fost acceptate toate revendicarile si exista angajamente in solutionarea problemelor ridicate de noi, mai putin cea a demiterii conducerii penitenciarelor apreciata de ministrul justitie ca imposibil de negociat.

Important e ca s-a recunoscut existenta problemelor si necesitatea dialogului. Mai avem insa pana la rezultate concrete. Sigur, e un pas bun si suntem intr-o pozitie mai avansata decat acum cateva zile. A fost nevoie insa de o greva japoneza, de un miting si de o intreaga campanie de presa pentru a se ajunge aici. Reprezentantii MJLC sustin ca nu erau necesare toate actiunile agresive ale sindicatelor din ultima perioada (multe dintre ele avand rol propagandistic) dar ramanem la parerea pe care am si expus-o in sedinta ca fara aceste actiuni nu aveam dialog iar trecutul recent a demonstrat-o.

Vom continua deci formalitatile pentru conflictul de munca si pregatirile pentru greva de avertisment. Deocamdata constatam doar o schimbare de atitudine dar ramanem pe pozitii pana vedem si rezultate. Catre presa s-au comunicat rezultatele intalnirii cu mentiunea ca planul stabilit ramane deocamdata neschimbat. Daca rezultatele dialogului vor fi intr-adevar palpabile, iar organizatiile sindicale vor lua decizia de a decala data grevei sau de a anula actiunea, acest lucru se va comunica din timp.

In comunicat sunt sintetizate principalele probleme discutate si concluziile la care s-a ajuns. In cele ce urmeaza voi detalia pe cat posibil problemele discutate:
  • numarul de ore suplimentare necompensate inregistrate pana in luna martie 2009 sunt 123.145 iar pana in decembrie se estimeaza aprox. 270.000 ceea ce impune suplimentarea bugetului cu 2 mil lei (pana in martie) respectiv 4,5 mil lei (pana in decembrie).
  • s-a afirmat ca multe penitenciarere reusesc sa nu aiba ore suplimentare dar sindicatele au explicat ca fie au schema ocupata in procent mare fie se uzeaza foarte mult resursa umana acordandu-se masiv recuperari si diminuandu-se personalul aflat in serviciu, ceea ce nu este normal deoarece recuperarile nu ar trebui sa afecteze activitatea si sa creasca vulnerabilitatea unitatii.
  • adiacent la problema orelor suplimentare a aparut in discutie reorganizarea ca una dintre solutii. Directorul general sustine ca nu este normal ca in anumite unitati sa desfasoare activitati cu un raport personal/detinuti foarte bun in timp ce in altele acest raport este mult mai mic (mai multi detinuti la un salariat), schemele fiind neocupate in procent mare si de aici rezultand ore suplimentare.
  • s-a reluat ideea ca nu se doreste mutarea masiva a personalului dintr-o unitate in alta, dar schemele trebuie echilibrate. Nu se pune problema disponibilizarilor (nu se va pierde nici un post) dar sunt cazuri in care sunt necesare mutari. Se va lua in calcul ca prima solutie acordul salariatilor si se va evita distanta mare intre unitate si domiciliu deoarece acest lucru creste costurile prin achitarea contravalorii transportului sau chiriei.
  • directorul general spune ca sunt si alte metode de limitare a deficitului dar multi directori nu inteleg ca este nevoie de initiativa (se pot creste pana la 500 de pasari fara autorizatii, se pot amenaja cipercarii, etc). S-a discutat despre GAZ-uri – eficientizare sau desfiintare, despre Pelendava care produce alimente cu fonduri primite de la ordonator si apoi le vinde unitatilor obtinand false venituri proprii care nu pot fi cheltuite in timp ce acest lucru ar trebui sa se faca prin transfer si nu vanzare pentru a nu pierde bani (taxe, etc).
  • privitor la deciziile de limitare a deficitului prin realocare de fonduri de la cheltuieli de personal la cheltuieli materiale, ministrul a declarat ca se va evita aceasta practica prin suplimentarea bugetului la capitolul Bunuri si servicii.
  • s-a discutat si despre alte metode cum ar fi contributia detinutilor la o alta casa de asigurari de sanatate decat OPSNAJ (CNP) pentru evitarea situatiilor in care personalul sau pensionarii din sistem nu pot beneficia de servicii medical din lipsa de fonduri, acestea fiind epuizate pentru detinuti. S-a mai propus taxarea unor drepturi pentru e evita abuzurile cum ar fi dreptul la petitionare (taxarea fotocopiilor).
  • de asemenea s-a solicitat eliminarea situatiilor in care personalul ridica bani de la apartinatorii persoanelor private de libertate, iar unitatea deschide conturi platind comisioane cu toate ca nu are in obiect o astfel de activitate. Ministrul s-a aratat foarte receptiv la aceste propuneri si a solicitat directorului general o nota informativa.
  • privitor la dialog si transparenta, sindicatele vor elabora in cursul acestei saptamani un model de Acord care va include repere clare privind participarea la elaborarea actelor normative sau administrative, consultarea, informarea si o periodicitate a intalnirilor, Acord care se va inainta MJLC/ANP urmand a fi studiat si semnat in termen de 3 zile.
  • tot pentru eficientizarea dialogului ministrul a decis instruirea secretarului de stat care coordoneaza elaborarea actelor normative, pentru organizarea de consultari bilunare la care vor participa subsecretarul de stat care coordoneaza ANP, reprezentantii ANP si ai sindicatele din sistemul penitenciar. Se va reactiva si Comisia paritara.
  • s-a mai discutat despre viitorul sediu al ANP din str. Arcului, iar directorul general a explicat ca intarzierea mutarii este cauzata de dificultatile in obtinerea unor avize pentru construirea unor sali de sedinta la ultimul etaj, dificultati pe cale de a fi depasite.
Continuarea pe site-ul SNLP

47 comentarii:

Iancu Jianul spunea...

Ideea cu reinfiintarea unor GAZ-uri e fantastica.
Sunt oameni care s-au inavutit peste limita bunului simt, si-au construit vile, s-au imbogatit de pe urma GAZ-urilor si acum iarasi le infiintam? Asta pentru a-i imbogati pe altii?
S-au furat materiale de constructii, furaje, utilaje, medicamente, animale, etc, si-au ridicat unii vile tocmai in apropierea GAZ-urilor pentru a fura mai usor si acum iarasi??!!

Asta da idee de eficientizare a cheltuielilor...

Anonim spunea...

Iancule, aceste lucruri nu se vor mai intampla ! Personal, voi da in gat orice mismas, personal intru in greva foamei daca observ ca un graunte de grau dispare. Ideea infiintarii GAZ-urilor este fantastica intr-adevar. Dar nu s-a adus la cunostinta faptul ca ppl nu sunt obligati sa iasa la munca. Initial revazuta problema reeducarii prin munca si apoi gandirea unei strategii de infiintare a GAZ-urilor.
Reeducarea prin munca (si tin minte perfect cand domnul Bala afirma ca va introduce munca obligatorie pentru detinut) este cu adevarat un act de recunostinta si pentru bugetul statului saracit de acesti proscrisi ai societatii. Ca sa am ce manca, trebuie sa muncesc ! E simplu ! Ca orice om normal si respectat in societate. Domnule Bala, activitatea ONG-urilor si-a depasit atributiile. Orice injectare din partea acestora pe motiv de nerespectarea drepturilor omului sa nu va sperie. MUNCA este obligatorie atunci cand vrei sa fii respectat ca om. Simplu !

Anonim spunea...

Si stalpii de la poarta vilei erau cei de la poarta GAZ-ului...

Anonim spunea...

Inchipuiti-va un GAZ cu 100 vaci, 500 pasari, 100 porci si 10 ha de pamant la care lucreaza 100 detinuti. Raiul pe pamant. Forta de munca avem, castigul si reducerea cheltuielilor sunt substantiale iar profitul pe masura.
Totul se naruie cand trei angajati ai penitenciarului fac ce vor acolo: veterinarul, agronomul si zootehnistul. Nopti intregi cand porcii stau flamanzi iar in documente apar hraniti, furaje sustrase pentru animalele rudelor, medicamente pentru animale date doar pe hartie, saci de ingrasamnat aruncati peste gard in portbagaje si utilaje de zeci de tone duse la fier vechi pentru castiguri personale. Toate acestea facute cu buna stiinta a directorului...

Anonim spunea...

Consider ca traim alte vremuri, vremuri in care fiecare dintre noi are cate ceva de spus. Asa ca, infiintarea GAZ-urilor este o idee buna. Controlul asupra acestei activitati va fi cu mult mai sigur decat cel efectuat in perioada generalilor. Haideti sa nu mai pomenim de acele vremuri. Este adevarat ca unii au facut avere de pe urma acestor GAZ-uri, dar tot atat de adevarat este si faptul ca in prezent exista modalitati multiple de a stopa un eventual abuz asupra GAZ.

Anonim spunea...

Sunt de acord ca GAZ pot scoate bani frumosi, dar cu o conditie: sa fie conduse de manageri de afara... si nu pseudoinginerii care ii avem la ora actuala...Din 5 porci doar unul pentru puscarie...restul pentru altii...intrebati-l pe Inginerul Dumitrascu de la Galati pentru mai multe informatii.

Anonim spunea...

Da cine oi fi tu anonime de la 9:47:00... Să ştii că au să li se fâlfâie de tine că intri în greva foamei şi n-au să mai fure...Au să aibă ei grijă de tine să nu vezi când dispare ceva, nu de alta dar să nu mori dracului, ştii?
Cred că toată tevatura asta se va termina aşa cum a început, cu un maaaare fâs. Cred că principala chestie de aici este numirea noilor ofiţeri proveniţi din rândul nepoţilor... ăăă pardon scuzaţi agenţilor, (fără pile sau bani daţi, a fost pe corecte nene)de aia fac sindicatele acest maret tărăboi şi folosesc fraierii pe post de carne de tun. Cum o să promoveze cine trebuie, cum n-are să se mai audă nimic, dotările au să fie tot din anii 60, maşinile au să se rupă pe drum, majurii proşti fără pile şi bani au să stea tot la curul hoţului fără plată şi gata, sindicatul n-are să mai zică nimic.
Fapte nene nu vorbe. De o fi bine şi pentru opincă atunci scuze anticipat...

Anonim spunea...

De la ministrul Predoiu zicere...
"De asemenea, în Administraţia Naţională a Penitenciarelor am reuşit să facem progrese în aplanarea conflictului parţial artificial dintre sindicate şi conducerea administraţiei, şi acum se lucrează cot la cot pe implementarea celor convenite la negocieri."

PS:Declaraţie de presă a ministrului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Cătălin Predoiu, privind raportul Comisiei Europene pe Justiţie, precum şi alte probleme de actualitate
Foarte interesant nu,gata,au rezolvat problema cu sindicatele,este armonie,lucram cot la cot,bla bla bla...

Anonim spunea...

Cineva spunea despre meseria asta ingrata de gardian de penitenciar ca "daca nu te arde,ajunge sa te-ngroape"...Cred ca avea dreptate!

Anonim spunea...

Faceti-le sali de forta ca sa transpire acolo ppl-ii,nu la munca,ca-i injositoare!!!!!!UNDE ESTI TU TEPES ,DOAMNE?!!!!

Anonim spunea...

Societatea asta parca a luat-o razna!Zboara bancomatele din "tzatzani" ,aresturile politiei nu mai prididesc cu nou-sositi...ROMANIE,AI FOST CANDVA MAI DECAZUTA?!

Anonim spunea...

E utila reinfiintarea GAZ-urilor, dar au dreptate colegii care reclama furturile masive din acestea. Cei care lucrau acolo nu cunoasteau preturile de la piata furau absolut tot, legume,ingrasaminte chiar si purcei sau porci pe care daca ii valorificau daca lor nu le mai trebuiau. Au vile incepute, foarte repede ridicate pe perioada cand lucrau la GAZ, dar acum stagneaza decand fermele s-au desfiintat si ei au fost redistribuiti.

Anonim spunea...

Foarte buna ideea reinfiintari GAZ-urilor!Excelenta!! Bravo celor care au avut o asemenea initiativa! Spre sa se si aplice, deoarece la noi la Craiova au mers foarte bine GAZ-UL.
De primele de vacanta nu se mai aude nimic? A dat d-nul Boc aceea nenorocita de ordonanta prin care ne sisteaza primele? Vai de mama noastra...

Anonim spunea...

Pentru anonimul de la 17:23...Bai nene ! Cine ma va crede daca intru in greva foamei ? N-am nevoie de asta pentru ca voi fi mai hot ca hotii, demascandu-i...Dupa cum am mai spus ! Traim in alte vremuri. Atunci cand generalii furau cu masinile de prin GAZ-uri nu exista aceasta tehnica moderna a telefoanelor mobile, camerelor de filmat de mici dimensiuni, etc.. Si oricum, la cat de prost sta justitia in ochii celor ce o monitorizeaza nu cred ca s-ar mai intampla ce s-a intamplat pana la demilitarizare.
M-as inscrie voluntar pe o eventuala lista cu "vizoristi" care ar avea drept sarcina prinderea acestor hiene ale sistemului.
Un aspect vreau sa evidentiez: Au fost in sistem oameni cu adevarat competenti! Cu scuzele de rigoare, pronunt acest nume: Sarau ! Daca vreodata va ajunge acest om in fruntea unui sistem sa stiti ca acest om va face istorie in acel sistem.

Tora ! Tora ! Tora ! spunea...

GAZ-uri=gaurile negre ale sistemului penitenciar!Daca s-ar creea cateva penitenciare tip Pelendava in zone propice adica acolo unde s-ar obtine produse cu cheltuieli minime-ma gandesc la rentabilitate,ar fi un lucru bun!
Aceste penitenciare-GAZ sa livreze produsele ,la penitenciarele din apropiere,dar nu prin facturare,ci prin transfer(ideea d-lui dir.gen.)
Cred ca,in acest fel,am eficietiza activitatea si implicit am reduce bugetele in ceea ce priveste hrana ppl-lor!
1.Subventie folosita eficient.
2.Nu se creeaza venituri artificiale.
Venit real=bani in cont din care sa facem plati, pentru bunul mers al activitatii.
Daca se mai si fura,daca ridicam si problema lipsei unor specialisti sau refuzul ppl-lor de a presta activitate ,in domeniul agricol,ne intrebam unde vom ajunge prin reinfiintarea GAZ-lor!

Anonim spunea...

si la Arad a venit un cms in control la gaz, dar insotit de piticul porno nu a reusit sa vada mare lucru ,adica 1/hade varza care nu a rasarit,5/ha de sfecla care nu se vede din buruieni care sunt de 1,5m si la care lucreaza vre/o 10 ,15 detinute platite si recompensate.Piticul (lancea d.n)nu a vrut sa/l duca la aeroport sa vada culturile in care baga banii nostrii.Comisarul de la Bucuresti venit in control se numester TEREC dar e trimis= si nu/l intereseaza mare lucru atata timp cat PITICUL PORNO il combina sa iasa el bine, Poate citeste cineva si verifica macar in ultimul moment inainte de infintarea gazurilor sau desfintarea lor.
apropo...piticule ti=ai reparat masina?? NU UITA ..urmezi TUU.

Anonim spunea...

Nu vreau sa vorbesc iar despre ei, dar ce faceau siparezii cand din GAZ-uri se fura cu camioanele??? Faptul ca unii au facut avere peste puterile financiare ale familiei, in timp ce detinutii vorbeau cum urlau noaptea porcii de foame ca masa de seara s-a dat doar in acte, au fost aspecte de trecut cu vederea, nu? Lucratorului de pe sectie i se cerea nota informativa cand se descurca de o lingura de zahar sa-si puna in cafea.

Cam asa sta treaba cu siparezii, "pentru unii ciuma iar pentru altii muma"
Parca n-au furat si ei...

Anonim spunea...

De asemenea, în Administraţia Naţională a Penitenciarelor am reuşit să facem progrese în aplanarea conflictului parţial artificial dintre sindicate şi conducerea administraţiei, şi acum se lucrează cot la cot pe implementarea celor convenite la negocieri.

Spunea dl. ministru. No comment

Anonim spunea...

Pentru ce mai dam declaratii de avere in fiecare an?

Un veterinar sau un agronom se imbogatesc dintr-o data in timp ce penitenciarul raporteaza pierderi de animale sau culturi agricole din diferite cauze...

Sssstttt! SIPA vegheaza!

Tora ! Tora ! Tora ! spunea...

Completare:
Sa se ia in calcul cheltuielile efectuate,pana in prezent,la penitenciarele propuse pentru desfintare:
-plata facturilor reprezentand chirie pentru carnea refrigerata;
-plata facturilor reprezentand energia electrica legata de refrigerare.
Daca se revine la reinfintare,cine suporta aceste cheltuieli,comisia care a hotarat desfintarea?Dar oare membrii acelei comisii nu au fost buni specialisti?

ionel cel mic spunea...

GAZ-ul cea mai buna sursa de facut bani .......pentru unii dintre baieti buni ai sistemului penitenciar

Sa se fi uitat vremurile cand se raportau productii de carne, legume si cereale care nici in epoca de aur nu puteau fi gandite dar mai cu seama realizate.La un celebru Gaz nemodernizat ( din chirpici)aflat in inima Baraganului, datorita profesionalismului pixurilor colorate dar si a efectului de bumerang din celebrele retete de furaje clocite in statia de autobuz s-a ajuns la adevarate performante demne de cartea recordurilor
- un miel atinge greutatea de 13 kg în 29 zile şi 10 ore 41 minute 0 secunde
- o vacă dă la o mulsoare 61,2 l lapte
- 1 porc atingea greutatea de 130 kg în 3 luni 14 zile 12,5 ore 41,5 minute 38,9 secunde
- de pe un hectar de roşii se scot aproximativ 60,42 t, varză şi cartofi cam tot aşa.
- porumbul se culegea cu scara de la pompieri şi atinge 49,71 t la hectar
- floarea soarelui ajungea in anii secetosi la productii de peste 5 t la hectar, desigur aceste cantităţi sunt neoficiale, cele oficiale raportate structurii mama de la Bucuresti însă, sa-r putea să fie mult mai mari! Reinfiintarea acestor ,,feude,, este cea mai proasta idee a conducerii ANP si are drept scop ocrotirea in statul de functii a unor oameni fideli candva,ocrotirea unor investitii de milioane de euro duse pe apa sambetei care in cazul unor desfiintari ar putea sa ,,vorbeasca,,tragand in rahatul nedecantat inca o serie intreaga de personaje cu functii. Atentie la raportarile GAZ-urilor fruntase.............................

THEO spunea...

Ideea cu reintroducera obligativitatii muncii este buna,majoritatea celor incarcerati au ajuns aici din lipsa de responsabilitate,pentru ai responsabiliza munca este cea mai buna cale,scoala facuta la seral,dupa munca,doar masa le vine pe vizeta si hainele le spala la spalatorie,cei de afara platesc sa faca scoala si nu le da nimeni lenjerie spalata sau trei mese pe zi.

Anonim spunea...

Sa vedeti ca la ei se poate...

http://www.monitorulbt.ro/International/2009-07-23/Criza+pune+la+plata+detinutii+americani

Anonim spunea...

Voi nu observati ca iar au inceput cu promisiunule?(ministrul si ANP-ul)Si toate asta ca sa ne inchide gura cateva ore ,zile, saptamani,ca sa aiba ei timp pentru a face ceva strategie impotriva noastra...
Asta este un vechi truc comunist,si sa aruncat si noua...si se pare ca am si inghitit.Aveti grija ca vor sa traga numai de timp si nu vor sa faca decat ceea-ce e bine pt. ei...

Anonim spunea...

Tora Tora Tora...Din Kandahar se vede ca nu ai nici o treaba cu penitenciarele...Mai stiu ca esti un/o pasionat/a a blogurilor...Ti-ai gasit veacul si pe aici sa aberezi...In fine...

Anonim spunea...

Ce??? Se desfiinteaza penitenicare ? Care, care ?? In legatura cu GAZ-urile, propun mutarea celor de la B.P.C.M.P - B.P.C.T. LA GAZ - aer curat ..

Anonim spunea...

Tora, Tora..., te dai iubitor de Eminescu, dar limba romana ti-e cam straina. De ce nu vrei tu sa te imprietenesti cu ea?

Anonim spunea...

la vaslui gaz-ul functiona.si majoritatea de acolo erau de acord. unul in schimb nu a fost....traiasca nasturel....ai sa dai socoata nasturele tata...vin vremurile,te ajung..

Burebista spunea...

La ce ne mai trebuie GAZ-uri cand avem cel mai mare GAZ din sistem si anume ANP, unde gasim cele mai rare exemplare de animale domestice...

Anonim spunea...

Poate Nasturel este un om cu cap!
Nu totdeauna calea cea larga,poavazata cu aur si pe care merge majoritatea, ne duce catre "PARADISUL penitenciarist"!

Anonim spunea...

Perghe... Perghe... SIPA nu uita de vacile moarte, de furajele "plimbate" cu caruta, de porcii mancati in GAZ sau "pierduti" prin putul sec, ce zici, SIPA e cu tine ...?

Anonim spunea...

Un mesaj de la SIMION pentru cei doi tractoristi din GAZ...nu va spala toata motorina si nu va curata toate furajele "pacatele" facute de voi acolo... nevasta mea va saluta...

GAME OVAR spunea...

Mare dreptate are prietenul Burebista! Dar si la Margineni gasim multe animale domestice dintre care unele sunt pe lista "animalutelor care se plictisesc la serviciu". Lista a crescut cu o prospaciune de secretara cu iz de Paris (vorbeste lumea!)sa traiasca fustitele ei. Ce facem bre nea Florinele cu ea ca e specializata in spart seminte si beletristica atunci cand sta in secretariat? Apropo, ii curge fericirea pe gene cand apare trupu lu matale. Da ce oare? Da ce oare?
Sa nu uitam. Vorbeste lumea ca pe pasarica aia mare din coasta lu matale, da a ciripit unde nu trebuia nu prea ai singe-n instalatie s-o mazilesti.
Da ce oare? Da ce oare?

Anonim spunea...

se pare ca am atins un punct sensibil...nu-i asa?

Anonim spunea...

şi la oradea se ară peste -recolta-de porumb a agronomului incompetent.conducerea a facut risipa dă bani cand a cumparat azot pt.10 ani.s-a pus totul pă seama secetei,cand la 2 metri porumbul este dă toata frumusetea.Incompetentii!!!

Anonim spunea...

Poate ne spune PITICUL PORNO de la Arad(Lancea)de ce in iarna lui 2006 unitatea a luat 160 de porci de la alt penitenciar.In aceasta situatie s-a ajuns datorita PITICULUI PORNO care era responsabil GAZ dat pe decizie zilnica de catre Taucean si care nu a vrut sa cumpere la timp vierusi in vederea inceperii reproductiei.Poate se sesizeaza cineva si verifica acest aspect fiindca e vorba de ceva miliarde aruncate in vant si ceva neglijenta in serviciu, neindeplinirea sarcinilor scrise in fisa postului, etc.

Anonim spunea...

RETRO... PERSPECTIVA APRILIE 2009 ... PENTRU CEI DE LA TG. OCNA.../ DESIGUR!

@ profesionistii

Fiindca veni vorba de vizite.

Candva dl Bala a vizitat Tg. Ocna, adica mai exact in toamna anului trecut.

I-a displacut domniei sale ca sunt la un loc minori, ppl majori si mai sunt si cursantii Scolii de agenti. Asa ca, ce si-a spus domnia sa: Ce ar fi daca am face oarece ordine prin curtea astora. Si a spus ca trebuie sa dispara ppl majori, ca Scoala nu este penitenciar, ca minorii trebuie mutati in locul acestora si astfel cursantii scolii vor avea ce le pofteste inima, pe un amplasament care nu a fost niciodata al Scolii ci al Centrului de Reeducare.

Mai apoi a fost bilantul regional , la care domnia sa directorul adjunct Dl. Ungureanu a spus in mod foarte categoric ca Scolii nu-i este locul la Tg. Ocna, ca aceasta isi are locul intr-un centru universitar, ca nu are profesionisti care sa pregateasca agentii necesari sistemului.

Astazi, la Tg. Ocna s-a derulat un program privind reinsertia pe piata muncii, cu un ONG preocupat de soarta minorilor si a ppl majori, in speranta ca dupa liberare isi vor gasi un loc d e munca. Partener bineinteles a fost AJOFM Bacau.

Deziluzie totala cand vizitatorii au vazut discrepanta zdrobitoare intre conditiile de cazare asigurate minorilor in caminul special amenajat cu spatii de detinere,dar si pentru realizarea activitatilor cotidiene- terapie ocupationala, si HRUBELE in care sunt detinutii majori, insalubre, cu peretii scorojiti, cu dusumele scartainde, cu miros de igrasie, cu putoare dulce omeneasca de cel mai inalt parfum posibil!!!!

In aceste HRUBE vrea Dl. Bala sa mute minorii Centrului de Reeducare Tg. Ocna, lipsindu-i de minimele conditii de trai decent asigurate cu eforturi de ani de zile de catre specialistii Centrului. Rusine!!!!

Anonim spunea...

\Nu se poate sa distrugi munca de ani de zile a cuiva, SA DISTRUGI AMBIENTUL CREAT PENTRU MINORII INTERNATI pentru a face pe placul Scolii!!!!

Este inimaginabil ca in secolul XXI sa muti in niste hrube insalubre niste minori care vrei sa-i redai ca oameni societatii romanesti.

Oare ce vor spune acele organizatii nonguvernamentale care au ca obiectiv protectia dreptuirilor omului , ale copilului- A NU SE UITA CA IN 2004 APADOR-CH a criticat in mod aspru conditiile in care erau atunci minorii si in decursul acestor ani S-AU FACUT EFORTURI INIMAGINABILE, CU APORTUL OAMENILOR CENTRULUI, care au adus si de acasa materiale didactice sau si de alte feluri pentru a crea MINIMUL NECESAR DE CONFORT PENTRU UN TRAI APROAPE DECENT PENTRU MINORI!!! Ca acum cineva sa-si bata joc de munca noastra de ani si ani de zile !!!

Incercari de acest gen au mai fost in istoria centrului. In 1997 o eminenta cenusie de la Bucuresti, cu concursul unuia de la Tg. Ocna- adica Grefu, au binevoit SA DESFIINTEZE PESTE NOAPTE CENTRUL care a fost infiintat in 1956 ca si colonie de minori, CA SA ADUCA SCOALA MILITARA DE ADMINISTRATIE PENITENCIARA./ Timp de 4 ani Centrul a fost desfiintat, pana in 2004 la reorganizarea DGP, ANP considera nu numai necesara existenta Centrului ci si de maxima urgenta din cauza problemelor de sistem, reparatia venind aproximativ aproape de adevar in 2006 cand a inceput sa se faca angajari prin concurs, demers continuat in 2007 si blocat in 2008 din nu se stie ce motive.

Asadar, domnule Director General Bala, nu puteti distruge munca a catorva zeci de oamani care nu au "dezertat" catre Scoala , au pus suflet in ceea ce au facut cu minorii, deci NU DISTRUGETI CENTRUL pentru a face pe plac SCOLII!!! Ar fi o mare greseala manageriala care nu v-ar fi iertata nu numai de oamenii Centrului ci si de altii din sistem!!!

NE rugam pentru sanatatea dumneavoastra si pentru a va fi luminata mintea in luarea unei decizii intelepte!!!

..
Un sfat prietenesc: Lasa-i pe altii sa vorbeasca.
19.03.2009 22:14:00

Anonim spunea...

Anonim said...

Fiindca este vorba de profesionisti- Nu am vazut asa ceva la Scoala Nationala de Agenti de la Tg. Ocna.

Am fost in comisiile de concurs in 2008 si nu am nici un motiv sa laud vreun "profesionist" de la Scoala "Nationala".

Am fost dezamagit sa vad ca din cele circa 10 catedre ale Scolii, nici una macar nu este incadrata cu personal didactic de specialitate- nu au nici un titlu stiintific- conferentiar, lector, nici macar preparator! Nu provin din centre universitare, ci au cel mai mult un master, nicidecum vreun doctorat in vreo disciplina de drept penal sau procesual penal, executional penal sau alta disciplina din sfera care intereseaza sistemul penitenciar.

Este trist, 99,99% sunt fosti agenti sau ofiteri care au facut vreo facultate obscura/ gen administratie publica, nu au minime cunostinte de pedagogie! Am lecturat cu interes ce s-a spus pe blog cu privire la destinul acestei Scoli si am ajuns la concluzia ca dl. Ungureanu avea dreptate cand spunea ca locul Scolii ar fi intr-un centru universitar, cu profesori cu inalta calificare si nu ceea ce are acum in curte Scoala. Este dezastruos daca ne raportam la o alta scoala de, sa zicem, acelasi rang. Nu se poate face comparatie cu Scoala MAI de la Campina, sau cu vreo alta scoala militara / sistem MAPN.

Nu cred ca locul Scolii este la Tirgu Ocna, sunt de acord cu ceea ce a spus domnul Ungureanu la bilanturile regionale si cred ca locul Scolii este in Bucuresti, dar nu in locatia intiala, la Jilava, care este improprie desfasurarii activitatii de pregatire a agentilor. De altfel acea locatie are acum o alta destinatie si nu cred ca fara investitii majore ar putea functiona Scoala de Agenti acolo.

Nu am inteles cata sustinere poate avea Scoala sa demareze concursul pentru 200 de agenti din septembrie 2009, pentru ca pana acum nici macar bugete nu au unitatile penitenciare si bani pentru investitiile care ar trebui facute urgent nu au fost prevazute in estimarile pentru anii 2009-2012( cerute anul trecut unitatilor) si nici un bugetul pentru acest an- deja au trecut 3 luni din acest an si nu sunt bani alocati.

Concluzia nu poate fi decat una, Scoala va putea cel mult sa scolarizeze tot 100 de cursanti, investitiile necesare pentru a asigura cazarea si toate celelalte cheltuieli pentru dublarea cifrei de scolarizare sa fie ulterior prevazute in bugete.

Sper sa fiu bine inteles si nu fluierat cum am vazut ca se practica din ce in ce mai des pe acest blog.

O seara placuta colegilor din sistem si o noapte de cugetare. Fiindca trebuie.
20.03.2009 20:13:00
Anonim said...

Problema e ca in unitatile din tara NEPOTISMUL nu poate face treaba buna si de calitate, iar unde tata e pe functie mare, fiica - langa el, sotia in dreapta lui, ginerele pe aproape, FINII si mai aproape, CUM SA MEARGA TREABA DOMNILOR ? Au aceleasi idei cu totii ca doar sunt in familie totii ! PE CAND UN CONTROL PE LINIA ASTA DOMNULE DIRECTOR GENERAL ? Oare aveti stire de existenta lor ? Oare stiti ca ei lucreaza prea aproape unul de altul si dispun cum vor ei ? SA DISPARA NEPOTISMUL ! ASTA E SOLUTIA FRATILOR !

Anonim spunea...

Anonim said...

cind au tras sfori mari sa se mute scoala de la jilava la tg ocna nu erau probleme si nimeni din specialistii de atunci nici cu creierii capului nu gandea ce o sa fie acum. panarama aia de viezure de e director acum la tg ocna la scoala preda paza cu foile cursului in fata si era mare smecher.daca era asa bine pregatit de ce nu preda fara foi?
20.03.2009 21:15:00
Anonim said...

La Scoala din Tg. Ocna de la agentul din poarta pana la director toti sunt rude cu toti. Sunt soti, sunt fii si tati , sunt mame si fiice , sunt fini si nasi, sunt cumetri, sunt tot felul de rude, de sange sau prin alianta.

In 2007 cand s-a cerut prima data situatia rudelor celor din Scoala si cand s-a vazut ca din circa 100 de persoane, mai mult de trei sferturi au relatii de rudenie, fostul director Manole a bagat-o pe maneca incetisor si a redus lista strict la legaturile de rudenie de sange, la presiunea directorului adjunct al Scolii, domnul Martiniuc, care este la randul lui in aceeasi oala- pentru ca si-a propulsat nevasta sefa la logistica Scolii fara nici un fel de concurs.

Au fost promovati agenti in posturi cheie , au fost promvati ofietri in posturi de conducere fara examen, au fost imputerniciti niste incompetenti si la bilantul regional directorul general Ungureanu a spus ca nu mai poate lasa detinele formarii agentilor din penitenciarele tarii pe mana unor ageamii.

Cam astia sunt profesionistii Scolii, care numai nationala nu este. Domnul director de la Codlea a spus deschis ca agentii sai merg degeaba la Tirgu Ocna pentru ca acolo agentii in loc sa invete ceva se tin de chiolhanuri, si chiar domnul ungureanu a confirmat ca stie de petrecerile de noapte de la Creanga, la care se duc d-alde Martiniuc, Sova, Lazarescu, Munteanu precum si doamne( nu le mai dau numele pentru ca-mi este mie jena).


Astia sunt " specialistii" care pregatesc agentii sistemului penitenciar si astia duc o lupta surda pentru mentinerea Scolii cu orice pret la Tirgu Ocna.

Este trist ce se intampla, dar se sesizeaza oare cineva ca trebuie puse lucrurile pe drumul cel bun, ori nu?

Oare cine din ANP ar trebui sa vina sa vada si sa analizeze toate astea???? De ce nu vine domnul Ungureanu fiindca tot stie cite ceva?

Pe cand domnule director general adjunct Ungureanu la Targu Ocna?

Anonim spunea...

Anonim said...

„Proşti cu diplomă există, slavă Domnului, peste tot în lume. Spre deosebire de alţi proşti, ai noştri n-au depus niciun efort”.

Ţara e înfiorată de soarta unei dive care nu poate să-şi ţină închisă uşa dormitorului şi îşi acuză fostul soţ de toate relele din lume. (Oare de ce nu or folosi ziarele colorate şi termenul de div?) Zeci de aşa-zise vedete agramate se fâţâie în faţa camerelor

de luat vederi şi ne informează că sunt licenţiate, că au mastere etc.

Nici Scoala de la Tg. Ocna nu duce lipsa de "profesionistii" cu diplome false- o parte dintre acestia au fost mentionati chiar aseara, dar nu sunt singurii, sunt bucatarese ajunse la logistica dnei. Marticniuc, este un sofer licentiat in drept( ce-i drept acesta avea nevoie- ca sa invete codul rutier!, mai sunt si altii... lista este deschisa.

Miracolul acestei explozii de intelectuali pe metru pătrat a fost explicat săptămâna acesta, dar iureşul a fost repede înăbuşit. Sunt mari interese la mijloc şi evident o groază se simt cu musca pe căciulă. Mai mulţi profesori de la Universităţile „Alexandru Ghica” şi „Europa Ecor” din Alexandria sunt cercetaţi pentru eliberarea a 15.000 de diplome şi foi matricole false. Potrivit poliţiştilor, dosarele
de absolvire erau întocmite în numai câteva săptămâni, în domeniul economic, petrol şi gaze
. Universităţile se aflau în proces de lichidare din 2001. Da, aţi citit bine: 15.000. Doar în cazul acesta. Însă nimeni nu ştie câte diplome au fost eliberate de aceste fabrici, adevărate tipografii de ‚telectuali.

După 1948, comuniştii au înfiinţat o nouă generaţie de intelectuali, la apelul bocancilor, unii dintre ei absolvind Bacalaureatul după facultate. Astăzi, după Revoluţie, doar cei care n-au vrut sau au avut un pic de ruşine nu au o diplomă de absolvire a unei facultăţi.

Neîndoielnic, nu un petic de hârtie îţi asigură accesul în categoria celor cu neuroni antrenaţi sau îţi oferă automat o slujbă bună, ci competenţa şi buna pregătire. Proşti cu diplomă există, slavă Domnului, peste tot în lume. Spre deosebire de alţi proşti, ai noştri n-au depus niciun efort. Un dosar
falsificat costa între 3.000 şi 3.500 de euro. În plus

, cineva pregătit se prezenta la examenele de licenţă pentru persoanele care nu doreau să le susţină, fapt pentru care cerea 600 de euro.

Astfel de cazuri nu sunt noi, ele fiind semnalate din 1990 încoace, însă, fără excepţie, peste toate s-a aşternut tăcerea.

Zeci de categorii profesionale - poliţişti, jurişti, cadre didactice, economişti - au apelat la această structură paralelă pentru a parveni. Şi e greu să spargi acest buboi, din moment ce există zeci de mii de intelectuali de acest gen care sunt astăzi infiltraţi în toate structurile
de putere sau influenţă din România. Dacă ai trage hotărât de un capăt de aţă, s-ar deşira întregul pulover care îmbracă ţara. Un accesoriu putred, care intoxică adevăratul învăţământ.


Cand ce-i care au descoperit aceasta retea la Alexandria vor veni la Bacau sau Onesti, pentru a verifica si diplomele "profesionistilor " Scolii?
21.03.2009 19:02:00


P.S. cati au mai absolvit LA UNIV SPIRU HARET INTRE TIMP?????????????????????????????/

Anonim spunea...

24.03.2009 23:38:00
Anonim said...

Moartea profesorului Lazarescu!

Titlu de film... dar un film de proasta calitate! Asta pentru ca atunci cand a devenit profesor ... cu acte in regula, a reusit ceva ce numai in sistemul penitenciar se poate! A tras( sau nu- NU cred!!!) sfori ca bunul sau coleg de camera, bunul sau sef de birou/ catedra-ce/o fi, la vremea aia director adjunct pe invatamant SA-I DEA SUBIECTELE CE LE VA TRATA A DOUA ZI! Cu o abilitate nemaivazuta a reusit sa insele vigilenta comisiei de examen din 2008 , cand a candidat de unul singur pentru postul de profesor , fiindca nu NU A FOST PROFESOR DIN 1991 TOAMNA ci abia din toamna anului 2008!

Ce va spune inspectia penitenciara cand va afla ca acel concurs a fost o parodie, mai ales ca , dupa o ora a iesit din examen , cu o lucrare careia nu prea aveai ce sa-i reprosezi! Ca a fost pe felie sau ca a avut subiectele in plic de la Sova- fost director adjunct, actual sef de catedra si coleg cu Gabi Munteanu care a fost o buna perioada pe la ANP ca sa-i faca jocurile !!!!

Acesta este profesionistul "profesor" lazarescu ce si-a castigat prin frauda postul! am avertizat sa NU SE MAI ALERGE DUPA FUNCTII fiindca targul este foarte, foarte mic si vorba moldoveanului desi e dulce la un timp devine cam amaraaaaaaaaa!!!!!!!
26.03.2009 20:05:00

Trimiteţi un comentariu
Postare mai nouă Postare mai veche Home


Am zis.

Anonim spunea...

În atenţia SNLP şi FSANP !
Se trimit cadre în misiune, în interes de serviciu, la cursuri de perfecţionare la Sovata şi mai apoi la Amara, fără a se elibera avansul pentru transport!!!
Deci cadrele care urmează să plece în misiune în cadrul proiectului UIP TB ANP la Sovata si mai apoi la Amara, să aveti pregatiţi bani de combustibil sau de bilete CFR din propriul buzunar pentru că se vorbiră contabilii şefi şi directorii să nu se mai dea avans pentru transport!!!
Deci se vrea să se plece în misiune pe banii proprii urmând ca d-na doctor Mihailescu să trimită banii ulterior la unităţi.
Vi se pare corect????
Şi încă ceva interesant şi mai nou...Dacă mergeţi cu autoturismul proprietate personală,se decontează benzina pentru o singură persoană din grup!!!
Asta înseamnă că obligatoriu trebuie să rişti să urci în maşina colegului chiar dacă conduce prost, sau să-l iei tu pe colegul şi să-ţi asumi responsabilităţi răspunzând de viaţa lui...
Şi atunci de ce suntem obligaţi să mergem în misiune?????

Anonim spunea...

gaz?pentru ce?bani platiti pe pvm,bani platiti pe tratamente,bani platiti pe locatie ,bani platiti pe energia electrica,bani platiti pe ppl ce "muncesc"in gaz,bani platiti pe veterinari,bani platiti pe culturi si rasaduri care se fac cam 15%,bani platiti pentru ingineri agricoli,bani platiti pe te miri ce alte consumabile,bani cu care poti sa cumperi exact hrana,finitul,pentru ppl.pretul carnii din gaz este chiar mai mare fata de hypermarketuri sau alte magazine.sunt o gramada de posibilitati pentru a asigura hrana ppl mult mai ieftin.daca tot facem economie sa plecam cu ea de la ppl.doua televizoare in camera,asa scrie cumva in 275?program non-stop tv.reeducarea nu se face prin munca, este un principiu invechit.iar daca tot exista PL acestea sa fie in interiorul penitenciarelor pentru a nu fi nevoie de cadre mai multe din putinul existent.

Anonim spunea...

ROMANI,MANCATI-VA INTRE VOI...PANA NU MAI RAMANE NIMIC DIN DVS.!!!ESTE O TRASATURA A POPORULUI NOSTRU...VEZI ASA CEVA IN POLITICA,LA SERVICIU,INTRE VECINI,IN FAMILII...

Anonim spunea...

+++Doliu pe plantatia economico- administrativa a CR Tg.Ocna+++
,,...daca voi fi nevoita sa intru in unitate prin PC2 imi voi da demisia,, spunea in aprilie a.c. latifundiara(si nu pt ca nu ar avea fundul mare) economista sef Heghi.
Astazi,prin cotloanele si hrubele celor doua unitati, daca se intalneau doi,inevitabilul dialog ,,ai auzit,a demisionat Heghi, nu ai auzit de la mine! a tinut loc de salut si de ,,ce mai faci?,,
Este oare demisia de onoare mult trambitata sau aceasta afacere ascunde alte desuuri? Se pare ca da, se pare ca nu !
Comportamentul acestei domnisoare, in care hormonii bat precum toaca la biserica, a facut ca multi din cei ce vin in contact cu ea sa nu-si doreasca asta! Dupa ce a facut varza un mod de viata si de lucru,terorizandu-si proprii subordonati cu modul dictatorial de a fi,dupa ce s-a implicat abuziv,la umbra asa ziselor interpretari pe care le-a adus ordinelor si deciziilor,in activitatea tuturor sectoarelor,Mioara a crezut ca e vioara intai, si a continuat sa defileze!
Gurile rele spun ca noul director,mai cu sange in vene,si logistician de meserie,pus in tema cu activitatea Mioarei,i-a apasat pedala de frana si i-a rupt vreo doua corzi de la vioara!Si Mioara nu poate fi o biata mandolina! Alte guri, mai bune, spun ca e o demisie de onoare:ca ar face si ar desface,dar nu are cu ce( banii anp-ului vor veni la p...vara),ca munca ei in spatiile ce vor fi cedate Scolii s-a dus pe apa sambetei! Alti spun ca totul se datoreaza si uneia si alteia din cele spuse pe la colturi!
Eu cred altceva: stratega Mioara, dupa ce a pierdut razboiul cu scoala si cu noua conducere, aplica o strategie ieftina si de prost gust- isi da demisia si asteapta sa vina toti mai marii sau mai micii CR-ului sa planga la picioarele ei ca fata mai buna n-or sa mai gaseasca,ca nu vor putea sa fie lasati fara economista acum cand si cei care au luat concursul de trecere la ofiteri nu au fost numiti,si sa le asculte smiorcaielile pe sub gene! Si ea isi va calca ,cica, pe inima ,si din marea ei milostenie,va renunta!
Si uite asa va reusi sa puna din nou hamurile pe caii aproape gata deshamatii,nu va mai cunoaste nicio opreliste si isi va relua plantatia in arenda ,plus un razboi castigat cu contestatarii!
Pana una alta, sa nu isi iasa din mana, a reactualizat comentariile acide la adresa Scolii si le-a postat in cotidian, in speranta ca cei din anp vor citi si ei daca nu au facut-o la timp si poate vor reveni la decizia de mutare a CR-ului in hrubele Scolii, facand astfel un scoring ce o va propulsa din nou in ipostaza de vioara a-l-a!
Problema esentiala ramane insa ONOAREA! Va sti sa tina capul sus pana la capat? E drept ca Onoarea nu tine de foame, dar Mioara va sti sa discearna! Sau nu!

Anonim spunea...

Da, un nou episod.

O demisie. Ce mai rezoanta va avea!

ESte o palma pe obrazul stim noi cui.

Au mai demisionat oameni in sistem. si cu motive. Personale ... sau nu.
Intemeiate... sau nu.

Chestia cu Cr si SNPAP e mai veche si ca o chestie veche ... se pare ca PUTE!

Sunt orgolii, sunt "profesionistii", sunt OPORTUNISTII!

Omorati, fratilor, TRADITIA! Lasat oportunistii sa se suie in carca prostilor! Omorati CR-*ul si peromovati Scoala de CARALII! CU CE COSTURI , CU CE OAMENI--- apropo dl MARTINIUC SE PENSIONEAZA, DNA GIURGIU SE PENSIONEAZA, ... care mai urmeaza??????? Ca oportunistii de azi vor fi conducatorii de azi-maine!