Dezbinare, ură, minciună, nesimţire… În ultima vreme se aud din ce în ce mai des vorbe grele spuse pe la colţuri sau pe blog. În faţă, mai puţin pentru că este prea riscant. Nu pentru cel care le aude ci pentru cel care le rosteşte.
Macovei versus Predoiu, SNLP versus FSANP, Teoroc versus Dumitraşcu, Băla versus Stănişor, directorul X versus directorul Y... Simţim nevoia permanent să-i punem în competiţie pe unii cu alţii şi nu ar fi nimic rău în asta dacă ar fi o întrecere sănătoasă şi constructivă. În schimb, toţi competitorii au parte de insulte, speculaţii, huiduieli. Pe de altă parte, chiar şi actorilor principali (şi nu mă refer la cei menţionaţi mai sus) le este imposibil să fie solidari cu ceilalţi, să alerge împreună fără a da din coate. La mijloc sunt interese mari, orgolii deosebite, caractere putrede. Ei ştiu cum ar fi mai bine pentru toţi dar atunci şi-ar pierde avantajele personale şi nu sunt dispuşi să facă asta, mai bine sacrifică interesul colectiv.
Cine sunt păpuşarii? Oameni mari şi oameni mici. Din ANP şi din unităţi. Ofiţeri şi agenţi. Civili. Oameni de la putere şi din sindicate. De pretutindeni. Colegul de lângă tine. Cine ştie?! Ne place intriga, cearta, bârfa, vrem să vedem sânge pe pereţi! Mai ales dacă nu e al nostru. Şefi, directori, lideri sau preşedinţi de sindicat, în general cei care ne reprezintă sunt cei mai expuşi atacurilor şi sigur că şi-au asumat rolul de ţintă a tuturor loviturilor dar oare este drept să îi tratăm numai în acest mod? Am face noi mai mult în locul lor?
Ajută dacă dăm cu bastonul în stânga şi dreapta? Ne răcorim cu adevărat, rezolvăm problema, am scăpat de frustrări sau doar ne amăgim, adâncim necazul şi ne mai facem şi duşmani?! Nu suntem cumva păpuşile celor care manipulează meşteşugit vorbele şi ţes excepţional intrigile iar, în final, după ce ieşim prostiţi de-a binelea din vârtej, nu ne-am lăsat oare atraşi prea uşor în treaba asta?
Învinuim presa că este interesată doar de aspectele senzaţionale din penitenciare dar noi, noi suntem altfel? Suntem cu adevărat interesaţi de problemele din sistem sau dorim să le dăm de capăt? Manifestăm grijă, înţelegere, compasiune, fair-play, iniţiativă, solidaritate? Vedem şi dincolo de aparenţe, de cancanuri, de poleială? Suntem în stare să ascultăm, să înţelegem, să împărtăşin, să ocrotim?
De ce nu SNLP featuring FSANP, Teoroc featuring Dumitraşcu, noi featuring voi? De ce nu împreună? Ne vine atât de greu să fim solidari? Să luptăm împreună pentru binele tuturor? Sau dacă nu ajutăm, măcar să nu încurcăm? E dificil să fim uniţi, legaţi prin interesele noastre comune şi nu dezbinaţi de cele personale, meschine? Cum să aşteptăm ajutor sau înţelegere din afară (minister, guvern sau alte categorii de salariaţi) dacă noi ne mâncăm între noi?
De ce incitarea la război între sindicate, spre exemplu? Putem avea pretenţii că noi, din unităţi, de la sute de kilometri depărtare, cunoaştem cu exactitate realitatea, relaţiile dintre cei doi preşedinţi, contextul în care acţionează? Este obligatoriu ca ambii să urmărească atingerea unui ţel folosind aceleaşi metode? Dacă unul face petiţii celălalt este mai prost pentru că nu o face? Dacă unul merge prin unităţi şi se întâlneşte cu sindicaliştii săi înseamnă că celălalt e vinovat pentru că nu a apucat să o facă?
Consider că sunt câteva persoane care induc în mod fals ideea de concurenţă între sindicate şi asta nu va folosi nimănui, cel puţin nu sindicaliştilor. Cunosc cazuri în care două entităţi sindicale din aceeași unitate convieţuiesc fără probleme, se informează reciproc şi chiar se sprijină, demonstrând solidaritate. În momente de criză vor şti să facă faţă provocărilor şi vor fi mai puternice în faţa adevăratelor probleme.
Ceilalţi ne hrănim cu răutăţile spuse despre o colegă mai tânără, cu suferinţa celui care a fost sancţionat disciplinar, cu neliniştea celui care a pierdut o lucrare sau cu vorbele mincinoase aruncate pe la spatele cuiva care nici măcar nu se poate apăra. Ne hrănim cu reclamaţii false, cu petiţii anonime, cu declaraţii de presă neadevărate, cu vorbe ipocrite şoptite la urechea şefului sau mai rău, cu nedreptăţi şi abuzuri comise în mod intenţionat doar pentru că suntem „gurmanzi”.
Macovei versus Predoiu, SNLP versus FSANP, Teoroc versus Dumitraşcu, Băla versus Stănişor, directorul X versus directorul Y... Simţim nevoia permanent să-i punem în competiţie pe unii cu alţii şi nu ar fi nimic rău în asta dacă ar fi o întrecere sănătoasă şi constructivă. În schimb, toţi competitorii au parte de insulte, speculaţii, huiduieli. Pe de altă parte, chiar şi actorilor principali (şi nu mă refer la cei menţionaţi mai sus) le este imposibil să fie solidari cu ceilalţi, să alerge împreună fără a da din coate. La mijloc sunt interese mari, orgolii deosebite, caractere putrede. Ei ştiu cum ar fi mai bine pentru toţi dar atunci şi-ar pierde avantajele personale şi nu sunt dispuşi să facă asta, mai bine sacrifică interesul colectiv.
Cine sunt păpuşarii? Oameni mari şi oameni mici. Din ANP şi din unităţi. Ofiţeri şi agenţi. Civili. Oameni de la putere şi din sindicate. De pretutindeni. Colegul de lângă tine. Cine ştie?! Ne place intriga, cearta, bârfa, vrem să vedem sânge pe pereţi! Mai ales dacă nu e al nostru. Şefi, directori, lideri sau preşedinţi de sindicat, în general cei care ne reprezintă sunt cei mai expuşi atacurilor şi sigur că şi-au asumat rolul de ţintă a tuturor loviturilor dar oare este drept să îi tratăm numai în acest mod? Am face noi mai mult în locul lor?
Ajută dacă dăm cu bastonul în stânga şi dreapta? Ne răcorim cu adevărat, rezolvăm problema, am scăpat de frustrări sau doar ne amăgim, adâncim necazul şi ne mai facem şi duşmani?! Nu suntem cumva păpuşile celor care manipulează meşteşugit vorbele şi ţes excepţional intrigile iar, în final, după ce ieşim prostiţi de-a binelea din vârtej, nu ne-am lăsat oare atraşi prea uşor în treaba asta?
Învinuim presa că este interesată doar de aspectele senzaţionale din penitenciare dar noi, noi suntem altfel? Suntem cu adevărat interesaţi de problemele din sistem sau dorim să le dăm de capăt? Manifestăm grijă, înţelegere, compasiune, fair-play, iniţiativă, solidaritate? Vedem şi dincolo de aparenţe, de cancanuri, de poleială? Suntem în stare să ascultăm, să înţelegem, să împărtăşin, să ocrotim?
De ce nu SNLP featuring FSANP, Teoroc featuring Dumitraşcu, noi featuring voi? De ce nu împreună? Ne vine atât de greu să fim solidari? Să luptăm împreună pentru binele tuturor? Sau dacă nu ajutăm, măcar să nu încurcăm? E dificil să fim uniţi, legaţi prin interesele noastre comune şi nu dezbinaţi de cele personale, meschine? Cum să aşteptăm ajutor sau înţelegere din afară (minister, guvern sau alte categorii de salariaţi) dacă noi ne mâncăm între noi?
De ce incitarea la război între sindicate, spre exemplu? Putem avea pretenţii că noi, din unităţi, de la sute de kilometri depărtare, cunoaştem cu exactitate realitatea, relaţiile dintre cei doi preşedinţi, contextul în care acţionează? Este obligatoriu ca ambii să urmărească atingerea unui ţel folosind aceleaşi metode? Dacă unul face petiţii celălalt este mai prost pentru că nu o face? Dacă unul merge prin unităţi şi se întâlneşte cu sindicaliştii săi înseamnă că celălalt e vinovat pentru că nu a apucat să o facă?
Consider că sunt câteva persoane care induc în mod fals ideea de concurenţă între sindicate şi asta nu va folosi nimănui, cel puţin nu sindicaliştilor. Cunosc cazuri în care două entităţi sindicale din aceeași unitate convieţuiesc fără probleme, se informează reciproc şi chiar se sprijină, demonstrând solidaritate. În momente de criză vor şti să facă faţă provocărilor şi vor fi mai puternice în faţa adevăratelor probleme.
Ceilalţi ne hrănim cu răutăţile spuse despre o colegă mai tânără, cu suferinţa celui care a fost sancţionat disciplinar, cu neliniştea celui care a pierdut o lucrare sau cu vorbele mincinoase aruncate pe la spatele cuiva care nici măcar nu se poate apăra. Ne hrănim cu reclamaţii false, cu petiţii anonime, cu declaraţii de presă neadevărate, cu vorbe ipocrite şoptite la urechea şefului sau mai rău, cu nedreptăţi şi abuzuri comise în mod intenţionat doar pentru că suntem „gurmanzi”.
9 comentarii:
Petre Tutea a zis ceva de genul: Stefan cel Mare era religios? Ca repede mai varsa sange negru... Asa sfant asa popor!"
Cu asta am zis totul.
Ai dreptate , Vladimir. Felicitari pentru articol. Ce ne facem, insa, cu lehamitea asta de care ne simtitm din ce in ce mai coplesiti? Fuga in Canada sau in alta tara (civilizata sau macar putin mai civilizata decat Romania) ramane singura solutie? Nu ar insemna ca le dam satsifactie tocmai acelor neamuri proaste si lichele care induc, cultiva sau tolereaza canibalismul de care ai pomenit? Nu inseamna ca ne dam batuti?
Nu mai continui, ca nu vreau sa-mi stric ziua dar mie unul mi s-a facut scarba de sistemul in care lucrez. Abia astept momentul si am plecat din mocirla asta , nu inainte de a arunca cu caciula in sus de bucurie si cu un pumn de cenusa in urma sa uit toate mizeriile traite in acest sistem schizofrenic.
interesant... de cele mai multe ori comentariile publicate pe blog tocmai la dezbinare, razboaie, razbunari au indemnat. sub masca dezbaterilor s-au platit polite, sub masca anonimatului s-au scris minciuni...chiar articolele au indemnat uneori la asta. Si cuiva a folosit, cu siguranta. regulile sunt publicate si totusi nu se respecta.
Felicitari,excelent articolul,de fapt este o serie excelenta care incearca din rasputeri sa ne faca demni de a fi cetateni ai unei tari care se vrea crestina si civilizata.Pentru binele nostru al tuturor sper sa si reuseasca intr-o cat mai mare masura.
Personal si eu am momente in care mi s-a facut scarba de acest sistem in care lucrez dar sunt o persoana incapatanata si ma incapatanez sa cred ca acesta este un sistem perfectibil si ca eu pot contribui la perfectionarea sa.Inceputul cel mai promitator ar trebui sa-l inceapa fiecare cu sine insusi,cu o privire sincera si realista in oglinda,cu a renunta la sentimente negative si distructive si cu a purta discutii internaute civilizate,fara invective,fara acuzatii nefondate si fara nominalizari de corupti fara argumente probatorii.
stai sa vezi ce dezbinare si ura vine deacum incolo. au venit sm-uri si cam putine . sa vezi paruiala si praduiala.
...suntem o natie a dracului pina la ultima gena din noi...rai si pusi pe distrugere in orice situatie...ne place cind moare capra vecinului, ne place cind cel de linga noi sufera...am da cite un cutit in spate sub protectia anonimatului chiar si in cel pe care nu-l cunoastem, sa nu mai vorbim de colegi...imbirligam pe oricine la coltul cladirii si facem spume cind nu ne iese combinatia...dam un picior in spate celui cazut in sant, si injuram pe cel mai sus ca noi...nu dormim noaptea pe perna clocind planuri de razbunare ptr colegul care ne birfeste...etc...asta e natura umana a romanului...chiar daca nu recunoasteti, in voi exista tot ce am spus pina acum...nu va amagiti strigind in oglinda: sunt mai bun decit ceilalti!...mai buni la ce?...va spun eu:la dat cu parul...
Bine v-am gasit, manca-v-as ! Vreo imbarligatura, ceva ?V-a stricat cineva programul de somn ? V-a taiat cineva ceva (din salariu) ?Va e frica de ziua (de maine)? exista mai multe solutii pentru linistea voastra. Dar cea mai buna, cu impact favorabil asupra linistii interioare, este paratul pe blog. Turnati aici, dragi colegi, hartia ca si internetul pot indura multe. Desfiintati si infiintati pe oricine doreste muschiul vostru in spatiul virtual. Altoiti-i pe micuti!
P.S. Va cer o parere. Conteaza, oare, ca suntem in Postul Pastelui si vom intra, in curand, in saptamana luminata? Ar trebui, oare, sa ne temem de Ceva ?
Până nu se aprinde focul, nu iese fum!
Să privim pasivi, cum arde pădurea,că doar suntem în Postul Paștelui!
Sau Roma...
Să se teamă de Ceva,cei care au aprins focul;nu avem nici 30% din caracterul creștinilor adevărați!
Trimiteți un comentariu