Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

luni, 16 martie 2009

Blândă corupţie, bleagă justiţie

Micsorare pedepse coruptie Ministerul Justiţiei s-a gândit să reducă pedepsele pentru faptele de corupţie. Motivul este unul cât se poate de clar exprimat: practica instanţelor de judecată. În 2008 instanţele de judecată au fost la fel de omenoase cu corupţii. Doar 1 din 4 condamnaţi, şi ăia doar vreo sută, a primit o pedeapsă cu executare, restul dând dovezi temeinice de îndreptare în libertate.

Din totalul de 97 condamnaţi definitiv în 2008 pentru fapte de corupţie, doar 28 au fost condamnaţi la închisoare cu executare, cu pedepse între 1 an şi 5 ani, şi într-un singur caz la 9 ani de în­chi­soare.

Fa­ţă de un număr de 42 de inculpaţi s-a dispus suspendarea condiţionată a exe­­cutării pedepsei cuprinse între 6 luni şi 3 ani (într-un caz 3 luni, iar în două cazuri 2 luni), iar faţă de 26 inculpaţi, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pedepsele fiind cuprinse între 1 an şi 4 ani de închi­soa­re. (sursa: link)

Deşteaptă mişcare, merită aplauze. Nu e de ajuns că justiţia e bleagă, trebuie să scrie asta şi în codurile care vor fi adoptate în pas alergător de parlamentari care nu le vor citi niciodată decât din foarte posibila postură de făptuitor, învinuit sau inculpat. Nu că s-ar supăra domnii cu dosare importante şi cu ceva interese politice, dar e bine de ştiut că se întâmplă ca proiectele de acte normative trimise la Parlament cu basculanta să aibă tot felul de, să le spunem, scăpări.

Foarte interesant e că medicii şi profesorii beneficiază de o ofertă promoţională având reduceri de 50% la pedepsele aplicabile pentru fapte de corupţie (deja reduse şi dânsele). Bravos! Aşa se vede grija pentru categoriile profesionale care îţi dau învăţătură şi sănătate. Medicul care condiţionează actul medical de mica atenţie va fi astfel protejat, iar profesorul care aranjează examene pentru viitorii ‘profesionişti’, nu va mai avea emoţii.

România n-are nevoie de corupţi, şi o demonstrează. Îi elimină unul câte unul, chiar dacă pentru asta trebuie să-i ferească de puşcărie prin orice mijloace posibile. De data asta sunt codurile. Unde nici avocaţii nu se avântă, se avântă scriitorii de legi ai Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti ale corupţilor, prostituaţilor şi incestuoşilor… oameni cu legile lor cu tot.

PS. Nu. Domnul Predoiu n-are nici o vină, pentru dânsul proiectele de coduri sunt doar o prioritate politică. Vina o poartă cei care au lucrat la aceste documente şi nu s-au învrednicit să-şi exerseze simţul realităţii. Domnul Predoiu e doar ministrul justiţiei şi al libertăţilor. Nu administrează justiţia doar o povesteşte la televizor.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Apai cu un coord al comisiilor de coduri din partea MJ ca si ex SS MJ Kibedi Katalin, preocupata muuuuult mai mult de zbenguiala cu soferul personal (si, "intimplator", domolitorul hormonilor aprinsi de menopauza ai cocoanei in cauza) decit de Coduri,
cam ce era sa se intimple....

parol...

Anonim spunea...

Si CTP iubeste Predoiul cel clar vazator, vezi aici

Parintele17 spunea...

Ăştia cu puteri anormale s-au tâmpit , TOŢI . Inimă bună !

Parintele17 spunea...

Apropos , primului anonim , la menopauză femeile sunt puţin nervoase şi uşor influenţabile în luarea deciziilor. Inimă bună !