Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

sâmbătă, 14 februarie 2009

Fat frumos calare pe cal alb

Direction Faptul ca Alin Popescu a luat decizia de a renunta la functia de lider de sindicat, in favoarea functiei de director, este dupa cum spuneam si ieri, cel putin surprinzator. Dezamagitor in orice caz, pentru membrii sindicatului. Pe de alta parte, intr-un sistem cu aproape 13.000 de angajati, n-ar trebui sa fie chiar asa o mare problema gasirea unui inlocuitor. Sau este?!

Dintre toate comentariile postate ieri, am ales unul anume. Odata pentru ca are in mare masura dreptate, al doilea pentru ca, dupa parerea mea, ne-am obisnuit ca altcineva sa se lupte pentru noi, fara noi. Ne-am obisnuit sa-l asteptam pe Fat Frumos, unul bogat si generos pe deasupra, care sa ne ia de nevasta si cu care sa traim fericiti pana la pensie. Realitatea este, din pacate, cu mult mai prozaica, in realitate avem probleme majore, care nu au neaparat legatura cu abilitatile si posibilitatile unui lider de sindicat.

Eu cred ca noi romanii traim intr-o mare iluzie. Este iluzia ca nimeni nu are dreptate in afara justificarilor si argumentarilor pe care noi le construim, ca oricine ne contrazice savarseste o mare nedreptate, si uite asa devenim brusc deranjati si atacam tot ce se poate ataca in speranta ca vinovatia pe care o aruncam asupra celorlalti ne va face sa ne simtim mai buni si mai bine, si poate chiar sa credem ca procedind astfel reusim sa schimbam ceva cu adevarat in Romania.

Si totusi, priviti la ceea ce am realizat noi romanii in 18 ani de zile! Am reusit sa generalizam o culpabilizare patologica in societatea romaneasca. Am reusit sa percepem totul doar prin prisma acuzatiilor, pe care ni le aducem unii altora pentru toate vinovatiile cu care judecam ceea ce se intampla cu noi. Am reusit sa ne situam pe o spirala descendenta, creata de o negativitate pe care am proiectat-o in speranta de a schimba ceva in societatea noastra.

Am reusit sa ne pacalim fugind de orice responsabilitate pentru ceea ce gandim, facandu-ne un stindard din schimbarea celorlalti pentru ca sa ne simtim mai bine cu noi insine. Am reusit sa ne construim o singuratate permanenta, straduindu-ne cu imbecilitate sa percepem doar ceea ce este rau, fara sa ne dam seama ca acest lucru ne defineste chiar sistemul nostru de gandire pe care-l vom trai cu adevarat.

Am reusit sa fim tematori, sa ne simtim vinovati, si sa credem ca suntem ultimii oameni de pe acest pamant care ar putea sa aiba pretentii de normalitate, sa devenim victime perfecte in circul romanesc, in care fiecare se plange ca numai el are dreptate.

Cam acesta este romanescul prezent pe care-l traim, si pentru care nu putem sa gasim scuze sau explicatii. Pentru ca multi dintre noi refuzam sa recunoastem aceste comportamente, multumindu-ne cu trairea chinuita a complexelor de inferioritate pe care le avem fata de alte popoare din vest, sau chiar acceptarea faptului ca suntem condamnati sa suferim.

Daca privim insa, fara panica si suficient de atenti la ceea ce am strins in inima si in mintea noastra in toti acesti ani, trebuie sa acceptam ca noi am facut toate acestea, ca noi am creat toata aceasta suferinta si am manifestat-o uneori chiar cu placere pentru a putea sa ne plangem singuri de mila, iar din pozitia victimei sa putem apoi ataca la randul nostru pe oricine si orice, traind astfel placerea bolnavicioasa de a ne gasi dusmani si tapi ispasitori care sa ne care vina noastra de a nu ne putea ierta noi pe noi insine.

Libertatea de sub aceasta apasatoare inchisoare a vinovatiilor si a tapilor ispasitori nu o putem cistiga decat prin iertarea care va intrerupe condamnarile noastre « justificate », pentru ca noi sa putem sa alegem binele chiar din raul cel mai rau, la fel cum acum alegem raul prin interpretarile pe care le facem, din orice.

Pentru ca viata pe care o traim este doar ceea ce noi am dat vietii, nimic mai putin sau mai mult nu se manifesta in Romania de azi. Oricat de mult am vrea noi sa ne schimbam, atita vreme cit nu invatam sa gandim altfel despre lume si despre viata, ramanem mai departe tulburati si blocati de suferinta unei supravietuiri strategice in care raul va avea intotdeauna o valoare mai mare decat binele.

57 comentarii:

Anonim spunea...

Motivul adevarat este ca peste doua doua luni reprezentativitatea FSANP-ului si indirect a sindicatelor care si-au dobandit reprezentativitatea prin afiliere la aceasta,expira la trecerea celor 4 ANI. Asa ca adio birou la ANP, comisie paritara, acord colectiv , comisie de disciplina , etc...Legal nu mai exista. La fel si sindicatele din unitati...Sper ca, coordonatorii penifestului sa afiseze acest aspect real.

Anonim spunea...

Hmmmmm.....articolele par sa contina un fel de jena de a comenta mai mult,de a exprima de fapt ceea ce gandesti,domnule admin....parca ti-e teama s deschizi gura sa pui intrebarile,de ce?

Eu cred ca ar fi trebuit plecat de la niste intrebari:

-oare Alin a fost intr-adevar un luptator bun pentru a reprezenta oamenii in sindicat?
-putem numi abandon faptul ca a acceptat functia de conducere si asta inseamna ca de fapt nu credea cu adevarat si nu era trup si suflet pentru cauzele sindicatului?
-oare a acceptat prin risma faptului ca fiind la conducere,va putea sa apere mai bine interesele oamenilor decat din pozitia de lider de sindicat?
-oare l-au manat interesele banesti (asta chiar ar fi josnic,si nu cred ca e asa)....


Cred ca ar trebui o oarecare putere de discernamant si foarte multa obiectivitate ca sa intelegem DE CE Alin a facut miscarea asta.....in cazul in care ne punem intrebarea!

Anonim spunea...

Sa inteleg domnule coleg ca dl. Popescu e prezumat vinovat?
Aveti motive sa credeti ca nu a fost un bun luptator sindical? Dumneavoastra unde ati fost in perioada 2004 - 2009? Dumneavoastra ati facut mai mult decat exprimarea catorva opinii critice?
Puteti numi abandon dorinta fireasca si normala de a accepta o provocare? Dumneavoastra ce ati fi facut intr-o situatie similara?
Interesele banesti cu plafonarile pentru functii de conducere? N-ar putea fi si familia la mijloc?

Anonim spunea...

"Oare l-au manat interesele banesti (asta chiar ar fi josnic,si nu cred ca e asa)...." Ce nu intelegi?????? Ca marmota invelea ceva urat mirositor in staniol? De ce vin oamenii la munca? Sa ii apere pe altii. Nu pt.bani. Nu, in nici un caz.Vin de drag. Poate unu` angajat ieri.

Anonim spunea...

Functia de conducere nu este compatibila cu cea de lider sindical. Nu ai cum sa ai aceleasi idei pe cele doua functii. Conducatorul unei unitati trebuie sa tina cont si de alti factori care nu sunt mereu populari. Cat de mult ai dori sa fii cu oameni si pentru oameni, din pozitia de conducator al unitatii nu poti. Sa fim seriosi, sunt cazuri multe in istorie care au dovedit ca fosti lideri de sindicat cand au ajuns pe o pozitie pe care o contestau alta data s-au schimbat radical. Da lupta fiecaruia este pentru ceolan, cat mai mare, cat mai tare. Daca vrei cariera te tii departe de sindicat si lupti pentru functie. Daca vrei verticabilitate te tii aproape de sindicat. Unii lideri de sindicat in momente de sinceritate spun ca scopul scuza mijloacele, trebuie sa faci compromisuri dar fara sa stie plebea. Domnul Alin daca era asa cum se spune un adevarat lider care lupta pentru o cauza dreapta si corecta, pentru verticabilitate, nu accepta aceasta functie. Sunt curios cum va fi alaturi de oameni, de unde le va plati ore suplimentare, de unde le va da libere, etc. Sa fim seriosi. Conducerea ANP stie, ca de la ceolan nimeni nu fuge. Corectitudine, caracter, impartialitate, necoruptibil, fara compromisuri, etc. Devize de mult pierdute. Sindicate.........., dam si la prostime ceva, ca sa taca, dar interesul trebuie sa-l stie doar ei..................... Inca o dovada clara a scopului liderilor de sindicat. Bravo ANP a-ti reusit sa dovediti scopul acestor asa zisi lideri. Ai cui? Pentru cine?Pentru ce? Au ajuns prea multi sa-si dea cu parerea si s-a facut o varza in toate deciziile. Ce sindicat, ce grup de lucru, trebuie ca cineva sa i-a odata decizii clare, ferme si sa fie capabil sa si le asume. Conducerea cu gloata nu este benefica in cele mai multe cazuri. Spor la treaba liderilor de sindicat, luptati si veti castiga ciolanul cel mult visat. Cu promovarea agentilor care au facut o facultate X si 0, se vede unde s-a ajuns. ANP cautati oameni valorosi, specialisti, cu facultati facute la zi, cu prezenta si rezultate foarte bune in cadrul acestora, recrutati sefi de promotii din cadrul facultatilor de prestigiu, terminati cu promovarea celor care au facut o facultate prin corespondenta si au terminat-o cu medii intre 5 si 8 in toti anii de studii nu la licenta, intrati in unitati si analizati fiecare post, faceti o repartizare eficienta a oamenilor pe posturi, dati posibilitatea oamenilor buni sa se afirme nu-i lasati sa fie sufocati de nulitati care ies in fata. Toti stiu sa acuze dar daca le spui sa dea solutii in mod real i-ai blocat.

Anonim spunea...

Cred ca sunteti invidiosi si ipocriti. Dintr-o data ati descoperit ca liderii de sindicat nu au voie sa mai faca altceva in viata. Cati dintre voi ati refuza sa fiti promovati? Raspundeti sincer, nu va umflati in pene si nu va mintiti. Toti, sau cel putin marea majoritate. Unii n-avem nici o sansa, asta e altceva.

Intimplarea face ca inteleg de ce am primit mariri de salariu, si alte drepturi suplimentare, sau de ce am recuperat niste bani de la stat. Pentru ca am fost intr-un sindicat cred a facut o gramada de lucruri bune. Credeti ca ne-ar fi dat ceva ANP fara sindicate, indiferent cine a fost la conducere? Ne-ar fi dat un mare sut in fund, nici nu am fi avut curaj sa deschidem gura.

ps. Stupule atunci cand suni sa faci recrutari incearca sa nu mai faci referiri la ce comentarii lipsite de bun simt postezi pe blog. Stai linistit, in 3 luni n-o sa mai existi.

Anonim spunea...

simple discutii.Alin Popescu este o persoana capabila si nu trebuie haituit cu astfel de consecinte, de cele mai multe ori acestea vin din partea unor persoane care nu au avut niciodata vreo legatura(apropiere,discutie)cu el.este usor sa persiflam,ne caracterizeaza.nu trebuie vazut un om,oricare ar fi el ca un tradator,ca un santajist,mai degraba ar trebui sa ne punem in locul acelei persoane indiferent de pozitia ei si abia atunci sa tragem concluzii.sincer ma bucur pentru acest Alin pentru ca sunt convins ca nu este un individualist ci din contra. omul si-a simtit valentele,valorile morale.dar,ca o simpla propunere pentru cei ramasi fara stapan(astazi FSANP maine SNLP)cred ca ar fi mult mai benefic un lider de sindicat la nivel de federatie din afara sistemului,pentru ca vede altfel problema.si ar mai trebui ca noi sa terminam odata pentru totdeauna cu prejudecatile.SUCCES ALIN!unul din membrii FSANP.

Anonim spunea...

pentru 11:44-BRAVOS!!!!IN CEEA CE PRIVESTE CAZUL STUPU SUNT SI ALTII,IAR CA TERMEN DE EXPIRARE PENTRU ACESTIA CRED CA SE VA INTAMPLA MULT MAI REPEDE!!!!!

Anonim spunea...

08:17-nimeni nu poate sa posteze doar ceea ce-ti doresti tu!asta este doar dorinta ta prejudiciata de starea ta reala!sorry!

Anonim spunea...

E prima oară când scriu pe acest blog.Am citit comentarile şi mă doare că putem gândi aşa.Lui Alin Popescu şi altora ca el,ar trebui să le mulţumiţi.Pentru ce?Pentru faptul că acum 4 ani,au reuşit să vă înveţe să ridicaţi privirea din pământ şi să aveţi dreptul să le puneţi la îndoială caracterul lor,fără ca unii dintre voi să fiţi obligaţi să vă asumaţi propriul caracter.Luptaţi să fiţi Directori,aplicaţi ce cereţi acum şi în cazul că nu veţi reuşi, primul lucru de care să vă lipsiţi să fie scaunul.Mă îndoiesc că veţi mai fi la fel de vehemenţi.N-am fi ajuns aici,dacă noi toţi am fi luat atitudine şi nu ne-am fi ascuns în spatele lor,scoţând capul să vedem dacă mai sunt printre noi.Vina care o purtăm e că ne asumăm sindicatul numai când avem de luat,nu şi atunci când trebuie să ne implicăm,când trebuie să luăm atitudine.E foarte greu să aduci argumente cuiva care, atunci când lupta s-a purtat dur cu ANP-ul,nu avea nimic de pierdut,stând cuminte pe scăunelul său.Acum şi-aduc aminte că unii şi-au făcut facultatea la x şi 0, uitând să-şi asume faptul că fiind ofiţer cu facultatea la zi,ar fi trebuit să nu accepte ca legea să fie încălcată,atât în ceea ce priveşte obligaţiile dar şi drepturile.Dar nu au făcut-o.

Anonim spunea...

Degeaba posteaza unii colegi rautaciosi comentarii rautacioase la adresa lui Alin,incearca sa discrediteze un om care a pus bazele FSANP.Adevarul e ca omul asta a facut multe pentru sindcate si pentru oamenii care sunt in sindicate.Oricare eram in locul lui ar fi facut la fel.Este un om capabil cu mult potential.Importanta momentului e ca trebuie sa ne gindim serios la cine vine in locul lui.

Anonim spunea...

Domnu Administrator ce se mai aude cu al-13-lea?Aveti idee?

Anonim spunea...

Domnilor cine il cunoaste mai bine pe Alin "brunetul" stie clar ca tot timpul a mers pe INTERES...., ce idei sindicale , ce drepturi ...toate au fost de fatada....,daca era o persoana cu caracter nu parasea pozitia din FSANP , organizatie care abia mai supravetuieste dar sunt curios cat o sa mai supravietuiasca in noua formula...Raileanu cu problemele "medicale"..,Schiopu cu penalul ....iar Alin cu ciolanul...HAHAHAHA ce oameni , cel mai cerebral dintre ei era Schiopu si imi pare rau de ce i s-a intamplat.

Anonim spunea...

---Mult succes echipei de conducere de la CRAIOVA.

Anonim spunea...

Aţi văzut?Aşa ne asumăm sindicatul.Când luăm al 13-lea?Nu contează că ANP-ul face o reprofilare care s-ar putea să ne coste locuri de muncă,aruncându-ne praf în ochi un program de lucru care nu respectă repausul săptămânal reglementat de Codul Muncii şi pentru care noi dăm soluţii pe lângă lege,în loc să-i facem să dea înapoi pentru că au gândit prost această reprofilare,fără să ne întrebe,sau făcînd-o formal în al 13-lea ceas. Dar ce mai contează,,aşa vor oamenii".Cea mai lejeră scuză, fără să-ţi asumi riscul să explici oamenilor că nu tot ceea ce vor ei este legal şi mai ales îi avantajează,renunţând aşa usor la lege.Hai să nu-i lăsăm,pentru că nu am convingerea că în cazul eşecului,conducerea ANP-ului î-şi va asuma prin demisie,aşa cum le-au cerut-o celor de la Craiova,lipsa dialogului şi a priceperii.Sau s-ar putea ca după atâta reprofilare să nu mai aibă în faţa cui să-şi asume acest gest.Ba nu,mă înşel,vor fi cei pe care,oameni ca Popescu i-au făcut să ridice privirea în sus,dar care au uitat să le şi sprijine pleoapele ca acestea să nu revină din nou în pământ!!!!!

Anonim spunea...

FSANP-ul trăieşte şi va trăi că va vrea sau nu cineva.E o vorbă ,,Măgarul moare de drum lung şi p.......de grija altuia".Au pus unii mult suflet ca să o lase la bunul plac al unora.

Anonim spunea...

Domnule administrator,
ai dovedit încă o dată că nu eşti echidistant şi ai mari interese în a manipula lumea. Nu scriu aceste lucruri de dragul de a le scrie, le scriu pentru că aşa este cinstit, să ştie toţi cu cine avem de-a face.
Eşti prieten cu Popescu, nicio problemă, dar fii băiat, acceptă că nu eşti cel mai tare, o să te arzi curând cu Alin. Dacă ai şti ce spune el despre tine nu cred că ai mai fi la fel de îngăduitor.
Cine a trădat o dată, şi tu ştii foarte bine, va trăda mereu.
Suucces..............

Anonim spunea...

FSANP-ul nu va "muri" cand vor altii, in aceasta federatie avem destui oameni de valoare dar trebuie sa-i punem in lumina reflectoarelor si sa le acordam tot sprijinul nostru neconditionat pentru a continua ceea ce d-nul Alin Popescu a inceput.Este foarte usor sa aruncam cu noroi in unii oameni care au muncit si au luptat pentru castigarea si apararea drepturilor noastre, insa inainte de-a aduce acuze unui om intreaba-te ce ai facut tu pentru sindicat, deoarece acest sindicat si forta lui nu sta intr-un singur om...sta in NOI in UNITATEA noastra!!!!FSANP-ul nu va muri niciodata!!!

Anonim spunea...

cine sa ramana fara locuri de munca? in sectorul operativ sunt peste 2000 de locuri vacante...

Anonim spunea...

16:42-daca nu sti cine ramane fara locuri de munca...bine platite dar degeaba,iti spun eu.in cel mai scurt timp logistica!acolo sa va aplica salarizarea unica din sistemul bugetar.contabil primarie=contabil puscarie=sistem salarizare=conditii pensionare.e greu?

Huginn spunea...

@anonim 14.02.2009 16:09:00

Chiar asa!? Ce interese pot să am domnule în a "manipula lumea" și cum anume am demonstrat că nu sunt echidistant? Aveți ceva scăpări de logică stimate domn. Faceti afirmația, cu aplomb și vigoare, dar uitati argumentul, ăla adevărat și menit a ne lumina. Nu prea e bine, cineva ar putea crede ca sunteti doar suparat si rauvoitor. Personal nu cred, sunt sigur că e o simplă omisiune.

Prietenia cu cineva nu înseamnă slăbiciune, dimpotrivă. Și nici nu trebuie să fiu "băiat", n-am chef anonimule. N-am o afinitate deosebită pentru limbajul și înțelesurile de cartier. Dacă e adevărat ce spuneți, prefer să-mi înșele încrederea un prieten, nu-mi plac străinii :).

Vă invit să-mi explicați cum anume am dovedit ca nu sunt echidistant. Si dacă tot vă chinuiți, incercati să-mi lămuriți și pricina supusă "judecății". Nu reușesc să vă înțeleg zbuciumul. Faceți efortul și formulați ceva care sa aiba un înțeles "pentru ca asa e cinstit, sa stie toti cu cine avem de-a face", după cum bine spuneți.

Imi pare rau dar aveti o problema, nu vad nici un argument in toate comentariile dumneavoastra. E bine ca sunteti ambitios, dar trebuie sa stiti ca buna cuviinta nu e o piedica intr-o disputa. Incepeti de la acest punct si o sa avem un week-end constructiv.

Anonim spunea...

Nu va muri, dar nu va mai fi reprezentativa.Sentinta civila nr.10/2005 prin care, Tribunalul Bucuresti a acordat reprezentativitate FSANP va expira in mai.
Pentru cunoscatori,nu esti reprezentativ...NU EXISTI.
Pe ramura de administratie trebuie sa ai de la 7% in sus din angajati pentru ca Tribunalul Bucuresti sa-ti acorde reprezentativitate,si la nivel de federatie nu se poate obtine prin afiliere.(LEGEA 130/1996)...
Multumesc administratorilor blogului pentru acceptarea comentsriului, care va arata ce se va intampla pe linie sindicala din mai 2009 .Cu consideratie

Anonim spunea...

---sustin parerea ca sunt cenzurate numai in anumite directii mesajele.C parere aveti?

Huginn spunea...

În care direcție domnule Marcos? Și, de ce? Unde e șpilul, unde e șemecheria? De ce s-ar cenzura mesaje care respectă regulile de postare? După cum vezi sunt și mesaje pro și mesaje contra la acest subiect. Sau, e cenzurată opinia de rezervă? Lămuriți-mă, pentru că eu cred că exagerați.

Anonim spunea...

Pentru 17,32 (nu zic ca esti tu Stupule ) stii spunea mai devreme cineva ca magarul moare de drum lung si prostul de grija F.S.A.N.P.---IA GHICI CINE E PROSTUL IN FAZELE PE CARE LE FACI ??
Am inteles ca ai inceput sa suni reprezentantii sindicatelor afiliate F.S.A.N.P. sa vina alaturi de tine- prietene esti naiv daca crezi asta. Uiti cand erai mare pistolar dupa ce a dat unul cu tine de pamant ca si cu o mamaliga ?
Nu uita ca in instanta tot cei din F.S.A.N.P. te-au salvat,declarand cum te-au atacat "cainii " si din cauza aia ai tras cu pistolul.Daca spuneau ca erai mort de beat si trageai de ciuda ca te-a umilit unul acum nu mai lucrai in sistem si nu mai erai nici tu "reprezentativ ".
Asa ca nu te mai agita tu contra F.S.A.N.P. daca erai mare specialist te primeau cei de la S.N.L.P. cand te-ai intors cu coada intre picioare dupa ce ai fost exclus din F.S.A.N.P.

Anonim spunea...

in 2006 a urcat o trapta,noembrie fiind, in februarie inca o treapta,2009 fiind ;si astea datorita onor sindicatului ,nu capacitatilor sale sa ne fie denteles;
-o duc mai bine sindicalistii ca acum 2 ani ?,o intrbare de bun simt,EVIDENT CA NU.
-sindicalistii musiu Alin platesc ca cineva sa le apere drepturile,nu sa fie tradati,ca tradarea s-a nascut pe acordurile mioritei toti o stim ,si romanilor li s-au acrit de tradatori.
Sindicalisti din puscarii au investit bani si suflet,fiind prima forma a lor de spune ca UNEORI AU SI EI DREPTATE fara ca sefii sa-i striveasca.
-Cineva spunea ieri ca se simte un LACHE dupa ce 2 ani a crezut intr-o minciuna pe care el o credea o mare IDEE.
A sosit timpul domnilor care lucrati in acest sistem sa cerem unirea sindicatelor din sistemul penitenciar si afilierii la o confederatie puternica .
Alegerea unui LIDER care sa aibe coloana verticala ,moral sa nu poata fi santajat de sefii cei mari cu copii,finii sau nevestele care sunt agatati prin sistem ,sau cu trecutul lor ,si care sa posede un IQ de care sa fim mandrii, si de care sefii sa se teama.
E TIMPUL SA AVEM UN LIDER

Anonim spunea...

FSANP nu are reprezentativitate data de tribunalul Bucuresti ci de cel din Craiova contrar legii(ca doar se poarta).Daca nu este asa sa o posteze sa o vedem si noi.

Anonim spunea...

TOTI SUNT NISTE PROFITORI.SI DIN CONDUCEREA UNITATILOR SI DIN CONDUCEREA SINDICATELOR.NICI UNUL NU ARE COLOANA VERTEBRALA.TOTI ALEARGA SA PRINDA CIOLANUL.

Anonim spunea...

E TIMPUL SA AVEM UN UNIK LIDER DOMNILOR

Anonim spunea...

1. Ce mai urmaeza , in sistemul penitencir , oare ?

Anonim spunea...

E adevarat ce se zvoneste despre logistica ?
functionar primarie = functionar logistica !!!
Daca este adevarat ce a facut sindicatul in acest sens CONCRET ???

Anonim spunea...

Domnul administrator :
este adevarat in legatura cu logistica ?
Va multumesc anticipat ( pt raspuns).

Anonim spunea...

Zvonul se tot repeta din doi in doi ani. E doar un zvon.

Anonim spunea...

In legatura cu logistica , mai bun o intrebare, daca e doar un zvon si se repeta din 2 in 2 ani .
Eu lucrez in sistem de peste 10 ani si pana acum nu am mai auzit acest zvon , oare iese fum fara foc?
Ai auzit ce a zis Basescu in secuime , in legatura cu descentralizare ( e vorba de politie ); ordinea publica si circulatia trece in subordonorea autoritatilor locale !!!
E bine? E rau?Are legatura cu zvonul despre logistica sau nu ?

Huginn spunea...

Nu știu nimic despre o astfel de inițiativă. Nu cred că există, și nici nu cred că ar fi bine să dăm idei. Logistica la penitenciare e una functionarul la primarie e alta.

Anonim spunea...

Relitatea care doare :
-administrativul are aceleasi drepturi si salarii ca si operativul (6 luni la an vechime ,connditii speciale de munca ),aceleasi sporuri si pericole ca operativul'
-cind vin simbata si duminica la munca sunt platiti dublu pe cind pentru cei din paza nici sarbatorile legale nu se platesc dublu
-domnul Bala pe cind tinea celebrele cursuri la ARAD a fost intrebat despre transparenta sistemului si a procedat la fel de transparent ca si acum (lipsa de verticalitate)
-reforma din sistem este egala cu zero in toti acesti ani
-suntem cei mai dezbinati din tot sistemul
-p.p.l.-ii au ajuns sa coordoneze penitenciarele
-promovarea pe functii se face clientelar
-sindicatul a devenit un paravan penntru promovarea unor acoliti
-tinuta este sub or ce critica
-contractele cu diversi nu respecta legea
Apele tulburi din aceste vremuri au scos la iveala doar pleava si gunoaiele

Anonim spunea...

Tradatorul.

O spun de acum, sunt prieten si fost subordonat al lui Alin la Penitenciarul Pelendava.
L in fiintarea primul sindicat din sistemul penitenciar, in octombrie 2004, la Penitenciarul Pelendava, am fost din cei reticenti, care au urmarit initial de la distanta ce se intampla.
La cererile imperative ale lui Stanisor si Binisor s-a incercat eradicarea din start a flagelului care incepea sa se raspandeasca - FSANP. Parasirea postului, incalcarea de consemn, clasarea medicala au fost doar cateva incercari de a-l opri.
In 2006, singur negociator sindical la modificarile la 293, a introdus dreptul la greva si consultarea sindicala.
A obtinut hotararea CNCD privind accesul agentilor pe functii de conducere, hotarare ce a dus apoi la modificarea din decembrie 2008 a Legii 293.
A lovit permanent in magistratii detasati in penitenciare, fiind amenintat in direct la tv de Dicu de la Giurgiu cu dosar penal.
In ianuarie 2009 a solicitat incetarea experimentului uman de la Ploiesti si Margineni, cu sanse mari de reusita.

Daca nu as fi auzit inca din decembrie ca in luna aprilie voia sa revina acasa, l-as fi acuzat si eu ca si ceilalti, desi nu neaparat, sindicalismul nu este o meserie, trebuie acuzat pentru ce a facut ca sindicalist, nu pentru ca a spus ADIO sindicalismului.

La noi la Pelendava a avur in subordine peste 60 de oameni, agenti si ofiteri, cunoasyteti pe vreunul din ei? Sunati-i, intrebati-i. Si ei il acuza de tradare, dar doar pentru ca nu a venit acolo acum.

Cati din noi am pune 5 ani familia pe locul II? Cati dintre noi am face macar o mica parte din mica parte enumerata de mine? Sub anonimar e usor sa critici. Frate esti criticat, esti contestat, esti si laudat ... deci existi. Mergi inainte pe drumul tau.

Sa accepti aceasta propunere, fie ea si cea mai mare provocare, cu DIICOT, DNA, atatea corpuri de control in acea unitate, personal timorat, presa care va vana orice greseala, esti fie inconstient, fie un nebun curajos.

Noi te asteptam inapoi la Pelendava, dar sa stii ca esti un TRADATOR ca dupa 5 ani te-ai intors acasa, esti un TRADATOR ca te-ai gandit si la familie, esti un TRADATOR ca nu ai venit de unde ai plecat, esti un TRADATOR ca mi-ai dat sansa si mie sa acced la o functie de conducere desi sunt agent. TRADATORULE !!

Anonim spunea...

buna ziua tuturor,
vin si eu cu o intrebare:
unde este articolul TARNSFERUL SECOLULUI?
-e vreun DAVID C.pe acest sait care face sa dispara articolele?

Anonim spunea...

revin la comentariul din 12.02. Nu poate nimeni sa dea un raspuns macar la 2 din 3 intrebari???
"Despre al XIII-lea ce se mai aude?
Dar despre testarile psihologice ale personalului ce se mai aude? E mare nevoie de testarile astea! Au "luat-o" cu sorcova multi prin unitati si ne mai miram de ce merge sistemul din ce in ce mai bine si nu mai avem credibilitate.
Dar despre regionalizarea asta ce parere aveti? De asta aveam nevoie! i-am plictisit pe mai marii nostri de la carma sa-i sacaim toti cu cerutul, au ales un penitenciar care "sa ne reprezinte interesele" acolo sus. Si cum "cei alesi" tin cont de sensibilitatea pe care o prezinta boss-i nostri cei de toate zilele,vor "cujeta", vor cenzura, vor analiza, analiza, analiza... propunerile,problemele celorlalte unitati partenere si daca vor aprecia ca nu-si risca "pozitia" sau au si ei de castigat din propunerile si solutiile celorlalti, vor prezenta (prin viu grai sau hartiute),stropite din belsug cu miere si pupici in... "problema" mariilor sale. Nu aveam totusi nevoie de intermediari! Ne descurcam si singuri! Oricum unele unitati sunt "copilasii" preferati iar altele "orfani". Nu e frumos sefutilor! Pe copii trebuie sa-i iubesti pe toti la fel, ei nu au nici o vina ca au iesit din asa parinti! Sa auzim de bine totusi!"

mai tot spunea...

Domnilor , numirea lui Alin nu poate fi intamplatoare...Mitrea Ciorbea si altii au fost la fel un ghimpe in coasta puterii si au sfarsit prin a fi racolati de aceasta...cineva spunea: "daca nu poti sa-l infrangi, fa-l prieten"... cat despre discutia cu logistica aceasta e veche...amintiti-va ca si sporul de pericol era altfel acordat pentru acestia desi, gospodarii, care in unele unitati fac parte din logistica si sefii de ateliere stateau cu ppl la fel de mult ca sefii de punct de lucru...invrajbirea categoriilor profesionale este o alta tactica a celor care conduc pentru a putea fi sefi cat mai mult...

Huginn spunea...

@anonim 14.02.2009 22:02:00

Articolul a fost sters din greseala de catre autor. La acea vreme a si explicat ce s-a intimplat. Nu e nici un David C. care sa faca sa dispara articolele. Unul singur a fost pierdut de cand exista blogul, e vorba de cel la care faceti referire.

@anonim 14.02.2009 22:08:00

Se aude ca la 13 lea se va da. Nu se stie exact cand, nu exista date certe. Testatile psihologice in unitati stiu ca se fac, unii cu probleme fiind chiar chemati pentru investigatii amanuntite. Regionalizarea e o miscare de forma, nu face decat sa adauge un nivel decizional. Cam asta e pe scurt.

Anonim spunea...

Am tot incercat sa gasesc explicatia acestui forcing destul de fortat la adresa lui Alin. Finalitatea analizei mele m-a uimit oarecum.

FSANP:

Alin Popescu, expresedinte FSANP - a acceptat o functie de director adjunct, dificila si temporara, intr-o unitate aflata "in corzi".

SNLP:

Cristian Plesa, exvicepresedinte SNLP - actualmente sef serviciu SCIP-ANP
Ene Dumitru, exsecretar general SNLP - actualmente director adjunct DEA - Margineni
Mircea Goina, exvicepresedinte SNLP - sef birou RU - Oradea, candidat la functia de director
Tiberiu Baraian vicepresedinte SNLP - imputernicit initial director DETI - ANP, in prezent imputernicit sef serviciu DETI - ANP, de la Gherla
Adrian Neagoe - lider grupa sindicala ANP, ofiter executie SCIP - noul stat ANP prevede de o luna functia de sef birou SCIP, oare de ce?

Rezultatul e vizibil pentru toti, se incearca o discreditare nefundamentata a FSANP.

Domnule Teoroc opriti-va "cateii", jucati fair-play.

Anonim spunea...

Liderii de sindicat nu trebuie sa fie din sistem, ci din afara acestuia, pentru a nu depinde de salariul primit si de posibilitatea de a accede pe anumite functii, ei trebuiesc remunerati din cotizatiile membrilor. Numai in momentul in care vom fi reprezentati de oameni care nu au anumite interese in sistem, ne vom putea baza pe acestia si vom putea spera ca se lucreaza in interesul celor multi. Consider ca aceasta este cheia succesului luptei sindicale. Acesti lideri sa nu aiba posibilitatea si dreptul, de a lucra in sistemul in a caror lideri de sindicat sunt.

Anonim spunea...

pentru anonim 15.02.2009 02:04:00

Felicitari pentru fair - play! Poate n-i observat, dar 'atacurile' vin din alta parte.

Anonim spunea...

Fratilor toti scrieti pe blog asemeni celor ce vorbesc pe la colturi.Nimeni nu are curajul de a vorbi de fata cu persoana vizata de comentarii.Se tot vorbeste de plecarea lui Alin.A avut bun simt si pana acum si-a respectat toate promisiunile facute.A plecat( sunt sigur ca nu definitiv)iar acum aveti ocazia toti cei care l-ati criticat si acuzat ca nu a facut nimic, sa ii luati locul, sa faceti voi mai multe pentru membrii de sindicat.Sau poate e prea mult pentru voi? Intotdeauna va fi asa:oamenii vin si pleaca mai devreme s-au mai tarziu.Nimeni nu este vesnic.Acum vreau sa vad cati dintre voi sunt dispusi sa lase linistea caminului alaturi de familie si sa se mute in Bucuresti pentru a sari la gatul celor din ANP.Oricum intotdeauna FSANP a avut in structura de conducere oameni de valoare care stiu ce au de facut in orice situatie.Ne bazam pe ei si stim ca nu ne vor dezamagi.

Anonim spunea...

Citesc aceste comentarii si raman stupefiat la replicile de genul -Cati dintre voi ati refuza sa fiti promovati-, sau alte comentarii menite sa-l puna intr-o lumina favorabila pe domnului Alin Poescu . Problema nu trebuie pusa in felul acesta, este normal ca angajat al sistemului penitenciar sa accepti sa fii promovat, dar din cunostintele mele promovarea se face dupa niste crirerii de competenta si cu respectarea unor principii cum sunt:egalitatea sanselor, pe baza meritelor si capacitatii profesionale, deziderate care pot fi atinse doar daca cei care vor sa promoveze vor fi selectionat si recrutati printr-un concurs, la baza caruia sa stea o procedura care sa elimine subiectivismul si arbitrariul(ma refer la procedurile de genul interviu).
Un sindicat prin reprezentantii sai trebuie sa promoveze interesele membrilor sai si sa le apere drepturile, ori unul dintre interesele lucratorilor din sistem este tocmai dezvoltarea carieriei profesionale, respectandu-se citeriile si principiil enuntate mai sus. Anterior, am asistat la promovarea distinsilor directori generali ai ANP si conducatori de directii , prin metoda imputernicirii, dupa care au fost unsii in functii, dupa o mascarada numita concurs .Domnul Posecu Alin ca si reprezentat al sindicatului, din cunostintele mele, nu a avut nici o reactie fata de aceasta mascarada, probabil ca de atunci el stia ca are de urmat aceasta cale, in detrimentul miilor de angajatii care vor sa fie promovati in mod competitiv si dupa crieriile si principiile care guverneaza transparenta in ocuparea acestor functii.Imi pun intrebarea cum promoveaza interesul lucratorilor, astfel de lideri de sindicat, care au acceptat o astfel de provocare, cel mai probabil cu convingerea ca dupa vechile metode va fi stabilizat in aceasta functie. Era de laudat gestul domnului Popescu ,daca ocupa aceasta functie, in urma sustinerii unui concurs, nu prin metoda imputernicirrii, de ce nu a avut rapdare pana se scoate la concurs?, sau dansul are cunostinta ca imputernicitii sunt ca si unsi pe functii? . Daca problema se pune asa , inseamna ca ne-am intors in vremurile nu demult uitate, cand intr-adevar promovarile se faceau dupa criterii stiute numai de domnii directori si directori generali. PROBLEMA IMPUTERNICITIILOR PE FUNCTII CARE ULTERIOR SUNT UNSI PE ACESTE FUNCTII ESTE O TEMA FOARTE SERIOASA PE CARE SINDICATELE TREBUIE SA O REZOLVE, dar din contra nu vad nici o reactie , mai mult asist in continuare la astfel de mascarade, iar cei care ar trebuii sa aiba reactii profita cu nesabuire de aceste metode , iar cei care vor sa promoveze intr-adevar, in mod corect intr- o functie de conducere, isi pun mari semne de intrbare asupra corectitudinii concursurilor.

Anonim spunea...

Pentru Huginn,
Va port un real respect, cel putin pentru faptul ca am unde sa-mi spun parerea in acest moment.
Peste tot in societatea romaneasca plecarea liderilor de sindicat nu a fost privita cu ochi buni (incepand cu Miron Mitrea). In afara domnului Popescu, cine considera ca plecarea sa a fost un fapt moral? FSANP? - nu cred, ofiterii care indeplinesc criterii precum experienta, capacitate profesionala si isi doreau acest post? - nu cred, personalul care va fi condus, nu stiu!
In orice caz, "una-i una si alta-i alta", nu se poate afirma, nici macar teoretic, ca Popescu le va mai reprezenta interesele sindicalistilor deoarece trebuie sa promoveze interesele administratiei. La acest punct administratia castiga net, cel putin pentru faptul ca Alin este adeptul zicalei "scopul scuza mijloacele". Pe de alta parte, sunt convins ca relationarea lui Alin cu subordonatii va fi total diferita de a celorlalti dir. adj. cu paza, ceea ce este un lucru bun.
P.S.
Vedeti ca ati raspuns anonimului de la 16:09 desi comentariul a fost adresat lui Admin.

Huginn spunea...

@anonim 15.02.2009 13:49:00

Am crezut ca se adreseaza unuia dintre administratorii blogului. Eu am fost la indemana.

Anonim spunea...

pt anonimul de la 12:52:00

Cred ca totul se rezolva si daca aflam raspunsul la intrebarea: este numit sau imputernicit? pentru ca sunt notiuni distincte.
Daca a fost numit pe acea functie e clar ca e o ilegalitate. Daca insa e imputernicit este altceva. Postul va fi scos la concurs.
Cred ca faci o mare confuzie mentionand si cuvantul promovare, care nu exista decat urmare a unui concurs, care, din datele mele, nu a existat in cazul de fata.
Si apropo vorbesti despre faptul ca se purta intr-o vreme "ungerea" pe anumite functii. Aceasta posibilitate a disparut in 2006, prin OUG 47, si asa cum spunea un antevorbitor Popescu a fost cel care a reprezentat FSANp atunci.
Si Mitrea a intrat in politica nu a revenit la job-ul de zi cu zi, e o mare diferenta. Iar asa cum ziceam la 2 persoane intr-o oarecare discutie (Popescu si Teoroc), a face sindicalism nu e o meserie, mai devreme sau mai tarziu oricare trebuie sa-si vada si de viata lui.
Deci eu vad acuze fara rost, dar ceea ce nu spune nimeni, este raspunsul la o intrebare: ce vreti de la acesti oameni? sa fie ca Ceausescu, forever? Acum a plecat Popescu, inaintea lui au plecat multi altii, mai devreme sau mai tarziu va pleca si Teoroc, trebuie sa-i crucificam pentru asta? Eu zic ca trebuie crucuficati doar atunci cand au anumite functii in sindicat si nu-si fac treaba.

Anonim spunea...

---Domnule HUGIN...D.



Nu tineam neaparat sa apara acele rinduri despre SIPA.Am dorit sa verific daca flerul meu "de rezerva "mai functioneaza.Nu m-am inselat.

Cu stima, acelasi, C.M.

P.S.Ne intilnim la o bere si o rezolvam amical.

Anonim spunea...

Ce grupare sindicala sunteti voi,cei din FSANP care nu dati nici un ajutor social(boala ,inmormantare)?ex.--cei de la "Solidaritatea-2004"(cica, nu este prevazut in statut,dar, in statut s-au putut face modificari ulterioare. Despre ajutor,nu.Despre Alin ,PROFESIONAL- ESTE VARZA.Singura lui scapare a fost FSANP.Sfat ptr.Alin:SA PRIVEASCA IN SPATE!

Anonim spunea...

Domnilor , indiferent ce ati spune de Alin Popescu eu o sa va contrazic, respectiv - a stiut sa isi atraga focul la oala lui...e o calitate...dar osul aruncat este mult prea mic ; - are o personalitate foarte puternica...dar din pacate o foloseste in interes personal ; -tot ce s-a realizat mai bun in FSANP a fost realizat de Eduard Lucaci.....nu de MASCARICIUL de Alin Popescu . D-lor este gresala voastra ca nu ati stiut sa va alegeti un lider..., din pacate el s-a autoales pe sine insusi....,cei care au fost la Sovata anul trecut stiu realitatea....asa ca nu mai plangeti pe morminte ca nu a murit nimeni.., a disparut un personaj care nu avea ce sa caute in functia de Presedinte FSANP..., fost lider din structura FSANP....mie rusine unde s-a ajuns.

Anonim spunea...

Cine e Lucaci?

Patrick spunea...

Gasiti aici un raspuns la comentariile legate de intentiile SNLP de a profita de situatia relativ vulnerabila in care plecarea lui Alin Popescu lasa FSANP.

Anonim spunea...

Acum Alin se va folosi - in interesul administratiei - de toate tertipurile si experienta acumulata in acesti ani, pentru ca sindicatele sa nu mai aiba sorti de izbanda, cel putin la nivelul Craiovei! El va sti cum sa puna problemele ca sindicalistii sa nu poata scoate capul! E logic, doar va voi sa fie bine vazut de sefii lui!

Anonim spunea...

anonim, inodor, insipid, impotent, incult, in....
puneti ba macar un nume macar asa pentru dialog.
va e frica?
si ce daca!
care-i problema voastra intelectualilor, aveti facultatea de educatie-fizica-si- sport, psihologogie-sociogologie-geometrie-inginerie,juridicale-fara pactica fara rost,etc., samd.
zice-ti cerva!

Anonim spunea...

Nu a fost Alin un conducator bun,nu uitati evenimentele care au aparut in presa acum vreo 2-3 ani,ce facea alin al nostru,angaja oameni,numea directori,oare cum a fost el numit dir adj,mie nu-mi ridica nici-un semn de intrebare din contra ma lamureste.Nu este un atac din interes sindical sau altceva,il cunosc de cati-va ani si stiu multe despre el.