Vise nefondate

Cetăţeanul eurocrizat

Când am intrat în Uniunea Europeană am visat la condiţii de muncă şi salarii europene, dar Europa parcă a aşteptat să venim noi pentru a intra în criză. Nici în condiţii normale evoluţia României europene nu ar fi fost una fulminantă. Mulţi se încăpăţânează să aprecieze că nu există criză şi că degringolada este alimentată artificial de câţiva „păpuşari”.

Prietenii pe care îi mai avem peste ocean zâmbesc: „Vă plângeţi de criză? Staţi să vedeţi când veţi da cu adevărat piept cu ea! La noi au ajuns să fie fericiţi cei care au un loc de muncă.” Bunăstarea a fost coborâtă la rang de necesitate, milionarii falimentează, firmele se sufocă în taxe, stocurile îşi pierd valoarea, preţurile cad odată cu puterea de cumpărare, băncile nu mai acordă credite şi rămân cu bunuri executate silit pe care nu le pot valorifica. Artificială sau nu, doare.

Începe şi România să simtă din plin acest reumatism economic care se instalează galopant şi produce grave mutaţii sociale sau serveşte de paravan pentru cei care le generează. Se loveşte fără milă în instituţiile publice şi pentru prima oară se înregistrează un atac concertat asupra structurilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională la umbra căreia este aciuită şi administraţia penitenciarelor.

Boc dixit

20% din personalul din ministere şi aparatul central – disponibilizat! Miniştrii acceptă cu drag porunca şi măresc miza. Parcă-i concurs. Cel de la transporturi îi oferă „roboţelului” 35 de procente, altul zice că aruncă în stradă 40% din salariaţi. Sacrifică cineva mai mult? Boc, boc, boc – răsună aplauzele!

Care sunt criteriile? Ce înseamnă „din ministere”. Până la ce nivel? De ce 20%? Aici transparenţa decizională a Executivului dispare subit. Miniştrii decid cine zboară.

Da, au fost umflate schemele; da, există bugetari de lux; da, avem o droaie de funcţii de conducere; da, avem cazuri nenumărate în care incompetenţa unor conducători este mascată de râvna executanţilor. Dar avem vreo garanţie că disponibilizările vor atinge clasa de lux sau vor suferi tot amărâţii care chiar muncesc dar nu au pile?

Cine a ucis bugetul?

Îşi mai aminteşte cineva de promisiuni electorale? Criza scuză tot. Am fi de acord cu o strategie menită să consolideze bugetul, bazată pe un studiu real care să releve găurile negre în care dispar banii publici şi să ofere soluţii viabile. Cine are timp de aşa ceva? Dar oare de aici să vină salvarea României? Salvăm bugetul cu câteva mii de şomeri în plus?

A făcut cineva o comparaţie între sumele care se economisesc prin disponibilizări şi cele care s-ar obţine prin proiecte, investiţii, finanţări, accesări de fonduri structurale, activităţi care pot fi intensificate prin orientarea resurselor umane către acest domeniu. Dacă un studiu de impact ar releva o diferenţă ca între un fir de nisip şi o plajă, între cele două, se pune întrebarea de ce totuşi Guvernul se grăbeşte?

Adio arme!

De luni de zile se pregăteşte lovitura. Sute de emisiuni, reportaje şi articole despre salariile bugetarilor. Aproape că îţi este frică să mai spui că eşti funcţionar public. E un stigmat.

Niciodată instituţiile publice de apărare şi ordine publică nu au fost mai scoase în evidenţă în sens negativ. Pe de altă parte, economia e pe butuci, emigranţii se întorc, miile de deţinuţi români din străinătate revin la bază. Înfractionalitatea va creşte. Statul va avea nevoie de toate forţele pentru a păstra ordinea.

Guvernul a găsit metodele prin care să-şi motiveze forţele coercitive: „dăm afară un sfert din cei încadraţi, scădem salarii, tăiem sporuri, nu plătim ore suplimentare, adio prime, blocăm concursuri şi reducem posturile neocupate, limităm salariul maxim, emitem ordonanţe prin care interzicem plata drepturilor câştigate în instanţă, eliminăm al 13-lea salariu – mama lor de bugetari!”. Răspunsul aşteptat de guvernanţi - servim patria! Din mii de piepturi le transmitem, însă: ___________ (vă las pe voi!)