Alinierea alinierilor

Zilele trecute, l-am ascultat pe Andrei Plesu, invitat intr-o emisiune de televiziune. Vorbea despre Romania, despre conditia romanului. Noi avem numai chipuri si n-avem niciun portret - zicea Andrei Plesu - ne mandrim cu romanii care i-au batut acum cinci sute de ani pe turci, ne scuzam ca am stat in calea paganilor si n-am avut vreme sa ne asezam si sa sa construim pe indelete (ca si cum ar fi existat in Europa popoare fara batalii!).

Tot el, Andrei Plesu, povestea despre imprejurimile orasului Florenta, care aduc cumva cu dealurile Buzaului. Acolo, presupunand ca ti-ar fi trecut prin cap sa schimbi ceva, n-aveai ce schimba pentru ca ceea ce construise italianul era in armonie perfecta cu natura. Aici, ceea ce a construit romanul, seamana cu o improvizatie care-ti baga unghiile in ochi. Improvizatia asta, pentru ca despre ea este vorba, pare sa nu se mai termine. Pare ca ne-am obisnuit sa traim asa, de azi pe maine, atarnati in bataia vantului, dar cu spinarea flexibila, care din aceasta pricina uite ca nu se frange niciodata.

Se discuta intens despre ultimele improvizatii ale guvernantilor, despre alinierea pensionarilor, alinierea directorilor si alte alinieri. Un director general, unul normal ca sa spun asa, incaseaza la ora actuala in jur de 9000 de lei. La valoarea actuala a leului, suma asta face cam 2000 de euro. Indiferent din care parte am analiza lucrurile, 2000 de euro pentru o asemenea functie, nu este mult, chiar daca bagam in ecuatie criza sau tara. Pana la urma, salariul unui director este direct proportional cu importanta muncii si a responsabilitatilor aferente. Ori a conduce un sistem penitenciar, este o munca grea si o mare responsabilitate, care trebuiesc apreciate la justa lor valoare.

Daca este sa ne gandim insa la fostul director de la Penitenciarul Aiud, magistratul cu pensie de peste o suta de milioane, daca este sa ne aducem aminte despre felul in care a contribuit nenea asta la bunastarea penitenciarului, pe vremea cand motaia la comanda, atunci o asemenea pensie este de neinteles. Daca este sa ne gandim si la alti magistrati, invitati sa sprijine oleaca propasirea sistemului si la cam cat costa vizita asta a lor prin "perimetru", daca nu-i excludem din calcul pe toti sefii si sefuletii, discipolii fermecatorul domn Stan, a caror singura calitate este aceea de a rosti neabatut "da, sa traiti", atunci lucrurile se schimba cu totul.

Nu salariul unui director este insa marea problema a sistemului, sau a altor institutii romanesti, ci calitatile conducatorului, in virtutea carora ar trebui sa ocupe el o asemenea functie. Si daca legea asta noua il inlocuieste pe habarnistul bine platit cu altul la fel de nepriceput, dar prost platit, fara sa umble la usa din dos, la filtrul asta ciuruit de lacomie si nepasare, prin care se strecoara intr-o veselie, de 19 ani incoace, toti nasii si finii si afinii tuturor cumetriilor politice romanesti postcomuniste, atunci este o lege proasta, insailata pe genunchi, este o improvizatie care tulbura apele fara niciun folos!