Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

marți, 9 decembrie 2008

Reporter de Argeş: Armaghedon total la Penitenciarul Colibaşi

De când Mihaela Focică a fost înşurubată pe scaunul de şefă la Penitenciarul Colibaşi nu se mai poate pătrunde cu una cu două. În plus, nimeni nu se vaită, nimeni nu se plânge, de parcă totul ar fi în regulă. Există totuşi ceva care a făcut valuri în ultima vreme, lucru ce nu i-a convenit defel directoarei Mihaela Focică. Este vorba despre Alin Irimia, omul despre care se aude că a fost mătrăşit de însăşi marea directoare şi care, printr-o hotărâre judecătorească, a fost repus în funcţia de director adjunct începând cu luna octombrie.
.
În interiorul penitenciarului miroase de multă vreme a scandal. Răzmeriţa mocneşte, iar demiterea lui Irimia nu a reprezentat decât mica scânteie care să aprindă focul. Oficial, totul pare în regulă însă, oamenii vorbesc pe la colţuri, în special angajaţii. Focică s-a transformat într-o adevărată Cruela, motiv pentru care o ştiu de frică nu numai deţinuţii, ci şi subalternii.
.
Nu vizitează deţinuţii pentru că-i miroase urât
.
Din capul locului trebuie să vă spunem că informaţiile de care dispunem au la bază mai multe surse din interiorul Penitenciarului Colibaşi, angajaţi care au ochi şi urechi, dar lacăt la gură pentru că altfel „ar zbura” de acolo într-o clipă. Aşa după cum veţi vedea şi dumneavoastră în cele ce urmează, ceea ce se întâmplă la Colibaşi este strigător la cer, singurul care ar putea să pună lucrurile în ordine fiind un control de la Agenţia Naţională a Penitenciarelor, însă nu unul “comandat”. Mulţi salariaţi chiar ar fi extrem de bucuroşi dacă reprezentanţi ai ANP ar sosi cât mai curând, pentru că presiunile la care sunt supuşi au devenit de nesuportat. Povestea mazilirii adjunctului Alin Irimia o s-o lăsăm mai la urmă pentru că trebuie să dăm prioritate altor elemente, mult mai importante. Ca de exemplu câteva lucruri pe care le-au observat angajaţii şi despre care discută în cercuri restrânse: „Articolul ăsta ar trebui completat cu un serial în care să se facă ştiute condiţiile în care se lucrează în Penitenciarul Colibaşi, modul în care s-a desfăşurat controlul din 2007, modul în care a ajuns să fie împuternicit Dinişor (ofiţerul Viorel Dinişor – n.r.) într-o funcţie despre care el crede că este născut pentru ea. (...)
.
Tot articolul în săptămânalul Reporter de Argeş, nr 45 (8 - 14 decembrie) - Armaghedon total la Penitenciarul Colibaşi

4 comentarii:

Anonim spunea...

Oare A.N.P. reprezentat prin d-ul Bala nu stie ce se intampla la Colibasi?Ce mai cauta jigodia aia de directoare in sistem?De ce nu se iau masuri impotriva ei?
Ce D-zeu trebuie sa faca palmasul ca sa fie ascultat?Sindicatele treziti-va si in cazul Colibasi.Pe ei fratilor.....

Anonim spunea...

Ce cauta si Bota,Mara ,Timar la Deva asta cauta si aia la Colibasi.E simplu sunt de-ai lor si nimic nu se va face niciodata.
Palmasu la lucru......nu-l obliga nimeni sa fie nemultumit trebuie sa se resemneze......dar oare pina cind sa ne resemnam.....

Anonim spunea...

Ne resemnam, dar oare pina cind?...de ce sa le suportam noi aroganta ,prostia si lipsa de profesionalism ,doar pentru ca se numesc Bota, Mara,Timar,Vulpe s au Margasoiu si citi or mai fi ca ei,ori pt ca au umplut camarile mai marilor sefi la timpul ungeri pe post?...Dar uni se mai ascund la paravanul concursului ,pe la care au trecut, dar cei proveniti de la S.I.P.P.,nici o problema ,ei asteapta sa fie nomiti direct s au ramin inputerniciti vesnic?...Poate da ;ca sunt de ai LOR.

Anonim spunea...

şurubată pe scaunul de şefă la Penitenciarul Colibaşi nu se mai poate pătrunde cu una cu două. În plus, nimeni nu se vaită, nimeni nu se plânge, de parcă totul ar fi în regulă. Există totuşi ceva care a făcut valuri în ultima vreme, lucru ce nu i-a convenit defel directoarei Mihaela Focică. Este vorba despre Alin Irimia, omul despre care se aude că a fost mătrăşit de însăşi marea directoare şi care, printr-o hotărâre judecătorească, a fost repus în funcţia de director adjunct începând cu luna octombrie.
.
În interiorul penitenciarului miroase de multă vreme a scandal. Răzmeriţa mocneşte, iar demiterea lui Irimia nu a reprezentat decât mica scânteie care să aprindă focul. Oficial, totul pare în regulă însă, oamenii vorbesc pe la colţuri, în special angajaţii. Focică s-a transformat într-o adevărată Cruela, motiv pentru care o ştiu de frică nu numai deţinuţii, ci şi subalternii.
.
Nu vizitează deţinuţii pentru că-i miroase urât
.
Din capul locului trebuie să vă spunem că informaţiile de care dispunem au la bază mai multe surse din interiorul Penitenciarului Colibaşi, angajaţi care au ochi şi urechi, dar lacăt la gură pentru că altfel „ar zbura” de acolo într-o clipă. Aşa după cum veţi vedea şi dumneavoastră în cele ce urmează, ceea ce se întâmplă la Colibaşi este strigător la cer, singurul care ar putea să pună lucrurile în ordine fiind un control de la Agenţia Naţională a Penitenciarelor, însă nu unul “comandat”. Mulţi salariaţi chiar ar fi extrem de bucuroşi dacă reprezentanţi ai ANP ar sosi cât mai curând, pentru că presiunile la care sunt supuşi au devenit de nesuportat. Povestea mazilirii adjunctului Alin Irimia o s-o lăsăm mai la urmă pentru că trebuie să dăm prioritate altor elemente, mult mai importante. Ca de exemplu câteva lucruri pe care le-au observat angajaţii şi despre care discută în cercuri restrânse: „Articolul ăsta ar trebui completat cu un serial în care să se facă ştiute condiţiile în care se lucrează în Penitenciarul Colibaşi, modul în care s-a desfăşurat controlul din 2007, modul în care a ajuns să fie împuternicit Dinişor (ofiţerul Viorel Dinişor – n.r.) într-o funcţie despre care el crede că este născut pentru ea. (...)
.
Tot articolul în săptămânalul Reporter de Argeş, nr 45 (8 - 14 decembrie) - Armaghedon total la Penitenciarul Colibaşi
Posted in Labels: Colibaşi, Mihaela Focică, penitenciar |
3 Comentarii:

1. Anonim Says: 10.12.2008 00:01:00

Oare A.N.P. reprezentat prin d-ul Bala nu stie ce se intampla la Colibasi?Ce mai cauta jigodia aia de directoare in sistem?De ce nu se iau masuri impotriva ei?
Ce D-zeu trebuie sa faca palmasul ca sa fie ascultat?Sindicatele treziti-va si in cazul Colibasi.Pe ei fratilor.....
2. Anonim Says: 10.12.2008 07:10:00

Ce cauta si Bota,Mara ,Timar la Deva asta cauta si aia la Colibasi.E simplu sunt de-ai lor si nimic nu se va face niciodata.
Palmasu la lucru......nu-l obliga nimeni sa fie nemultumit trebuie sa se resemneze......dar oare pina cind sa ne resemnam.....
3. Anonim Says: 18.12.2008 16:19:00

Ne resemnam, dar oare pina cind?...de ce sa le suportam noi aroganta ,prostia si lipsa de profesionalism ,doar pentru ca se numesc Bota, Mara,Timar,Vulpe s au Margasoiu si citi or mai fi ca ei,ori pt ca au umplut camarile mai marilor sefi la timpul ungeri pe post?...Dar uni se mai ascund la paravanul concursului ,pe la care au trecut, dar cei proveniti de la S.I.P.P.,nici o problema ,ei asteapta sa fie nomiti direct s au ramin inputerniciti vesnic?...Poate da ;ca sunt de ai LOR.

Trimiteţi un comentariu