Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

duminică, 7 decembrie 2008

Prima de 1 Decembrie

CrizaCriza economică americană este asemănată de mai mulţi analişti cu stagnarea economiei japoneze din anii '90, cu stagflaţia (un amestec între stagnarea economică şi tensiunile inflaţioniste) din anii '70 sau cu Marea Criză din anii '30. Spre deosebire de altădată, autorităţile americane au preluat rapid controlul situaţiei cu un plan de relansare economică în valoare de 168 miliarde dolari.

Specialiştii spun că efectele crizei economice globale se vor resimţi în România în toată forţa lor în al doilea trimestru al anului viitor. Adevărata criză economică va lovi România în 5-6 luni, după ce contractele aflate acum în derulare, semnate în vremurile bune, se vor fi încheiat. Cel mai mult va avea de suferit sectorul privat şi deja giganţii industriei româneşti au îngroşat rândurile şomerilor sau ale celor ameninţaţi cu spectrul disponibilizării. În aceste copndiţii, unii ar spune că cea mai bună primă pe anul acesta este păstrarea locului de muncă.

Vestea bună pentru noi este că ministrul justiţiei a primit un accept verbal în cadrul şedinţei de guvern de joi, 04.12.2008 deşi momentul virării banilor în contul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este încă incert. La începutul săptămânii viitoare Ministerul Justiţiei va înainta către Ministerul Economiei şi Finanţelor solicitările care iniţiază procedura de virare a banilor. În aceste condiţii, îndeplinirea tuturor formalităţilor presupune că plata primelor se va face cândva după data salariului.

Vestea rea pentru ANP este că plata primelor sau a contravalorii echipamentului pentru anul 2007 nu este un cadou pentru angajaţii sistemului. În ceea ce priveşte echipamentul, cel puţin, este o datorie neonorată de ani de zile. Ne-am echipat în 2008 cu ţinuta din 2006 şi probabil în 2009, mai sigur în 2010, vom primi contravaloarea echipamentului pe 2008. Anul viitor nu va aduce nimic bun pentru angajaţii noştri care, în continuare, vor munci în condiţii la fel de proaste. Dacă unii directori de penitenciare se mai „descurcau” cu sponsorizările primite de la companiile locale (calculatoare, mobilier, rechizite etc.), acum nici acestea nu se simt prea bine şi probabil nu vor mai putea oferi ajutor altora.

La anul...

  • agenţii noştri vor sta tot câte 10-12 ore în foişoare;
  • în birouri vor fi tot 4-5 persoane într-un spaţiu de două şi aceeaşi temperatură de peste 40 grade în toiul zilei de vară, fără a avea posibilitatea folosirii unui aparat de aer condiţionat sau ventilator de care beneficiază dealtfel majoritatea şefilor şi toţi cei din ANP;
  • educatorii vor aduce în continuare rechizite de acasă dacă vor să îşi desfăşoare activităţile pentru care sunt controlaţi de altfel de superiorii lor;
  • o persoană va munci tot pentru două sau trei, din lipsă de resurse umane, şi va fi sancţionată fără discernământ când va greşi;
  • în unele unităţi penitenciare se va îmbrăca obligatoriu uniforma deşi este de cea mai proastă calitate provocând alergii şi alte boli de piele, în condiţiile în care lucrătorii ANP-ului vin la serviciu în cele mai lejere, răcoroase sau călduroase haine pe care la au;
  • comparativ cu munca desfăşurată în unităţi, cele mai mari prime se vor da tot în ANP şi niciun şef de direcţie sau serviciu şi probabil nicio secretară nu vor fi lipsiţi de salariile de merit sau sporul de 50% (în unele cazuri se vor acorda cumulativ ca şi în acest an);
  • psihologii tot în biroul agenţilor supraveghetori sau pe holuri îşi vor consilia 'clienţii';
  • agenţii din componenţa escortei vor însoţi deţinuţii la instanţele de judecată în aceleaşi dube dărăpănate şi periculoase pentru toată lumea;
  • parcul auto al unor penitenciare va avea aceleaşi autoturisme – salvări de acum 30 de ani;
  • vom avea unii parte de aceeaşi conducere incompetentă a penitenciarului ca şi în anii trecuţi, chiar mai mult dacă ţinem cont de pregătirea directorilor cărora li s-au umflat scorurile la examenele din această toamnă.

Să fim mulţumiţi că avem un loc de muncă şi un salariu bun, unii chiar o perspectivă satisfăcătoare. Să fim bucuroşi că avem parte de apărarea sindicatului, de „complicitatea” unor şefi de treabă, de apropierea unor colegi care, în fiecare dimineaţă sau seară când intrăm în tură, ne zâmbesc, ne întreabă de sănătate şi ne sprijină moral. Să fim fericiţi dacă suntem sănătoşi şi reuşim să asigurăm o viaţă frumoasă copiilor noştri. Să fim amiţioşi şi să ne dorim mai mult decât ceea ce ne mulţumeşte şi ne bucură acum.

Să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate astea şi să nu-i urâm pe cei care au mai mult decât noi deşi sunt ineficienţi, au funcţii mai bune deşi sunt inutili, au parte de mai multă recunoaştere deşi sunt mai proşti, vor avea prime mai mari deşi muncesc mai puţin.

44 comentarii:

Anonim spunea...

Foarte tare articolul.

Anonim spunea...

Mai rau sa nu fie...nu?

Anonim spunea...

"Acord verbal...."....hmm....ce e scris ramane,vorba zboara.....

Anonim spunea...

Felicitari Vladimir,foarte obiectiv articolul,cred ca fiecare dintre cei care l-am citit ne-am simtit acasa,da este vorba de locul meu de munca,da asa este la noi in unitate,in sistem.

Anonim spunea...

ADEVARAT AI GRAIT VLADIMIR. SUNT DE ACORD CU TINE, MAI PUTIN CU O AFIRMATIE:SA-I URIM PE CEILALTI....EU CRED CA DUMNEZEU ARE GRIJA DE TOATA LUMEA, IAR DACA EU SUNT CU CONSTIINTA CURATA SI SUFLETUL DESCHIS, VA VENI SI RINDUL MEU. ORICUM, TIMPUL LE REZOLVA PE TOATE.IN REST, NUMAI SANATATE TUTUROR.P.S.DUPA CUM VEDETI, EU SUNT MAI PACIFISTA!!!!!FAC RAU???

Anonim spunea...

scuze Vladimir!!! Am recitit articolul, de data asta cu mai multa atentie. Am inteles acum ca si tu esti de acord sa NU-I urim pe ceilalti..Scuze inca odata (ups am incalcat anti-decalogul)!!!!!!

Vladimir spunea...

Multumesc pentru aprecieri, ma bucur ca ne cititi de dimineata.

Anonim spunea...

"Penifest inainte sau dupa cafeluta" eu zic impreuna cu cafeluta.

Anonim spunea...

Citim toate articolele si ...comentariile!Ce bine ca imbraca si forma unor acte legislative de mult asteptate si tunute la secret!Dragi civili din penitenciarele tarii, voi care munciti asemene fps-urilor si care nu cracniti la un ordin(mai ceva ca un fps-toata stima!- ca doar sunteti un amarat de civil!!- fiti pregatiti pentru primele consistente (1-2-3 milioane) ca asta-i fondul!Si inca ceva -multumiti din inima sindicatului ca ne ia cotizatia si ne abureste bine iarla negocieri-oups!-lasa-i ca sunt prea putini, prea mici si...e efort bugetar!Care era efortul bugetar pentru preluarea civililor(care doreau), d-lor negociatori!Lasati, nu-l mai calculati acum, numai va rog sa cadeti pe aceeasi cifra pe care ne-ati fluturat-o la o intalnire spunandu-ne sa muncim inainte ca patria ne va fi recunoscatoare -asa cum ne este de vreo 10 ani incoace!

Anonim spunea...

Articolul citit scoate in evidenta, daca mai era nevoie, realitatea celor ce se intampla zi de zi in viata noastra, a celor ce muncesc in Penitenciarele tarii.Tot raul spre bine.Aceeasi situatie dragi colegi,se regaseste in toate domeniile de activitate, in unele chiar mai rau, dar ce sa faci?Traim in Romania si doar noi cei multi o putem schimba.Cum?Numai DUMNEZEU stie.

Anonim spunea...

Ai uitat Vladimir sa spui ca nici personalul contractual nu v-a lua sporul de fidelitate ,prime de vacanta , nu v-a beneficia de medicamente compensate la fel ca si colegii lor .
E normal ! Asa cum va ganditi voi la civili , asa se gandesc si cei din A.N.P. la voi!
Desi lucram cu p.p.l in exact aceleasi conditii ca si unii functionari( unii, marea majoritate lucreaza prin birouri si nu vad detinutul la fata cu anii),ce sa visam noi la banii pe haine cand noi nu luam fidelitatea
si peste putin timp iesim la pensie lucrand de peste 15 ani in aceeasi unitate penitenciara direct cu p.p.l
Partea proasta este ca pe noi nu vrea sa ne vada nimeni , desi este o nedreptate mai mare decat a voastra ca macar luati banii pe haine!
De ce si voi uitati mereu de noi si va considerati mai victime dacat sunteti?
Obiectivitatea nu este tocmai punctul vostru forte!
Cand v-ati referit la angajati ,v-ati referit de fapt numai la f.p.s. si faceti aceeasi discriminare ca cei din a.n.p.

Anonim spunea...

Vom avea prime sigur numai doar cei ce trebuie să facă diligenţele trebuie să fie mai incisivi pentru a le primi mai repede

Anonim spunea...

Si la noi in "INTREPRINDERE"tot asa este!!!,parol!!!,si...se pare ca asa va ramane,nu este asa d-le Celmare,dar o sa ne protejeze de toate acestea echipamenul(salopetele)anp,ca doar sunt din plastic.V-as ruga d-le Celmare ca doar o zi sa va plimbati in salopetele din plastic.

Anonim spunea...

La noi la Pspa Meşteşugaru şi Manichiurista au stat mai mult acasă. Să vedeţi cum Elodia o să le dea prime în detrimentul pazei pentru a crea precedentul neregulei.
Le transmitem că nu vrem nici să-i mai vedem pe la serviciu.
Bolnavul ăla de Meşteşugar vedea peste tot numai conspiraţii şi acum se milogeşte la Elodia. Deocamdată de la sosirea doamnei Greaca este linişte şi siguranţă. Se vede că-i psihiatru şi nu face orice pentru funcţie. A luat examenul ceilalţi nu au suportat o concurenţă reală şi un examen corect şi nu s-au prezenta. Pe când numirea la medical doamnă?

Anonim spunea...

Fiecare sistem are oameni care muncesc si trantori care nu fac altceva decat sa ia salarii si prime ca nesimtitii desi nu ar merita nici 10 % din ceea ce iau. Dar ceea ce se intampla in ANP este dincolo de nesimtire. Indivizii aia de acolo intrec orice limita. Dar vinovati suntem cu totii pt. ca toleram astfel de personaje, pt ca toleram astfel de trantori care isi permit sa nu faca nimic toata ziua avand coeficienti de salarizare uriasi. RUSINE!!!!!!

Anonim spunea...

"Să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate astea şi să nu-i urâm pe cei care au mai mult decât noi deşi sunt ineficienţi, au funcţii mai bune deşi sunt inutili, au parte de mai multă recunoaştere deşi sunt mai proşti, vor avea prime mai mari deşi muncesc mai puţin. "


si, pt ca trebuia ca acestia sa poarte un nume,
ei se numesc MAGISTRATI!

sefii din ANP ( si nu numai! ) sint temporar in functii in caresa se bucure de toate "bunatatile" descrise, cita vreme MAGISTRATII sint VESNICII MILUITI AI SOARTEI!

sa le fie de bine!
prostii sintem noi!

Anonim spunea...

Sunteti buni si ne bucuram ca ati aparut.Sunteti un fel de briza a marii intr-o zi caniculara de vara,nu vreau sa va periez cum sunt obiceiurile pe la noi prin UZINA,dar e purul adevar.Eu personal va multumesc ca de cele mai multe ori ne tineti la curent cu toate "trebele" astea nasoale si cateodata ne ajutati sa ne "dezdobitocim".si articolul e super super.Bafta voua

Anonim spunea...

De ce sa suferim noi cei de jos care muncim,adica 80% agentii,cand ar putea sa sufere o parte din ofiterii trantori cu salarii duble aproape fata de agenti-nu e normal in orice tara moderna din Europa un sef nu poate lua decat cu maxim 18% mai mult decat subalterni iar la noi ia cu 100% mai mult.Suntem mintiti de foarte mult timp de conducerea ANP si MJ ca o sa se coreleze salariile,adica o sa se aduca acest decalaj intre ofiteri si agenti la limite normale si morale ca in UE,dar suntem mintiti continuu.Avand lideri de sindicat in mare parte ofiteri aceste decalaje vor exista in continuare domnilor colegi,marea masa a agentilor care fac munca cea mai grea si au si raspundere ca ati vazut la evenimente negative sunt pedepsiti primii si cel mai aspru,nu mai votati ofiteri in fruntea sindicatelor pt. ca ei isi apara tagma nu pe noi,e singurul loc unde aveti ceva de spus.Criza ar trebui sa aduca diferentele salariale dintre ofiteri si agenti undeva la 300-400 lei,nivel normal pentru doua cazuri echivalente,nu la aproape dublu.AVETI IN VEDERE DRAGI COLEGI ACEST MESAJ DACA VA FI PUBLICAT.

Anonim spunea...

odata auzit cuvantul"prima",parca ne-am mai linistit.Nu vreau sa spicuiesc unele cuvinte ale antepostatorilor mei dar, respectul ANP fata de subordonatii sai este inimaginabil,iar competenta ANP din orice punct de vedere nu-si mai incape in piele.Cat despre admiratia noastra(a celor ce totusi vor stii pentru ce vor lua stimulentul)fata de ANP va veni odata cu competenta acestora!

Anonim spunea...

si zi nenica salarii duble la of.. cica pe dincolo sefii au doar cu 18% mai mult ca angajatii? tu pe cine vrei sa prostesti vere? se vede ca iti sunt cam limitate cunostintele, nu ai prea iesit din pirnaie. 1. of. nu au salarii duble> ex. un sef sectie ia cxam cu 4 mil mai mult ca un agent cu salar de merit si 10 ani vechime si har domnului 10-14 ag. au salar de merit. dar vezi si de fisele posturilor, lor. 2. la firmele particulare personalul tesa are autobuze separat de lucratori, cantina e comuna cei drept, dar banii nu se compara , un sef de sectie la o firma cu 2000 angajati ia 30 mil. iar lucratorul ia 17, mai pune tel de serv la sef, eventual laptop, masina sau taxi gratis daca e nevoie de el la firma la orice ora si asta iti spun din realitate, ex. ar fi multe, dar nu stiu daca pricepi. Ai viziuni leniniste daca vrei sa fim toti la fel. eventual banii dupa munca, mai intelegeam, dar cum vrei tu fa in familia ta. MAI SCHIMBA ANTURAJUL.

Anonim spunea...

ptr lorelai: noi traim acum. acum aven probleme, acum avem de crescut copii, acum avem rate de platit si tot felul de dari asa ca de ce nu ar avea grija dumnezeu acum de nemernicii si golanii care isi trag abonamente la 50% si sm- uri?

Anonim spunea...

la galati spuneau unii colegi ca le-a aratat tabacaru- liderul de sindicat- un mail prin care se spunea ca ar da prema in dec al 13-lea in ian si echipamentul pe 2007 in feb. minte sau asa e?

Anonim spunea...

După cum anticipam Coafeza s-a întors acum la sfîrşit de an să culeagă roadele eventual o primă. Noi nu putem să uităm parvenitismul ce a determinato să creadă că ea reprezintă justiţia după o facultate făcută la fără să-nveţe în scara unui bloc sau prin foste grajduri pe la marginea oraşului. Este atît de dusă şi slab pregătită încît a pus botul la vrăjeala bolnăvicioasă a Elodiei. Să regizeze ea lucrurile să meargă prost, să inducă probe sau prin omisiune să deformeze realitatea, astea sînt infracţiuni pentru care trebuie să dea socoteală şi va da. Zicea pînă de curînd că-i căutată, că nu ştie de ce nu pleacă din acest viespar. Nu are loc nicăieri pentru că nu-i pregătită şi mai ales este fără caracter. Măcar Costea şi Becuţ au luat distanţă de hahalera de dobreasca 10% care toată viaţa ei s-a acoperit folosindu-i pe cei fraieri. Îi întrebăm pe cei ce au angajato ştiu cine este, i-au făcut o evaluare să vadă ce ştie cu adevărat.
Coafeza parcă nu dădea examen de director nu pentru că nu o ducea mintea ci pentru că era prea tînără. Să o întrebe pe Greaca cîtă şcoală a făcut (nu pe dolari) ca să ajungă doctor şi mai ales faptul că a fost de departe cea mai bună. Sîntem curioşi cum o să o mai privească în ochi hahalera

Anonim spunea...

VASLUI....(JALE) Chiar nu va dati seama ca cei de la cultural sunt prinsi de nas?????ce a facut branza??? a dat tel.la bucuresti pt a aduce scripcarii de la iasi la vaslui.pe semne sa-i cante si sa-l incante cu talentele lor. /HA,HA oare mai sunt asa talente??cum poti sa spui detinutului ca tu ei bani pe spatele lui ..sau mai bine zis pe cat de mult si bine canta el????la ce scoli inalte ati invatat asa ceva????aveti grija k ati invatat psihologia dar hotul o practica pe voi si chiar da roade.(va manevreaza cum vor ei)in rest nu va mai muscati unul pe altul de cu...pardon fund.SUNTEM CU TOTII O APA SI-UN PAMINT....PS.Dom"le ai grija daca tot ai adus muzica la vaslui ,ei si cu tine sa-ti cante la carciuma....BAFTA

Anonim spunea...

gata ba

Anonim spunea...

toti gresim dar nu asa .....

Anonim spunea...

Domnilor pe la colturi se vorbeste de toate pentru toti si despre toate. Si despre bani. Pima sau alte datorii. Cum se face ca de cate ori vine luna decembrie se mai aduna niste datorii de dat de catre statul roman, cel mai bun patron al salariatilor de la penitenciare. La jandarmerie s-au dat banii pe haine din octombrie. La noi mereu ramane mereu cateva ceva pe ultima suta de metri. Asa pe decembrie e frumos sa iei o caruta de bani, dar de ce ai mereu emotii?

Anonim spunea...

Sunt ofiter de putin timp in comparatie cu cit am fost agent. Nu pot spune ca muncesc mai mult decit un agent, dar nici mai putin. Vin primul si plec ultimul. Salariul meu e cat al unui agent cu putin mai multa vechime in sistem si daca are si S.M. atunci despre ce vorbim domnilor?
Hai sa vorbim despre ofiterii din sistem care fac pe functii mai mari si nu sunt platiti fiindca sunt dati prin D.Z.U.? Care agent e nemultumit de salariu in comparatie cu al meu?

Anonim spunea...

Sunt ofiter de putin timp in comparatie cu cit am fost agent. Nu pot spune ca muncesc mai mult decit un agent, dar nici mai putin. Vin primul si plec ultimul. Salariul meu e cat al unui agent cu putin mai multa vechime in sistem si daca are si S.M. atunci despre ce vorbim domnilor?
Hai sa vorbim despre ofiterii din sistem care fac pe functii mai mari si nu sunt platiti fiindca sunt dati prin D.Z.U.? Care agent e nemultumit de salariu in comparatie cu al meu?

Anonim spunea...

Diferentele de salarii dintre un agent si ofiter sunt uriase.Exemplul concret: ofiter sef de tura 4270 ron si la agenti cu ceva vechime in sistem intre 2300 3000 depinde daca are sau nu salar de merit.
Directorul si ceilalti interimari, ma refer la penitenciarul Deva, unde interimarii sfintesc locul si nu s-au ridicat mai sus de 2,50 la examenele pentru functii, isi dau salariu de merit de 50+ 20 cumulat.
Nu as fi scris de acesti interimari, ca, cu siguranta v-ati plictisit de ei, ma refer la Mara, Timar,Lazar si Vetan, dar pentru incompetenta lor suferim toti.
Au scos la munca aiurea un detinut, in sistemul deschis, fara al trece prin comisia respectiva , au semnat actele prin birouri aiurea cind s-au intilnit sau mai bine zis unde i-a gasit cel de la organizarea muncii, ca la noi asa este trebuie sa-i cauti prin birouri pe membrii comisiei, si respectivul detinut a plecat de la un punct de lucru pe la ora 10-11 si a fost gasit la ora 17-18 accidental, la 25 de km de puscarie, de catre un coleg care venea la servici, respectivul face naveta cu masina personala si l-a vazut pe detinut culegind nuci pe marginea drumului.
Ulterior s-a descoperit ca detinutul are mari probleme de sanatate, de comportament etc. Cum a fost scos la munca de comisie? Norocul agentilor ca acei detinuti lucrau singuri si erau dusi si adusi de la munca de catre beneficiar. Ce patea saracul agent de era acolo? Va spun eu :era gasit vinovat si pedepsit sau chiar dat afara.
Eu personal nu am nici o incredere in aceste comisii care practic nu se tin.Mai sunt exemle de acest gen multiple. Ma intreb cei din ANP cum le acorda girul unora cu 2 si 3 la examene si cazuri concrete de incompetenta umplu paginile acestui blog ?

Anonim spunea...

pentru anonimul de la 18.12, ala cu vasluiul lui jalnic
Prima de 1 decembrie,daca o fi sa o iei, o vei lua tocmai datorita detinutilor pe care ii dispretuiesti tu. Ca altfel, cu ce ai tu in cap,biet pigmeu, te intorci la vandut sucuri sau la cules ciuperci la tine la padure. De-aia nu dam noi inainte cu nici un chip, ca sunt oameni ca tine care isi urasc propriul obiect al muncii . Cu alte cuvinte, ratati . Va pute totul in jur dar nu sunteti in stare de nimic .Am zis ratati? Inseamna ca am zis bine. Sarbatori fericite , tuturor, chiar si tie,anonimule !

Anonim spunea...

PTR 1804 Hai ca devii penibil in termenii in care te exprimi ;ai laudat-o destul pe Greaca hai nu te mai umilii si lingusii mai mult decat e cazul ..ai pus-o de SM sau de 50%..si inca ceva ai auzit cumva de o sarbatoare MAREcare se apropie ?VINE CRACIUNUL ..FI MAI BUN\BUNA..LA MULTI ANI ..MAI SENINI daca se poate si la PSPA ...

Anonim spunea...

ptr 18 04 Esti de o factura jalnica..Te mai poti suporta ?Aia e asa,ala e asa dar tu cum te poti caracteriza?P.S.DR-tei Greaca nu-i place s-o pupincuresti ..asa ca las-o balta ..bai nene..ne-ai acrit cu manichiurista,coafeza,elodia ,costea si becut ..mai cauta subiecte noi ptr la anu"..

Anonim spunea...

Subiect nou aşa doreşte Elodia Dobreascu 10%. Nu o să mai scriem fraţilor despre costea şi nici despre becuţ că ăia poate-şi revin. Vom scrie în continuare de Coafeza şi pretena Elodia care abia s-a întors şi a început să-şi legene fustele din birou în birou să-i dea lumea dreptate.
A lipsit de la serviciu de cind este angajată adunate peste 200 zile luînd şi toată dreptatea cu ea de unde să-i mai dăm.
Blogul este locul unde noi sîntem sinceri şi spunem liber ce gîndim. Concluzia este că avem în colectiv o coafeză care nu are ce căuta printre noi pentru că-i jigodie, mincinoasă, nepregătită şi mai ales provine dintr-un mediu ce trebuie cercetat de anumite autorităţi. Îi recomandăm să nu se bizuie pe Elodia că de data asta o fură.
Au deţinuţii probleme juridice o grămadă pe care Coafeza deşi ia toate sporurile nici nu i-a văzut.
Lucru curios. De unde ştie Elodia că lu Greaca nu-i place să o pupincureşti? După ce ai muşcat-o de dumnealui ai încercat s-o şi pupincureşti după cum zici.
Noi ştiam că Greaca este aşa. Voi cei din mocirla Elodiei care aţi încercat s-o pedepsiţi la comisia de disciplină nu ştiaţi. Mai aveţi curaj să o pupaţi acum in ... Ruşine.
Revenim în coaforul de la noi Pspa de cîte ori este nevoie.
Pentru doamna Greaca transmitem şi pe calea blogului folosită de conjuraţia mincinoasă şi imorală a Elodiei următorul mesaj:
Doamnă daţi-le încărcare că nu au şi mutaţi bniroul Elodiei de la intrare că ne disperă. Vă ştirbeşte autoritatea dvs. medicalului şi lu Ailincăi. Dă ordine ca pe moşia ei.
Vorba Directorului General fuse să calmaţi lucrurile dar ea se comportă încontinuare ca un vătaf pe plantaţia proprie

Anonim spunea...

Mr Huginn,
atentionam ca nu se respecta propriile dvoastra reguli de postare:
sa se refere la subiectul articolului - NU SE REFERA
sa fie argumentate - NU SUNT
sa nu fie jignitoare,abuzive sau ilegale - SUNT
sa nu contina abuzuri verbale - CONTIN
sa nu instige la ura sau discriminari - INSTIGA
sa nu fie repetative si lipsite de sens - SUNT REPETATIVE SI LIPSITE DE SENS
Mesajul de la 10.57 si celalalte asemanatoare sint instigari ,dupa principiul binecunoscut in PSPA "dezbina si stapineste".

Iti respectam munca si respectam opiniile colegiilor la subiect, DAR NU INSTIGARI .
Se spune ca timpul le rezolva pe ...toti.

Cine nu doreste sa fie liniste in PSPA??

Huginn spunea...

Da. Comentariile sunt destul de ciudate. O să-i mai rog odată pe distinşii colegi care publică aceste comentarii să verifice dacă nu cumva încalcă regulile. Dacă nu încetează n-o să mai accept la publicare.

Anonim spunea...

Mesajul de la 19.53 nu este scris de doamna Dobrescu că dumneaei nici nu scrie nici nu se uită pe blog ca noi lichelele care ne dedăm la aşa ceva...Ruşine

Anonim spunea...

Terminati ,bai nene ,cei de la PSPA ca deveniti jalnici si plicticosi cu aceleasi teme ...VINE CRACIUNUL ..NU AVETI ALTA TREBA..si lasati lucrurile sa se aseze ..v-ar placea sa vedeti numai scandaluri..de latura noastra balcanica ...Intrati in anul ce vine mai buni..LA MULTI ANI!

Anonim spunea...

PTR 10 12 2008;10 57
Daca nu va place in fata la birouri poftiti in interior ca e aerul mai curat ,mai sanatos..si asa luati sporuri mai mari decat cei din interior ..nu va jenati ..ca de altfel nu intrati sa nu va contaminati..Lasati-o balta ca e bine unde suntem ..ganditi-va o clipa la miile de someri deveniti acum in preajma de sarbatori ..si sa vedem "care mai ridica piatra"...FITI MAI RECONCILIANTI...

Anonim spunea...

oentru anonimul de la 13,19 eşti agramat. Se scrie şi se spune fii mai bună nu fi mai bună

Anonim spunea...

Pentru 19.53
La întrebarea cine nu doreşte să fie linişte la PSPA.
Răspundem simplu: Dobreasca nu vrea iar dcă vrea linişte nu vrea decît pt. ea şi atunci are o problemă de natură psihică. Cum să înţelegem noi un om care are 4-5 angajaţi cumpără cîteva mături sau mopuri şi este cunoscută de tot sistemul. Mai spuneţi un nume de contabilă care este la fel. Nu mai vrem răspuns şi nici nu mai scriem. Dar măcar să nu ne mai întrebe să nu ne ia de proşti că de agramaţi nu este cea mai în măsură...

Anonim spunea...

da asta este adevarul,asa va fi mereu ,daca vb ceva te face praf.Mai bine taci si te faci ca muncesti, si nu ai alte pretentii....

Anonim spunea...

cine munceste nu are cum sa aiba prima de 1 decembrie ,doar cine sa fofileste( cine se face ca munceste)...asta de cind lumea...dumnezeu cu mila....

Anonim spunea...

prima la stinga sau prima la dreapta sau sa nu fiu prea politician prima pi centru!!!!!!!!!
Vai noua!