Într-unul din articolele anterioare vorbeam despre puterea etichetei. Eticheta de agresor a fost lipită recent pe fruntea colegilor din grupa de intervenţie de la Brăila înainte ca vreo anchetă să fie finalizată. Şi asta cu ajutorul oficial al ANP-ului.
Chiar unii dintre noi am fost tentaţi să îmbrăţişăm un punct sau altul de vedere, fără a avea în faţă decât nişte declaraţii ale presei, ale ANP-ului, ale aparţinătorilor deţinuţilor sau ale persoanelor private de libertate. Am văzut fotografii cu fese înroşite. Nu ştim nici cine sunt nefericiţii proprietari de fese înroşite şi nici dacă urmele lăsate sunt efectul unor bastoane de cauciuc sau ale unor atuoagresiuni menite să amplifice campania de presă negativă.
Acţiune disproporţionată?
Pe mine m-a şocat acea expresie aruncată atât de uşor şi atât de repede - „acţiune disproporţionată”. Cine a stabilit asta? În baza căror probe? Certificatele medico-legale ce spun? Acum am văzut, dar ANP nu avea nici cea mai mică idee.
Nu de puţine ori, în notele de informare ale ANP-ului aflăm despre complicitatea ofiţerilor şi agenţilor în săvârşirea unor abateri disciplinare de către deţinuţi, sau despre relaţii neprincipiale cu persoanele private de libertate. Aceste note de informare ni se citesc pe un ton grav de către şefii noştri, uneori pigmentate cu mici aluzii şi ironii fără sens.
Deşi cei mai mulţi dintre noi lucrăm în penitenciare uneori uităm că atunci când lucrătorul de penitenciare nu ia mită, nu face jocul deţinutului şi, în general, pretinde respectarea legii ajunge în conflict cu deţinuţii. Iar, dacă deţinuţii respectivi beneficiază şi de autoritatea interlopă şi sprijinul informal al grupurilor de presiune din interiorul şi exteriorul penitenciarului, conflictul, desori fizic, nu poate fi evitat.
"Corupt" sau "agresor", ce preferaţi?
Evită să fie corupt, dar nu reuşeşte să scape de eticheta de agresor. Şi asta înainte de efectuarea unei anchete profesioniste. Ce să înţelegem de aici? Nu există alternativă? Suntem condamnaţi să alegem între două etichete nefavorabile? Oare agenţii şi ofiţerii din penitenciare nu reuşesc să negocieze, să sancţioneze, să recompenseze, să selecţioneze la muncă, să relaţioneze, să comunice decât în limitele celor două alternative?
Răspunsul îl ştim cu toţii. Evident că realitatea diferă de această imagine. În fiecare zi, în fiecare penitenciar, cărăm la nisip cu nemiluita. Soluţionăm zeci de conflicte. Rezolvăm mii de probleme. Relaţionăm cu deţinuţii. Îi însoţim la activităţi productive. Îi îndrumăm. Îi învăţăm. Îi sancţionăm în comisii. Îi recompensăm. Îi şcolarizăm. Îi calificăm în meserii. Le facilităm contactul cu lumea. Îi căsătorim. Îi ajutăm să îşi recupereze documente expirate. Le punem la dispoziţie spaţii sociale pentru a-şi etala talentele, aptitudinile.
Uneori ne păcălesc. Alteori devin suspect de oneşti. Suntem, vorba lui şi totuşi, nişte sandworkers. Munca noastră nu se vede decât atunci când greşim, când nisipul pe care ne chinuim să îl ţinem departe ne copleşeşte într-un final, sub greutatea oboselii, a subiectivismului sau a saturaţiei. Până când ne facem treaba bine ani de zile, nu suntem observaţi. „Asta nu se vinde”, îmi spunea un ziarist într-una din zile.
În schimb, atunci când uităm să fim roboţi şi redevenim oameni, când cineva aruncă cu piatra, nu ne rămâne să alegem decât între etichete. Pe care o vrei? Cea de corupt sau aia de agresor?
Reacţia sindicatelor a fost profesionistă. Cele două tragedii, despre care puţini au cunoştinţă, şi modul echilibrat în care a fost redactat textul ne duc cu gândul la următoarele întrebări:
- Ştim să redactăm comunicate de presă?
- Ştim să ne prezentăm în faţa presei?
Relaţia cu mass-media şi gestionarea crizelor mediatice
Un comunicat de presă, spun specialiştii, ar fi trebuit să conţină în acest gen de situaţii:
- prezentarea situaţiei de fapt cu elementele esenţiale (eg. Brăila, punct de lucru, obiecte interzise, intervenţie) şi
- promisiunea de a reveni după anchetă, fără a da verdicte preliminare. Nimic mai mult.
Precizările legate de opoziţia deţinuţilor, intensitatea intervenţiei sau date despre certificatele medico-legale sunt aspecte care nu pot fi verificate imediat. Verdictele bazate pe simple supoziţii sau verificări superficiale aţi văzut deja ce efect au.
Mass media, pentru că nu se pricepe, are nevoie şi de informaţii referitoare metodele de manipulare folosite de deţinuţi. Cum noi nu le-am ştiut şi nu le-am înţeles până a ne angaja la penitenciar, nu este de aşteptat ca publicul ori mass media să le cunoască. Deci astfel de informaţii nu trebuie să lipsească. Sunt inedite,atrag interesul şi sunt preluate.
Sunt multe de spus. Informaţii despre violenţa în penitenciare şi măsurile de combatere ar fi fost deasemenea utile. În nici un caz verdicte superficiale şi atitudine defensivă. Şi reacţia reprezentanţilor ANP contează. N-a fost deloc convingătoare.
Veţi spune că e uşor să-ţi dai cu părerea de la tastatură. Şi, probabil aveţi dreptate. Dar, trebuie să învăţăm din greşeli. Nu ştim să gestionăm bine asemenea momente. Nu pretind că eu ştiu, dar trebuie să formăm oameni care să reprezinte în mod onest, echilibrat, corect interesele sistemului penitenciar. Sistemul penitenciar românesc are purtători de cuvânt care, dacă sunt lăsaţi să-şi facă treaba, pot gestiona aceste crize mediatice. Dacă sunt ascultaţi şi sprijiniţi.
12 comentarii:
m văzut fotografii cu fese înroşite. Nu ştim nici cine sunt nefericiţii proprietari de fese înroşite şi nici dacă urmele lăsate sunt efectul unor bastoane de cauciuc sau ale unor atuoagresiuni menite să amplifice campania de presă negativă.
Va spun eu ce s-a intamplat. Detinutii si-au frecat fundurile de peretii celulei, le-au facut mari, grase si rosii, Movila a venit sa ancheteze, la ora 3 noaptea, le-a dat un pooooooooooooppp imens pe bietele fese inrosite, poate si o limba pe ici pe colo, si a dat verdictul ..... acum asteapta vreun ciolan de directoras, si-a facut datoria nu? groparul ANP ....
Ce mi se pare graitor e faptul ca ante pronuntarea ANP-ului referitor la vina lucratorilor din puscaria Braila e din plin compensata de comentariile anonimilor pe aceias tema. Adica daca nu sunt aia de vina, cu siguranta sunt ailalti, exclus sa fie amandoi.
SNLP brusc s-a trezit ca au si ei ceva de aparat, pana acum totul a fost bine pentru lucratorul din penitenciare drept care au stat in umbra.
Movila a fost trimis de catre SEFUL sau sa nenoroceasca oamenii,si se pare ca a reusit,este inadmisibil, vor urma alte inscenari si alti oameni nenorociti , pana cand?
Propun inlocuirea bastoanelor grupelor de interventie...
ANP sa ne doteze cu batoane cu mac sau cârnaţ afumat...
La curtea lui Voda e sedinta mare,
Stau boieri pe scaun, stau si in picioare,
Se discuta probleme, se analizeaza
Ce nu merge bine, ce incomodeaza;
In cap de masa, pe scaun, insusi Voda Tepes sta,
Boierul Velea face prezenta si numara.
Se ridica Vasile, zice: „Tepes Doamne,”
”Stam bine cu productia de cereale si carne,”
”Am depasit planul in industria de zgura”
„Si-am fost informat ca nici nu se mai fura”;
„La productia de tepe sintem, Doamne, pe primul loc in lume”,
”I-am depasit pe-americani, fara rusine, putem spune!"
"Dar exista probleme si in industria de tepe!”
Se ridica-n picioare boierul Sulea Trepe,
"Nu mai avem lemn de paltin, productia stagneaza de ieri”,
”Iar stejarul, Tepes Doamne, il tinem doar pentru boieri”,
”De aceea propun sa facem tepele din lemn de prun”,
”Vor fi betivi mai putini, iar lemnul e destul de bun”...
"E o propunere buna”, zice Tepes, „propun”
”Sa-nceapa productia de tepe din lemn de prun”,
”Totul sa mearga bine, teapa sa iasa fain”,
”Sa nu se neglijeze problema de design”,
”Teapa sa fie supla, sa satisfaca clientul”,
”Sa se potriveasca perfect cu clima si ambientul”,
”Sa se trimita cadre sa se specializeze”,
”Economia de lemn sa nu se neglijeze”,
”Printr-o reproiectare justa sa se elimine orice sofism”,
”Astfel incat tepele sa reziste si la seïsm!"...
Parerea mea!
Sa traiasca Andries!
Sa traiasca Andries!
Pai parca voi va plangeati mai acum ceva timp ca ANP-ul o sa fie invadat de oameni din afara... La cum s-au miscat relatiile publice de la nivel central in problema Braila, parca ar fi nevoie de ceva profesionisti care sa aiba habar cu meseria asta... Dar, vai, sa invadam ANP-ul?!
"Sistemul penitenciar românesc are purtători de cuvânt care, dacă sunt lăsaţi să-şi facă treaba, pot gestiona aceste crize mediatice. Dacă sunt ascultaţi şi sprijiniţi."
Tocmai aici e buba: NU avem purtatori de cuvant adevarati... Doar ne fandosim.
Voi, conducerea ANP,nu vedeţi că Movilă este un incult. El este mai interesant când tace.D-le Băla cu asemenea oameni faceţi reformă ,NU.
Ce reforma sa faca d-l Bala,cat a fost la TM,se lucra non-stop nu-l interesa de cadre.
Există şi agresori mai răi , fără bastoane. Domnul Băla agresează financiar pensionarii din ANP GĂSIND TOT FELUL DE MOTIVE de a nu le da drepturile după ani grei de muncă. Asta arată caracterul unui om şi respectul lui dacă nu faţăde oameni atunci de lege. Băla este deja dat în judecată pentru daune matriale dar şi morale aduse acestora. De ce Băla pentru că M.J.-ul şi-a făcut treaba.
Trimiteți un comentariu