Powered By Blogger

Recent Posts

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor

vineri, 10 octombrie 2008

Directoriada ANP: interviul pentru posturile vacante din aparatul central

Candidaţii pentru funcţiile de conducere vacante din aparatul central al ANP au azi interviul pentru susţinerea proiectului de management şi testarea abilităţilor manageriale. Ministerul Justiţiei (MJ) şi, ceva mai târziu, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) au anunţat ieri planificarea candidaţilor pentru proba de interviu şi modul de soluţionare a contestaţiei depusă de George Oltean.

Ministerul Justiţiei nu a anunţat încă modul de soluţionare a contestaţiilor depuse de observatorii sindicali la proba selecţionării dosarelor. Neregulile semnalate au privit în special lipsa de transparenţă şi acceptarea unor dosare care nu îndeplinesc condiţiile legale.


Trebuie să recunosc că nu am înţeles logica planificării pentru interviu a candidaţilor. Nici în ordine alfabetică, nici pe specialităţi. Oricum nu e foarte important şi nici nu e motiv pentru o teorie a conspiraţiei.

Comisia de interviu rămâne o necunoscută. Radu Ragea, secretarul general al MJ şi Ioan Băla, directorul general al ANP vor face parte din comisie, se pare. În rest nu am nici o informaţie, iar MJ nu e foarte transparent în această privinţă. Are şi de ce. Nu are foarte mulţi specialişti în management, fie că vorbim de practică fie că vorbim de teorie. Cu interviurile se mai descurcă însă. Ar fi bine, pentru că tocmai aici e punctul sensibil al concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din sistemul penitenciar.

Îndrăznesc să sper, deşi recunosc că am mari îndoieli, că vom avea parte de un concurs corect şi un de interviu serios. Având în vedere că în comisie sunt persoane care au decis deja împuterniciri, am ceva temeri referitoare la obiectivitatea cu care ceilalţi candidaţi vor fi evaluaţi. Mai este şi problema sprijinului politic, care va ajunge cu siguranţă până la comisie. Nu e musai, dar istoria nu mă face să fiu excesiv de optimist în ceea ce priveşte 'mandatul' unora dintre membri.

În fine. Succes candidaţilor! Vedem ce informaţii ne parvin mâine şi, dacă e cazul, revenim cu ştiri proaspete.

Link-uri utile:

4 comentarii:

Anonim spunea...

Se pare ca testarea aptitudinilor manageriale a avut loc acum o luna... :D

Anonim spunea...

Încep cu ceva emoţii să postez,nu pt. că sunt o emotivă ci pt. că sunt uşor mâhnită de ceea ce se întâmplă pe blog.Se fac comentarii la comentarii şi de cele mai multe ori acide.
De-a lungul timpului am făcut comentarii de principiu şi cu trimitere la lb. română.
S-au găsit colegi bărbaţi care au catadixit să mă taxeze pt. simplul motiv că sunt femeie şi asta m-a durut foarte tare, De unde atâta răutate nu ştiu.
Se practică acte de vendetă verbală cum nu mi-am închipuit că se poate.
Revin şi întreb.De unde fraţilor atâta răutate?
De ce vă hrăniţi
cu venin
Însăşi ID-le voastre vă caracterizează.
Se zice că totul te reprezintă în viaţă:cum mănânci ,cum te îmbraci, chiar cum conduci şi mai ales cum vb.Asta apropo de ID-le dvs.
Dacă o să faceţi comentarii la cometariu, vă rog să nu fiţi răutăcioşi.
Sunt curioasă dacă o să reuşiţi,pt că eu nu am îcercat decât să vă servesc la prima oră cu un ceai de fructe îndulcit cu miere.
Am emoţii pt. reuşită.
Am încercat să vă transmit o stare de bine.
La revedre!

Anonim spunea...

Bre, dar astia d ela MJ stau prost rau d etot cu situarea in timp..

Sintem in Octombrie...

sau MJ foloseste formatul american pt data : LL/ ZZ/ AA ?

ai naibi MJ!

Anonim spunea...

Pacat ca nu avem ocazia sa citim si programarea lui Sorin Dumitrascu. Sistemul ar fi avut doar de castigat cu Bala director general si Dumitrascu adjunct. Cel mare e in realitate tare mic! Va veti convinge de asta, daca nu ati facut-o pana acum, domnule Bala.