Stephen Hawking, autorul teoriei Big – bang-ului si a celei despre gaurile negre, savantul diagnosticat de tanar cu o boala neuromotorie gravă, spunea că fizicienii se pot întoarce în timp, rememorând istoria universului, până la momentul T + 3 minute după Big – bang. Poate că după aceste 3 minute e un şir întreg de nimicuri, pigmentat din loc în loc cu fiinţe inteligente şi alte vieţuitoare. Dar, în primele trei minute, deşi nu ştim nimic despre ele, acolo este totul. Criza de pe Wall Street i-a afectat probabil doar pe cei care au aflat la momentul T + 3 minute de jocurile economice de culise şi cele la bursă. Adică aproape pe toţi. Între aceste două momente ne situăm noi, cei mulţi, adică toţi. Sunt momente pe care nu le putem controla, pe primul pentru că, oricât de liberi ne-am simţi, avem limite, fie că suntem atei, mult prea religioşi, sau nu suficient de credincioşi, iar pe al doilea pentru că suntem prea mici, prea naivi sau prea ocupaţi cu serviciul pentru a avea timp să facem bani.
Acum voi recurge la un artificiu foarte comod – voi lipi o parte din articolul lui Sword de comentariul lui şi totuşi.
Printre „oamenii de nimic, relatiile de nimic, eforturile de nimic, rezultatele de nimic, în acest sistem de nimic”, mai găsim câte unul care:
„... a învăţat să scrie in penitenciar,
... şi-a gasit locul in familie si in comunitate,
... şi-a regăsit credinţa,
... şi-a completat studiile şi formarea profesională şi apoi şi-a găsit un loc de muncă
... a rămas pe gânduri, măcar odată
... s-a simţit pentru prima dată respectat atunci când i-am vorbit,
... s-a simţit înţeles când mi-a vorbit,
... a renunţat să mai comită infracţiuni,
... a păstrat în suflet un cuvânt bun”
Ce ziceţi? Se potrivesc? Două abordari diametral opuse îşi găsesc locul în aceeaşi frază. Chiar dacă abordarea lui Sword are, sunt convins, mai mult un aer de manifest decât de renunţare efectivă, e o falsa renunţare, e un strigăt, la care se poate răspunde, fără efort, „şi totuşi...”.
„Dacă am fi oneşti cu noi înşine, am recunoaşte că ne pierdem timpul într-un loc în care nu se întâmplă nimic”, asta pentru că ar trebui să vrem totul. „Cu noi sau fără noi, se va întâmpla acelaşi lucru: nimic”, asta pentru că ne mulţumim cu firimituri, în loc să vrem totul.
Printre „oamenii de nimic, relatiile de nimic, eforturile de nimic, rezultatele de nimic, în acest sistem de nimic”, mai găsim câte unul care:
„... a învăţat să scrie in penitenciar,
... şi-a gasit locul in familie si in comunitate,
... şi-a regăsit credinţa,
... şi-a completat studiile şi formarea profesională şi apoi şi-a găsit un loc de muncă
... a rămas pe gânduri, măcar odată
... s-a simţit pentru prima dată respectat atunci când i-am vorbit,
... s-a simţit înţeles când mi-a vorbit,
... a renunţat să mai comită infracţiuni,
... a păstrat în suflet un cuvânt bun”
Ce ziceţi? Se potrivesc? Două abordari diametral opuse îşi găsesc locul în aceeaşi frază. Chiar dacă abordarea lui Sword are, sunt convins, mai mult un aer de manifest decât de renunţare efectivă, e o falsa renunţare, e un strigăt, la care se poate răspunde, fără efort, „şi totuşi...”.
„Dacă am fi oneşti cu noi înşine, am recunoaşte că ne pierdem timpul într-un loc în care nu se întâmplă nimic”, asta pentru că ar trebui să vrem totul. „Cu noi sau fără noi, se va întâmpla acelaşi lucru: nimic”, asta pentru că ne mulţumim cu firimituri, în loc să vrem totul.
22 comentarii:
Despre SUA se spune ca este tara tuturor posibilitatilor,in contra partida as spune ca Romania este tara celor mai multe paradoxuri si cum tot ceea ce este prezent in societatea romanesca este prezent si in penitenciarele romanesti ba chiar mult mai amplificat si paradoxurile sunt prezente mai multe si mai paradoxuri daca se poate spune asa.Aparent politicienii sunt constienti ca atita timp cit nu se realizeza o reforma reala a sistemului noi vom fi doar gaura neagra a bugetului,practic fiecare vad in ANP o rampa de lansare pentru rude si prieteni politici[spre alte pozitii sau spre megapensii].Aparent cu totii suntem constienti ca ppl-ii provin din societate si se vor intoarce in societate,pe cale de consecinta reinsertia lor sociala este mai mult decit importanta si pentru ca vrem sa-i responsabilizam le luam orice responsabilitate?!In realitate si nu doar aparent ppl-i in penitenciarele romanesti au numai drepturi si prea putine obligatii,obliagatiile nu sunt obligatorii?!Va invit dragi colegi de blogosfera sa completam impreuna acest eseu.
Lui Stephen Hawking nu i s-au dat mai mult de 3 ani de trait, de la stabilirea diagnosticului. Si totusi...
Din scaunul cu rotile, a facut mai mult pentru fizica, astronomie, omenire, decat noi, cei care ne incadram in "standarde de inaltime, greutate, etc"
Ne tot plangem si nu facem nimic, nici pentru noi si nici pentru altii.
Ceea ce nu se intelege, de multe ori, nici de catre presa si nici de catre comunitate, este ca penitenciarul este o "doar" o veriga (poate printre cele mai importante, dar o veriga) in lantul reinsertiei sociale.
Atat timp cat serviciile de probatiune au personal insuficient si o baza legala neclara in asistarea ppl liberati, iar comunitatea nu include in baza de date pe fostii detinuti ca "populatie vulnerabila", va fi foarte greu sa ne decurcam singuri.
Si noi trebuie sa crestem, suntem foarte deficitari la multe capitole, tine si de tactul si diplomatia noastra sa atragem resurse inspre noi. Problema e foarte complexa.
Eu cred, Huginn, că e nevoie de efort pentru a putea spune "şi totusi...", pentru a nu depune "armele" şi a nu ajunge o legumă care-şi aşteaptă salariul şi atât. E nevoie de efort pentru a rămâne un om cu speranţe într-un mediu în care speranţa moare prima.
Cineva scria ca aici îi criticăm pe şefi şi atât. Huginn i-a replicat că sistemul e aşa cum e din cauza şefilor. Eu cred că a ajuns aşa cum a ajuns din cauza buruienilor. Cum se face că şefii sunt, de cele mai multe ori, buruieni? Uitaţi-vă la sistemul de selecţie! Să nu uitam, însă, că şi între noi sunt buruieni şi legume stricate. Vreau să cred că blogul este o tribună care ia atitudine împotriva buruienismului şi a adormirii din legumele inutile. De aceea citesc şi comentez pe blog. Cu alte cuvinte: nu toţi şefii sunt buruieni şi nu mulţi subordonaţi sunt brici.
Diametrul traversează cercul între punctele cele mai îndepărtate ale acestuia, e o punte între cele două puncte de vedere. Să spui că trăieşti într-un sistem în care nimicul te cotropeşte şi te seacă, să înţelegi că terenul este infertil, că nisipuri mişcătoare îngroapă ceea e tu ai zidit şi să ai puterea să te ridici şi să spui "şi totuşi...", să cauţi umanitatea acolo unde animalicul urlă în deşert, să cauţi oaze în care să sădeşti ceva bun şi să nu disperi când, în nepăsarea lui, cel chemat să te îndrume şi să te sprijine calcă în picioare ceea ce tu ai realizat, să o iei iar şi iar de la început... "Şi totuşi..." are conotaţii pozitive pentru că suntem înconjuraţi de nimic. Dacă am lucra într-un mediu prielnic, "şi totuşi..." are avea cu totul şi cu totul alt sens. Prin urmare, dragă Lucrătorule şi dragi colegi, cele două puncte de vedere sunt capetele unuia şi aceluiaşi fir: firul care ne marchează traseul profesional. Şi totuşi..., din ceea ce noi credeam că e nimic, răsar oameni. Cu rele, cu bune, dar...oameni.
"ceea ce tu ai zidit"
Scuze! Am fost prins de fond şi mi-a scăpat forma.
E un comentariu destul de reusit, cu exceptia acelui puseu de afectiune ("draga Lucratorule??!! - ce-i cu tine?)
"Diametrul este coarda care trece prin centrul cercului"
Dar, traversand diametrul, ajungi mai repede la celalalt capat, decat daca parcurgi arcul de cerc. Ii admir insa si pe cei care, ajung in punctul diametral opus, parcurgand arcul de cerc. In acest sistem suntem nevoiti, uneori, sa ne deplasam pe arc.
Succes ambelor variante!
Lucrătorule, ai folosit ghilimele, dar nu ai citat corect. "Diametrul este coarda care trece prin centrul cercului" Nu m-aş fi exprimat astfel nici în cele mai neinspirate momente.
Am dat definitia matematica a diametrului, de aceea am folosit ghilimelele.
Poate mai exact ar fi fost asa: "Diametrul este coarda care contine centrul cercului" (Matematica - Manual pentru cls a VII-a, Ed Teora 2005)
Dar ma bucur ca ti-ai revenit!
ha!ha!ha!am ajuns sa ne invartim in cerc din cauza...nimicului!am uitat de bani,conditii grele,razbunari, barfe,nedreptati si acum facem filosofia nimicului?!am uitat ca lucratorul de penitenciar nu trebuie si nu are voie sa gandeasca?!mai ales cu voce tare...
nu va mai bateti capul!dumnezeu si sword stiu ce a vrut sa spuna sword.
incercati,daca aveti tupeu de sinucigas,sa spuneti sefului vostru ca este un nimic...
Daca ne-am invartit in cerc pentru a afla ce a vrut sa spuna Sword, e foarte ok.
S-a atras atentia asupra a ceea ce sword (engl. sabie) a vrut sa spuna sau sa decapiteze.
Ce fain a scris 22.10! Chiar m-am distrat. Să-i spui şefului că e un nimic? Sport extrem.
Nu cred că aici disecam ce a vrut Sword să spună. Mai degrabă am pornit de la ideea lui şi am meditat niţel asupra nimicului şi sensului penitenciar. Apoi am obosit. Acu', hai! Unde-i coada? Să ne învârtim din nou!
Mult ţi-a trebuit, Lucrătorule, să scoţi un nou material. Cred că l-ai dat unui copil de clasa a VII-a să-l corecteze, să-l bibilească. Nu cumva să se strecoare vreo greşeală dintre cele pe care obişnuieşti tu să le faci. A făcut treabă bună puştiul. Felicită-l din partea mea.
Sa vezi tu ce patesti in viitorul foaaaarte apropiat! Cum te vei mai invarti! Guralivule!
Bine, dragă Lucrătorule. Nu-i bai. Sunt obişnuit să fac lucrurile bine şi să fiu taxat pentru asta. Duc. Crede-mă!
E doar clasa a VI-a, dar e precoce. Deja l-am felicitat. Mersi. Ii mai dau blogul din cand in cand sa se joace cu el, dar l-am avertizat ca e unul (sau una?) care vaneaza greseli in miez de noapte si l-am trimis repede la culcare.
Sunteti de groaza!
Ţi-e frică să nu se alieze cu mine? S-ar putea să-mi dea dreptate. Doar te cunoaşte, nu?
Nu mi-ai publicat un cometariu. Te simţi ameninţat?
Vezi ce-ai patit? Daca tot vobesti atata si nu esti banal, macar din cand in cand.
Si da, imi e frica sa nu se alieze cu tine, corupatorule de minori!
Trimiteți un comentariu