De asemenea, se prevede obligaţia depunerii declaraţiilor de avere şi de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie, pentru anul fiscal anterior.Totodată, se stipulează obligaţia ca, în termen de cel mult 15 zile de la data încheierii mandatului sau a încetării activităţii, să se depună o nouă declaraţie de avere şi declaraţie de interese.
Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se păstrează pe pagina de Internet cel puţin 5 ani de la publicare, după care se arhivează, potrivit legii.
Conform legii 144/2007, nedepunerea declaraţiei de avere constituie contravenţie şi se sancţioneaza cu amendă de la 100 lei la 500 lei şi declanşarea din oficiu a procedurii de control de către Agenția Națională de Integritate. Conform legii 303/2004, art. 99, nedepunerea declaraţiei de avere constituie abatere disciplinară pentru magistrați.
***
Probabil am supraestimat atât puterea de influență a blogului, cât și bunul simț al celor care ne conduc. Ca atare, azi, 25 septembrie 2008, am decis să mai dau o raită prin grădina ANP și să vă informez cu privire la situația declarațiilor de avere. Inițial am vrut să personalizez cercetarea, însă, cum repectul față de lege pare a fi excepția în acest sistem, aș fi fost excedat de o listă interminabilă de șmecheri care cred că se află pe moșia personală. Așa că am să prezint situația la nivel de unități.
Premianți: Declarațiile de avere nu sunt completate nicăieri așa cum ar fi trebuit. Sunt, însă, câțiva fraieri care au salvat onoarea colegilor. Astfel, pe 2008 găsim completate declarații de avere la: Baia Mare (doar noul director împuternicit, iar pe 2007 lipsesc), Colibași (declarațiile pe 2007 nu sunt completate), PS Dej (doar contabilul șef, iar pe 2007 lipsesc), Gherla (doar contabilul șef, iar pe 2007 lipsesc), Jilava (declarații completate și pe 2007 și pe 2008), Poarta Albă (declarațiile nu sunt completate pe 2007), CR Târgu Ocna (doar un director adunct, iar pe 2007 nimic), Tichilești (doar un director adjunct) și Timișoara (nu sunt completate pe 2007 - domnu' Băla, se poate?).
Declarații lipsă pe 2008: Aiud, Codlea, Craiova, PMT Craiova, Iași*, Pelendava și PS Rahova.
Declarații lipsă pe 2007 și 2008: Arad, Bacău, Barcea Mare, BAGR, Bistrița, *Botoșani, Brăila, Buziaș, PS Colibași, Drobeta Turnu Severin, Focșani, Găești, Galați, Giurgiu, PS Jilava, Mărgineni, Miercurea Ciuc, Oradea, Ploiești, PS Poarta Albă, Rahova, Satu Mare, Slobozia, Târgșor, Târgu Jiu, Târgu Mureș, PS Târgu Ocna, Școala de formare Târgu Ocna, Tulcea, Vaslui.
La nivelul structurii centrale, lucrurile sunt la fel de dramatice:
- au depus declarații de avere directorii generali. Dintre aceștia, Gheorghe Șpaiuc nu are declarația de avere din 2007, iar Iosif & co. nu și-au depus declarațiile de avere la finalul mandatului, așa cum prevede legea.
- între celelalte funcții de conducere, imputerniciți sau nu, noi sau vechi, nimeni nu a catadicsit în 2008 să-și piarda 20 de minute din viața pentru a respecta legea, minime criterii de integritate și transparență și bunul simț. Cu o singură excepție, un șef serviciu DTIC.
- în 2007 găsim un amărât șef de birou pierdut cu declarația de avere în mână. Restul nimic!
Nu mai insist nici pamfletar, nici cu explicații teoretice asupra obligației de completare a declarației de avere. Ca fiecare dintre noi, mai obosesc și eu să-mi bat gura de pomană apelând la capacitatea de înțelegere a celor din jur. Ca atare, vă fac o promisiune solemnă:
Domnilor, aveți la dispoziție 3 săptămâni să vedem progrese în completarea declarațiilor de avere pe anul 2008. Dacă nu, vom face, prin prietenii noștri jurnaliști și din ONG-uri, sesizări nominale către Agenția Națională de Integritate. Ceea ce echivalează cu un control automat al averilor dumneavoastră. Succes!
P.S. Nu dați vina pe cei din ANP pentru eventuala nepublicare a unor declarații completate. Cine a dorit cu adevărat să-și publice declarația de avere a dat telefon la ANP și a presat.
*UPDATE: În urma sesizării unui cititor am verificat și site-urile unităților, acolo unde exista. Am găsit declarații de avere completate doar pe 2008 la Botoșani și Iași. Dacă am scăpat ceva, vă rog semnalați.
26 comentarii:
Inainte de a acuza pe cineva poate ar trebui sa te uiti putin si pe site-urile institutiilor respective ...s-ar putea sa ai surpriza sa fie acolo declaratiile de avere sii de interese ale directorilor
Buna ziua,
va rog sa le indicati si am sa pun completarile in postare.
Declaratiile au fost completate si inaintate spre postare cu mult timp in urma. Doar ca IT-ul lui Vasiliu nu si-a gasit timp pentru asta
Presati ANP-ul! Pe cetatean nu il intereseaza si nu are cum sa il intereseze unde se blocheaza procesul birocratic.
eu am verificat si am gasit si alte penitenciare cu declaratiile la zi. azi 25.09.2008
Pai nu le tineti doar pentru dumneavoastra! :)
f.musta..... este simplu.... click pe site-ul anp si putina rabdare :)
Famigliei Muşat, de la Bacău ... cu dragoste!
Singura scuză pe care v-o acordăm, ar fi replica celebrului Pristanda dintr-o "Declaraţie pierdută" (pardon, scrisoare): "... două la Baia Mare, două la Craiova, ştiţi FAMIGLIE mare (a Muşatinilor - sic), renumeraţie mică, după buget...".
Domnilor, niţică documentare, neicusorule! Pentru că altfel sunteţi în rizicopericol de a deveni o sursă de dezinformare în masă.
Pe site-ul Penitenciarului Bacău sunt publicate declaraţiile cu pricina, fiind trimise atât la A.N.P. cât şi la A.N.I. Restul e tăcere...
Aveti dreptate. Partial insa. Toate declaratiile de avere trebuie publicate. Nu doar ale celor cu functii de conducere. Asta e situatia cu site-ul de la Bacau, deci mai e de discutat.
Buna seara!Cunosc lucratori care si-au predat anual declaratiile in lunile martie-aprilie chiar pe baza de semnatura.Poate ar fi bine sa descriem in manual procedura publicarii...macar pentru multimea agentilor...
Ca sa fie clar: in cazul declaratiilor de avere nu ne putem juca cu doua la prefectura, doua la..Situatia normala este urmatoare:
Toti cei care conform legii trebuie sa-si depuna declaratii de avere, trebuie sa le aiba pe site-ul ANP din momentul intrarii in sistem, in fiecare an, ori de cate ori inainteaza sau pleaca de pe o functie si dupa iesirea din sistem.
Chiar e irelevant daca mai gasesc doua la Bacau pe site, 3 la ANP, 4 in torpedo si 5 pe blogul personal.
Mai "Musat" chiar ma iriti! Le-am dat boului ala de la resurse pe baza de semnatura in luna aprilie a fiecarui an...sa ma ierte poate nu este el vinovat...ce sa fac?
vad si eu acum ca nu au fost publicate...cine se gandea ca vrea cetateanul declaratia mea de avere,un amarat de functionar de la puscarie? Cetateanul asta e turmentat? Nu are de lucru?
Sa i se deschida poarta si sa stea cu mine o saptamana pe sectie.... o seara minunata va doresc!
Noi ,,plebeii,, le_am completat si predat la resurse,dar ei ,,PRETORIENI,,si_au completat in scris averile de tip,,MATUSA TAMARA,,.Eu sunt in sistem de peste 18 Ani cistig ,,x,,lei,nevasta mea personala tot,,x,,lei,SI NU MA POT LAUDA CU AVERI DE TIPUL,,CASA DE VACANTA ,,2-3APARTAMENTE,2MASINI STRAINE,+CEVA U.S.D-II PUSI LA CIORAP.????????
Declaratiile de avere trebuiesc intr-adevar completate si facute publice pentru simplul fapt ca suntem functionari publici platiti tot din bani publici. Si asta chiar daca toata povestea cu averile nu e decat un numar de iluzionism intr-un circ ieftin. Cine face afaceri in afara serviciului bravo lui, cine face afaceri necurate are grija sa-si faca un credit sanatos inainte din care sa se justifice ani buni pana la pensie,iar altul spune ca mananca doar pufuleti din bazar si pleaca in concediu la strand, pentru a-si explica "zestrea". Personal nu am nimic cu declararea averilor si intereselor. Singurul lucru care ma deranjeaza e carcoteala unora pe seama celor care au avut atata cap si ambitie sa stranga ceva deoparte, completand astfel rubrica "depozite". Hm, subiect de discutie la cafeaua de dimineata: "Oare cat are directorul mai, dar ala de blocul alimentar, dar ala de la carburanti, dar doctorul? stim noi... ". Babe.
Asta sa fie ultimul lucru care ne deranjeaza in sistemul nostru.
Pana una alta ma duc sa-mi fac si eu un depozit...de muraturi.
Dl . Stoica o sa va arate, ca nu-si publica declaratia de avere.
Nu veti stii niciodata, ce detine.
Asta, pentru simplul fapt ca PLEACA, mai are 5 zile.
LA REVEDERE, DRUM BUN!
Declaratii de avere sunt si pe site-ul Spitalului Jilava: www.penitenciar-spital-jilava.ro
Da data asta aţi cam dat-o în bară.
Documentarea articolului lasă de dorit.
Degeaba luaţi apărarea ANP-ului, vina e la ei. Cei cu capu mare acolo se află. Abia acum ne-au dat ok-ul pentru a publica declaraţiile pe site-urile penitenciarelor. căutaţ pe site-urile unităţilor şi o să le găsiţi pe cele depuse în 2008.
Mai e o problemă, gestionarea declaraţiilor de avere înseamnă norma de munca pentru un lucrător de resurse umane. Ce te faci că unii sunt numai singuri pe la resurse, că nenea Stan a făcut reformă.
Altă problemă, declaraţiile de pe ceilalţi ani au fost trimise la ANP, pentru funcşţiile de conducere, că onor ANP-ul numai pe alea le-a vrut, Restul sunt în dosarele oamenilor.
Legislaţia din domeniu, ştiţi foarte bine că e destul de încâlcită, pe lângă prevederile din legislaţia comună, mai sunt şi punele prin 293, care creează confuzie. Vedeţi şi dumneavoartă unde trebuia să facă lumină juridicul din ANP. Dar pace şi linişte.
Nu în cele din urmă, dacă vă uitaţi pe site-ul ANP la anii 2006, de exemplu, o să vedeţi că de fapt sunt declaraţiile depuse în 2007, dar au fost publicate aiurea.
Aşadar lăsaţi-o mai moale cu "nu aruncaţi vina pe ANP", că nu prea ţine. Ca de obicei în sistemul niostru, ăla care munceşte şi are dorinţa de a face bine, e vinovat.
Când le spuneam celor responsabili de la centru că nu e corect să se afişeze numai declaraţiile funcţiilor de conducere, ne trimiteau la plimbare, cu tupeul specific, şi acuma le luaţi apărarea. Lăsaţi-o baltă, e mai bine.
Cea mai bună idee e să retrageţi articolul.
Nu cred că e o idee bună să retragem articolul. E adevărat că documentarea putea fi mai bună.
Problema de fond ramane totusi in picioare. Declaratiile de avere nu sunt TOATE facute publice. Sigur că lista celor care sunt în ordine e mai mare cu 3 denumiri de penitenciare, şi eroarea produsă e regretabilă, dar datele problemei nu se schimbă fundamental.
Revin:
1. ptr impresia artistica si chitibusari, in mod evident am ratat trei penitenciare cu declaratii de avere afisate ptr 2008;
2.problema de fond ramane: nu doar cateva, ci majoritatea declaratiilor de avere nu este publica;
3. faptul ca exista oameni care si-au aparat drepturile si au pus mana pe telefon, obligandu-i pe cei de la ANP sa le publice declaratiile de avere ne obliga la o minima admiratie si respect; ar trebui sa tacem si sa spunem "da, se poate, o sa fac si eu"; vad ca suntem toti reformatori pana la momentul in care noi trebuie sa facem ceva; tot timpul sunt ceilalti de vina: seful, ANP-ul, resursele umane, guvernul, basescu, universul
4. chestia cu jumatate din declaratii pe site-ul ANP, un sfert pe site-ul nostru si un sfert la prefectura e o batjocura la adresa celor care ne platesc; e exact aceeasi situatie cand niste functionari de la ghiseul primariei sau politiei isi bat joc de noi plimbandu-ne de la un ghiseu la altul, pasandu-si responsabilitatile; eventual mai si tipa
E adevărat că problema fundamentală rămâne. Dar cum rămâne cu cei pe care i-aţi pătat fără să merite. Ştiţi bine că orice rectificare ulterioară nu mai are acelaşi impact ca prima ştire. Doar aveţi experienţă în domeniu. Aţi lovit în oameni care au încercat să-şi facă treaba, dar s-au lovit de zidul incompetenţei şi al tupeului. Şi tocmai lor le luaţi apărarea.
Departe de mine gandul asta. Cei de la ANP care nu si-au facut treaba sunt fara doar si poate vinovati. Dar in situatia in care ne lovim de astfel de oameni neprofesionisti sau rau intentionati, nu putem doar sta si da din umeri. Ideea e ca putem face ceva! Ce pot eu sa fac, in caz ca nu vad niste progrese in publicarea declaratiilor de avere, e sa sesizez ANI. Si o voi face daca nu se misca nimic.
Greşiţi.
Problema mea ca şi funcţionar este să depun declaraţia de avere şi să primesc "DOVADA".
De aici înainte nu mai este problema mea. Sunteţi exageraţi cu insistenţa pe problema telefoanelor pentru publicarea declaraţiilor. Păi ce ştiu eu cine are sarcini de serviciu în ANP pe acest domeniu? Apropo, dumneavoastră ştiţi? Dacă ştiţi, spuneţi-ne şi nouă să începem să dăm telefoane.
Şi apoi, fiecare să facă treaba pentru care ia banii de la statul român, că pe a mea nu o face sigur.
Şi la Gherla, declaraţiile de avere şi de interese sunt pe site-ul unităţii: www.penitenciarulgherla.ro
Le-am văzut zilele trecute.
1. Nu, nu cred ca gresesc. Publicarea declaratiei de avere ne priveste pe toti, pentru ca existenta acestora pe site este o problema de transparenta, de integritate, de imagine si de respectare a legii cu consecinte pentru imaginea sistemului si a fiecaruia dintre noi.
2. Inteleg foarte bine si am inteles de la inceput ce vreti sa spuneti. si sunt de acord cu dumneavoastra. Fiecare ar trebui sa-si faca treaba pentru care e platit, ca specialist. Eu vorbesc de pasul urmator. De cel in care devenim proactivi in momentul in care vedem ca un coleg (sef sau nu) face ceva neprofesionist, face o ilegalitate sau nu face nimic. Dam din umeri si plecam mai departe? Din punctul meu de vedere, nu. Ptr. ca si ce face el ne priveste direct (din punct de vedere al integritatii, profesionalismului si reputatiei)
3. De declaratiile de avere se ocupa resursele umane si IT-ul. Exemplul cu telefonul este real. Nu zice nimeni sa sunati individual, ci sa va duceti la sefii dumneavoastra (sa aiba sustinerea dumneavoastra) si sa obligati sau sesizati, dupa caz, persoanele responsabile cu publicarea lor.
In rest, stiu ca situatia este in general urmatoarea: declaratiile au fost completate, chiar si pe 2007, au fost trimise la ANP scanate, insa aia nu fac nimic. Perfect adevarat. Sa le fie rusine. Dar hai sa mergem la seful direct, la directorul adj sau la director sa facem ceva. Dincolo de problema stricta a declaratiiloe de avere, eu pun in discutie atitudinea, pe care eu as dori-o, inclusiv la mine, proactiva. Nu mereu, ca nu suntem eroi. Dar macar cateodata. Ce fac eu, dumneavoastra si ceilalti de langa noi, ne priveste pe toti.
E normal să ai atitudine proactivă. Eu pot spune că ea chiar există la unii oameni, din păcate prea puţini. În sistemul ăsta sunt prea multe relicve. Problema e că te lupţi cu o grămadă de incapabili şi neprofesionişti, care după ce că îi înveţi ce trebuie să facă, îţi râd în nas cu tupeul specific şi tot nu fac nimic sau fac cum ştiu ei. La un moment dat poţi să fii sigur că nu mai rezişti şi te dai bătut. Deşi pare un semn de egoism, în fond să-şi ducă fiecare crucea.
Din păcate problema declaraţiilor de avere e doar unul dintre numeroasele exemple.
De acord. Nu stiu ce sa zic. Nu demult, credeam ca se pot face schimbari structurale cu un plan bine definit, dus din punctul A in punctul Z. Nu mai sunt sigur. Ne invartim intr-un cerc vicios si nu avem niciun capat de ata de care sa ne agatam pentru inceput. Probabil trebuie mers si la noroc, dincolo de strategii. Incerci sa schimbi cate putin peste tot. Undeva tot se sadeste o samanta si, incet, altii isi fac curaj si duc mai departe ce ai inceput.
Trimiteți un comentariu