Concursurile pentru funcţiile de conducere: primele semne ale eşecului

Competiţia - condiţie a bunei funcţionări a unei instituţii
.
Competiţia este o rivalitate între indivizi sau grupuri de indivizi. Atat în spaţiul ideologic al democraţiei de tip liberal, cat şi în spaţiul economic al capitalismului, se prezumă că această rivalitate produce evoluţie şi bunăstare la nivel general şi autodezvoltare profesională (sau chiar morală) la nivel individual. Scăpată de sub controlul normelor (legale sau tacite) agreate de grupul social, competiţia poate avea efecte distructive.
.
Am urlat cat ne-au ţinut rărunchii în timpul tristului mandat Iosif cu privire la metodele discreţionare impuse de acesta (şi de protectorul Chiuariu) în ceea ce priveşte criteriile de selecţie, avansare şi retrogradare în funcţiile de conducere. Am fost martorii relaţiei de cauzalitate dintre umorile domnului Iosif şi traseul profesional al unora dintre colegii noştri: eliminaţi sau detaşaţi, avansaţi sau împuterniciţi într-un raport inversat cu profesionalismul şi onestitatea sau incompenţa şi lichelismul angajaţilor. Ca atare, am militat permanent pentru promovarea unui sistem concurenţial care să elimine cat mai mult suspiciunile privind corectitudinea mobilităţii în ordinea ierarhică şi care să asigure profesionalismul persoanelor din funcţii de conducere.
.
Directorul general al ANP - alergătorul singuratic
.
Ne-am bucurat la anunţul că va fi desfăşurat un concurs pentru funcţia de director general ANP. Am avut, de altfel, satisfacţia că domnul Băla a caştigat acest concurs. De curand, am aflat că vor fi scoase la concurs şi posturile de director general adjunct, şef de direcţie şi director de penitenciar. Nu avem iluzia că toate aceste concursuri vor fi corecte sau eficiente în selectarea candidaţilor potriviţi. Însă ele ar putea, teoretic, maximiza şansele să nu mai fim martorii abuzului şi incompetenţei agresive.
.

Din păcate, premisele pe care vor fi organizate aceste concursuri sunt extrem de îngrijorătoare, unele chiar vecine cu abuzul. Iar primul semnal de alarmă a fost tras de numărul minuscul de candidaţi la funcţia de director general, ceea ce a însemnat o arie de selecţie extrem de redusă (am avut de ales, se pare, între un caraghios care dorea şi el să fie şef şi directorul Penitenciarului Timişoara) şi suspiciunea că a fost ales cel mai bun dintre cel bun. Domnul Băla a alergat de unul singur, a centrat, a dat cu capul, a apărat şi apoi a caştigat. Ceva nu e în regulă. Şi pare să fie modelul şi pentru concursurile ce vor veni peste noi.

.
Semnele eşecului - încălcarea premiselor concurenţiale
.
Sistemul concurenţial autentic trebuie să conducă la inovaţie şi eficienţă. Însă, pentru a-şi atinge obiectivele, acesta trebuie să pornească de la cateva premise absolut intuitive:

1. Egalitate de şanse;
2. Reguli ale competiţiei valabile pentru toţi;
3. Candidaţi valoroşi profesional;
4. Stimulente pentru competitori (materiale - bani şi morale - prestigiu al funcţiei);
5. Încredere în corectitudinea competiţiei.

Din păcate, din punctul meu de vedere, abia dacă putem fi satisfăcuţi formal de o ipotetică respectare a celei de a doua premise. Prin natura ei birocratică, o instituţie publică produce reguli scrise ale competiţiei, obligatoriu a fi respectate prin lege. Nu trebuie uitat, însă, că nu demult am fost martorii unui hocus pocus al criteriilor de acceptare a dosarului pentru concurs în cazul pupilei lui Chiuariu (domnişoara Toma Aurora de la SCIP, dacă ţin bine minte). Chiar dacă e probabil acum, în condiţii mult mai normale, că regulile vor fi reguli pentru toţi, din păcate toate celelalte premise pentru desfăşurarea unei competiţii autentice şi corecte sunt încălcate. Şi, după cum am spus, aceasta s-a întamplat şi în cazul concursului pentru funcţia de director general ANP.
.
Egalitatea de şanse e doar o vorbă'n vant. Sau mai exact, doar o vorbă în Constituţia Romaniei: Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi (Art. 16, alin 3), iar dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă (Art. 41, alin 1).

Egalitatea de şanse a fost o frecţie la piciorul de lemn şi pentru domnii Iosif şi Mocuţa, care, terorizaţi de obsesia comploturilor, au schimbat legea în sensul restricţionării accesului la funcţii de conducere.
.
Legea 293/2004 privind Statutul functionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a fost modificată de aceştia astfel încat numai ofiţerii de penitenciare, personalul contractual din sistemul administraţiei penitenciare si magistraţii pot candida pentru funcţiile de conducere din sistemul penitenciar. Din păcate, domnul Predoiu, în ciuda avertismentelor, nu s-a dovedit mai breaz în acest caz. Ordinul MJ 2003/2008 întăreşte această opţiune de a restrange dreptul de candida pentru o funcţie de conducere.
.
Din punctul meu de vedere, prevederea este neconstituţională şi aberantă prin efectele ei. Neconstituţionalitatea se poate intui din citatele de mai sus. Şi oricum, chiar dacă am putea fi de acord cu restrangerea dreptului de înscriere la concurs doar la un corp profesional (al angajaţilor sistemului), este inexplicabil de ce tagma magistraţilor este exceptată de la restricţie. De ce nu şi alte categorii profesionale la fel de îndreptăţite: psihologii, de exemplu? Sau economiştii? Sau poliţiştii?

.

În ceea ce privşte caracterul aberant al efectelor, discuţia nu este foarte populară printre noi. Ne supărăm adesea că vin "veneticii" peste noi, considerăm că cei din afară nu ar trebui să ne dea lecţii şi că sunt prea puţin îndreptăţiţi să ne conducă. Dacă ar fi, însă, să privim lucrurile cu realism şi cu onestitate, ne-am da seama că avem nevoie disperată de oameni competenţi, şcoliţi, nealteraţi moral şi profesional de cloaca în care adeseam muncim şi ne complacem, şi, cel mai important, inovativi şi însufleţiţi. Arareori schimbările de substanţă se produc cu oameni din sistem, oricare ar fi acela.
.
Candidaţii valoroşi profesional sunt cel mai adesea o iluzie. În sistemul penitenciar, funcţiile de conducere au fost foarte adesea ocupate de lichele. Asistăm, de asemenea, la o deprofesionalizare accentuată, mai ales în randul celor din serviciile de intervenţie psihosocială care se ocupă mai degrabă de completatul şi plimbatul hartiilor, decat de reintegrarea socială a deţinuţilor (înţeleasă ca activitate coerentă, susţinută, profesionistă şi eficientă). Heirupismul sau programul lung şi istovitor nu se confundă cu profesionalismul. De asemenea, mai suntem în faţa unei probleme organice. Condiţiile pentru ocuparea unei funcţii de conducere vor fi, fără doar şi poate, restrictive în ceea ce priveşte experienţa. Or asta înseamnă oameni vechi în sistem, care, cu tot respectul, foarte rar şi-au păstrat vitalitatea, dorinţa de a învăţa şi schimba lucruri.
.
Neîncrederea în sistemul concurenţial este generalizată. Asta explică uneori şi numărul redus de candidaţi pentru anumite posturi. Cand ştiu sau am încrederea de nezdruncinat că aranjamentele oculte primează în avansarea profesională, nu sunt nebun să ma mai prezint la concurs. Deşi o astfel de atitudine denotă renunţare şi un fel de revoltă pasivă, care însă nu produce efecte de schimbare, ea este pe deplin de înţeles. Realitatea ne-a demonstrat de mult prea multe ori că nepotismul, prietenia şi şmenul sunt criteriile de caştigare a unui concurs.
.
Stimulentele sunt un motor al competiţiei. Şi ca atare, cu cat avem speranţa unui caştig mai mare, cu atat mai tentaţi suntem să intrăm în competiţie. În cazul nostru stimulentele pot fi salariul şi/sau prestigiul funcţiei ocupate. Din păcate, aceste stimulente sunt cam firave. Într-un sistem care suferă cronic de apreciere publică negativă, de o imagine dezastruoasă şi de un dispreţ penibil faţă de societatea civilă (fie ea presă sau ONG-uri), ne limităm în a ne simţi bine, ca statut social, între zidurile închisorii. Şi, adesea, nici acolo. Salarial, poate, stăm ceva mai bine. Diferenţele de salarizare pe verticală nu sunt, însă, foarte mari. Oricum, sistemul de premiere păstrează încă trăsături autentic comuniste: la cat mai mulţi, cat mai puţin. De ce m-aş chinui, deci, să muncesc în plus, să progresez profesional şi să lupt să-mi depăşesc condiţia? Mai mult, vedem nedreptatea statuată în lege. Pentru că are 3 ochi, 3 maini şi 3 picioare, magistratul vine pe funcţie de conducere prin detaşare. Tradus pentru profani: cu un salariu de 4 ori mai mare decat o alta persoană care îndeplineşte aceeaşi funcţie, are aceleaşi atribuţii şi care, poate, munceşte mai bine şi mai cu spor.

Aşadar, tragem un semnal de alarmă! În condiţiile expuse mai sus facem previziunea că funcţiile de director de penitenciar vor fi, cel mai probabil, ocupate de indivizi la fel de incompetenţi sau lipsiţi de integritate. Aria de selecţie va fi minusculă şi vor fi favorizaţi cei în funcţie sau care reuşesc să se gudure mai bine pe langă actuala conducere. Avem ceva speranţe în cazul şefilor de direcţii unde aria de selecţie este mult mai mare, însă preconizăm că va fi un dezastru cu noii directori adjuncţi (putem spera cel mult la unul mai de sămanţă). Pe Băla l-am căutat cu lupa în sistem. Alţii nu prea mai sunt. În privinţa calităţilor de reformator ale lui Cel Mare sunt sceptic. Am uitat de Şpaiuc, da' ăla nu se pune.
.
Sper să mă înşel.

*

UPDATE: Un cititor ne semnalează că azi a fost făcut public anunţul privind scoaterea la concurs a funcţiilor de director general adjunct (2) şi director de direcţie ANP (8): http://www.anp-just.ro/PosturiVacante/2008-08-DirectorGeneralAdjunct/anunt-directori-adjuncti.pdf