
Fiind unul dintre cei nemulțumiți că problema penitenciarelor e refuzată cu dibăcie pe agenda publică am primit cu bucurie, ori de câte ori s-a întâmplat, vestea că oameni politici și demnitari calcă pragul instituției noastre cu obligația de a rămăne o vreme.
Câte un prefect, un primar sau un președinte de Consiliu Județean au mai și fost condamnați cu scandalul cvasi-politic care a însoțit fiecare acuzație de corupție, abuz ori trafic de influență. Nu-mi mintesc de miniștri deținuți, dar parlamentari au fost câțiva. Bivolaru și Meir îmi vin în minte, parcă să zic că au fost și alții.
Cătălin Voicu (foto), subiectul penal al zilelor noastre, deplângea zilele trecute condițiile din penitenciare aflat fiind în fața Comisiei Parlamentare pentru imunități și încercând să-și salveze prețioasa persoană de la cazarea obligatorie într-un spațiu de deținere. Condițiile sunt mizere, inumane chiar, iar dânsul - parlamentarul corupt, șantajist și mafiot - e în pericol dacă e arestat.
Cătălin Voicu, mafiotul sensibil, cerea să fie lăsat să se apere în libertate pentru că dânsul nu e un pericol social. Mărturie îi stau propriile discuții cu membrii rețelei - judecători, politicieni, procurori, demnitari - despre siluirea justiției, 'rezolvarea' dosarelor sensibile și favoruri politice.
Individul ăsta se pregătea să fie ministru de interne, după ce a fost pe rând aghiotantul procurorului general după '89, afacerist și parlamentar. Și, nici măcar nu se sfia să o spună, din grandomanie sau doar pentru că știa câte sfori poate să tragă. N-ar fi fost de mirare să și ajungă.
Astăzi după masă am aflat că Parlamentul a aprobat solicitarea procurorilor de a-l aresta pe fostul viitor ministru, după ce tocmai îl apucase boala subit pe scările Parlamentului și doctorii se dăduseră de ceasul morții să garanteze că îmbolnăvirea subită 'e pe bune'.
Din toată presa și toate dezbaterile televizate răzbate un aspect important: "Și totuși, cine-l judecă pe Cătălin Voicu?", e una dintre întrebări. Da. Aici e problema. Îl anchetează procurori pe care i-a folosit, îl judecă judecători pe care i-a cumpărat sau șantajat? Cine? Rețeaua Voicu are, cu siguranța, slujbași și în mass media și în sănătate și probabil pe oriunde ne putem închipui. Nu putem așadar decât să sperăm că printr-o minune se va face dreptate.
Poate fi un moment de cotitură în justiția română sau poate fi încă o demonstrație că trăim în România. Dar, să nu anticipăm, urmează un proces. Deocamdată să-i 'urăm' domnului parlamentar un călduros "Bine ați venit la pușcărie!". Pe viitor o să știți, cu siguranță, despre ce e vorba.
Link-uri utile: