O bătrânică a fost rugată ieri seară, la o emisiune TVR, să-şi dea cu părerea despre alegeri. Răspunsul, aşa ca de la sătean cu 4 clase la reporter cu facultate de jurnalism, m-a impresionat. Evident că n-a lipsit, deja clasica tânguire pe tema pensiei neindexate, dar a mai fost şi altceva. Bătrânica din România reală, aia care n-apare la televizor decât foarte rar, a făcut o comparaţie mai mult decât inspirată. Nu garantez că citatul e perfect, dar, mie cel puţin, mi s-a părut mai plin de sens decât zeci de ore de talk-show politic. Drept urmare azi, o să fac o excepţie şi n-o să scriu despre justiţie sau despre penitenciare.
.
"Omul politic e ca un bărbat căzut în patima băuturii, care, după ce-şi bea toţi banii, începe să vândă din casă. Asta spunea bătrâna, probabil cu gândul la o experinţă personală. Aici s-a oprit, dar restul ni-l putem imagina cu uşurinţă. Bătăi, certuri, individul căzut în şanţ, şi un sat întreg care râde pe seama beţivului. Poate că, în realitate, replica e banală. Toţi credem, de fapt, acelaşi lucru despre omul politic şi despre beţia de putere. La început e doar de socializare. Mici băi de mulţime, şofer şi secretară. După o vreme, ameţitul cu ambiţii intră în 'logica' exerciţiului puterii. Câteva servicii, la fel de multe contra-servicii, şi puterea începe să fie înţeleasă ca o serie de chiolhanuri care nu se mai termină. O vreme totul e bine, după care se instalează dependenţa. Cam de la acest moment începe să se strice treaba..
Ca orice dependent, eroul nostru beţiv, ar face orice ca să-şi primească porţia zilnică. Scandalul apare din ce în ce mai des în peisaj, cu episoadele de linişte şi mahmureala de rigoare. În ultimii ani am văzut o grămadă de scandaluri. Am avut şi bătăi şi moţiuni de cenzură. Am avut şi suspedări şi certuri. Toate la grămadă, toate în numele poporului alegător- desigur. Toate pentru doza zilnică. Şi cât s-a mai vândut "din casă" pentru beţia de putere! Societăţi de stat, întreprinderi, suluri de hârtie igienică. O ţară întreagă pentru satisfacerea dependenţei. Dar, poate că exagerez. Nu e dracul atât de negru. S-au mai întâmplat şi lucruri bune, nu suntem chiar în stuaţia statelor africane sau sud-americane. Ne-a împins Europa de la spate şi naţia politică a dat semne de trezire. Un fel de cură de dezintoxicare cu steguleţe roşii şi monitorizare de la Comisia Europeană, i-a adus aparent pe calea cea bună.
.
Pacientul a "dat dovezi temeinice de îndreptare". Drept urmare, la externare, a primit un premiu care ar fi trebuit să-l ţină, aşa, cu mintea-n cap. Numai că, imediat după evenimentul aderării, "pacientul' s-a pus iar pe chefuit cu vechii amici. Nu i-a trecut, doar a jucat o vreme rolul politicianului responsabil. Din acest motiv, poate, Caragiale a inventat cetăţeanul turmentat. Cineva trebuia să fie partener de "una mică" farfurizilor şi brânzoveneştilor. Atunci sunt folositori alegătorii, o dată la patru ani. Ori votează ori nu votează, 'crâşma' e important să rămână deschisă pentru clienţii permanenţi.
.
D'aia mă duc azi la vot? Ca să-i dau senatorului şi deputatului meu, ăla pe care mi-l va alege sistemul semi-uninominal, prilejul să-şi petreacă 4 ani în crâşma aia mare de vizavi de Ministerul Justiţiei? Dacă aleg prost, da. Dacă aleg bine, poate.
